Cadouri pentru prieteni

Imediat scapam de perioada fara cantece de Craciun si indemnuri la generozitate, dragoste si iubire, si ca sa fim cu totii pregatiti, iata niste sfaturi practice pe care vi le dau din propria experienta, ca sa impletiti mai mult placut in utilul cumpararii si daruitului de cadouri. Pentru prieteni.

1. Daca au copil (baiat), si la ultimele 2 aniversari i-ati daruit o masina, mai daruiti-i una. Nu i-ati daruit masina inainte? E cazul sa o faceti. Stim cu totii cat de mult le place baietilor sa isi dea unul altuia cu masinile in cap, sa le arunce pe ici pe colo, pe parchet in special. Si pe gresie. Si in televizor. Daca sunt frati, daruiti-le masini diferite, asa au si parintii parte de spectacol imbucurator cand urla si se cearta ca care-i mai faina.

2. Daca au fata/fete, 'abar n-am. Scuze.

3. Neaparat sa faceti cadouri care voua va par festive, chiar daca persoana careia i le oferiti isi exprima clar dorinta de a avea un anumit lucru, care nu e asa festiv in ochii vostri. De exemplu, un fierbator de apa e mult mai frumos ambalat si ocupa mult mai mult loc in cutia cu funda decat un card de cumparaturi la Zara sau Kookai. 

4. Despre gusturi nu se discuta, deci ale voastre sunt cele mai perfecte. Daca auziti ca cineva vrea o fata de masa, alegeti de exemplu una de cel putin 4 metri pe 5 (nu se stie niciodata cand poate avea 20 de persoane la masa), in culoare uni, cacao gen. Asa ii dati ocazia sa mai bage doua perechi de sosete in masina de spalat cu fata de masa, dupa folosirea dansei. Sa fie neaparat dintr-un material care tre' calcat cam o juma de ora pe centimetru patrat, si care, o data calcata, sa-si revina imediat la starea dinainte de calcare. Avantajul e ca daca-i mare, o poate pune la uscat pe 2 usi de la salon (daca are 2), daca nu, o atarna pe undeva pe 5 mobile. Si se usuca si in cateva zile, nu-i problema. 

5. Sa nu uitati sa luati vaze si borcane care se inchid ermetic. Unul ajunge. Daca vreti, puteti si doua, na, cum va pica la-ndemana.

6. Daca va intreaba cineva ce v-ati dori drept cadou, nu ziceti niciodata nimic, bateti din ochi timid, si ziceti "orice". Cand deschideti cadoul cu "orice", nu pareti dezamagiti mai mult de-o secunda, exact cand persoana care vi l-a daruit se uita in directia voastra. Multumiti-i totusi, cu pupaturile de rigoare, sa nu stricati atmosfera sarbatorii.

Spor la cumparat. Si la primit.

Poveste din Bangladesh

Ma uitam eu asa lejer la televizor ieri seara (mie imi place sa ma uit la televizor), si ce vad, o emisiune despre piele. De facut papuci si genti, nimic interzis celor sub opspsce ani. Era asadar odata o tara, gen Bangladesh, unde oameni si copii lucrau in conditii mizere. Daca va puteti imagina. Si cum lucrau ei asa la coloratul si prelucratul pieilor de bovine, erau in substante toxice pana la genunchi, si tuseau, si erau bolnavi. Locuiau, surpriza, in baraci de cate 5 metri patrati cam 5-6 persoane, nu alta, si lucrau fara contract (!), cate 12 ore pe zi, fara nici o zi de pauza, de weekend sau alte zile. 

Mai faceau ei si alte lucruri ciudate, mari, gen deversau in unica sursa de apa potabila resturile toxice in care stateau deunazi pana la genunchi, si poluau raul respectiv. Ca foloseau substante foarte toxice pentru sanatate, cum ar fi cromul si mercurul, care sunt interzise in Europa de nu stiu cate zeci de ani, si probabil si in alte parti ale lumii. Ei bine, pare-se ca si in Bangladesh sunt interzise, si apare deci un personaj principal in poveste care zice duios despre cum exista legi care incadreaza munca in industria asta a pielariei, si care interzic si ele folosirea anumitor substante, doar ca nimeni nu le respecta. Ea, avocata fiind, a avut de-a face cu avocatul partii adverse, fiu de ministru, care scuipa foc si para pe scena politica a tarii. Nu a avut de ales si s-a restras din lupta cu balaurul ministerial, caci acesta din urma avea contracte cu firme mari din regiunea soarelui-apune, vanzandu-le cantitati enorme de piele la preturi tare mici.

De aceasta afacere se bucura multi curteni si oameni simpli din cu totul alte taramuri, care dau iama-n magazine cu diverse ocazii, umplandu-si sacii de produse din pielea respectiva la preturi gingase si frumusele foc. Avocata celor care lucreaza in mizerie ne indeamna pe noi toti acestia sa nu mai cumparam marfa din tara ei, care e produsa cu sudoarea fruntii lucratorilor in conditii mizere, ca se le aratam noi lor ca gresesc si sa ajutam binele sa invinga raul.

Ma intreb eu atunci, in ghiz de sfarsit de povestire, iar ne pun astia pe noi amaratii care luam nush ce si nush ce mai ieftin sa ne simtim vinovati ca un guvern corupt si de cacat nu se ocupa de facut curat in propria-i tara? Chiar e rolul meu sa ma duc sa cumpar papcui cu 400 de euro perechea, facuti in Uniunea Europeana ca sa dau o lectie guvernului din Bangladesh? Daca mai toate firmele (mari si mai mici) cumpara piele/produc marfa din/in Bangladesh/India/China/Pakistan/Turcia/Romania, eu de unde sa imi iau produsele de care am nevoie? NU AM BANI sa iau totul de la cei care fac comert echitabil (care vorba vine, cat de echitabil e in realitate?). Cu toata parerea de rau pentru cei care sunt exploatati in tarile respective, mai terminati cu cacatul asta de propaganda anti-toti-care-cumpara-chestii; imi miroase urat, si nu de la coada pestelui vine duhoarea.

