jeudi 13 juillet 2017

De rerum concedium

 Am zis ca sa plecam și noi în vacanța, nu la Club Med, ca era mega scump pe săptămâna în perioada asta de vara și ne-am orientat către un club mai ieftin, dar nu ceeeel mai ieftin, așa, de pe la mediu către scumpitel, dar nu foaaaaaarte scumpitel.
Am ales Grecia, in Rhodos, dar putea fi oriunde în lume unde is 40 de grade non stop, piscina și plaja apropae. Și plecatul la 5 dimineața, pentru care ne-am sculat de la 2, ca sa fim la aeroport la 3, sa așteptam acolo în loc de în pat.

Clubul era advertuit la 4 stele, dar știm ca stelele locale nu corespund cu alea din Franța, sa zicem. Deloc chiar. Nici pe departe. Da' nici pe aproape. Nu e oribil locul, dar e de baza. Nu e Club Med. Copiii stau la mini club 2 ore jumate dimineața și 2 jumate după masa, dar e un fel de baby-sitting, ca nu fac nimic cu ei. La Club Med aveau tot felul de activități organizate, afisate pe panou la intrare, cu orare fixe, semnai când ii dadeai, resemnai când ii luai, aveau cam 5 copii pe animator. Aici is 2 fete, din care una gorgeoasa, dar într-un fel întins nu știu cum sa zic. E înaltă și slaba, și toate extremitățile is tubulare. Aialalta ii o italianca, cu care vorbim în frangleza. La ăștia le place în schimb de mor. Is ciudați copii, știu. Deseneaza și decupeaza toată ziua, într-o camaruta cu clima. Dacă ii puneam io acasă sa decupeze și sa deseneze doua ore de doua ori pe zi, mi-ar fi făcut creierul desen decupat.

În rest, totul e mediocru, ușor în sus în loc de în jos. Mâncarea, restaurantul, camerele, nu este apéro, dar asta mai lipsea, inca o ocazie oficiala de băut pentru covacantierii ruși, care is de la 10 dimineața cu bere în fata la unul din cele 3 baruri din zona.

Am văzut cel mai roman cuplu de nemți cu doi copii din viața mea: de obicei nu ma înșel așa extrem când e vorba de nationalitati, aș fi (aproape) băgat mana în foc ca is romani – romani, dar nu, is nemți.

Mai este o tanti care lucrează la restaurant, și despre ea aș fi zis ca e romanca, după felul mamos și ocrotitor în care se poarta, dar e grecoaica. Grecii sunt ca un fel de romani care vorbesc în cuvinte de cel puțin 4 silabe, și dacă le zici „efraistos” îți răspund cu alt cuvânt, de 5 silabe. Pe ăla nu-l mai știu.

Mai este aici cea mai italianca dintre italieni, nu tace din gura decât...hm, nu cred ca am văzut-o eu tacand vreodată. Vorbește din tot corpul ei, cu cine apuca. Sau ii cunoaște pe toți și are sa le zică ceva tot timpul.

Cei mai ruși is aia de la bar la 10 dimineața. Pana seara târziu. Mai vine o familie rusa compusa din 3 femei, dintre care una e o tânăra mama, una e mama ei alta cred ca o mătușa. Tânăra mama are cel mai sferic copil pe care l-am văzut în viața mea, toată ziua bea dintr-un biberon sau plânge. Mai este și rusoaica fotomodel, bineințeles, și nemtoaica, și italianca.

Copiii, copii. Mai deunazi l-am întrebat pe Hugo, prieten cu Philippe, ce face după spectacol, a zis ca o așteaptă pe maica-sa lângă intrare. Io, dacă îl găsește cineva pe Phil în Creta și îl întreabă ce face acolo, ii zice ca ma-sa i-o zis sa stea în parculet pana vine după el, și el o înțeles ca tre' sa ia vaporul, sa plece peste mari și tari, să facă turul lumii și să se joace în Creta cu niște copii după ce o băut 5 pahare de Coca Cola, pana îl cauta ea în parculetul din clubul din Rhodos.

