Ce-am mai condus zilele astea

...si nu numai. Am ramas ca is debila intr-ale condusului de masini, ca e o activitate pentru genii exclusiv, sau pentru cei care au un simt aparte, separat de alea clasice, stiute mie. Pana cand, dupa ceva sedinte de cate o ora si patruj de minute in Timisoara, am reusit sa simt cum ii sa se miste masina, dar sa nu moara motorul, sa pleci incet de pe loc, sa fii gata sa te opresti, sa iei curbele fara sa dai in copacii din stanga sau aia din dreapta, care aveau nenorocul sa se afle pe traiectoria pocita a autovehicului din posesie. Mai simteam si cum ii sa vrea sa ii fie schimbate vitezele si cum nu tre' a-ntaia cat timp e in miscare, ca de, ii fata nepretentioasa. Asta ca uitasem cum era cu aia pe motorina din Franta, care una-doua, baga-a-ntaia. Daca ii limita de viteze de 30 la ora, a doua. Cum pe unde ma invarteau instructorii pe mine era cam 30, nu prea am avut ocazia sa a treia much. De a patra ce sa mai zic, probabil o folosesc cand plec pe luna, sa trec de bariera sunetului. 

Cum ziceam, m-am prins de chestii pe Loganul ala 1.4 pe benzina, hai-napoi acu' la Citroenul ceva virgula ceva pe motorina. Phuai mama, ce fain pleaca numa' cu ambreiajul, si la urcus mai ales. M-am reinvatat cu ea vineri, am avut doua ore una dupa alta. M-am uitat ca un boss si in jurul meu, la semnele de circulatie, mult inainte, am anticipat, mi-o murit motorul numa' o data pe la inceput, ca de, c'est la vie. M-o tinut instructorul de povesti despre elevi, ca de obicei, si super bine conduc cand povestesc de scoala, deci eram gata sa ma duc la examen sa iau carnetul din prima, mersi.

Azi. Vine azi. Cu o mademoiselle instructor langa mine, simpatica, hai madame. Ete na, da' de unde. Ma duce prin dealurile si valisoarele si stradutele cu sens dublu de circulatie de 2 metri maxim, in sus, in jos, la dreapta, la stanga, intersectie, pietoni, cedeaza trecerea, inca o data, m-am facut de cacat. Sau era din cauza fetei, ca am eu modelul de comportament standard cu barbat in dreapta, cu miss parca nu-mi venea asa simplu sa interactionez, si nici nu se lasa asa usor amuzata ca barbatii. Mai facem o data intersectia asta. *Sa mori tu*

- Vai, abia astept, sa vezi acum ce bine ma descurc. Jbam, ma bag prea tare, cobor prea repede, nu trag cum trebe de volan, las' ca pietonul mai poa' s-astepte, ma urc pe bordura, ma stresez, transpir, mi-i cald, miss ma tot incurajeaza, io ma simt ca curu'. 

O mai facem o data. De patru ori am facut-o si nu cred ca a patra oara am trecut mai usor prin ea. 

Ajung la un cacat de semafor in panta, nici macar mare, pana ssa a ambreiaj, bag in a-nataia, sa acceleratie, trece la portocaliu. Noroc ca nu era nimeni dupa noi, numa' incepuse se ploua. A, ca si francezii astia is super nervosi cand se cacaie o masina de scoala in fata lor, de parca pe ei i-o facut Marianne direct soferi profesionisti de Formula unu cu ambreiaj lipit de talpa. Ce nu stiu ei, e ca atunci ca ma stresez ca incurc circulatia, imi moare motorul, si stau si mai mult pe loc. O sa afle pe pielea lor daca tot asa claxoneaza cand tre' sa demarez eu in panta si sa mai si ma duc la stanga dupa ce cedez trecera alora care vin din dreapta sau asa ceva. 

Cum ziceam, semafor, culoare schimbata, ploaie. Ma concentrez si reusesc sa plec mai onorabil a doua oara, si reusesc sa termin orele pe aceeasi nota cacacioasa cum le-am inceput. 

