vendredi 23 novembre 2012

Poveste din Bangladesh

Ma uitam eu asa lejer la televizor ieri seara (mie imi place sa ma uit la televizor), si ce vad, o emisiune despre piele. De facut papuci si genti, nimic interzis celor sub opspsce ani. Era asadar odata o tara, gen Bangladesh, unde oameni si copii lucrau in conditii mizere. Daca va puteti imagina. Si cum lucrau ei asa la coloratul si prelucratul pieilor de bovine, erau in substante toxice pana la genunchi, si tuseau, si erau bolnavi. Locuiau, surpriza, in baraci de cate 5 metri patrati cam 5-6 persoane, nu alta, si lucrau fara contract (!), cate 12 ore pe zi, fara nici o zi de pauza, de weekend sau alte zile. 

Mai faceau ei si alte lucruri ciudate, mari, gen deversau in unica sursa de apa potabila resturile toxice in care stateau deunazi pana la genunchi, si poluau raul respectiv. Ca foloseau substante foarte toxice pentru sanatate, cum ar fi cromul si mercurul, care sunt interzise in Europa de nu stiu cate zeci de ani, si probabil si in alte parti ale lumii. Ei bine, pare-se ca si in Bangladesh sunt interzise, si apare deci un personaj principal in poveste care zice duios despre cum exista legi care incadreaza munca in industria asta a pielariei, si care interzic si ele folosirea anumitor substante, doar ca nimeni nu le respecta. Ea, avocata fiind, a avut de-a face cu avocatul partii adverse, fiu de ministru, care scuipa foc si para pe scena politica a tarii. Nu a avut de ales si s-a restras din lupta cu balaurul ministerial, caci acesta din urma avea contracte cu firme mari din regiunea soarelui-apune, vanzandu-le cantitati enorme de piele la preturi tare mici.

De aceasta afacere se bucura multi curteni si oameni simpli din cu totul alte taramuri, care dau iama-n magazine cu diverse ocazii, umplandu-si sacii de produse din pielea respectiva la preturi gingase si frumusele foc. Avocata celor care lucreaza in mizerie ne indeamna pe noi toti acestia sa nu mai cumparam marfa din tara ei, care e produsa cu sudoarea fruntii lucratorilor in conditii mizere, ca se le aratam noi lor ca gresesc si sa ajutam binele sa invinga raul.

Ma intreb eu atunci, in ghiz de sfarsit de povestire, iar ne pun astia pe noi amaratii care luam nush ce si nush ce mai ieftin sa ne simtim vinovati ca un guvern corupt si de cacat nu se ocupa de facut curat in propria-i tara? Chiar e rolul meu sa ma duc sa cumpar papcui cu 400 de euro perechea, facuti in Uniunea Europeana ca sa dau o lectie guvernului din Bangladesh? Daca mai toate firmele (mari si mai mici) cumpara piele/produc marfa din/in Bangladesh/India/China/Pakistan/Turcia/Romania, eu de unde sa imi iau produsele de care am nevoie? NU AM BANI sa iau totul de la cei care fac comert echitabil (care vorba vine, cat de echitabil e in realitate?). Cu toata parerea de rau pentru cei care sunt exploatati in tarile respective, mai terminati cu cacatul asta de propaganda anti-toti-care-cumpara-chestii; imi miroase urat, si nu de la coada pestelui vine duhoarea.

10 commentaires:

arakelian a dit…

acu 10 ani, sa zicem, ajung la dermatolog cu o dermatita nesimtita si pe picioare. Fix pe linia sandalelor. Noile sandale, singurele care le aveam in echipament.
Doctorita suspecteaza alergie, imi da tratament, si zice ca daca in 10 zile nu am rezultate, ne vedem la spital pt teste.
Argumente: cum adica alergie la sandale?doar cumpar numai de piele!! raspunsul ei: substantele pt tratat pielea sa fie moale si prelucrabila sunt din ce in ce mai dure.
Asa am ajuns sa port vara aia incaltaminte de panza. Bumbac.

In conditiile amintite de tine, putem trai si fara poseta de piele. Si incaltaminte mai putina. Nu putem elimina cheltuielile astea, dar putem reduce.

P.S. eu imi cumpar din romania, am 2 surse: un producator local, si un magazin cu marfa din italia.

Ioana a dit…

ziceau si astia ca unii fac alergii la chestii din piele. cred ca totusi nu sunt foarte multi. eu una nu fac alergie la nimic, si pentru iarna cum naiba sa port cizme din ne-piele?! oricat ar fi de proasta calitatea in zilele noastre, tot am bocanci de piele de 5 ani pe care ii mai port si acum, si haina cam tot de pe atunci.

nu cumpar in fiecare saptamana ceva, dar cand cumpar, as vrea sa nu ma mai bantuie gandul ca omor eu oameni in Bangladesh sau le dau TBC

dollo a dit…

bine, povestea te-a și atins pe tine la coarda sensibilă cu papucii ;)
situația e cam aceeași și cu diamantele, dar și fără alea se trăiește, ba chiar fericit :)

animaloo a dit…

ce se face fara diamante? Se traieste bine?
Am ras. Tare

Ar trebui sa iti fie rusine cand nu manci tot ca un african moare de foame. Daca ai manca tot, n-ar muri!

arakelian a dit…

maxim 10% din oameni sunt alergici. Eu fac alergie si la diamante. Ca nu le am :))))))))

Ioana a dit…

@dollo: cu diamantele nu am nici o treaba; daca mi se ofera unu de un kil, nu o sa-l refuz e clar, da' nu mi-as vinde juma de casa sa il cumpar. de papuci mi-era, ai nimerit bine:)

Ioana a dit…

@animaloo: pai acu, ce vrei, nu-i perfecta lumea asta, tre' sa taiem din unele chestii pe ici pe colo, gen lipit diamante pe dinti sau pe curelusa pisicii.

ai dreptate, o sa continui sa ma simt vinovata pentru jumate din mizeria lumii, sa vezi ce bine o sa mearga trebile de-acu incolo

blo a dit…

auzi, da' nu-mi ajung mie complexele de vinovatie pe care le am vis-a-vis de numarul de incaltari pe care le posed, atunci cand ma duc si-mi mai cumpar una?
acu' sa ma simt vinovata si pentru asta?

arakelian a dit…

hai mai blo, da si noua din incaltarile taleee.
Toamna asta sunt mandra achizitionatoare de inca 2 perechi de pantofi. Cu cea existenta(careia i se rupe ceva la bareta ce nu o mai pot repara), am 3 perechi de pantofi. Nu am avut niciodata atatia. Si la naiba, imi place.

arakelian a dit…

http://www.flickr.com/photos/ninaribena/6645514329/in/photostream/


Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...