jeudi 24 février 2011

Requiescat...

Azi bunica a fost dusa catre groapa, cu multe coroane zice mama, care i-ar fi placut foarte mult, semn ca oamenii se gandesc la ea. Desi ei nu prea i-a placut de oameni, sau ma rog, avea darul de a gasi mereu cate ceva care nu mergea si de a-i concedia pe mai toti cat ai clipi, fara drept la apel. Daca vine X in vizita, de ce vine la ora asta si uite cat sta de mult, ala nu are casa, daca nu vine, de ce nu vine, ce noi nu mai suntem de nasul lui si asa mai departe.

Bunica a fost o persoana care a trait de cand o stiu eu prin altii. PRIN, nu pentru. Dupa moartea lui mosu' a venit sa stea cu noi, a fost mereu la dispozitia "fetelor", ne facea orice moft si am invatat repede cat de usor o pot manipula. Nu o faceam des, nu am abuzat niciodata de moliciunea ei, dar era bine de stiut ca asa ceva exista. Ii placea cand luam note mari, si cand veneam cu cate un noua de la scoala, ofta in barba "las' mama ca nu-i bai, data viitoare faci mai bine". Cand veneam cu zecele reparator: "o, da-le-ncolo de note, nu-ti mai bate capul", dar vedeam cat e de mandra de mine. Imi placea sa ii fac placere si de aia luam note mari, nu era chiar asa de greu. Stia exact cum sa imi faca sadndviciurile cu magiun sau cu salam din ala de soia (din care scotea punctele de grasime unul cate unul), sa nu le puna in punga care fasaie tare, numai in din alea moi si pufoase, cu servetele cu desene, ca era mai domnos asa.

Si asta a facut de cand o stiu eu: se ocupa de mine si de sora-mea, facea mancare, curat, mai sapa prin gradina, punea muraturi si facea gemuri si zacusca. Nu iesea niciodata din capotul carpit cu nu asa de multa indemanare, in manecile caruia isi punea niste petece de lana, sa ii tina cald la umeri, si pe deasupra caruia purta mereu o vesta: imblanita iarna si mai subtire vara. Poate de aia mosu' a inceput sa viziteze vecinele, nu stiu, nu ma bag, dar cand o auzeam ca zice "da cine ma vede prin casa ma' mama" imi venea sa o trag de urechi nu alta. Nimeni ma' mama ma', da' chiar nu poti sa iti iei un capot nou mai des de o data pe an?! Las' ca-i bun si asta.

Era o fiinta pe care imediat o durea sufletul: cand eram bolnave, cand nu-i iesea ciorba cum trebe, sau prajiturile, sau ii mancau viermii morcovii de prin straturi, o fiinta care se consuma pentru lucruri care ni se intamplau noua si care pe noi nu ne atingeau mai deloc, sau ma rog, nicidecum in asa hal incat sa nu dormim noaptea. Era o fiinta care nu prea avea o notiune clara de ce e "bine" insa ar fi putut sta zi si noapte sa iti spuna ce e rau. Nici la treij' si ceva de ani ai mei nu putea sa inteleaga ca ies in oras si seara la zece jumate nu-s inca acasa si de ce nu sun sa ii zic unde sunt, ca "daca se intampla ceva rau". Pai ma' mama ma', de dooj de ani de cand ies in oras nu s-a intamplat nimic rau, nu? "Da, da' daca de data asta se intampla". Si tot asa, cu mine, cu mama, cu vecinii, despre ale caror vieti trebuia sa stie totul cu lux de amanunte si de care trebuia sa ne ferim ca "stie ea ce stie". Cand nu a mai avut asa multi oameni de care sa se lege, a inceput cu medicamentele: ca fara un pumn de ele dimineata si unul seara nu se putea. Si ca o dor urechile, stomacul, matele, capul, ochii, genunchii, picioarele, spatele, uneori toate impreuna, uneori separat, semn ca era in viata, ca era greu, ca merita sa ne gandim cu totii tot timpul la probleme (-le ei sau probleme in general), ca foarte rar lucrurile merg bine si cand merg bine e semn ca nu e bine de fapt.

