vendredi 28 mai 2010

Viata la tara

vs cea (naspa, daaaaaaa) de la oras.

Inceputul : ca sa ajungem la tara ne-au fost necesare 6 ore in cap in masina, dintre care doar 4 cu plansete (observati cum pozitivez, ca imi reproseaza prea des jumatea mai buna ca sunt negativa). Nu am circulat ecologic, caci masina era plina a crapa cu toate cele din articolul anterior, si nu, nu am uitat nimic, in afara de peria de indreptat parul, da las, ca l-am bagat dupa urechi cand era inca ud (ca nu am avut nici uscatorul, dar cum pozitivez adanc, pe asta nu il consider uitat, ca ar fi prea negativ, sa zicem ca ii lasat acasa cu un scop anume).

Ajunsi la tara, ne-am bucurat de cele 30 de grade din Bretagne/Morbihan, cum n-a mai vazt regiunea asta din ‘89 sau ‘99, ca am auzit la radio stirea si nu le prea am cu numerele in franceza, mai ales alea peste 60. Dupa desfasurarea in lung si in lat a bagajelor, am cazut lata, la 9 seara, dar intr-o atmosfera romantica, cu parfum de flori si cativa greieri care bazaiau placut la urechi prin iarba din gradina. Pe la 10 au inceput sa cante si niste pasari, mirific, se alaturau greierilor si faceau un cor suuuublim, diferit intru totul de lumestile ragete ale motoarelor de la oras. Pe la 11 am deschis fereastra ca era prea cald (faza cu descoperitul, dat jos pijamaua nu au fonctionat pe post de racitor), si am auzit din nou acordurile imbinate pasari/greieri, pot sa jur ca erau si ceva veverite care dadeau ture prin copaci. Pe la 12, la fel de cald, numa mai intuneric. Corul continua cu foc ariile, vai ce sublim, unde mai vezi/auzi asa ceva la oras. La 1 se trezeste piticul gratie corului, se vede ca nu e obisnuit cu sublimitati din astea boeme. Ii explic cum vine treaba la tara, in timp ce imi controlez tensiunea care urca urca, pe masura ce nu se potoleste suflarea artistica de afara. Pe la 2 adoarme piticul, pasarile/greierii tot canta, sa fac ceva pe ele elemente naturale, ca la mine la bloc la ora asta dormeam de mult. De cald, tot cald.



Noa, trecem peste, inarmata cu rabdare, ca e atat de fain afara. Luni am crezut ca-i duminica, marti la fel, ca nu se intampla nimic, in afara de greieri/pasari, ziua si cativa din astia cum le zice, pescarusi. Miercuri tot duminica am crezut ca ii, noroc ca s-o terminat mancarea si o trebuit sa fac alta, ca daca nu, tot in weekend ma credeam. Nici un camion de gunoi, de sticle, copii care ies de la scoala, numa greieri si pasari.


Piticu’ o fost bine, numa mai greu cu somnul in conditiile astea idilice, am dat drumul la radio ca sa poata adormi ca omu’.

Am crezut, vai mie, ca 30° is ceva fain, in virtutea amintirilor placute de pe cand eram fata la mama, si la temperaturi din astea ne balaceam in Mures si ne bronzam pe langa elemente naturale gen vaci si balegile aferente…nix, 30° doare tare capul de cald, astfe incat am scos o piscina albastra in curte si am lasat juniorul cum o fost acu 8 luni de zile cand o dat cu nasu de viata extrauterina. L-am mai si balanganit o tzar in hinta, i-o placut, n-am ce zice, am gasit si un camion de plastic pentru dansul, i-o fost cam teama, am renuntat.




In rest, numa soare si pasari si greieri, si codobaturi din astea de ocean, care tare urat fac de felul lor: nu am ramas impresionata. Am tras o friptura de pui, bunicica, pacat ca o trebuit sa dam drumul la cuptor pe caldurile alea, insa am asortat-o cu niste salata de rosii de Spania fara gust, da’ cu multa ceapa. Altu’ ce sa mai zic, berea de Bretagne e acceptabila, cam scumpa, da merge, untul ala sarat la fel, am vrut sa mergem la clatite intr-o seara, da nu ne-o iesit, am lenevit in curte, de fapt am profitat de tantari ca sa ne facem antrenamentul zilnic, si cand ne-am plictisit am urcat in camera ca sa dam de pasari si greieri, manca-le-as corzile vocale.

La intoarcere a fost net pozitiva experienta, plansete numai 2 ore din 6, un mic buson pe langa Paris, nici nu se compara cu pasarii si greierile zilnice din fiecare noapte, scurgerile de tevi de esapament le-am gasit mult mai familiare decat mirosul de ce-o fost pe acolo, meduze esuate si alge uscate. Abia am asteptat sa ma pun in patul meu de unde sa ma trezeasca a doua zi un scuter ambalat la maxim, chiar daca la 6 dimineata, urmat de un al doilea si dupa aia de o trupa de copii – ce turturele de ocean, las’ ca pe astia ii stiu, is de-ai mei.

Ce concluzie sa mai trag de aici, ca nu ma vedeam eu traind altfel decat in armonie cu natura si elementele ei, si uite ca ce-i langa mine e mai natural decat restul. Ni’ nu ma mai gandesc, atata timp cat mi-e bine, traiasca natura imblanzita (si inventatorii solutiilor de anihilat tantarii de la orase).
PS: i-o crescut 2 dinti, uite ce matur arata asa:

4 commentaires:

Dan Vaideanu a dit…

Mai bine la belgieni, cu 70 si 90!

Ioana a dit…

Sa stii ca super dreptate ai...am vazut cat de complicata e povestea cu originea incalcelii 97=80+17, ceva evmedieval cu saci de faina numarati cate 4 sau asa ceva si ma gandeam de ce nu schimba si in Franta dupa modelul belgian(retorica intrebarea, evident).

Xela a dit…

Doamnă, jos pălăria pentru afinitatea dumneavoastră pentru asfalt. Credeam că numai eu urăsc insectele, bălegarul şi ce alte minunăţii mai înseamnă "la ţară" (cea românească, cel puţin). Dar văd că am aliaţi.

Mă înclin în faţa juniorului, care arată, într-adevăr, foarte impunător cu gingiile pe-afară.

Ioana a dit…

Da mai mademoiselle, da' eu eram fan de chestii din astea, petreceam vacante intregi la Moldova, printre vaci si cai, si imi placea in grajd!!! Erm plina de purici de la caini, da' pentru aia tot stateam cu ei in cusca ceasuri intregi, nush cand s-a petrecut convertirea, cert e ca betoanele par mult mai sigure si mai prietenoase de un timp incoace.

Mercic pentru aprecierile la adresa lui Tzo, si gagicile din parc zic la fel cand le sarmeaza in cel mai pur stil franco-roman.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...