Nici pokemonu' de ostacinj de puncte de langa statia de tramvai nu l-am prins, numa unu' de 10, pe care creca il mai am de doua ori. Ca sa ma destresez un pic, am calcat tricouri si camasi o ora jumate si am facut ciorba de fasole. Ma simt la fel de de cacat da' acum ma doare si spatele de la calcat. 

De profundis. Despre romane.

Nu-i chiar asa profund cum as fi vrut, ca nu-mi prea ies clamarile fine, de lungime numa' potrivita, cu destule idei originale, indraznete si in ritmul carora neuronii sa execute sinapse impecabile. In capul meu e exact asa insa, mai ales la dus si cand nu pot sa scriu imediat ce-mi vine. Azi, de exemplu, in timp ce ma descompuneam si recompuneam la soare, la padure, ma gandeam de ce nu mai citesc eu romane. M-am intors fix de 4 ori de pe-o parte pe alta in 2 ore, si am tras concluziile urmatoare:

Eu nu mai citesc romane ca ma plictisesc. Cred ca e din cauza varstei, sau din cauza unui spleen mai care nu vrea sa plece, dar nu mai am rabdare sa stau cu unii si altii din carti si sa incerc sa ma prefac ca inteleg prin ce trec. Nu ca nu as intelege, dar de cele mai multe ori pot sa zic sutele de pagini in cateva randuri. Excesul de detalii. Asta omoara romanele. M-am reprofilat pe filme, ca acolo nu vezi decat replici si actiune, nu te impinge nimeni de la spate in trairile interne ale personajelor, mi le imaginez eu singura. Nu ca m-as uita si la filme in fiecare zi sau ceva, dar clar am ajuns sa le prefer. Pentru o metafora oarecare, o descriere de peisaj in ton cu involburarile interne ale lui x sau y, meh. Ca prin ce-o trecut / prin ce trece. Ia-l pe oricare de pe strada, si vezi ca ai toate sansele sa fi avut trairi si mai si decat alea din carti. 

De exemplu acum, am inceput "Purity" de Jonathan Franzen. Carte de 13 ore in kindle, mai am zece. Nu am retinut mai nimic, decat ca o gramada de personaje tot discuta si aia principala is cauta tatal si are o relatie bizara cu maica-sa, fiindca asa zice ea ca este relatia, nu ca ar da de inteles subtil din replici sau situatii care te fac sa te opresti sa meditezi. Ma opresc ca ma mi se inchid ochii. De somn. O sa incerc sa o termin, dar dupa cum o inceput, ii super buna pe post de somnifer. Parca vad ca insist degeaba, la fel ca la Never Let Me Go. Tot asteptam sa se intample ceva, si ma chinuiam sa tin minte cine ce-o facut, si am ajuns la sfarsit si nu s-o intamplat nimic. La film nici nu ma gandesc sa ma uit, desi daca as fi inceput cu filmul, poate as fi citit cartea altcumva. Eu n-am nici o traba sa citesc carti dupa ce vad filme, oricum nu-i acelasi lucru de la o posta. 

Ultimul roman pe care l-am citit si mi-a placut a fost The Martian. Daca nu era epopee specific americana, pompoasa la sfarsit alea alea, as fi stat cu sufletul la gura de la o pagina la alta. Macar daca ajung naibii pe Marte singura, as putea spera ca scap cu viata, daca as fi inteles ceva din partea cu biologia si programarea si mecanica din carte. Nu o sa supravietuiesc, clar, dar o sa-mi aduc aminte cu placere de cum se descurca tipul ala cu cartofii si frigul si zborul in spatiu cu naveta acoperita cu celofan. Si o sa ma enervez ca mi-am pierdut timpul cu Purity. 

The Self Illusion, a lui Bruce Hood ii faina. Acolo explica clar si limpede cum sinele e o iluzie, si de aia zic ca nu stau "eu" la soare, ci "mi" se unesc celulele cu alea din razele lui. Si ma bronzez. Am pus pozele mai sus. 

