De cand cu mutatul asta al nostru in zona tramvai mai putin zona metrou, am dat si de autobuze. De buna voie si nesilita de nimeni, in afara de imprejurari, am inceput sa ma constitui in calator cu autobuzul (ala de la lucru nu se pune, ca-i direct, e un fel de apendice al tramvaiului).
Ultima experienta bleah a fost asta vara cand m-am dat jos cu doua statii dupa a mea, ca nu am stiut unde sunt exact, si mi-a fost rusine sa intreb ca unde sa ma dau jos. Dupa aia mi-a fost rusine sa intreb pe strada pe unde sa ma duc ca sa ajung unde vreau, am asteptat nush cat sa termine consortul sedinta ca sa ma ghideze telefonic. Da, da, stiu, asa-s eu, incerc sa remediez.
Saptamana trecuta, dupa chestia cu inspectia, trebuia sa iau autobuzul sa ma duc la nush ce "formation". Statutul de turist de care imi era atat de rusine nici ca si-a mai facut simtita prezenta, m-am urcat in autobuz, am constatat ca statia mea era terminus minus unu, am stat linistita pana am trecut de pod, si intreb daca mai e mult pana la statia mea. Trei (TREI) oameni au sarit cu gura sa imi explice ce si cum, ba am si dat de liceul unde trebuia sa ma prezint, ca o madam a fost extra saritoare si mi-a zis ca e chiar perpendicular pe strada paralela cu aia a autobuzului.
La intoarcerea de la liceu la scoala mea am luat doua autobuze: primul OK, ca terminus si cand ma urc, nici nu ma chinui sa vad unde tre' sa ma dau jos (ca avusesem o convorbire cu un monsieur de la sindicat, si iar mi-am pisat ochii) ci ii zic soferului sa opreasca la cutare statie. Stau jos in spatele lui, cand ajungem imi face semn, imi ureaza o zi buna, si imi zice si unde e statia celuilalt autobuz. Ma urc in el, ii zic soferului sa se opreasca la statia mea, se opreste, imi ureaza o zi buna. Fantastic.
Azi, la fel, reusesc sa ma urc in el, ii zic soferului sa se opreasca la statia mea, si cand ajung il mai si intreb unde e statia pentru intors. Imi zice sa il iau din acelasi loc, sa stau pana la terminus, ca lucrau pe strada si ajungeam mai greu pe jos. Incredibil. La intors il iau, explic situatia, noul sofer imi ureaza o zi buna si constata ca e frig afara. Monumental.
Deci a ajutat la ceva si inspectia aia: sa ma deplasez cu autobuzul.
mardi 29 novembre 2011
dimanche 27 novembre 2011
Life lessons one shouldn't fail
- Life is not fair—get used to it!
- The world will expect you to accomplish something before you feel good about yourself.
- You won't be a vice president with a car phone until you earn both.
- If you think your teacher is tough, wait till you get a boss.
- Your grandparents had a different word for burger flipping—they called it opportunity.
- Before you were born, your parents weren't as boring as they are now. They got that way from paying your bills, cleaning your clothes and listening to you talk about how cool you thought you are.
- In some schools they have abolished failing grades and they'll give you as many times as you want to get the right answer. This doesn't bear the slightest resemblance to anything in real life.
- Life is not divided into semesters. You don't get summers off and very few employers are interested in helping you find yourself. Do that on your own time.
- Television is not real life. In real life people actually have to leave the coffee shop and go to jobs.
- Your school may have done away with winners and losers, but life has not.
From Psychology Today.
samedi 26 novembre 2011
Apogeul plangerii
Ca tot am inceput cu ele "in public": in clasa de straini mi-au aciuat o moldoveanca, doi romani, doi brazilieni si un polonez care nu vorbesc o boaba de franceza. Ma inteleg cu ei in felul urmator: cu moldoveanca si romanasii in romana, cu brazilienii, nu, cu polonezul o pun pe moldoveanca sa ii traduca in rusa ce are de facut. Unul din romani scrie de parca ar fi in clasa intai, alalalt in a doua, o litera de mana, trei de tipar, nici un cuvant in engleza nu-i scris cum trebuie. Polonezul mai mult nu intelege (sau se face ca nu intelege) ce are de facut, si la sfarsitul orei nu are mai nimic in caiet.
