De la Bruges, cu imprevizibilitate

Imaginile mai intai, ca tot nu pot sa le pun in text unde vreau eu. Explicatiile pe larg is la coada.



Alee din orasul vechi (ala nou nu stiu cum arata, n-am fost).

Papusa gonflabila masculina de care vorbesc in explicatiile pe larg.

De pe unde au venit oameni sa viziteze muzeul cartofului prajit.

N-am rezistat sa pun o poza a teatrului, ridicat in slavi de ghidul belgian pentru eleganta si splendoare. Nu stau sa discut gusturile creatorilor de ghiduri, ci doar sa constat ca sunt la fel de patriotic efervescente ca ale francezilor. Sfat practic: luati ghiduri frantuzesti pentru culturalizarea personala de acasa din canapea, dar nu pentru a afla unde sunteti si unde vreti sa mergeti pe teren. La capitolul asta sunt la fel de utile ca un tutu pentru un cioban.

Casuta pe malul unui canal.

Magazinul de bere si alte bauturi: sinequanonul oricarui turist care se respecta.

De pe canale adunata.

Magazin de ciocolata.

Am reusit saptamana trecuta s-o farmec peste masura pe mama soacra cu un osso-bucco prins zdravan de fundul olii, dar (aproximativ) salvat in extremis gratie talentului meu deosebit in domeniu. Un mare plus: si tata socru a fost impresionat, era aproape la fel de ars ca ala de i-l serveste consoarta de obicei, familiaritatea pretuieste uneori mai mult decat noutatea in domeniu. Plusul asta a fost asadar pus la treaba si supralicitat cu o oferta de mare exceptie: sa stea cu nepotu' un weekend intreg. Ne-au parasit plini de bucurie, eu experimentam acelasi sentiment, astfel incat nici nu mi-am dat seama cat de repede au trecut cele cateva ore pe parcursul a doua zile in care am racait intens carbunele de pe fundul olii respective.

Aveam un plan perfect: plecarea vineri dimineata, 3 ore de drum, 2 nopti al Bruges, sambata vizitat Bruges, duminica dimineata plecat la Gand, vizitat asta, si intoarcere acasa pe la 4-5 ca sa nu ne gasim ca fraierii in mareea de populatie care se intoarce si ea, ca noi, din weekend. Am plecat asadar vineri la 4 dupa masa, 4 ore jumate de drum (avantaj: manichiura executata in masina, nu in timpul efectiv de vacanta) ca musiu a avut sedinte, am stat sambata la Bruges, am mancat la pranz ceva care clar nu era in acord cu principiile cavitatilor noastre stomacale, ne-am suit in masina direct din buda duminica, am ajuns acasa la 3 jumate, am dormit pana la 6 cand am recuperat piticul si ne-am culcat din nou.

Mai in detaliu despre oras: noaptea nu prea se vede nimic, sunt baruri si restaurante multe, am gasit cu greu unul in care nu canta Lady Gaga si in care nu se fuma, ne-am pus la degustat eu un ceai, musiu berea locala, unul din motivele deplasarii in tara asta mirifica cu 6 din cele 7 manastiri care fac cea mai buna bere din lume (conform umilei opinii a subsemnatei). Foarte buna berea, am savurat si eu o juma de Belle Vue cu zmeura, mai fina decat Mort Subite, musiu o Achel si o Westmalle - foarte recomandate pentru cei (creca mai mult "cele") care se plang ca berea ii amara, baloneaza etc. Asta e SU PER BA, o prefer chiar vinului. Asta fiind berea facuta in manastirile trapiste.

Dupa bere, am trecut in revista magazinele de ciocolata, noroc ca nu sunt amatoare, ca daca eram imi petreceam trei sferturi din bugetul timp si bani pe langa tejghelele astora. Mi-am luat doua cojacuri in spirala ca aratau imbietor, aranjate frumos in buchete pe marimi si culori, o minunatie.

In pauzele pe care le luam de la statul in birturi si degustat bere (eu mai putin, dar stiu unde o sa vin ca sa sarbatorim venirea pe lume a juniorului doi) am vizitat muzee. Tot a doua casa ii un muzeu. Casele in sine sunt ca niste obiecte de muzeu, cu fatadele alea inguste si portile stramte, parca erau case de pitici. Muzeele erau dedicate sau berii sau artei religioase. De ultima ne-am plictisit destul de repede, incepand cu primul muzeu, un spital. Ma asteptam sa vad ceva unelte medicale de pe vremuri, poze cu operatii (chiar daca doar trepanaje si ciopartit de oase), am dat in schimb de o gramada de icoane, dinti de sfinti, petice de haine de sfinti, si explicatia care ne-a luminat: principala metoda de vindecare era rugaciunea. La etaj era o papusa gonflabila masculina, atarnata de tavan, de cam dooj si ceva de metri - arta contemporana. Da. Urmatoarele cam la fel, daca nu erau biserici sau catedrale, adaposteau oricum tone de tablouri pe teme originale si care nu se repetau deloc: crucificari, inaltari, nasteri, botezuri.

