Ce relatie am eu cu soarele. Ma rog, 'eu' e cam mult spus, sau putin, depinde. E vorba mai exact de fiecare celula din 'mine', care se simte ca acasa, in praful de stele originar; dupa toate intalnirile cu explicatii stiintifice a multor lucruri, minunarea constanta la fiecare vizita acasa, la soare, e si mai intensa decat la inceput, cand era vorba de doar facut de plaja. Se aranjeaza gramada de tesuturi si celule cunoscuta conventional ca 'eu', undeva mai discret, in contact direct cu restul elementelor venind de departe, din soarele ala adica, si se asista la melanjul domol dar constant, sigur si patrunzator al prafului de stele de sus cu asta de mai jos.
Imi zic ca e un exercitiu bun de pierdere a sinelui, desi nu e nici o pierdere, si castigare a celui universal, care e mai mult o recunoastere decat un act de volitie sau actiune oarescare. Si transpir, si nu mai stiu exact unde se intinde pielea mea si unde e aia a lumii.
Asta e intalnirea cu soarele pentru mine, fara umbrelute si sezlonguri si cocktailuri. Numai noi doi si restul universului.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire