vendredi 20 janvier 2012

Viata cu copii

In primul rand, eu cred ca aia de zic gales si cu suavitate ca ciocoflenderii de copii sunt mirifici, si ca-s vai ce draguti de nu mai pot, si nu se opresc o clipa din turuit despre boli, culori de rahat, ce mananca, cand si cum, au ceva serios dereglat in zona rezonului.

Viata cu copii e ca viata cu o alta persona, numai ca pe astia micii ai ocazia sa ii vezi tot timpul, in alea bune si rele, si sa iti dai cu palma peste cap ca de unde naiba a mai scos-o si pe aia, ca eu niciodata nu i-am zis/facut/aratat asa ceva etc. Cel mai greu de acceptat pentru mine e ca te gandesti ca te-ai apucat de compus simfonia vietii tale, si pe parcurs iti dai seama ca de fapt iasa niste scartaieli stangace, care se autoinmultesc foarte bine si fara interventia ta, ca rezultatul final sa nu aiba nimic de-a face cu opera de arta aia de-o aveai in cap la inceput.

In primul rand, primele masuri se pravalesc in ritmul fricii: cand ii bolnav, cand nu mananca, cand mananca prea mult, cand plange, nu mai stiu cine zicea ca a avea copii e ca si cand ti-ai purta matele pe dinafara (it's like wearing your guts inside out). Privelistea e ciudata la inceput, te obisnuiesti repede cu ea, dar lumea din jurul tau se schimba radical. Mergi mereu cu teama de a nu te imbranci unul sau altul, cand te imbranceste faci ca toti dracii, le studiezi de fiecare data pe toate partile, dormi cu grija, mananci cu grija, iesi in oras cu grija, totul cu grija.

In al doilea rand, rar am intalnit persoane de care sa fiu asa de apropiata si totusi atat de diferita, tocmai din cauza apropierii. Greu imi mai aduc aminte de pe cand eram insarcinata (oricum nu mi-a placut sa fiu insarcinata, mai ales cu toate problemele pe care le-am avut, dar chiar si fara probleme, nu gasesc ca o balena in tutu roz e gratioasa, deci), nasterea a fost ceva mai special, dar tot la fel de special a fost si momentul cand l-am vazut prima data pe consort, cand l-am cerut in casatorie, cand am ajuns in China si altele. Astia micii sunt asadar posesorii genelor mele, dar chestia e atat de abstracta pentru mine si atat de invizibila practic, incat las instinctele sa isi faca treaba, si si-o fac destul de bine.

In al treilea rand, ma asteptam ca progeniturile mele sa nu fie nicidecum ca aia de se dau cu curul de pamant prin magazine, de urla oricand is oriunde, de nu scapi de gura lor pana nu le iei bomboane, imi ziceam ca eu o sa ii educ diferit, ca eu o sa fac aia si aia. Cacat. Cu Victor ma duc sa cumpar maxim o chestie din magazin, am o ruta alternativa ca sa evit raftul cu bomboane, aia de la ludoteca imi arunca privirea specifica talamb-milos-intelegatoare cand il vad pe asta ca urla ca din gura de sarpe si se tavaleste pe jos ca nu vrea sa plece, nu vrea sa isi puna haina, papucii, caciula, si altele. Mi-am calcat mai toate principiile (sa nu negociez, sa am reguli, sa rahati colorati cu buline): cand urla azi ca voia aspiratorul, l-am luat de mana si i-am dat o bomboana ca sa taca, cand nu a vrut sa manance supa inainte de ciocolata, i-am dat o bucata de ciocolata, si nu mai zic de altele, ca ma ingrozesc.

In al patrulea rand, ce cronofage is creaturile astea. Eu sunt cronofaga de felul meu, pana ma apuc sa fac o chestie ma lalai, pe principiul ca poate nu mai tre' facuta, d'apai cu astia doi, nu mai apuc sa fac mai nimic. Am impartit sarcinile menajere in sensul ca daca nu le face consortul, raman nefacute. Ma mai apuca din cand in cand o nebunie de fac curat peste tot (am curatat interiorul sertarului unde se pune detergentul in masina de spalat, dedesubtul mesei din bucatarie, marginile de deasupra ale usilor etc), da-i rara. Oricum, curatenia dureaza de cand o fac pana se infiinteaza juniorii prin casa cu tot felul d-ale gurii, adica fix cam 5 minute. Ca si regula sa nu manance decat in timpul meselor mi-am incalcat-o, de dragul timpanelor (mele). Da' Victor mananca multe fructe, deci nu-i chiar asa de rau. Deci tot timpul dupa curul lor.

In ultimul rand, is draguti, n-am ce zice, da' cum naiba pot sa faca atatea prostii, nu mi-am putut imagina vreodata ca e CHIAR asa. Asta micu baga TOT ce gaseste in gura, ca-i mic, ca-i mare, il indeasa cu amandoua mainile, pana vomita. Azi a bagat un surub si o saiba de lemn in gura (mari), dupa aia un capac cat juma' de palma, linge rotile de la carut, masa, canapeaua, geamul de la balcon, cam tot. Tre' sa stau cu ochii pe el mai rau ca pe laptele de pe foc. Victor nu se stie juca singur. Tre' mereu "mamadada" aia, "mamadada" aialalta, te pune sa te joci si el sa uita la tine. I-am facut un cort, cu un cearceaf peste masa din salon, acu imi da mie cearceaful si ma pune sa fac cort si sa ma bag in el. El sta pe canapea si se uita. Are niste cuburi de cauciuc, ma pune sa ii fac turnuri, el sta si se uita. Cu mingea pe mine ma pune sa ma joc, dar prostiile le face singur, ca un om mare.

Nush ce-o sa zica mai incolo daca o citi ce-am scris aici, dar Victor mama, cand iti spun de o mie de ori NU INCHIDE USA CAND PHILIPPE E PE JOS, si tu o inchizi a o mie una oara si ii prinzi degetele sub ea a nu stiu cata oara, si urla asta un sfert de ceas (sper ca nu o sa ii cada si o a doua unghie), no zau, ce-ai fi vrut sa scriu altceva?! Te iubesc, dar zau ca-s intr-un echilibru foaaarte fragil in momente ca astea...

2 commentaires:

Dan a dit…

Din fericire n-am trait decât viata cu "copil", unul singur, dar este suficient. Se spune ca pe la 25 de ani termini, tu, parinte, cu grija si apasarea. Vax!!!
Va doresc succes!!

Ioana a dit…

Te cred, pentru amandoua, incerc sa constientizez si sa integrez faptul ca o sa avem griji si apasari toata viata (noastra) :), nu pe durata limitata...

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...