Dragi parinti romani

Nu stiu cum se face ca de fiecare data cand niscai parinti romani vin in Franta la odrasle, fac de mancare copiilor si manifesta o grija constanta pentru starea uneia dintre cele mai de jos trepte ale piramidei maslowiene.

Deci, dragi parinti, cum francejii is mult mai sensibili decat burtile lor, nu mai faceti mancare, nici macar nu mai vorbiti despre mancare cand veniti aici. Vorbiti despre stare drumurilor, despre trafic, despre uniunea europeana, imigranti, alea alea. Nu puneti mana sa ajutati la curatenie sau la schimbat scutece cacate, ci stati dejaba intelectualiceste, jucandu-va cu micutii si dezvoltandu-le vocabularul activ si motricitatea fina. Anuntati cu calm si demnitate cand simtiti mirosuri neplacute venind din directia curului respectivilor si aveti grija sa mai sorbiti o gura de ceai pana cand parintii curata produsele digestiei. Intrebati discret si fara urma de judecata nepotrivita daca femeia de menaj nu ar trebui sa vina mai des, se stie doar ca e nevoie mai multa de serviciile ei cand sunt copii primprejur.

Sper ca ati inteles acum cum sa va faceti acceptati mai usor de catre franceji, fara a mai starni zambete condescendente intelegatoare cand aduceti vorba de ultima ciorba realizata intru bucuria intregii familii.

Arte moderne

Am uitat sa povestesc despre muzeul de arta moderna din Barcelona, ca ma luai cu diverse. Sa povestesc deci: ii mare, semi-gol, si niste skateri skatuiesc in fata-i.

Tot ce urmeaza dupa introducerea asta, e vorbe-n vant, dar cum veni toamna, e la moda. Platiram deci cei opt si ceva euro regulamentari si am purces sa admiram arta moderna, care conform definitiei e ceea ce fiecare zice ca e arta. In ditamai hala, salile de expozitie sunt pe dreapta. Sau stanga depinde de punctul de urcare/coborare, deci foarte moderna interpretare din start. In rest e o rampa de urcat/coborat. La primul etaj o hala cu niste cauciucuri. Ma intreb daca artistul are grija sa le transporte el la o noua locatie cand or termina amatorii de arta sa le admire, sau omul de serviciu/de toate la vara el cum poate in f-un camion. 

Am stat cinci minute mesmerizata (ar trebui adoptat cuvantul asta in romana de ursianumegenta) ascultand o artista americana vorbind despre un artist japonez care a facut o lucrare extraodinara, un fel de urmas al lui da Vinci, a pus niste rame de lemn una peste alta, niste hartie maro pe ele, si a calcat prin toate deodata, DAAAR asculta muzica. Alta artista a facut niste puncte pe panza, un triptic, si cica poti sa il canti daca vrei. Alt japonez si-a bagat picioarele in vopsea rosie si a mers pe o hartie mai mult lunga decat lata. 

Dupa aia m-am uitat si i-am invidiat pe niste indivizi dupa cum urmeaza: freza coafata-decoafata, ochelari cu rame negre à la ugly Betty, pantaloni prea scurti, conversi jegosi, iceva in urechi sau in maini, luand notite sau ascultand pe la castile de atarnau de cate o opera. Aratau foarte cufundati in ce admirau, de-a dreptul pe alta planeta. Atat intensitate, atata traire. Eu am stat pe un taburet si m-am uitat la un film al unei opere de arta de prin anii '70, cand au facut unii o teava mare si se jucau cu ea in apa si niste corturi foarte mari. Anti-consumatorul de arta moderna, nu alta. Probabil ca adancitii vedeau si altceva decat mine in chestiile alea, eu m-am multumit cu (in gandul meu) mult mai filozoficul si mai adaptatul la moment "ai de pula mea".

In ritmul acestei trairi am urcat la etaj, unde am observat, cu nu mai putin intense senzatii, un zid de caramida, cu diverse unelte pe el. Tot minunadu-ma cum il demonteaza si remonteaza in alt loc, am mai vizionat un film, nu mai stiu cu ce, si am plecat.

La Miró ma asteptam la ceva si mai deosebit, dar iata ca atunci cand te astepti la ceva si mai deosebit, nu vine. Am vazut diverse linii si culori, niste stelute facute din 3 linii, niste altele despre care autorul se jura in titlu ca is pasari sau pesti sau flori. Multe creatii is fara titlu, pe principiul "ce pula mea sa fie asta, nu stiu da-o-n pula, hai la o bere/sangrie/pastis". 

Muzeul a fost mare, semi-gol si niste skateri skatuiau in fata-i. Sau, vorba lui Petrov.

In pas indian

Cum sunt in concediu de boala (s-or infectat bubele si doctorul a zis ca-s contagioasa) saptamana asta, dar autorizata sa ies, m-am gandit sa fac un curry ca ala de-l mancasem la sor-mea, unde pusese jpe mii de condimente, rosii cubulete si kefir. Am inceput sa-mi fabric kefirul, rosiile nu-i problema, asa ca pune-te si cauta listuta aia de condimente. Am vrut sa ma duc la indieni, la Gara de Nord, dar ma convinge hazbandu' sa nu, ca-i mult de mers si cica sunt doua buticuri pe langa noi, unde sigur o sa le gasesc. Il iau pe Vic ieri de mana, sa plecam la cumparat condimente. Magazinul e numai antilez, deci vax curry, dar am bagat o ciocolata calda si o gogoasa la centrul comercial. Vic nu a mai mancat nimic seara, dar inainte de aia a urlat, normal. Ca vrea in brate. Am mers fix dooj de minute pe jos pana la magazin, drum pe care de una singura il fac in 10 minute maxim. Dupa aia ne-am hodinit la gogoasa, am luat ceva de la magazin, l-am pus iar in cos din ala masina, deci picior de Vic nu a atins pamantul timp de o juma de ora. La intoarcere, urla ca vrea in brate. Eu aveam caruciorul lui Tedy de dus (ca se plictisise sa-l impinga personal), punga cu doua conserve si geanta mea, si sa-l mai iau si pe el, care nongras cum e, tot atarna ceva. Beeeeei, s-a chitait tot drumul, nu a fost o criza din aia criza-criza, dar tot mi-a impuiat urechile. Nu am cedat.