Asta dintr-un total de fo' 10 elevi, dintre care draguta din Coasta de Fildes pronunta in engleza cum se scrie, dar e simpatica, lucra de numa, insa nu-i reuseste mai nimic. Face cursuri de a treia in paralel, ca dupa un an cica musai sa ii integreze in ceva clasa conform varstei lor. Deci acum am 4 nivele pentru care tre' sa pregatesc cursuri, ca alea de a sasea nu le mai pot face cu curcubeul asta de nationalitati exotice. Asta pe langa cele doua brazilience care vorbesc engleza (aproape) la fel de bine ca mine, care fac lecturi de a treia, si de care tre' sa ma ocup in paralel.
Si creca ma paste o infectie urinara ceva, ca am febra si ma dor rinichii, a trecut ceva timp de cand faceam cam 2-3 pe an din cauza oboselii, acu vad ca revin cu succes. Si ex-biroul meu, la 2 statii de tramvai de mine, o duce bine, mersi...vacooooooooo
Asta dintr-un total de fo' 10 elevi, dintre care draguta din Coasta de Fildes pronunta in engleza cum se scrie, dar e simpatica, lucra de numa, insa nu-i reuseste mai nimic. Face cursuri de a treia in paralel, ca dupa un an cica musai sa ii integreze in ceva clasa conform varstei lor. Deci acum am 4 nivele pentru care tre' sa pregatesc cursuri, ca alea de a sasea nu le mai pot face cu curcubeul asta de nationalitati exotice. Asta pe langa cele doua brazilience care vorbesc engleza (aproape) la fel de bine ca mine, care fac lecturi de a treia, si de care tre' sa ma ocup in paralel.
Si creca ma paste o infectie urinara ceva, ca am febra si ma dor rinichii, a trecut ceva timp de cand faceam cam 2-3 pe an din cauza oboselii, acu vad ca revin cu succes. Si ex-biroul meu, la 2 statii de tramvai de mine, o duce bine, mersi...vacooooooooo
Io vs sistem 0-1
Acu 10 zile am fost "supusa" unei inspectii din partea rectoratului. M-au anuntat cu o saptamana inainte, trebuia sa le fac un proiect de secventa in detaliu, plus fiecare cuvant pe care urma sa il zic la cursul inspectat. Am lucrat la cacatul ala 2 zile jumate, plus descrierea clasei, plus activitatea finala, plus instructiunile pentru activitatea finala, bref, un dosar cat China, pentru 6 cursuri. Cu documente anexa cu tot, imprimat in culori de catre consort, in dublu exemplar, ca cine stie, impachetat intr-un dosar mov-deschis, ca nu am gasit in cateva zile unde sa o leg, sau cum pula mea ii zice la cand ii pui un arc din ala de plastic si coperti transparente.
Inspectia a fost la aia micii, cu cazurile particulare de copii cu nevoi speciale (nu intru in detalii), care nu stau in loc mai mult de 5 minute, pentru care ar trebui inventat un cuvant foarte amplu care sa descrie cantitatea de povesti pe care o produc intr-o ora de curs. Cum mai ziceam, imi sunt dragi, dar cand depasesc masura, ne suparam. Lunea inainte de inspectie a fost un cosmar, am zis sa ii tin mai din scurt miercuri, ca auzisem din stanga dreapta (ca nu zice nimeni nimic oficial) ca tre' sa tii bine clasa, sa fie cuminti alea alea. Beeei, si nu ii las sa povesteasca mai de loc (apropos, a sasea de ii are tutoreasa mea stau cuminti fara sa zica un cuvant toata ora), o cert pe una ca pe la sfarsit scosese o carte in franceza si citea neperturbata de eforturile mele de a-i face sa lege mai mult de doua silabe, pe unu altu' ca nu copia cum trebe de la tabla etc. Beeei, si ma ia asta la suturi cand termin ora cu ei, ca uite cum ma port cu ei, ca urlam la saracii copii, ca ce daca povestesc, ce daca citesc carti, nu-i grav, dar eu...cum ma port eu alea alea. Am stat in picioare si am ascultat-o cum ma facea cu cacat cam trei sferturi de ora, dupa aia cum imi tranteste ca oricum cursul nu a fost conform metodologiei actuale, ca n-am inteles nimic din metodologia asta, ca nu trebuia sa le zic ca a treia persoana singular ia un "s" (dupa ce l-au auzit pe CD), ca trebuia sa le zic "sa emita ipoteze asupra s-ului aluia" (ii si vedeam pe astia de unspe ani cum sar cu ipoteze, cum ca vine din engleza veche, o reminiscenta de la nush care mare transhumanta lingvistica, cum pula mea nu mi-a trecut in cap sa ii solicit intelectual in felul acesta de vaca d-aia).
