mardi 29 novembre 2011

Cat inveti, traiesti

De cand cu mutatul asta al nostru in zona tramvai mai putin zona metrou, am dat si de autobuze. De buna voie si nesilita de nimeni, in afara de imprejurari, am inceput sa ma constitui in calator cu autobuzul (ala de la lucru nu se pune, ca-i direct, e un fel de apendice al tramvaiului).

Ultima experienta bleah a fost asta vara cand m-am dat jos cu doua statii dupa a mea, ca nu am stiut unde sunt exact, si mi-a fost rusine sa intreb ca unde sa ma dau jos. Dupa aia mi-a fost rusine sa intreb pe strada pe unde sa ma duc ca sa ajung unde vreau, am asteptat nush cat sa termine consortul sedinta ca sa ma ghideze telefonic. Da, da, stiu, asa-s eu, incerc sa remediez.

Saptamana trecuta, dupa chestia cu inspectia, trebuia sa iau autobuzul sa ma duc la nush ce "formation". Statutul de turist de care imi era atat de rusine nici ca si-a mai facut simtita prezenta, m-am urcat in autobuz, am constatat ca statia mea era terminus minus unu, am stat linistita pana am trecut de pod, si intreb daca mai e mult pana la statia mea. Trei (TREI) oameni au sarit cu gura sa imi explice ce si cum, ba am si dat de liceul unde trebuia sa ma prezint, ca o madam a fost extra saritoare si mi-a zis ca e chiar perpendicular pe strada paralela cu aia a autobuzului.

La intoarcerea de la liceu la scoala mea am luat doua autobuze: primul OK, ca terminus si cand ma urc, nici nu ma chinui sa vad unde tre' sa ma dau jos (ca avusesem o convorbire cu un monsieur de la sindicat, si iar mi-am pisat ochii) ci ii zic soferului sa opreasca la cutare statie. Stau jos in spatele lui, cand ajungem imi face semn, imi ureaza o zi buna, si imi zice si unde e statia celuilalt autobuz. Ma urc in el, ii zic soferului sa se opreasca la statia mea, se opreste, imi ureaza o zi buna. Fantastic.

Azi, la fel, reusesc sa ma urc in el, ii zic soferului sa se opreasca la statia mea, si cand ajung il mai si intreb unde e statia pentru intors. Imi zice sa il iau din acelasi loc, sa stau pana la terminus, ca lucrau pe strada si ajungeam mai greu pe jos. Incredibil. La intors il iau, explic situatia, noul sofer imi ureaza o zi buna si constata ca e frig afara. Monumental.

Deci a ajutat la ceva si inspectia aia: sa ma deplasez cu autobuzul.

6 commentaires:

Anonyme a dit…

Eu zic ca e trist sa ne surprinda cand oamenii sunt draguti... ar trebui sa fie normal sa fim ajutati de catre ceilalti.

Stai linistita, nici eu nu intreb, dar nici nu incerc sa remediez situatia. Pe de alta parte, am iPhone cu gps si ma ajuta sa vad in ce directie ma deplasez, daca am trecut sau nu de strada cutare...ca sunt varza in ale orientarii.
Dar ura mea pentru autobuze (ce o prins radacini acasa) nu ajuta si de multe ori am preferat sa merg pe jos doojde minute in loc sa astept 10 minute autobuzul.

E bun oricum daca iti e mai usor cu autobuzele, uneori chiar e indicat sa intrebi unde e statia pentru directia ailalta. Pentru ca desi esti pe o strada cu doua sensuri, autobuzul nu o treaca neaparat pe partea cealalta a strazii. Eu nu am intrebat decat cand mi-am dat seama ca o sa intarzii sa iau copilu' de la scoala. Si dup-aia am mers repede juma de ora, pentru ca nu era autobuzu' bun (desi credeam ca ma duce unde trebe). Aventuri :)

( nu ma pot loga, mi-am uitat iar parola :D )

Ioana a dit…

Pai cum sa fie trist ca sunt surprinsa ca TREI oameni, nu numai persoana pe care am intrebat-o au sarit sa ma ajute? Normal ca am fost placut surprinsa:)

Acu' ca am prins curaj, nu imi mai trebe gipies, ca ma bag in vorba mai usor, desi prin oras cand mai intrebam de o strada alta, nu de putine ori sunam la hazband, ca trecatorii nu stiau unde e.

naru a dit…

E trist pentru ca nu ar trebui sa ne surprinda, pentru ca ar trebui sa fie normal, ar trebui sa vina de la sine.
Cum s-a intamplat cand m-a atacat o tipa in tren, nu ma asteptam ca tot vagonul sa ma apere, desi daca te gandesti, e normal sa fie asa.
Dar am auzit de cazuri de viol sau altele in care lumea nu intervenea. Si nu s-a intamplat o singura data...in trenul catre facultate (e linia H, inspre Domonot, Pontoise, Luzarches, p-acolo) a fost atacata o tipa. O profa a pus afise in toata facultatea, sa cheme martori. Nu cred ca s-a prezentat vreunul.

Evident, e o adevarata placere sa ii vezi ca te ajuta, ca sunt asa simpatici, dar nu ar trebui sa ne mire, ar trebui sa fie normal, de fapt :)

( cand stateam in Paris aveam o curte interioara, la care numai noi aveam acces; intr-o zi s-a intamplat ca matza unei vecine sa sara acolo. Nu eram acasa, deci tanti a lasat biletel. Cand am vazut, am urcat la ea si i-am zis sa vina sa o ia. Mi-a multumit de nu stiu cate ori, de parca as fi facut altceva cu matza ei...)

Eu am ramas salbatica, nu intreb.

Ioana a dit…

Ai dreptate cu "normalitatea", dar vezi si tu ca nu-i chiar asa in realitate: oamenii sunt grabiti, nu stau la povesti despre strazi si nush ce.

Noi avem un vecin pe care il inunda aia de deasupra de vreo 3 luni, si nu poate sa ii convinga nimeni sa faca ceva, acu s-a mobilizat si cred ca o sa il dea in judecata pana la urma. Ca i-i greu sa cheme un instalator, sa plateasca o suta si ceva de euro, sau mai putin, si daca e o problema oricum plasteste si asigurarea. Aluia i-i greu sa dea un telefon si sa lase instalatorul sa verifice una alta in apartament? Si nu-s vecini care nu pot sa plateasca, daca ma intelegi...

naru a dit…

Eh, stiu ca sunt cazuri si cazuri, oameni si oameni, dar sunt situatii in care ti se refuza ajutorul. Cum ar fi proful meu care a alunecat pe gheata si a ramas jos; nu numai ca nu l-a ajutat nimeni, dar un tip a trecut peste el.

Misto vecini. Cu mentalitati de tot rahatul.
Cand noua ne-a picat tavanul in bucatarie, vecina s-a tot scuzat ca e din cauza ei, dar noi am chemat instalatorul.

Cum ziceam, oameni si oameni.

Ioana a dit…

Acu' noi il inundam pe ala de jos cica:) Consortul a observat cu ochiul lui fin de anjenior o semi umezeala pe sub cada, maine sunam la instalator sa vedem ce si cum, ca de, am pornit discutia, nu poci sa il las pe nene cu apa scurganda de la mine:)

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...