Azi ma duc la magazinul alalalt, recomandat de hazband. Vad unul pe unde a zis ca ar trebui sa fie, intru, caut, dar si ala mai mult exotic nush de care e, nu indian. Ies si sun consortul, ii spun ca in magazinul de la inceputul strazii nu e nimic, zice sa ma duc mai departe, ad litteram, mai in susul strazii. Il iau pe asta de mana, deja chiraia ca sa-l duc in brate, umblu pana nu mai vad nimic pe partea stanga si facem o pauza la un parculet de copii. Ma intreaba Vic unde sa faca caca. Ma ia cu transpiratii, ca unde naiba sa-l pun sa se cace in parc? Esti sigur ca vrei sa faci caca "Si, où fais caca?". La veceu, acolo unde fac toti oamenii. Acasa gen. Ii trece. Imi trece. Mai mergem o tzar, ca de, hazbandul stie ce zice cand ma trimite la magazin in susul strazii, nu-i nimic la orizont, luam autobuzul si ne intoarcem (4 statii am mers pe jos carevasazica). Se mai da o tura pe hinta, si incepe iar cu caca, ca face caca. Il iau pe umeri, sa ajungem mai repede, ca-n brate nu pot sa-l tin cu haina de iarna. Ii oribil de greu, se plange ca-l dor picioarele, il iau pana la urma in brate, ca urla, normal. Ajungem acasa, ii fac dus, mananca (peste cu cartofi prajiti - o premiera), vine consortul. Ca la ce magazin m-ai trimis, ca nu mai e nici unul "in susul strazii". Ca nu-i nici unul, ala e. Pai cand te-am sunat din fata lui si ti-am zis ca nu am gasit ce vreau, ce alt magazin sa caut? Pai el mi-a zis ca-i magazin "exotic" (foarte exotic, dar nu indian-exotic). Pai eu am vrut indian. Ma rog. Nu-i ca si cum nu-mi mai tremurau inca bratele de dus infofolitul ala mic pe sus nush cat. Partea pozitiva e ca a plecat la club foto si m-a lasat cu Vic, care a urlat o juma de ora, cu ochii pe ceas. Cand a terminat, am inceput eu sa plang, ca simteam ca-mi pleznesc creierii. Is curioasa cat o sa mai dureze faza asta cu "am corzi vocale de ce sa nu le fac timpanele/creierii ciulama tuturor". "Curioasa" e un mod de-a zice, sunt cam neantizata de fapt de urletele lui. Nu mai stiu ce sa fac cand urla, in afara de a-mi baga mainile in urechi si sa astept sa treaca. Trece foarte greu, cam dupa o juma de ora accepta sa il iau in brate si se linisteste. Sa vedem daca pedopsihiatra are loc sambata, ca eu nu stiu cat mai rezist asa. 

Bineinteles ca nu o facut caca.

Despre elevi si eleve

Dupa cam 2 luni de scoala, pot sa cam trag ceva concluzii, temporare, sper, mai ales pentru alea negative. Alea pozitive sa se schimbe si ele, in si mai pozitive (da, stiu, "pozitiv" nu are grad de comparatie, e o licenta blogheristica de-a mea, indurare).

Din cele trei clase, cu una de a patra ma inteleg impecabil. Sunt treizeci in clasa, unul doar e mai guraliv si se invarte de fiecare data sa nu lucreze, sa rada si sa povesteasca exclusiv cu colegul de langa el, care e mult mai linistit cand e singur, dar nu am nici un loc liber unde sa il pun pe palavragiu izolat, si asezat langa altii ii contamineaza urgent. Nu trebuie sa fac nici un efort enorm sa se puna la lucru, sa invete, sa faca ce le zic. Nu am tipat niciodata la ei (in general nu tip, nu foloseste la nimic), ma uit urat din cand in cand si se linistesc. Sunt niste copii super simpatici, cu bun simt, cand depasesc limitele isi revin destul de repede, problema e ca palavragesc cam mult pentru gustul meu si toate activitatile se lungesc cat China. Ma rog, vorba directoarei, fiecare profesor le cere sa lucreze, sa fie atenti, sa faca aia-aia, deci la un moment dat o iau pe aratura. Stau la scoala de la opt la 4 jumate, e enorm pentru mine. 

Problemele de disciplina le rezolv ca la carte, si functioneaza: cand iasa cate unul in evidenta cu palavrageala, evit sa ii zic pe nume ca sa nu atrag atentia tuturor, profit de un moment de liniste si ma duc langa el si ii spun frumos sa se linisteasca. Cateodata ajunge daca ma uit mai lung la el si imi pun degetul pe buze. Da din cap ca "da, a inteles" si trecem mai departe. Cateodata prefer sa ma deplasez langa cate unul care se joaca cu diverse, sau nu are cartea deschisa, ii iau "jucaria" si o pun in penar sau ii deschid cartea fara prea mare tevatura. Merge si pusul mainii pe umar, sau uitatul la el cand de fapt vorbesc cu altul. Merge si ridicatul vocii si uitatul in directia lui cand de exemplu citesc instructiunile, ca si cum i-as vorbi personal, lasandu-l sa inteleaga ca nu-s multumita de atitudinea lui. 