Si imi vine mie un gand asa pe cand o ascultam si imi mai si pisam ochii, uitandu-ma la dosarul mov-deschis pe care nici nu l-a deschis, ca ce dracu' m-o apucat pe mine sa ma fac profesoara, sa imi fut toate weekendurile cu planuri de lectie, nu puteam sa stau naibii pe curul meu la cafele si cantina si tabele excel, si cate un meeting pe ici pe colo.
Acu' mai tre' sa depasesc momentul post-inspectie: sa incerc sa dorm noaptea, sa nu ma mai uit la fiecare madam si sa ma gandesc daca ar putea sa fie inspectoare sau nu, sa ma duc totusi la medicul de familie si sa o iau mai in serios, ca pula mea, singuri profii, singuri, da' nici in halul asta.
Nimeni nu stie cand o sa vina rezultatele juriului, in decembrie cica, daca nu ma titularizeaza, ma apuc sa caut ceva decent de lucru, care pasiune ma cac in ea daca imi macina neuronii unul cate unul pana ajung sa nu mai ies din casa, sa visez numai cursuri si inspectori isterici. Ce-si face omul cu mana lui, stupiditate absoluta se cheama (ex-biroul meu e acu' la 2 statii de tramvai de noi...). Mea maxima futu-i maica ma-sii de culpa...idioato!
Inspectia a fost la aia micii, cu cazurile particulare de copii cu nevoi speciale (nu intru in detalii), care nu stau in loc mai mult de 5 minute, pentru care ar trebui inventat un cuvant foarte amplu care sa descrie cantitatea de povesti pe care o produc intr-o ora de curs. Cum mai ziceam, imi sunt dragi, dar cand depasesc masura, ne suparam. Lunea inainte de inspectie a fost un cosmar, am zis sa ii tin mai din scurt miercuri, ca auzisem din stanga dreapta (ca nu zice nimeni nimic oficial) ca tre' sa tii bine clasa, sa fie cuminti alea alea. Beeei, si nu ii las sa povesteasca mai de loc (apropos, a sasea de ii are tutoreasa mea stau cuminti fara sa zica un cuvant toata ora), o cert pe una ca pe la sfarsit scosese o carte in franceza si citea neperturbata de eforturile mele de a-i face sa lege mai mult de doua silabe, pe unu altu' ca nu copia cum trebe de la tabla etc. Beeei, si ma ia asta la suturi cand termin ora cu ei, ca uite cum ma port cu ei, ca urlam la saracii copii, ca ce daca povestesc, ce daca citesc carti, nu-i grav, dar eu...cum ma port eu alea alea. Am stat in picioare si am ascultat-o cum ma facea cu cacat cam trei sferturi de ora, dupa aia cum imi tranteste ca oricum cursul nu a fost conform metodologiei actuale, ca n-am inteles nimic din metodologia asta, ca nu trebuia sa le zic ca a treia persoana singular ia un "s" (dupa ce l-au auzit pe CD), ca trebuia sa le zic "sa emita ipoteze asupra s-ului aluia" (ii si vedeam pe astia de unspe ani cum sar cu ipoteze, cum ca vine din engleza veche, o reminiscenta de la nush care mare transhumanta lingvistica, cum pula mea nu mi-a trecut in cap sa ii solicit intelectual in felul acesta de vaca d-aia).
Si imi vine mie un gand asa pe cand o ascultam si imi mai si pisam ochii, uitandu-ma la dosarul mov-deschis pe care nici nu l-a deschis, ca ce dracu' m-o apucat pe mine sa ma fac profesoara, sa imi fut toate weekendurile cu planuri de lectie, nu puteam sa stau naibii pe curul meu la cafele si cantina si tabele excel, si cate un meeting pe ici pe colo.