Nu am inteles niciodata nevoia asta de a crea probleme sau de a le inteti pe cele existente ca sa ai satisfactia lui "no, vezi ca asa-i cum ti-am zis eu". Da, probabil, si acu' ce? Nimic, numai ti-am zis. No, mersi.

Nimic nu era ca la Ohaba, satul ei de bastina, desi mereu imi povestea ce viata grea a avut copil fiind la parintii ei, cat lucra zi de vara pana-n seara. Pentru asta nici o mancare nu era "ca la Ohaba": ce vrei sa mananci ma' mama ma'? Pai, ce este, ce sa manc altceva? No, pai numai asta esta...fa-mi atunci mamaliga cu branza/tocana de cartofi/sarmale.

Cam asta a fost bunica: mama, cum ii ziceam eu (si nu, nu am avut nicidata probleme cu facutul de diferenta intre mama si ea, mama era mama si bunica era mama, mamimimi din cand in cand, da' mama era mai scurt si mai eficient). Imi pare rau ca nu a putut gasi mai nimic placut in viata asta, ca si-a petrecut o mare parte din ea facandu-si griji. I-am zis mereu ca o iubesc, ca nu-i bai ma' mama ma' daca te mai doare capul din cand in cand, las' ca trece, as fi vrut sa fie un pic mai zambitoare, sa nu o mai doara asa de repede sufletul. Poate acum si-a gasit linistea. Odihneasca-se in pace.

12 commentaires:

Dan a dit…

Ohaba, sub Retezat.
Dumnezeu s-o ierte!

Ioana a dit…

Ohaba, Alba, dupa un deal, atata stiu eu :)

perdue parmi les ch'tis a dit…

Odihneasca-se in pace! Am si eu o mama care nu e mama ci bunica; si care inca mai e, desi o dor toate (;

Anonyme a dit…

Odihneasca-se in pace.
Unora le face placere sa traiasca prin altii si le-ar placea ca si altii sa traiasca prin ei.

Cris

Ioana a dit…

Multumesc de ganduri bune amandurora (+ lui Dan, evident).

Cris, nu zic ca din cand in cand nu e bine sa faci asa, dar tare as fi vrut sa o vad facand ce predica "ai grija de tine, fii pedanta (ma innebunea cu cuvantu' asta:), draguta, imbraca-te bine" si ea tot in capot si tot la oale si dulceturi...

Anonyme a dit…

tu, ioana, imi pare bine ca am apucat sa o cunosc pe bunica ta, sa stii; acu s-o odihneasca dumnezeu in pace ! te pup, ai grija de voi. miha

Ioana a dit…

No mercic tu Miha tu, te pup mai draga, poate ne vedem la vara pe la Timi o tzarasica sa mai pove.

Dan a dit…

Pe-aici la noi înca-i gris, da' iesi si râzi la primavara!
Sa fiti sanatosi!

Dan a dit…

La Multi Ani Ioana, sa fiti sanatosi cu totii si sa nu mai aveti necazuri!

Ioana a dit…

Multumiri Dane, vine primavara, totu-i mai galben si mai soare, miroase-a zambile...

balinferi a dit…

Întotdeauna mi s-a părut a fi un bulgăre de simţire bunica ta, Ioana, poate de aici senzaţia că era "moale". De fapt a fost foarte tare şi a rezistat în lumea oamenilor pe care nu mă mir că nu i-a plăcut. Mie mi-a plăcut mult de ea, firesc...Era atât de blândă încât nu aveam cum să n-o plac. Iar dacă ea, aşa cum observa defecte la toată lumea, a observat şi la mine, asta s-a datorat doar faptului că era o destul de buna observatore.
Odihnească-se în pace!
( Privind pozele tale de pe Facebook am vrut să las un mesaj în care să-ţi spun că trebuie să fii tare fericită să o ai lângă tine şi acum, după atâţia ani...apoi am citit mesajul tău de pe blog)

Ioana a dit…

Mda, ce sa zic, fiecare a cunoscut-o in alt fel, e natural sa fie diferita in ochii tai. Totusi nu mi se pare normal sa vrea sa vada numai ce-i rau, a fost cam greu de suportat cu o astfel de fire in ultimii ani.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...