Cu ei am trecut la nivelul superior: cand recita lectia o fac in fata clasei, zic "Hello everyone, I'm going to speak about..." ca sa invete sa vorbeasca in public. Cand colegii nu sunt atenti, atunci ma supar cel mai tare, ca insist mereu sa fie politicosi cand cineva ia cuvantul. Daca uita, pot sa isi intrebe colegii sau sa foloseasca gap-fillers pana la vin ideile la loc, si nu ii depunctez: lectia nu e completa, dar au bonus ca cer ajutor sau se descurca altcumva. La sfarsit, colegii isi dau cu parerea "good job, congratulations" sau "you should learn better". Varianta unu e cea mai folosita cu ei, ca toti invata super bine.

La randevuurile cu parintii am zis fiecaruia cat de mult imi place sa lucrez cu ei, ca is "mignons et agréables" si toti parintii mi-au zis ca si elevilor le place de mine, ca le place acum si engleza, totul e perfect ce mai. 

Cu aia de a treia treaba se impotmoleste. Nu ca ar fi mai putin minioni si agreabili, dar nu tac din gura nici o clipa. Cu ei astept sa se faca liniste totala inainte sa ne salutam, poa' sa treaca minute intregi pana tac toti din gura. Cum se aseaza, cum iar incep. Nivelul clasei e destul de sub-optim, sunt trei-patru foarte buni, dar la fel de guralivi, unul care nu zice niciodata nimic, unul cu care am avut ceva meciuri urate si care e cunoscut pentru atitudinea lui (cu consiliu de disciplina anul trecut), care cand vrea face treaba buna, cand nu vrea (mai tot timpul) face pe mascariciul, il agita chiar si pe ala care nu zice nimic. Am incercat sa-i calmez cu lucrari de control surpriza, cum au terminat lucrarea, cum iar incep. Le-am dat de invatat verbele neregulate si le-am zis ca de fiecare data cand cursul se petrece in galagie inseamna ca stiu totul foarte bine si ca merita sa ii controlez a doua oara. Am facut si asta de vreo 4 ori, stau si scriu la control si la verbe, iau note destul de proaste, si iar incep. Asteapta sa fie lectia scrisa pe table, o copiaza si intre timp povestesc ca-n gara. Imi aduc aminte de ce mi-a zis fosta mea tutoreasa din 2009 "nu esti Maica Tereza, nu poti sa ii salvezi pe toti". Cu toate astea, multi dintre ei invata ce e scris la tabla si au reusit destul de bine sa faca si proiectul final. Probabil ca asa sunt ei, palavragii si totusi reusesc sa faca ceva, habar n-am. Chestia e ca sunt un grup de 2 clase de non europeeni, elevii cu rezultatele cela mai slabe la toate materiile pusi impreuna. Cica clasele respective intregi functioneaza destul de bine, problema e cand se trezesc in grupul asta dubios, la engleza.

O sa fac si cu ei ca si cu Victor: pedepsele nu functioneaza, ore de "retenue" nu am cum sa dau la toata lumea, si oricum o ora de stat la scoala in plus la o saptamana dupa fapte nu prea schimba mare lucru. O sa fac cursuri si mai usoare decat pana acum, ca sa poata sa lucreze si cei mai slabi mai cu spor. Cand nu invata le dau notele pe care le merita, nu mai stau la discutii cu ei, ca hai ca inveti pentru maine. Maine inveti lectia de azi, daca vrei raspunzi, si asa ai un 1 si o nota mai buna.

Inca ma mai strabat sentimente nobile legate de meseria asta, as vrea sa invete engleza si stiu si vad ca se poate, chiar in 3 ore la scoala, as vrea sa ne intelegem bine, sa nu mai vada in profesor un dusman sau o persoana care face doar exercitii cu ei. Am reusit sa ma aproprii de cativa dintre ei, o fata care are ceva probleme in familie si cu care discut cand se termina cursul, pe care o tot incurajez cand face bine si cu care ma cert (intre 4 ochi) cand e penibila cu povestile. Mereu ma intreaba daca a facut bine si daca sunt mandra de ea, cand reuseste sa taca si sa se comporte normal. O intreb "Tu ce crezi? Azi ai lucrat, te-ai comportat frumos, ai notat lectia" si imi raspunde, zambind "Sunteti mandra de mine", "Oui, ma belle, je suis très fière de toi, c'est normal".

Dupa doua luni de scoala, nu-i chiar asa de rau. Inca nu m-am invatat total cu muntele ala pe care tre' sa-l urc in fiecare zi, dar il folosesc metaforic pentru conditia profesorului din vale: "urca-l maica, face bine la gambe".

Am cedat

Azi dimineata a acceptat sa se uite la haina noua. A constatat ca e exact ca a lui Philippe, cu cusaturi pe maneci, cu fermoar, fasaie la fel de mult, in plus a lui are capse. Si-a pus gluga pe cap "comme Clément Pierre" si dupa aia pe toata. Am zis ca a fost cuminte, ca a facut bine sa isi puna haina, ca a vazut ca nu e nici o problema, asa ca poate sa mearga la cumparaturi. 

Am regretat o secunda ca nu se duce la mamou-papi din cauza de prosteala de ieri, si mi-au iesit vorbele pe gura, dintr-un elan (care sper sa nu fie prostesc pana la urma):

- Ai fost cuminte acum, deci poti sa te duci la mamou-papi azi, DAAAR, diseara la dodo, te culci linistit, fara plansete, fara urlete, fara sa vii in salon de o suta de ori.

- Oui.

- Poate ca ti-i un pic frica seara, dar mamadada lasa usile deschise, televizorul deschis si stii ca suntem langa tine, si frica se face mai mica, nu?