Acu' mai tre' sa depasesc momentul post-inspectie: sa incerc sa dorm noaptea, sa nu ma mai uit la fiecare madam si sa ma gandesc daca ar putea sa fie inspectoare sau nu, sa ma duc totusi la medicul de familie si sa o iau mai in serios, ca pula mea, singuri profii, singuri, da' nici in halul asta.
Nimeni nu stie cand o sa vina rezultatele juriului, in decembrie cica, daca nu ma titularizeaza, ma apuc sa caut ceva decent de lucru, care pasiune ma cac in ea daca imi macina neuronii unul cate unul pana ajung sa nu mai ies din casa, sa visez numai cursuri si inspectori isterici. Ce-si face omul cu mana lui, stupiditate absoluta se cheama (ex-biroul meu e acu' la 2 statii de tramvai de noi...). Mea maxima futu-i maica ma-sii de culpa...idioato!
mardi 8 novembre 2011
Sapte luni jumate
Era sa zic ca nici nu am bagat de seama cand a trecut timpul, dar am bagat mult si bine. Numai ca de sapte luni jumate incoace, viata in patru pare mult mai naturala decat in trei, asa ca nu ne mai luam de cap cu maini si picioare cand creste temperatura la patruj' de grade, cand nu mananca, cand nu termina biberoanele si altele. Temperatura mare? Paracetamol. Tuseste si respira greu? Plecat la cabinet urgent, fara intrebari suplimentare. Bronsita? Kinetoterapie respiratorie, 5 sedinte de stors mucii in 5 zile. Tuseste noaptea? Supozitor. Tuseste ziua? Inhalare. Inhalarea il agita ca naiba? Nu-i nimic, sta la desene. Se strica matza-lampa de noapte ? Deschidem lumina la baie. Nu isi pune hainele noi? Nu pleaca la parc. Constipatie? Apa cu magneziu.
La capitolul vocabular, constat o imbogatire de pe o zi pe alta, mai nou face "fraze" de cate doua-trei cuvinte, de tipul "mama, taci, mimic (= nimic)", "mami, mimic", "dada, mimic", "nani, mimic", "papa, mimic". Zice mai multe cuvinte in franceza decat in romaneste, dar in acelasi timp sunt mai usoare: couche, nu scutesc, manteau nu haina, pantoufles nu papuci de casa, pomme nu mar, Pili nu Philippe, Iaia nu Ioana etc. Azi Totorolu' a mancat pentru prima data intr-o juma' de an ceva nou in afara de paste, cartofi, orez, supa: mazare cu pui.
Pili nu mai prea vrea biberoanele de seara, tre' sa amestec laptele cu cereale si sa i-l dau cu lingurita. Ieri a tusit cu chestia aia in gura...da, de doua ori...da, pe mine. Baga soamne de la 8 seara pana pe la 7 jumate, dimineata de la 9 jumate la 11, la pranz de la 1 pana pe la 3 jumate. Seara nu mai doarme, se agita, adica tre' sa il tin in brate sa ma plimb cu el. Nu pot sa il tin in brate punct sau sa il tin in brate pe canapea, numai in picioare si plimbat. Azi s-a ridicat in genunchi pe parcarea lu' fraxu, sa caute nush ce elicopter, nu prea am savurat momentul ca s-o aruncat mai marele pe el: "Pili! Nu! Bêtise! Mimic!".
Cam in ritmul asta au trecut cele sapte luni jumate de cand a venit Pili la noi (somnul il executa ca la carte numai de vreo doua luni), parca incepem sa mai respiram un pic (in afara de cand sunt bolnavi, cam o saptamana pe luna in medie, am facut ceva calcule, in afara de vacanta, cand au fost amandoi bolnavi tot timpul). Acum numai asta mai recentul ia antibiotice, si Victor inhaleaza nush ce spray pentru astm. Eu zic ca nu-i chiar asa de rau.
Am gasit o poza de-a mai marelui la 7 luni, si de-a mai micului la 7 luni.
Doi ani si ceva:
Sapte luni fara o zi:
Vic la 7 luni fix:
La 7 luni fix, in acelasi carucior:
La capitolul vocabular, constat o imbogatire de pe o zi pe alta, mai nou face "fraze" de cate doua-trei cuvinte, de tipul "mama, taci, mimic (= nimic)", "mami, mimic", "dada, mimic", "nani, mimic", "papa, mimic". Zice mai multe cuvinte in franceza decat in romaneste, dar in acelasi timp sunt mai usoare: couche, nu scutesc, manteau nu haina, pantoufles nu papuci de casa, pomme nu mar, Pili nu Philippe, Iaia nu Ioana etc. Azi Totorolu' a mancat pentru prima data intr-o juma' de an ceva nou in afara de paste, cartofi, orez, supa: mazare cu pui.