Statul lângă piscina: ar fi ok, dacă ar exista. Când în piscina is 5 oameni, toate sezlongurile is rezervate, și sus și jos, cu prosoape puse pe ele. Cam jde sezlonguri. Toate natiile prezente la un loc fac chestia asta absolut penibila, își pun prosoapele și pleacă naibii și tu vrei sa chiar stai pe unul din ele, și nu poti. M-am plâns azi la manager, care o zis ca s-o mai plâns și altcineva de dimineața, dar nu parea foarte convins ca exista o soluție, deși ar putea sa pună un bilet unde își iau ăștia prosoapele sa le zică fain frumos sa și le țină lângă, pana când chiar au chef de scaldat în piscina. Sau sa anunțe animatorii la microfon, ca toată ziua urla chestii în ele.

Ceea ce ma duce cu gândul la imnul clubului astuia (care nu e Club Med), ''Mare e lumea'', de am crezut când l-am auzit ca o sa facem non stop chefuri cu manele, dar pana azi n-am dat de glascior de roman. Au auzit ei cantarea asta și li s-o părut faina, și o baga pe parcursul zilei, sa declare deschis meciul de volei sau sedinta de aquagym, unde nu ii nimeni. La ăștia micii le place de numa, Victor o treadus-o în franceza și Philippe face crize ca în al doilea vers cânta în engleza, deși ii jur ca nu. Ba da. Ba nu. Ba da, ''Mare e lumea, mare, mare / Newspaper”. Nu zice ma, ''newspaper'', ce vorbești. Ba da, sau ''purple''. Nu. Da. No bine, de atunci o cântăm în versiune Philippe, cu ''purple newspaper''.

Bronzul: aka, juma din scopul vieții mele. Sau mai mult. De asta iunie parca, fac un căcat de alergie la soare, zic eu. În loc să mă inrosesc ca tot omul, ca racul, și să mă doară și la naiba, îmi ies un fel de bube, ca o placa roșie ceva. Nu ma doare, da arata ca naiba pana a doua zi. Ma dau cu o crema de după soare, și se calmeaza repede, dar în ziua respectiva arata aiurea rău. Dacă tot așa o să fac de acum încolo, zau, cineva tre' sa plătească, sau oricum, pe mine nu ma interesează sa am bube ca naiba pe brațe și după genunchi toată vara, clar?

Excursiile: sunt care, de bunavoia și nesiliti de nimeni, se duc sa descopere chestii, ziua în amiaza mare, de pe la 11 pana pe la 4, pe patruj de grade, fără un strop de vânt sau o picatura de nor. Tre' să se caute de urgența.

''Ca acasă'': ma înnebunesc cu lozinca asta. Totul e ''ca acasă''. Dacă voiam să fie ca acasă, stăteam acasă, naibii. Nu vreau produse făcute cu grija de bunici nonagenare în fata mea, nici mâncare gatita pe soba în fata ochilor mei. Vreau un hotel care sa nu semene cu nimic cu casa mea (deși nu e Club Med, asta o reușit hotelul nostru), și mâncare gatita departe de privirile mele, și nu vreau nimic din microdedesubturile bucatariei sau creatiei de orice fel. Sa apara chestii, și sa dispară așa cum au apărut, asta e ideea mea de vacanța perfectă.

Apa: în Mediterana e ceva original: zici ca faci baie în sticla topita, într-un vas cu fund bolovanos. Sticla verzui-albicioasa, prin care vezi toate pietrele de jos, cu dungi de raze de soare. Telefonul meu nu prea face poze când ii cald, de aia îmi imaginez scena cu cuvinte, ca sa îmi aduc aminte pentru posteritate.

Dacă mâine nu rezolva ăștia problema cu sezlongurile, sa vezi ce scandal fac. Mă duc la recepție și cer sa vorbesc cu managerul, și acuma nu mai zâmbesc și ii zic frumos ca ''este o mica problema''. O să fiu nervoasă și agitata, și îl ameninț cu un comentariu negativ 60%. Și ca mi-i dor de babele elegante și stilate de la Club Med.


Aucun commentaire:

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...