- Si, petit.

Nu am mai adaugat ca ce se intampla daca iar urla, ca ma oboseste si numai gandul da a reincepe cu "daca nu, nu ai desene / bomboane alea alea", ca oricum nu pare super impresionat. Cand nu are dreptul sa se uite la desene, nu pare mult mai suparat, si bomboanele le cere o data si daca zic nu, nu mai insista.

Hai sa incerc si sa stau super calma cand face pe nebunul, sa il ignor pur si simplu. Ma gandesc ca tre' sa faca anumite lucruri pentru ca sunt bune pentru el, nu pentru ca exista consecinte negative daca nu le face, consecinte pe care eu le plantez pentru el. Vad eu cum oi face cand o veni vremea consecintelor care decurg in mod mai natural dintr-un anumit comportament. Si cred ca chestia cu "nu ceda, ignora agitatia lui" o sa imi foloseasca si la scoala. Am asa o presimtire ca faptul ca ramai pe pozitii, cu convingere, foloseste mai mult decat pedeapsa in sine. Dureaza mult pana se vede o imbunatatire, cateodata am impresia ca vaslesc doar impotriva curentului fara nici un spor, dar bataliile castigate sunt mult mai dulci. Nu exista nici un fel de razboi final, doar mici batalii in fiecare zi.

"Inocenta" copilariei

Ca tot zic unii-altii ca astia micii is inocenti, ca alea alea, nu stiu de rele, ca nu au ganduri ascunse, ca-s un fel de iconite de pus pe pereti, cu tot tacamul languros-telenovelistic care inconjoara mitul copilariei à la Creanga si raiele lui. Pai nu-i chiar asa.

Pe noi Victor ne joaca pe degetele unei maini, de fapt pe un singur deget: urletele. Cand vrea ceva si nu se poate, urla, cand nu vrea sa faca ce-i zicem sa faca, urla. Si urmeaza momente fara sfarsit de explicatii si rasexplicatii, pana cand se domoleste, ca de la un moment dat ma ingrijorez mai putin pentru coardele lui vocale, cat pentru neuronii mei, specie pe cale de disparitie. Azi dimineata nu voia sa isi puna haina noua, ca aia pe care o are ii jegoase de nu se paote. Se tavaleste pe jos, urla, taxu pleaca cu Lili la plimbare, mie imi mai stoarce creierii cam dooj de minute pana cand ii propun chestii de facut, accepta pana la urma sa manance o bomboana cu mine, in secunda doi tace si incepe sa rada ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Continua sa se joace singur, ca un copil cu toate doagele la cap pana vin astia de la plimbare.

Dupa aia vine momentul Ikea: montat o masa si patru scaune, la care participa vartos, cu dat in cuie si cautat suruburi si piulite, ii incantat de numa. Nu face siesta, normal, si vine si momentul plimbare de dupa masa. Face ca dimineata, urla si ramane acasa, ca nu vrea sa isi puna haina. Eu ma duc in pat la comp (ca nu-s chiar in forma, ma dor bubele din cur), vine dupa mine, urla mai catinel, fara lacrimi, numa-asa din voce. La un moment dat adoarme. Nu il mai bag in seama, ca oricum e mai rau cand il tot conving sa nu urle, urla si mai tare.

Vine seara, si cere mieros sa faca "apéro" cu noi. Ii zic, ca la carte, ca dupa apéro se duce si se culca, si ramane in pat, nu mai iese din camera urland de dooj de ori ca ieri sau alataieri. Ca de doua saptamani, pe scurt. Zice ca da, facem apéro, vine momentul culcarii, Luc ii citeste povestea, sta in camera 5 minute, vine fugind in salon. Incepe eterna "du-te si culca-te ca daca nu nu ai bomboane / desene / plimbare maine", nimic, urla. Il ducem pe sus o data, iese in 2 secunde. La fel, la fel, la fel. Sta in cur pe covor si urla. Il intreb daca a inteles ca maine nu se duce la buna-sa cu Lili daca nu se culca, zice "si, si, va chez mamou-papi", ii reconfirm ca nu se duce nicaieri, plange de nervi de data asta. Incepe cu "peur Monsieur fait bricolage", ca saptamana trecuta un cretin de vecin facea gauri in pereti pe la 9 seara.

Il iau prin invaluire, ca auzisem nush pe unde ca la varsta asta nu isi dau seama ca "stiu ca stii ca stiu", si il intreb daca azi cand a facut bricolaj la masa, i-a fost frica. 

- Ti-a fost frica de masa si de suruburi si de dat cu ciocanul?

Imi raspunde dupa doua nano secunde de ezitare:

- Oui

- Deci nu ti-a placut sa dai cu surubelnita in carton sa faci gauri?

- Non. Adauga pentru confirmare: Vic peur.

A inteles asadar foarte bine unde bateam cu intrebarea, a inteles ca urma sa ii fie demontata povestea cu frica daca zicea ca i-a placut bricolajul, ca urma sa ii spun ca mesio' ala facea exact ce a facut el azi. Deci a vazut intr-o secunda ce gandeam si ce ar fi urmat daca mi-ar fi dat un alt rapuns. Si are trei ani. Pentru mine inocenta de care se vorbeste in stanga si-n dreapta e doar lipsa de informatie din lipsa de timp. In rest, manipuleaza informatia pe care o au cu o dexteritate si o abilitate demne de invidiat din partea oricarui adult. Ma cutremur de ce o sa urmeze la anul.

Culcatul azi a durat deci trei sferturi de ora. Pana la urma s-a enervat (si) Luc, dar si el cred ca era cam la capatul puterilor cu urlatul si a ramas in camera, dupa ce bineinteles a obtinut sa fie dus in brate ca "Vic bébé". A obtinut si un "câlin" si "bisous" (de la taxu), deci practic a obtinut ce a vrut el daca a urlat destul de mult timp: a stat in salon cat a vrut, si-a facut moftul enervandu-ne, si dupa aia a fost dus la culcare pe sus. S-o dus inocenta pe apa sambetei seara.