Pili nu mai prea vrea biberoanele de seara, tre' sa amestec laptele cu cereale si sa i-l dau cu lingurita. Ieri a tusit cu chestia aia in gura...da, de doua ori...da, pe mine. Baga soamne de la 8 seara pana pe la 7 jumate, dimineata de la 9 jumate la 11, la pranz de la 1 pana pe la 3 jumate. Seara nu mai doarme, se agita, adica tre' sa il tin in brate sa ma plimb cu el. Nu pot sa il tin in brate punct sau sa il tin in brate pe canapea, numai in picioare si plimbat. Azi s-a ridicat in genunchi pe parcarea lu' fraxu, sa caute nush ce elicopter, nu prea am savurat momentul ca s-o aruncat mai marele pe el: "Pili! Nu! Bêtise! Mimic!".
Cam in ritmul asta au trecut cele sapte luni jumate de cand a venit Pili la noi (somnul il executa ca la carte numai de vreo doua luni), parca incepem sa mai respiram un pic (in afara de cand sunt bolnavi, cam o saptamana pe luna in medie, am facut ceva calcule, in afara de vacanta, cand au fost amandoi bolnavi tot timpul). Acum numai asta mai recentul ia antibiotice, si Victor inhaleaza nush ce spray pentru astm. Eu zic ca nu-i chiar asa de rau.
Am gasit o poza de-a mai marelui la 7 luni, si de-a mai micului la 7 luni.
Doi ani si ceva:
Sapte luni fara o zi:
Vic la 7 luni fix:
La 7 luni fix, in acelasi carucior:
dimanche 6 novembre 2011
Mama vitrega a cartilor
Ce-mi placea mie sa ma duc la biblioteca. Era una mica la Alba, avea salile un pic mai mai decat sufrageria noastra, dar mirosea asa de fain a carti, de as fi stat acolo zi de vara pana-n seara. La sala de lectura nici nu indrazneam sa visez: tin minte ca am cautat nush cat timp o carte pe care sa o cer "la sala", ca sa stau pe scaunele alea cu spatar inalt si sa o rasfoiesc pe mesele lungi, acoperite cu catifea rosu inchis, mai gaurita pe ici pe colo pe la colturi. Nu voiam sa le dezamagesc pe bibliotecare, cerand ceva "slabut", sau "nu de nasul meu", ca aveau niste priviri infioratoare, mai ceva decat secretarele de la scoli. Nici nu stiam cum se tine o carte in mana cand citesti la masa, eu citeam in pat, sau in cur, cu ea pe o perna. Ii mai si indoiam colturile paginilor in semn de oprire temporara. La sala am luat o gentuta cu mine in care varasem un caiet, ca sa notez pagina unde ramasesem. Am citit "Arta Conversatiei" de Ileana Vulpescu. Atat de impresionata am ramas de "sala" aia ca, spre rusinea mea, am uitat cu totul despre ce era vorba in carte. La biblioteca am avut prima data revelatia faptului ca ii fain sa alegi ce vrei tu si sa ai de unde alege.
Aici am fost la François Mitterand cand pregateam concursul: au o tona de sali de lectura, cu mese de lemn, neacoperite de nimic si lampi verzi, ca alea de biliard. Au si niste leduri care se aprind cand iti vin cartile, pe care poti sa le comanzi inainte, pe internet (dar nu merge) sau cand ajungi, si te pui sa le astepti. In genere, ti le aduc destul de repede. Nu am fost chiar asa de impresionata ca de aia de la Alba, poate un pic mai speriata de vigilii de la usi care te controlau ca la aeroport, si de scarile rulante de cel putin un kilometru. Pe jos aveau mocheta visinie, si toata lumea vorbea in soapta. Dupa vreo 5 vizite am indraznit sa caut si eu carti in "libre service", dupa ce-am meditat profund la unde naiba sa le caut dupa cote. Mi-am dat seama ca sistemul e perfect logic (te trimitea exact la cartea ta), dar atat de alambicat, ca acu' n-as mai putea sa o iau de la capat fara o repriza de meditate inainte.