Am fost si la muzeul cartofului prajit, care e belgian de origine, normal, nu frantuzesc, dejaba l-au interzis americanii cand francejii au refuzat politicos oferta lui Bush de cautare de arme nucleare prin Orient. Am mancat niscai cartofi prajiti, ca de, daca la muzeul lor nu mananci, unde altundeva (in afara de TOATE restaurantele si barurile din oras) cu maioneza, dupa care am mai admirat niste tablouri din astea religioase originale si ne-am retras la hotel. Seara am reinceput vizitarea barurilor, la fel de faine, berea la fel de buna, insa stomacurile nu ne-au lasat prea mult timp de pauza. Le-am ascultat cuminiti, ca ce era sa facem, si ne-am abtinut de la orice in afara de cereale cu cafea. Am plecat acasa dupa ce am mai vizitat un muzeu plin de creatii artistice deosebit de originale, recte scene religioase.

A, inainte de a pleca ne-am umplut portbagajul cu bere, logic, ne-am bucurat ca nu a plouat, am ajuns la Paris, unde ploua, am luat tanarul, medicamente care sa faca pace intre diversele care ne populau stomacurile si am zis ca tre' neaparat sa mai vizitam barurile de peste granita. Cat de repede se poate.

PS: partea pozitiva, pe langa bere, e ca e primul oras unde m-am simtit cel mai putin "la altcineva acasa": toata lumea de pe strada e turist, sunt sigura ca localnicii se simt stanjeniti ca nu sunt si ei turisti.

Ninge

Adica pica zapada din cer, adica is zero grade afara, adica nici unul cat de mic, nil, nix, kein Grad, numa apa asta solida cu forme artistice care cade pe indelete si tacuta.

Bizar

Am avut az noapte un vis ciudat. Printre insomniile din ultimii 2 ani, nu-mi mai prea aduc aminte de nici un vis de la un cap la altul, dar asta a fost altceva. Drama. SF. Cu introducere, intriga, desfasurarea actiunii dar fara fo concluzie clarprecisa.

Introducerea era parca de la alt vis: bibilul din burta se misca asa de tare ca era cat p-aci sa iasa de la locul lui, ii puteam vedea capul, mainile si picioarele cum impingeau de dedesubt in sus si eu il indesam la loc.

In cadrul intrigii, cineva a anuntat ca pe pamant s-au strans un catralion (adoram cuvantul asta cand eram mai mica) de tone de gunoi si ca trebuie exterminati mutantii daca oamenii "normali" vor sa supravietuiasca in conditii decente. Eu eram asadar o mutanta, ca puteam sa ma agat de orice cu un elastic si sa ma deplasez ca o maimuta prin liane, numai cu niste salturi de kilometri intregi. Si elasticitatea elasticului trecea in corpul meu si nush cum numai ajungea sa ma unduiesc umpic ca sa imi iau din nou zborul. Adrenalina era pompata la maxim cand saream-zburam pe deasupra copacilor, cu picioarele inainte, ca un fel de pluta pe spate in aer. Nici cand visam ca doar zburam nu am avut asa senzatii. Asa stiam ca o sa ma pot feri de cei care voiau sa ma omoare dar eram foarte trista din cauza gunoiului de pe pamant. Asta o fost concluzia, simteam eu ca e de bine.

M-am trezit intr-un trup relaxat, de parca fusesem la cel putin doua ceasuri de masaj. Atat.

Minune

Az mi s-a intamplat o minune. Nu mi s-a mai intamplat asa ceva de mult, era si cazul. Orcum, a venit pe un fond clar anti-minune: ploaie, trezit cu japca la 8 jumate, trezit tanarul cu japca la 8 treijcinci trecute fix cand toata saptamana asta s-a trezit singur la 7 jumate. Sa mori nu alta, contra-minune.

Plecam de acasa la randevu cu pediatrul la 10h14 ca sa fim acolo la 10h20. Mustrari de constiinta, sa vezi ca mai si intarzaiem, prima data in paisp'ce luni. Ma calmez in fuga, ca virtutea asta a mea nemaintalnita de a fi unde zic la cat zic/trebe incepe sa se macine incet incet sub forta presiunii culturale. Continui cursa, ajung la cabinet, deschid usa, ma introduc in sala de asteptare, imi regulez respiratia. Imi vine asa ca un flashback: "nu umbla pe sub scaune, nu da cu piciorul in acvariu, nu linge acvariul, nu rupe planta, nu imprastia pamantul din ghiveci pe jos, nu pune mana cu pamant in gura, nu lua jucaria fetei/baiatului, nu ii trage de par, nu trage de perdea, nu iesi pe geam, nu rupe cartile, nu urca pe scari, nu plaaaaaaange/urla/racni, nu nu nu nu nu NIMIC NU-I VOIE" - toata povestea repetata de cel putin 10 ori timp de cel putin o ora de asteptare, maxim 2.