Eruptie in centrul universului

Numa' luni seara ma ia asa cu friguri gen febra, da' nu mare. Dau eu cu presupusul ca o fi iar infectie urinara, ca mai avusesem una acu' o luna. Iau trimiterea de la doctor pentru analizele pe care nu le-am facut dupa prima infectie si ma duc la laborator. Bag un ibuprofen asa preventiv, trece, nu insista. Marti seara iar umpic de febra, miercuri sun la laborator, nu este infectie. Daaar, imi iesisera niste bubite asa pe corp, cateva pe burta, pe picioare, asa ca ma duc totusi la doctor sa vad ce zice. Fac dimineata un dus fierbinte, ca transpirasem noaptea, parca nu trece chiar asa usor temperaturita asta.

Il iau pe Vic cu mine, pe Tedy, pe carusiorul lui Tedy, mergem in trib la cabinet. Ii povestesc doctorului de febra, de bube, se uita la mine, "mda, e varicela". Sambag ceva. Si acum ce? Pai fara ibuprofen, ca is nush ce riscuri pe la materia cenusie ceva, fara dusuri/bai fierbinti, numai niste antihistamine si ceva lotiune de dat pe bube si rabdare. 

Cum bubele nu erau asa de impresionante, nici nu ma mancau cine stie ce, si febra era doar atat cat sa ma ameteasca in mod aproape placut as zice seara, incat sa pot pretinde la cani de ceai si biscuiti la pat adusi cu grija de hazband, m-am delectat cu gandul ca iata, am dat din nou in copilarie. Stare placuta, cu boli specifice, mame care stau la capataiul patului, ceaiuri, ceva leacuri babesti insotite de povestile corespunzatoare "pune, mama, ceva rosu pe tine, direct pe piele, ca uite mi-a zis o vecina ca stie pe cineva care are o cunostinta care are un frate care s-a vindecat mai repede cu rosu pe el". Mama e la capatul celalalt al firului de data asta, plonjonul in copilarie l-am realizat cu succes in capul meu, evident. Ma simteam mult mai bine asa, cu singurul meu tricou rosu (subtilizat de la sor-mea acu' ceva timp) mangaindu-ma direct pe piele, cu soacra si ea la capatul celalat al firului, ingrijorandu-se pentru mine "vai dar ma simt bine, nu-i bai, nu am febra asa de mare si bubele abia se vad, da, copiii sunt cuminti si Laura ne ajunta bine de tot". Eram in centrul universului, cu toata atentia in jurul meu, mai ceva decat o gravida, sunt bolnava. Bolnava de o boala destul de ciudata la adult, care aduce zambete si daturi din cap intelegatoare, si sfaturi pretioase normal, printre care ubicuul "sa nu te scarpini, ca raman urme, mai ales pe fata". Le ascult cu drag, imi imaginez ce ar zice colegii la scoala daca ar sti, trimit un mail directoarei adjuncte sa ii zic ca nu is prezenta luni si marti, abia astept sa imi raspunda intelegatoare si ea, cu compasiune, sfaturi si urari de facere de bine. Sunt bolnava. Si nu ma simt bolnava in acelasi timp, as putea sa fac o mie de chestii, dar stau in pat la caldura, cu cuvertura "tout doux" pe mine, cu un ceai aburind si niste piscoturi pe masuta. Ma uit la ce film vreau eu, Vic intelege ca sunt bolnava, vine si ma mangaie "comme ça bubé partir tout de suite et mama non plus malade". Lili tot vrea sa se urce pe mine, sa il pup (incredibil cat de pupacios si dornic de imbratisari ii copilul asta). Miercuri seara asta. Miercuri eram in al noualea cer, oricat ar parea de ciudat pentru un varicelos sa zica asta. Sau orice persoana cu toate doagele la apel.

Miercuri noaptea: nu pot sa dorm, simt asa ca niste mici vulcani in eruptie in cap, in cur, pe picioare, pe spate, pe burta, pe maini, pe ochi, pe frunte. Joi dimineata ma uit in oglinda, imi vine sa lesin. Pun mana in cap, imi vine sa vomit. Nu pot inghiti nici macar lichide, dau cu limba in gura simt leziuni de tot felul. Pielea nu ma manaca, ma arde. Nu ma arde, cineva varsa lava topita pe mine si nu se opreste nici sa ma lase sa respir. Gandul ca niste fiinte mici migreaza de nush unde din corpul meu catre piele si se ascund dupa aia in bubele alea transparente imi da cosmaruri, zi si noapte. Ce pula mea fac in mine, de unde au venit, cu ce scop si care e durata vizitei. Nu pot sa stau in fund, nici culcata, nici in picioare, capul pe perna il pot pune intr-o singura pozitie, gatul nu pot sa il intorc ca ma jeneaza vulcanasii care erup de mama focului pe directia lui de rotatie.Azi si mai rau, bubele rosii de pe fata sunt toate vulcanasi, alea de pe corp la fel, mintenash o sa imi iasa una pe pleoapa, de dormit tot nu pot sa dorm, ca parca as sta pe cuie. E a treia zi, astept cu interes sa vad cand o sa arat ca aia din pozele de pe net, ca inca nu sunt acoperita de ele chiar peste tot.

Ma indepartez trista din centrul universului, imi vine sa plang cand ma suna soacra si ii povestesc cum imi implodeaza-explodeaza pielea, nu mai pot bea ceaiuri, pot manca dimineata dupa ce iau medicamentele, in rest o tzar iaurt si apa. Ce bine era cand eram bolnava!