Cu astea-n cap, ma uitam eu mai deunazi la teleu la o emisiune despre biblioteca Sainte Geneviève: am stat si m-am uitat cu rasuflarea taiata. Toate detaliile dinauntru au fost gandite pentru cititori. Arhitectonic, structura vorbeste fara ascunzisuri despre intentia "parintilor" ei, nici un material nu-i rusinos, desi ziceau ca prea multe elemente de fier te fac sa te crezi intr-o gara. Detaliile sunt infricosator de...detaliate, chiar daca la zeci de metri de la sol, unde nu le vede nimeni cu ochiul liber. Bibliotecarii au niste scarite minuscule in spirala, unde incap doar daca isi pastreaza o silueta de invidiat. Tot ce nu e carte, e ascuns in spatele paravanelor, tot ce nu e cititor, se plimba prin spatele lor. Scaunele au spatarul destul de scurt, ca sa "taie" spatele, dupa ceasuri intregi de stat cocosat pe mese. "Stiinta la indemana tuturor" (ma rog, mai intai la a barbatilor, dupa aia la a femeilor - studente straine, ca sa nu poate intretine relatii "nedemne" de o biblioteca in incinta ei).
Povestesc toate detaliile astea tehnice ca sa ascund o anumita neindemanare in a descrie starea pe care am avut-o cand ma uitam la ce faina chestie e biblioteca asta. Admiratie e putin spus, mai mult o mutenie si o dorinta de a intra si eu acolo, printre bibliotecarii in halate gri si cititorii de toate felurile, si sa ating mesele alea, si coloanele de piatra, sa simt cum miroase si care-i "sentimentul". Sunt putine locuri unde m-am simtit bine in viata mea, bibliotecile sunt cred pe primul loc (si garile...cred). Nu ca as fi profitat eu din plin de stiinta aia la indemana mea, dar imi place sa ma simt covarsita de ceva mai mare decat mine, care nu e nici amenintator, nici nu te judeca, ci asteapta cu rabdare sa fie descoperit, daca vrei, bineinteles. Daca nu, ea tot acolo sta, cu o demnitate amabila as zice, si sunt sigura ca daca ar putea executa o actiune vreodata, primul lucru ar fi sa zambeasca, asa, nonsalant si atotintelegator, dintr-un "colt al gurii".
Aici am fost la François Mitterand cand pregateam concursul: au o tona de sali de lectura, cu mese de lemn, neacoperite de nimic si lampi verzi, ca alea de biliard. Au si niste leduri care se aprind cand iti vin cartile, pe care poti sa le comanzi inainte, pe internet (dar nu merge) sau cand ajungi, si te pui sa le astepti. In genere, ti le aduc destul de repede. Nu am fost chiar asa de impresionata ca de aia de la Alba, poate un pic mai speriata de vigilii de la usi care te controlau ca la aeroport, si de scarile rulante de cel putin un kilometru. Pe jos aveau mocheta visinie, si toata lumea vorbea in soapta. Dupa vreo 5 vizite am indraznit sa caut si eu carti in "libre service", dupa ce-am meditat profund la unde naiba sa le caut dupa cote. Mi-am dat seama ca sistemul e perfect logic (te trimitea exact la cartea ta), dar atat de alambicat, ca acu' n-as mai putea sa o iau de la capat fara o repriza de meditate inainte.
Cu astea-n cap, ma uitam eu mai deunazi la teleu la o emisiune despre biblioteca Sainte Geneviève: am stat si m-am uitat cu rasuflarea taiata. Toate detaliile dinauntru au fost gandite pentru cititori. Arhitectonic, structura vorbeste fara ascunzisuri despre intentia "parintilor" ei, nici un material nu-i rusinos, desi ziceau ca prea multe elemente de fier te fac sa te crezi intr-o gara. Detaliile sunt infricosator de...detaliate, chiar daca la zeci de metri de la sol, unde nu le vede nimeni cu ochiul liber. Bibliotecarii au niste scarite minuscule in spirala, unde incap doar daca isi pastreaza o silueta de invidiat. Tot ce nu e carte, e ascuns in spatele paravanelor, tot ce nu e cititor, se plimba prin spatele lor. Scaunele au spatarul destul de scurt, ca sa "taie" spatele, dupa ceasuri intregi de stat cocosat pe mese. "Stiinta la indemana tuturor" (ma rog, mai intai la a barbatilor, dupa aia la a femeilor - studente straine, ca sa nu poate intretine relatii "nedemne" de o biblioteca in incinta ei).
