Sezonul torturilor

...nu al prajiturilor, ci al torturilor aplicate cu buna stiinta in deplina cunostinta de cauza:

1. Intrevederea cu inspectorii: ma duc in cladirea D, caut sala 14 A. La parter. Nimeni nu stie unde e. Urc la primul etaj. Nimeni nu stie de sala 14 A, acolo sunt salile cu o suta si ceva. Intreb la toti care stau in birouri cu usile deschise unde e sala 14 A. Iese unul, ma acompaniaza la alt birou cu usa deschisa pe care nu-l vazusem, intreaba de sala aia, ne zice ca e la parter totusi, langa masina de cafea. Cobor. E acolo, numai ca se cheama F 14. Normal. Astept langa masina de cafea, vine una si imi zice ca intrevederea e in cladirea A. Ma duc cu ea, urc 3 etaje din alea cat un turn Eiffel, ajung, nu mai pot respira. Intrevederea e bine, discutam "in general" desi eu aveam pregatite raspunsuri super concrete. Problema de severitate se pune in treacat, insista pe "cum ma asigur ca elevii inteleg despre ce e vorba intr-un document sonor". Zic eu ce stiu, cu discriminare fonica, clasare a cuvintelor pe categorii, facut de rezumat etc, nu prea au aerul ca apreciaza raspunsul meu, nu stiu ce sa le zic mai mult. Cum gestionez clasele eterogene. Dau din colt in colt, ca atata eterogenitate ca in clasele mele mai rar, nu mai stiu ce le-am zis, nu aveam raspuns pregatit. Dar au fost surazatori, nu am avut impresia ca-s acolo din motive pur sadice. Am intrebat cand imi dau raspunsul cu privire la titularizare, au zambit si au dat din umeri.
Normal.

2. Cadourile: dupa 9 ani de convietuire cu consortul respectiv si doi pizdici facuti dupa consultari si mitinguri varii, am ajuns la concluzia mai mult decat inteleapta ca anul asta ii mai iau 2 pulovere, ca anul trecut, ca alea vechi au intrat la apa. Mie sa-mi ia un parfum, ca nu mai am Kenzo Jungle. Nu mai am nici Kenzo Flower, da' nush daca e cazul sa insist. Nu stiu cum naiba a trebuit sa treaca 9 ani ca sa nu-mi mai fut creierii cu "ce surpriza vrea iar, de ce vrea surpriza, pe mine ma innebunesc surprizele, is nula la surprize, mereu iau tampenii care ajung pe undeva pe raftul cel mai de sus, dupa care la gunoi". Eu stiu intotdeauna ce vreau, de ce sa chinui pe X si Y sa imi ia "surpriza" cand cea mai mare placere mi-o face lucrul despre care stiu ca imi face MIE placere. Mai greu e cu parintii consortului respectiv, ei mereu zic "a, nu vrem nimic". MOR. Macar stiu sa se prefaca multumiti de orice le dai. Mie nu-mi reuseste faza asta tot timpul. De exemplu cand cumnata mi-a oferit o vaza anul trecut, fara nici un model, nimic, era ca o sticla de bere dar fara gat. Si fara eticheta. Mi-am admirat intens botul cizmelor fo' 15 secunde si am pupat-o totusi cand i-am multumit.

3. Bradul. Acu fo' sta si ceva de ani, faceam brad. Unul mic, natural, care ma enerva tot timpul, ca respectivul consort a luat el globurile si beteala, si nu se potriveau. Eu voiam argintiu si albastru, el a venit cu ceva argintiu, auriu, rosu, verde si albastru, globuri mici si mari (eu voiam numai din alea mari) si o beteala din aia lunga, care se incalceste ca un cacat, de nu mai poti sa o dai jos, ca-i plina de noduri. Statea bradul ala pana ii cadeau toate acele, constatam cu nervi moderati ca ce naspa is acele alea pe jos si ca tre' sa le strangem la un moment dat. Care ace se imprastiau si faceau carare pana afara la "loc de depozitat brazii" cand veanea momentul ejectarii pomului, dupa aia da cu aspiratorul peste tot, mai gaseam ace pana prin martie prin casa.

Anul asta insista mama, sa le facem brad, sa se bucure, sa-l punem pe masa in salon. Nici nu a terminat bine de de zis, ca sar la Philippe, care era tare linistit intr-un colt, mi se parea suspecta linistea. Am avut dreptate: manca frunzele de la planta de pe masa, dupa ce a tras ghiveciul pe rotobil. Cu o mana indesa frunze in gura, cu aialalta dadea pamantul jos din ghiveci si de pe masuta rotobilului. Uite d-aia nu le fac brad, ma duc cu ei la supermarché si se uita la aia o suta si unu de brazi de acolo, oricum al nostru nu o sa fie nici pe jumate asa de fain ca aia de la Auchan. Era unul facut din sticle verzi de plastic reciclate, draguta ideea, dar ocupa mult loc.

Am terminat asadar cu cadourile: mama vrea o pereche de Doc Martens, din aia mai scurti, Victor primeste un tren, Philippe niste cuburi de cauciuc pe care o sa i le ia fraxu, evident, eu - parfumul, consortul - puloverele, cumnatele - pulovere cu maneca scurta, cumnatii - beuturi, socrii - TBD, eu intre timp mi-am mai luat o pereche de Doc Martensi, cizme, asta pe cand eram in stare de convalescenta urmata de "retail therapy" dupa ce aflasem ca ma convocasera la interviu. Faini papucii aia, is a treia pereche pe care mi-i iau, greu as mai pune piciorul in altceva o data ce am incercat docsii. Nu ca le fac reclama, dar chiar is o chestie de treaba. Voilà, vorba francezului, de poimaine is in vacanta (sau cautare activa de lucru).