Moment piscina

Mi-am zis ca dupa reusitul moment gogoasa sa refacem chestia in stil piscina. Aquabulevard de fapt, ca mi se parea mai aproape cu tramvaiul decat piscina oraseneasca, din aia cu culoare si inotat fortat in sus si-n jos pana te ia cu ameteli.

Astept ora 3 cand vine Laura sa pregatesc bagajul ca mi-am zis ca am timp. Intru in camera sa iau tanarul care nu mai face siesta de fo 4 zile. Vineri a pus tot ce era pe jos si pe rafturi in fata usii si se distra cand impingeam si nu se deschidea: "oh mama, c'est difficile, regarde, fais tuyaux". Facuse o teava din covor si se uita prin ea. Tevile sunt mai noua pasiune, dupa trenuri, apa si gauri in asfalt. Ma duc repede cu el in baie sa ma rad inghinal, nu-mi dau jos nadragii, cade tot rezultatul raderii in pantaloni, ma mananca de nu se poate. Trec peste, pun costumul de baie negru peste movila de prosoape, nu gasesc aripioarele lui Vic, imi amintesc sa trec pe la Decathlon sa iau altele. Iesim val-vartej, ne intoarcem la fel ca uitasem umbrela, ploaia "is the new black in town" zilele astea. Purcedeam de-adevaratelea. Ajungem. Dau o mica avere pe intrare, nenea de rupe biletele e dragut cu noi, povesteste cu Vic pana imi aranjez afacerile inapoi in portmoneu. Intram si in zona cabine, de fapt zona sauna umeda. Stam la coada un secol pana sa gasim o cabina, care sunt cu 2 usi, una de intra cei de afara si aialalta pe care ies cei dinauntru. Deci cand se deschide o usa cabina a dublu solicitata. Apucam una in sfarsit, dar il dezbrac pe Vic afara, sa fie gata. Abia ma descurc cu cele 5 tone de haine de ramasesera dupa tanar, ma dezbrac si eu, dau sa pun costumul, vezi sa nu, gen mi-am luat un maieu negru in loc de el. Repede reimbracarea, imi vine sa plang, lesinam de cald si de nervi, Vic ii foarte dragut, ma incurajeaza "ne pleure pas, Oana", noroc ca-i rezonabil, ca ma asteptam sa urle din toti rarunchii ca nu mai putem merge. Iesim repede, ma gandeam ca poate putem veni a doua zi cu aceleasi bilete daca le explic ce si cum, cand sa le explic ce si cum cu biletele, nu mai gasesc biletele. Moment maxim de cretinatate pe care il recunosc din toata inima aluia de la intrare, care ma incurajeaza sa fug pana jos sa iau unul de la Decathlon, ca el mai sta pana la 4 jumate si ma lasa sa intru. Il iau pe asta micu sub brat (noroc ca nu manca mult si nu-i greu, toate lucrurile au pana la urma un motiv de a fi), si la goana la magazin, insfac un costum 38, ma rog sa se potriveasca cu raderea zonei inghinale, il reiau pe tanar sub brat, fug inapoi, intram. Gasim o cabina destul de repede de data asta, trecem peste redezbracare, umflat aripioare (mi-am adus aminte sa le iau), colac alea alea mergem in apa. IM PE CA BIL. Costumul se potriveste de minune cu raderea zonei X.

Au un bazin mare in mijloc cu apa nu prea calda si 2 jacuzzi pe margine cu apa calda, inotam o tzar, ne incalzim in jacuzzi, ne uitam la niste tevi, ne dam pe un tobogan, mai inotam, vin valurile, sarim in ele, perfect ce mai. Vic e superb de incantat, sare in apa, iese singur ca sa se duca in jacuzzi, inoata "singur", pleoscaie, na tot ritualul. Am stat cam o ora, ca incepusem sa ne plictisim, hai sa ne desplictisim imbracandu-ne. 

Momentul imbracarii la piscina e ca un fel de cand mananci o inghetata suuuuper buna, cu caramel, vanilie, umpic de ciocolata, alea alea, si cand o savurezi mai bine dai de un cacat la mijloc. Picioarele sunt ude, iti pui prosopul pe tine, se uda si ala din cauza costumului, te duci sa iei hainele din dulap, iti dai seama ca nu poti sa le duci pe toate in cabina, ce iei, ce lasi, nu mai conteaza, si asa toate-s ude ca naiba. Iau pantalonii si imi pun maieul negru (daca tot l-am purtat un drum cu mine), plec in cabina, blugii ma strang, picioarele inca-s ude, din par pica apa, prosopul e imbibat tot de apa. Pentru imbracarea in sine in cabinele alea de 1 pe 1 ar trebui sa faca cursuri speciale pe durata medie catre lunga. Avantajul e ca mai era si Victor acolo, care deschidea si inchidea usa cand imi intindeam eu mai bine apa sub tzatze prosopul ala mega ud. In curul gol, normal. Eu. 

Uscatoarele de piscina in afara de un zgomot infernal nu prea inteleg ce fac, mi-am falfait unul peste plete cam 3 ture si nimic. Asta este, ajung acasa, fac meningita si mor. Ma simt bine cand fac previziuni din astea pe termen cincinal. Daaar, ce sa vezi, multinationalele la lucru, in drum spre iesire vad ca nu e nimeni la McDonalds, ii propun tanarului o cina in doi, aproba si o facem si pe asta. Nu ii place mai nimic din ce i-am luat, mananca 4 pungulite de ketchup cu ceva cartofi si un nugget. Povestim despre piscina, bem jus qui pique si suntem fericiti. Tare fericiti.