Povestesc toate detaliile astea tehnice ca sa ascund o anumita neindemanare in a descrie starea pe care am avut-o cand ma uitam la ce faina chestie e biblioteca asta. Admiratie e putin spus, mai mult o mutenie si o dorinta de a intra si eu acolo, printre bibliotecarii in halate gri si cititorii de toate felurile, si sa ating mesele alea, si coloanele de piatra, sa simt cum miroase si care-i "sentimentul". Sunt putine locuri unde m-am simtit bine in viata mea, bibliotecile sunt cred pe primul loc (si garile...cred). Nu ca as fi profitat eu din plin de stiinta aia la indemana mea, dar imi place sa ma simt covarsita de ceva mai mare decat mine, care nu e nici amenintator, nici nu te judeca, ci asteapta cu rabdare sa fie descoperit, daca vrei, bineinteles. Daca nu, ea tot acolo sta, cu o demnitate amabila as zice, si sunt sigura ca daca ar putea executa o actiune vreodata, primul lucru ar fi sa zambeasca, asa, nonsalant si atotintelegator, dintr-un "colt al gurii".
jeudi 3 novembre 2011
S-o terminat vacanta-n Franta
Mi-am terminat si eu calmantele pe care le luam in loc de somnifere, ca ma trezeam (trezesc) pe la 3 noaptea si de atunci pana suna ceasul numar oi, sau alte bestii, de am ajuns sa nu mai stiu "pronunta" numerele atat de departe de infinitul pozitiv am ajuns. Acu ma multumesc cu ceva pastile cu valeriana care miros a pipi, dar cica tre' sa le iau o luna. Le iau de o saptamana si in afara de un gust infect nu constat alte chestii iesite din comun.
Continui cu Magnebe6le, ca poate ma destresez, ca-s stresata, si cu inca unele cu B6, ca de la stres imi cade parul, si mai iau si fier, care ma constipa. Din cand in cand mai iau si laxative, sa ma deconstip. Ce mai iau, ce mai iau...a, niste picaturi de somn de mi le dadu un medic acu 2 ani cand iar eram stresata si nu puteam dormi, au expirat de 2 luni, dar te mai uiti... mere? mere.
Iar m-am apucat sa nu mananc, dar nu am timp, la scoala am cate doua ore jumate pauza joia si vinerea, dar am chestii de facut si nu vreau sa firmitesc paine pe tastatura, deci la un moment dat o dau pe apa si mar. Am cinjcinci de kile si tot un metru saptejcinci, cat aveam in liceu, toti nadragii cad de pe mine. Incerc sa mananc in weekend, dar cateodata mi se face rau cand mananc, deci contez clar pe urmatoarea vacanta sa ma apuc sa ingurgitez normal.
Azi 3 pici de a sasea au stat cu mine in pauza, un ceas, sa ii fac sa repete nush ce, am tot repetat, mor de dragul lor, sunt asa de faini cand povestesc detalii despre viata lor cu toata increderea, si le iau asa de in serios de parca ar fi primii si ultimii care trec prin "aventurile" alea. Este unul care seamana cu Victor, blondoran si buclat si slabut, la fel de agitat, dar cand ramane la urma cu mine, parca-i altul, se transforma in cel mai genial si dragastos pui de gaina, iti vine sa il iei in palma sa-i sufli in cioc atata-i de dulce.
Gagicuta care a stat cu el si inca unul imi zice cu o naivitate dementiala, dupa ce se uita pe orarul meu: "vai ce dragut, aveti numai ore de engleza". Prima data am crezut ca glumeste, dar nu, era pe bune "invidioasa" ca fac numai engleza. I-au explicat colegii cum vine cu orarul, si a "inteles" pana la urma.
Unu' mai mic si mai gingas de a patra imi zice azi, dupa ce l-am certat ca nu tacea din gura "oui, maman".