Nici nu incep sa respir ca oamenii, ca aud:
-Intrati, intrati !
Ha? Io? Aaa, noooi?!
- Nu, nu, in cabinet va rog...
?!? Ceasul de perete arata 10h21, o fi ca sa ma certe ca am intarzaiat, caut o scuza, a, micul vomitat inainte de a intra in lift, stanga-mprejur + schimbat de unde intarzaierea.

- Madame, puteti sa il dezbracati, e perfect, in forma, fara daune majore de cand ne-am vazut ultima data, ii fac vaccinul, va rog sa il tineti, multumesc, vai ce dragut esti, nu plange chéri, uite o reteta pentru un alt vaccin, mergeti va rog la farmacie sa il luati si i-l fac cand va intoarceti, multumesc frumos.
- ?!?
Intru a doua oara (in afara de "multumesc" x 10, mi s-a blocat complet aria lui Broca), acelasi "intrati, intrati, madam e aici pentru un vaccin, a mai fost azi dimineata", eu "multumesc".

Cand ajung acasa, ma dumiresc, nu indraznesc sa analizez, imi fac o portie festiva de cartofi cu paparada si castraveti murati si ma hodinesc - stresul pozitiv oboseste la fel de mult organismul.

Din Normandia, cu ploaie

Cum p-acisilea venii iarna cu geruri napraznice (azi au fost chiar +10°C), m-am incalzit la maini si interior cu un croissant au beurre (nush cum pot unii trai in tari unde nu exista asa ceva...sau foie gras...brrrrr), am zis sa ma ocup si cu rememorarea weekendului trecut. Umpic mai greu de pus in practica, gratie status quo-ului meu de la inceputul blogului, si anume nu am habar cum sa pun pozele unde vreau in text. Toate se pun la inceput si eu le trag-scap pe unde pot, da-i laborios tare. Lamuririle de rigoare is mai pe la sfarsitul carnatului imagistic, care beneficiaza pas cu pas de alte lamuriri, tot de rigoare.

Coulda, shoulda, woulda...

Ce se vede din gradina

Ce se vede de pe drum

Intre barbati

Who's in daaaa hoooood?!

Vaci normande (sper ca nu de carne, ca le cam atarna pielea pe oase)

Vaca normanda, prim plan (are oaresce farmec, zic eu, pe tanar l-a cucerit cat ai zice mu)

Ce-a mai ramas din padure

Bijuterii bio

Ce sa mai asteptam zile mai bune, am pierdut speranta ca om mai vedea o raza de soare pana la anul in iulie, insa am dobandit incredere maxima in tanti de la meteo care anunta lipsa de anticiclon peste lipsa de anticiclon. Si ploaie.

Am indesat juma de casa in masina, ca de obicei, si am purces la drum (scurt) pana in Haute Normandie. Unde am constatat o schimbare radicala de pozitie, de la canapea + teleu la fotoliu (sau scaun, dupa noroc) + semineu. Increderea in informatiile meteo nu ne-a fost stirbita, caci dupa multa ploaie am avut parte de si mai multa ploaie. Si vant.

Totul e bine insa cand avem la dispozitie tripla baby sitter pentru tanar, trupa de 2 verisoare + 1 var cu 25 de ani mai mici decat consortul (deh, gaura intre generatii foarte adanca dar nu nefolositoare in contextul potrivit), si ne-am ocupat cu ce se ocupa oamenii la sat cand ploua, normal. Am citit ziarul, din care am aflat ca noul avion de servici al lui musiu le prezident costa 49 de milioane de euro pe an (intretinerea), ala vechi doar 4, io ma gandesc cum se prezenta pana acum la intruniri intre capii lumii cu un avion asa de bagatelos si total de neinvidiat. Am facut mamaliga care a avut un oarecare succes la adulti si m-am rugat sa inventeze cineva o gena pentru mancat altceva decat crenvusti cu piure pe care sa o instaleze la copii, ca pana atunci friptura de pui, tocana de cartofi, spaghetele à la carbonara au avut aceeasi soarta ingrata, mamaliga nu a fost o exceptie.

Cel mai important insa e ca duminica nu a plouat asa de mult, am tras o plimbare in josul drumului de unde pozele de mai sus si de unde a trebuit sa ne intoarcem infruntand panta, da' am vazut niscai vaci si un vanator cu un caine obez.

Seara am avut parte de o mare coproductie franco-franceza, "Le dîner des cons" - unde prima impresie ca francejii cu maruuuunte exceptii nu stiu sa faca filme s-a confirmat (ce urasc sa imi zic "stiam eu"), is ceva de n-am cuvinte sa descriu, cu scenariile lor de copii de gradinita si "umorul" specific frantuzesc, pe scurt, caca-maca. Io m-am dus sa citesc o carte de un rus, Bulgakov, care dupa 2 romane citite mi-a facut o impresie nu proasta, da' asta cu Garda Alba parca m-a adormit instant dupa o juma de ora, mai ales ca din cele 30 de pagini citite in diagonala mare nu intelesesem cine si cum a murit, daca a murit, si cum vine treaba cu aia cu nume din cate 3 cuvinte care-s si mai lungi cand le scrii in fraceza.

Voilà marea aventura, de cateva zile suntem la Paree unde nu a plouat azi (inca), dar sa nu pierdem increderea in absolut mirifica madam de la meteo, care anunta cod portocaliu. Si ploaie.

Metamorfoze culinare

Cum fumul de se propaga din bucatarie de cam o juma de ora buna incepe sa se risipeasca, ma asternui sa inscriu rezultatele aventurii culinare din dupa masa asta. Aveam clatite la program, achizitionate in forma lor de baza, praf la plic, de la buticul romanesc de pe malurile Senei. Ma gandeam cu pofta la inscriptia 'clatite pufoase', care atribut nu se aplica niciodata la clatitele mele clasice din faina, ou si, dupa preferinta, apa minerala, lapte sau mai stiu eu ce lichid, in afara de bere. Purced.

Cam ca niciodata, citesc cu atentie instructiunile pana la capat inainte sa execut pasul unu si sa imi dau seama ca e omeneste imposibil sa ajung la pasul doi in aceeasi zi. Fac un ou "spuma" (!), adica papara, cu telul, mestec un iaurt de 115 g cu oul ala care mai mult era muci decat spuma, si pun praful. Si se blocheaza treaba. Se face un cocolos mare si tare in oala, departe de pufos, as zice eu. Mai pun niscai lapte, cu de la mine putere pana se mai moaie maglavaisu', injur incet reteta executata cu atata grija. Ii lichid acu, tot nu pufos. Pun tigaia pe foc si prima clatita, da' nu o pot intoarce ca-i prea fleoscaita. Constat ca ii carbune pe o parte si necoapta pe aialalta, o asez totusi in farfurie si o gust. Mda, vag gust de vanilie si dejghinare maxima in gura, in veci nu o sa pot pune hecium-pecium in ea si sa o fac sul. De unde ma incrancenez si dau sa o fac pe a doua, la fel.

Trec la masuri de urgenta: Maïzena (un fel de faina de porumb cred, care inlocuieste faina alba la intaritul mancarilor) fo doua linguri pline, direct in cratita...noooot. Obtin multe gogoloase pe care nu le pot imprastia. Mai pun doua linguri intr-un pahar cu lichid si o desfac acolo inainte sa o torn peste restul. Mestec vartos, da-de da-de, da de unde, gogoloasele-1, Ioana-0.

Mai insist cu ele, poate is un fel de pancakes, care se fac mai mici in mijlocul tigaii, ca sa le pot intorce? Creca asa e, treaba devine oabla, si fac fo 4 din astea pe mijlocul tigaii, mai putin carbonizate decat prima (si a doua, acu de ce sa nu recunosc). In momentul ala incepe sa se ridice fumul adevarat, care venea de pe plita cu ocazia primei clatite intoarse care nu era coapta pe o parte si o improscat destul de multisor maglavais primprejurul tigaii, pe care nu l-am sters de lene. Deschid geamul, pornesc hota, inchid usa, dau afara barbatii, ma gandesc ca poate vaporii de Kenzo Jungle imprastiati prin par se opun fumului de clatite, dar nu-i asa.

Termin intr-un final, si iau dosul plicului la puricat, ca ce-i cu bulgarii aia de i-am obtinut de prima data. Confirm ca zice "100 ml de iaurt sau lapte batut" cum am vazut de prima data. Acu' ale mele 125 grame n-o fi chiar 100 mililitri, da nici de 5 ori mai putin, nu mi se parea necesar sa caut prin manualele de fizica la capitolul unitati de masura-transformari ca sa fac niste clatite, am mers pe instinct si incredere, parol.

La degustare am participat singura, m-am autosugestionat ca-s pancakes si mi-am turnat sirop de artar adus in bagajele proprii de prin New Hampshire parca, mult, si le-am ingurgitat cu destul de putin entuziasm. Din prima clatita, aia carbonizata, am desprins o bucata mai acatarii de pe margine si i-am servit-o tanarului, intre dejtele lui avea aerul unei meduze esuate, no problem, era dulce deci mancabila, deci mancata.

Cine zice ca nu-s o fire inchizitiva si inovativa, sa-si ia vorbele inapoi.