Io + soare = love

Ce relatie am eu cu soarele. Ma rog, 'eu' e cam mult spus, sau putin, depinde. E vorba mai exact de fiecare celula din 'mine', care se simte ca acasa, in praful de stele originar; dupa toate intalnirile cu explicatii stiintifice a multor lucruri, minunarea constanta la fiecare vizita acasa, la soare, e si mai intensa decat la inceput, cand era vorba de doar facut de plaja. Se aranjeaza gramada de tesuturi si celule cunoscuta conventional ca 'eu', undeva mai discret, in contact direct cu restul elementelor venind de departe, din soarele ala adica, si se asista la melanjul domol dar constant, sigur si patrunzator al prafului de stele de sus cu asta de mai jos.

Imi zic ca e un exercitiu bun de pierdere a sinelui, desi nu e nici o pierdere, si castigare a celui universal, care e mai mult o recunoastere decat un act de volitie sau actiune oarescare. Si transpir, si nu mai stiu exact unde se intinde pielea mea si unde e aia a lumii.

Asta e intalnirea cu soarele pentru mine, fara umbrelute si sezlonguri si cocktailuri. Numai noi doi si restul universului.

Cald - rece, reguli & desfasurare

Le-am sugerat ieri tinerilor ca o activitate cel putin la fel de intersanta ca alergatul prin casa, trasul de par / haine, urlatul intens si foarte intens, saritul de pe canapea jos, cu detur pe masuta de cafea, ar putea fi o partida de "cald-rece", sau cum i-o zice jocului aluia, ca am o banuiala ca nu-i chiar asta titlul definitiv si adevarat. 

Au acceptat, Victor urmeaza sa ascunda primul, dupa ce verifica nu cumva Philippe sa triseze cand numara in bucatarie. Ohopaaaa, o trisaaaat, nu se puneeeee, inca o data. Plus urlete ca mama, uite, se uita. Reuseste intr-un final sa ascunda o chestie de plastic galbena pe care au rupt-o de pe vaporul  pirat cu ocazia asta. Vine Phil: sta. 

- Hai, cauta.

Face doi pasi, se indreapta intimidat catre canapea.

- Rece, rece ca gheata.

Incremeneste. Sar eu sa-l ajut:

- Gandeste-te unde poate fi chestia aia galbena, si pune mana si cauta.

Se invarte un tur pe loc.

- Nu gasesc.

Imi amintesc ca primele partide de v-ati ascunselea erau tot cam asa ("vezi ca ma ascund sub masa"), si ne combinam eforturile sa ii indicam cu "rece" si "cald" cam pe unde sa se duca, gaseste chestia galbena dupa televizor, nu pare prea incantat. Cand s-o ascunda el, nush ce faceam si nu am fost atenta la ascunzatoare. Vine furtuna de Victor sa caute. 

- Zi daca acuma ii rece sau cald.

- Rece (?).

- Sigur?

- Nu, cald (?)

Continua tot asa, cu intreruperi, neintelegeri, plus luatul la scotoceala a cartilor una cate una, ca l-o pus intr-o carte. "Rece / cald" se transforma in "incearca in carti, nu in aia, mai incolo, mai sus, la capat". 

Dupa aia mai aud franturi de conversatii si suparari, si reconstitui scenariile:

1. Victor o ascuns in salonul mic, desi au zis ca numai in ala mare au voie.

2. Philippe o tinea in mana, la spate, si Victor si-a dat seama, si Phil s-o suparat ca de ce o gasit-o asa repede.

3. Victor ii zice unde sa caute pas cu pas, cum intra Phil in salon.

4. Phil o ascunde in alta parte decat in mana, da' se aseaza in fata ei, sa nu puna Victor mana pe ea. Tot se supara si plange cand o gaseste fraxu dupa 3 secunde. 

Fusa, fusa si se dusa, cam o juma de ora, jucau dupa regulile lor, si se simteau (aproximativ) bine, ca in caz de suparare, isi cereau scuze in mod complet, nu ciuntit ("pardon, Philippe / Victor", nu numai "pardon"). 

