De profundis. Despre romane.

Nu-i chiar asa profund cum as fi vrut, ca nu-mi prea ies clamarile fine, de lungime numa' potrivita, cu destule idei originale, indraznete si in ritmul carora neuronii sa execute sinapse impecabile. In capul meu e exact asa insa, mai ales la dus si cand nu pot sa scriu imediat ce-mi vine. Azi, de exemplu, in timp ce ma descompuneam si recompuneam la soare, la padure, ma gandeam de ce nu mai citesc eu romane. M-am intors fix de 4 ori de pe-o parte pe alta in 2 ore, si am tras concluziile urmatoare:

Eu nu mai citesc romane ca ma plictisesc. Cred ca e din cauza varstei, sau din cauza unui spleen mai care nu vrea sa plece, dar nu mai am rabdare sa stau cu unii si altii din carti si sa incerc sa ma prefac ca inteleg prin ce trec. Nu ca nu as intelege, dar de cele mai multe ori pot sa zic sutele de pagini in cateva randuri. Excesul de detalii. Asta omoara romanele. M-am reprofilat pe filme, ca acolo nu vezi decat replici si actiune, nu te impinge nimeni de la spate in trairile interne ale personajelor, mi le imaginez eu singura. Nu ca m-as uita si la filme in fiecare zi sau ceva, dar clar am ajuns sa le prefer. Pentru o metafora oarecare, o descriere de peisaj in ton cu involburarile interne ale lui x sau y, meh. Ca prin ce-o trecut / prin ce trece. Ia-l pe oricare de pe strada, si vezi ca ai toate sansele sa fi avut trairi si mai si decat alea din carti. 

De exemplu acum, am inceput "Purity" de Jonathan Franzen. Carte de 13 ore in kindle, mai am zece. Nu am retinut mai nimic, decat ca o gramada de personaje tot discuta si aia principala is cauta tatal si are o relatie bizara cu maica-sa, fiindca asa zice ea ca este relatia, nu ca ar da de inteles subtil din replici sau situatii care te fac sa te opresti sa meditezi. Ma opresc ca ma mi se inchid ochii. De somn. O sa incerc sa o termin, dar dupa cum o inceput, ii super buna pe post de somnifer. Parca vad ca insist degeaba, la fel ca la Never Let Me Go. Tot asteptam sa se intample ceva, si ma chinuiam sa tin minte cine ce-o facut, si am ajuns la sfarsit si nu s-o intamplat nimic. La film nici nu ma gandesc sa ma uit, desi daca as fi inceput cu filmul, poate as fi citit cartea altcumva. Eu n-am nici o traba sa citesc carti dupa ce vad filme, oricum nu-i acelasi lucru de la o posta. 

Ultimul roman pe care l-am citit si mi-a placut a fost The Martian. Daca nu era epopee specific americana, pompoasa la sfarsit alea alea, as fi stat cu sufletul la gura de la o pagina la alta. Macar daca ajung naibii pe Marte singura, as putea spera ca scap cu viata, daca as fi inteles ceva din partea cu biologia si programarea si mecanica din carte. Nu o sa supravietuiesc, clar, dar o sa-mi aduc aminte cu placere de cum se descurca tipul ala cu cartofii si frigul si zborul in spatiu cu naveta acoperita cu celofan. Si o sa ma enervez ca mi-am pierdut timpul cu Purity. 

The Self Illusion, a lui Bruce Hood ii faina. Acolo explica clar si limpede cum sinele e o iluzie, si de aia zic ca nu stau "eu" la soare, ci "mi" se unesc celulele cu alea din razele lui. Si ma bronzez. Am pus pozele mai sus.