Cand ma striga unu' altu' "teacher" parca creste inima-n mine: nu-mi vine sa cred ca am ajuns sa fac ce am visat sa fac o viata intreaga. Nu m-am simtit atat de profund impacata si multumita de cand i-am nascut pe bibili si i-au pus pe mine. Credeam ca o sa imi pis ochii, cum faceam inainte cand ma uitam pe la teleu la cate una care nastea, dar nu, a fost un moment atat de perfect la locul lui, parca il cunosteam dintotdeauna, incat am ramas fara cuvinte si fara sentimente. Numai bebeul.
Si acu' inapoi la lucru, cica ma titularizeaza in decembrie. Pana atunci mai am doua cursuri unde ne pune pedeefuri teoretice ca sa invatam cum sa facem practic o lectie, si ni le mai si citeste, de parca am fi chiori. Fain. Dupa patru zile de pedeefuri din astea de la 9h la 16h cu un ceas pauza, ei zic ca stagiarii pot sa fie profi. Fara sa puna mana pe un creion sa scrie niste activitati la un "listening" sau "reading", doar asa, ne fac "din cuvinte". Magnific, nu?
Continui cu Magnebe6le, ca poate ma destresez, ca-s stresata, si cu inca unele cu B6, ca de la stres imi cade parul, si mai iau si fier, care ma constipa. Din cand in cand mai iau si laxative, sa ma deconstip. Ce mai iau, ce mai iau...a, niste picaturi de somn de mi le dadu un medic acu 2 ani cand iar eram stresata si nu puteam dormi, au expirat de 2 luni, dar te mai uiti... mere? mere.
Iar m-am apucat sa nu mananc, dar nu am timp, la scoala am cate doua ore jumate pauza joia si vinerea, dar am chestii de facut si nu vreau sa firmitesc paine pe tastatura, deci la un moment dat o dau pe apa si mar. Am cinjcinci de kile si tot un metru saptejcinci, cat aveam in liceu, toti nadragii cad de pe mine. Incerc sa mananc in weekend, dar cateodata mi se face rau cand mananc, deci contez clar pe urmatoarea vacanta sa ma apuc sa ingurgitez normal.
Azi 3 pici de a sasea au stat cu mine in pauza, un ceas, sa ii fac sa repete nush ce, am tot repetat, mor de dragul lor, sunt asa de faini cand povestesc detalii despre viata lor cu toata increderea, si le iau asa de in serios de parca ar fi primii si ultimii care trec prin "aventurile" alea. Este unul care seamana cu Victor, blondoran si buclat si slabut, la fel de agitat, dar cand ramane la urma cu mine, parca-i altul, se transforma in cel mai genial si dragastos pui de gaina, iti vine sa il iei in palma sa-i sufli in cioc atata-i de dulce.
Gagicuta care a stat cu el si inca unul imi zice cu o naivitate dementiala, dupa ce se uita pe orarul meu: "vai ce dragut, aveti numai ore de engleza". Prima data am crezut ca glumeste, dar nu, era pe bune "invidioasa" ca fac numai engleza. I-au explicat colegii cum vine cu orarul, si a "inteles" pana la urma.
Unu' mai mic si mai gingas de a patra imi zice azi, dupa ce l-am certat ca nu tacea din gura "oui, maman".
Cand ma striga unu' altu' "teacher" parca creste inima-n mine: nu-mi vine sa cred ca am ajuns sa fac ce am visat sa fac o viata intreaga. Nu m-am simtit atat de profund impacata si multumita de cand i-am nascut pe bibili si i-au pus pe mine. Credeam ca o sa imi pis ochii, cum faceam inainte cand ma uitam pe la teleu la cate una care nastea, dar nu, a fost un moment atat de perfect la locul lui, parca il cunosteam dintotdeauna, incat am ramas fara cuvinte si fara sentimente. Numai bebeul.
Si acu' inapoi la lucru, cica ma titularizeaza in decembrie. Pana atunci mai am doua cursuri unde ne pune pedeefuri teoretice ca sa invatam cum sa facem practic o lectie, si ni le mai si citeste, de parca am fi chiori. Fain. Dupa patru zile de pedeefuri din astea de la 9h la 16h cu un ceas pauza, ei zic ca stagiarii pot sa fie profi. Fara sa puna mana pe un creion sa scrie niste activitati la un "listening" sau "reading", doar asa, ne fac "din cuvinte". Magnific, nu?
Inscription à :
Articles (Atom)
Cât câcat de timp liber fara retele sociale
Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...