Cand ii cald, meri la piscina

Luai si eu o pauza (de cateva luni) ca tot omu'. Am vrut sa zic ceva despre vacanta in Romania ieri, si am vrut sa o fac cu poze sugestive, dar in loc de 5 minute sa le dau jos de pe telefon, o trecut o ora, plus ca is intr-o dezordine in functie de orice in afara de data, deci nu am mai gasit pozele pe care voiam sa le folosesc. Ma enervai si trecui mai departe.

Dar, tot din tema "asteptari vs realitate" azi, pe 37 de grade la Paris, am purces catre piscina, dupa ce mai purcesesem ieri in trib complet catre alta piscina, inchisa timp de doua saptamani, din cauza de curatenie. Pe 37 de grade ei inchid piscine sa le curete. Da' am aflat ca e inchisa cand am ajuns acolo, normal. Azi am sunat si astalalata era deschisa. 

Asteptari: verificat ora cand ajunge autobuzul in statie pe telefon, iesit cu 3 minute inainte, mers la piscina, inotat in piscina mare, tinerii in aia mica, stat la soare, relaxat, racorit. 

Realitate: iesit cu 3 minute inainte de ora anuntata de telefon, si vazut ora anuntata in statie: 65 de minute pana la urmatoarea cursa. Aham. Am stat, sa vedem ce se intampla. 78 de minute, dupa aia urmatoarea cursa la +90 de minute. De la caldura o fi fost, ca o venit in statie cand dadeam sa plecam de acolo, conform orarului de pe telefon. Ajunsi la piscina, instalat lucruri in dulap, enervat cu bratarea cu cheie ca nu sta pe mana. Sa-mi zica mie careva daca vreodata in viata lor au avut o bratara cu cheie la fo piscina care statea pe mana si nu trebuia ajustata din doua in doua minute. Nu va cred. 

In apa, tinerii parca erau muscati de streche. Incontinuu. Am vrut cica sa ma duc in bazinul mare. Lol la adresa-mi. M-am balacit in apa mica, cu toti pistocii care se scalambaiau si fleoscaiau apa peste tot. Incontinuu. Macar ne racoream. Tanarul mic o fost atata de racorit, ca la un moment dat clantanea din dinti zici ca era la Polu' Nord, in iglu, in curu' gol. Hai afara la soare. Ala mare, nu, ca el sta in apa. Nu stai in apa singur, vii cu noi. Nu vin. Tura de prins tanar mare, scos ambii afara. Erau in continuare muscati de streche, da' la soare, si se fugareau printre si pe prosoapele de pe terasa. Io am uitat sa-mi pun costumul din 2 bucati, bai bai stat la soare. Am uitat si crema de soare. 

Ala mare ca el vrea in apa. Ala mic ca lui i-i frig. x 20. Asta o fost partea de relaxare la "soare". Ne-am intors in apa, sa ne mai fleoscaie bilbistrocii care acu erau de 5 ori mai multi ca la inceput, si am ridicat ancora. 

Ala mare ca i-i sete. Ii iau un Sprite in cutie, mie o Cola. Ca nu aveau apa, de aia, ca nu le dau sucuri decat in ritm neregulat si cu suisuri rare. Nu ca el nu vrea Sprite, ca ii ca Schwepps si nu-i place. Pana acuma numa' Sprite cerea. Ca vrea Cola. Nu-ti dau Cola. Vreau Cola. Nu. Ba da. Am plecat. 

In ritm lesinat, tarait, topit, gandindu-ma ca de obicei voiam caldura vara in Franta, nu dooj de grade non stop, si ploaie si nori. Imi place caldura asta de fapt, cand toti oamenii sunt bezmeticiti, si ies in strada in ce apuca, si sufera impreuna, si parca nu ii mai intereseaza nimic, in afara de un minim efort de a se deplasa din punctul A in B cu un minima cheltuiala de energie. Da', ma, ii cald de mori si-s lesinata, si nu as da caldura asta pe nici o racoare din lume. 

Am ajuns acasa, si am pus ventilatorul sa sufle din toate puterile lui, si asteptam sa vina seara, si ziua de maine cu caldura ei mare mare. La piscina n-o fost chiaaaaaaar asa de rau, m-am mai duce iar in fo 5-6 ani asa, sau in weekend. Uit repede.