Dialoguri

Cu Vic intr-o seara cand faceam apéro. Luna plina.
- Mama, demain fais apéro lune.
- Du-te ma, mergem pe luna si facem apéro?
- Si, si, mais fais attention sinon peut tomber

Vic, azi la desene la calculator. Sta inchis in birou, cand Philippe ii deschide usa ascunzatorii. Il ia de haina pe Philippe si il impinge in salon:
- Tiens, Oana, prends ton fils.
Imi zice Oana, cum imi zicea mosu', imi place.

Cand vine Laura:
- Ceau Vic, vii sa-mi dai gurita?
- Non, merci. Non plaCE.

Cand sa plece azi: isi pune gluga de la haina pe cap si o lasa asa, atarnand.
- Pai ce faci, nu te imbraci, stai asa cu gluga pe cap?
- Si, si, comme Clément Pierre à l'école. C'est joli. Hi Hi.

Barcelona, impresii

Pentru ca nu am vizitat un oras super unic in care nici picior de pamantean nu a calcat, nu ma apuc sa dau cu povesti neterminabile. In ghiz de introducere, impresia majora e ca la sfarsit de octombrie e un oras foarte calm. Nu am auzit nici un claxon de masina in toate astea 4 zile, si am fost mai mult pe strazi decat inauntru. De 2 ori am dat peste niste ambulante ninonino, in rest pace si turisti cacalau. Si cozi peste tot. Enorme. In ghiz de impresii, o tzar' text pe langa imagini.

Am trecut prin port unde ne-am luat in gura cu un localnic. Probabil ca nu-i placea Starbucks-u' meu, desi am avut grija mare sa arunc paharul in cutia galbena de reciclat, ca sa nu-i stric mediul.

Am continuat prin cartierul cu strazi mici si inguste al filipinilor. Nu mare miscare prin zona, niste palmieri fosneau in vant.

Filipinii terminasera de intins rufele la balcon. Erau acoperite cu niste musamale, ca incepea ploaia.

Ne-a apucat foamea si am mancat tapas la un bar spaniol, chiar peste drum de micarie-covrigarie-usturoiarie-carnatarie. Dupa 2 portii de tapas-mix (cate 5 feluri de cap de portie din care am mancat maxim 2 de cap de comesean), nu am mai avut chef nici de savarine cu frisca proaspata.

N-am mai asteptat sa se deschida magazinul din spatele fetitei asteia, ca nu era anuntat orarul. Pacat.

Am ezitat mult inainte sa hotarasc ca nu-mi cumpar paltonul asta. Nu de data asta. Poate daca ii puneau o curea decenta nu numai o sfoara de sac, ezitam mai putin.

Inauntru acestei cladiri nu stiu cine locuieste. Dar au un paznic pe cinste. 

Am intrat intr-o librarie, scuza era sa cautam carti in engleza. Adevaratul motiv era ca mirosea a carti vechi, ca-n pod acasa cand eram eu fata la mama si cautam chestii in pod fiindca mirosea a vechi si misterios. 

Am dat si de catedrala, noapte fiind, am admirat-o la lumina becurilor de pe-o terasa si-n gustul berii. 

Am dat si peste un castel, moment turnerian doi. N-am stat sa apara fantomele pe ziduri, am plecat repede sa mancam niste tapas. 

Am inaltat un gand bun in fata catedralei H&M. De data asta nu am lasat ajutor enoriasilor si salvarii sufletelor, promit ca las ceva la bisericuta eponima din centrul meu comercial

Vedere din curtea catedralei, unde totul se imbina si purcede inspre sus

Iahturile si barcile altora, aranjate ca niste scobitori de o mana indemanatica si priceputa spre delectarea celor ca mine carora o astfel de ordine le da frisoane (placute)

Ne-am pozat in oglinda de sus inainte sa luam  Starbucks-ul cotidian. Recomand si nu noul  Apple Crumble Latte: gust placut de mar si scortisoara, dar raman o gramada de miezuri pe fund, de la crumble-ul ala. Mi s-a parut nushcum sa cer un Apple Crumble fara Crumble, asa ca aruncam 2 dejte de cafea de fiecare data.

La plaja la 18 grade erau si niscaiva (doua) in costume de baie. Incept incet au inceput si altii sa se dezbrace, noi nu si nu, nu-i chiaaaar asa de cald.

Tot la plaja in coltul alalalt erau care faceau surf. Unu'. Statea calare pe scandura si cand venea un ditamai valul de cinj de centimetri se punea pe burta si lopatea cu mainile.

Am luat telefericul (scumpic) si am trecut pe partea cealalata. In drum am facut o poza de vedere de ansamblu. Nimic spectaculos.

Un detaliu mic si dantelat de pe Sagrada Familia. Coada facea turul catedralei si ocupa tot trotuarul in lung si-n lat. Dupa ce am estimat ca ar trebui sa stam acolo pana cam seara asa (a doua zi, normal), am luat-o-n poza si am plecat.

Isterie de moment sau geniu de-o viata, momentul terminarii e anuntat in 2026.

Dupa turul catedralei a urmat turul parcului Guell, jucarioara asta a lui Gaudi e terminata. Am inaintat incet incet, sa nu-i deranjam pe tihnitii autohtoni

Gaudi a vrut sa imbine natura cu rezultatul muncii omului, dupa umila mea parere a reusit de minune.

Intrarea vazuta de jos, cum ziceam mareea de turisti nu se retragea niciodata.

Am tras cu ochiul printr-o fereastra

Am intrat si in casa Batllo, ne-a luat cu ameteala privind prin sticla din scara, nu mi-ar displacea sa traiesc intr-o asemeanea casa

Nici de afara nu arata rau

Am mai aruncat o ultima privire in urma, natura se intelege intr-adevar de minune cu creatia umana in Barcelona. 

Cum se pregatea de ploaie, vant si vreme aspra, am plecat la aeroport. De data asta nu am mai avut intarzaiere, am ajuns pe ploaie, vant si vreme aspra la Paris (care, in treacat fie spus, e mult mai fain decat Barcelona)