Miorita revizitata

Da, de Miorita aia din liceu e vorba (cartea de romana recte), si doar eu o revizitez, ca mi se pare ca i se face mare nedreptate cateodata.

Cand a fost vremea sa o studiez din vers in vers, ma gandeam si eu ca majoritatea colegilor (si acum a adultilor, mi se pare), ca ce idiot ciobanul ala, nu avea decat sa se revolteze, sa sara la bataie, sa ii zica una-doua colegului de stana despre cum sta treaba. Ca e las, ca neajutorat, ca bref, reprezinta poporul roman care nu zice niciodata nimic, doar executa, si se plange.

Am recitit balada zilele astea, si primul lucru care mi-a sarit la ochi e ca ciobanul NU se plange. Doar se ingrijoreaza pentru animalele lui si pentru mama care probabil o sa il caute in patru colturi ale rotundului pamant cand nu o sa il mai vada venind de la oi. Si ma gandeam ca lumea Mioritei nu e lumea noastra, e lumea unor grupuri mici de oameni, care se cunosc intre ei din fir a par, e lumea celor pentru care animalele, iarba si copacii sunt cele mai importante lucruri. Traiesc in ritmul nevoilor animalelor si dupa cum dicteaza natura, careia nu ii sunt sclavi, ci partasi, cumetri de bucurii si suferinte, complici in sensul pozitiv al cuvantului. Daca si cand natura dicteaza ca un anumit eveniment o sa aiba loc, o schimbare de anotimp, o furtuna mai focoasa, o trecere in nefiinta sau in fiinta, nu fac decat sa ii urmeze calea. Nu exista destin independent de natura, toate lucrurile merg impreuna, sau se despart fiindca asa e rostul lumii asteia.

Animalele sunt de nepretuit pentru ca fara ele nu se putea trai, si, vorba poeziei, nici muri. Miorita il avertizeaza ca ceva neplacut o sa aiba loc, dar care nu e nicidecum "nenatural". Asta nu impiedica restul turmei sa il planga "cu lacrimi de sange" si nici pe el sa le dea o versiune alb stralucitoare a evenimentelor care o sa aiba loc. Nu face preziceri fiindca citeste in stele, ci pur si simplu ii relateaza ce o sa urmeze (eveniment care o intristeaza, evident). Incarcarea cu sentimente negative a faptului ca o sa fie ucis e subiectiva, asa credem noi ca ar trebui sa se simta el. Noi ne revoltam - el doar urmeaza etapele pe care le simte / stie ca naturale: s-a nascut, a trait si acum moare. Era sa zic mare branza, dar nu vreau sa stric momentul poetic.

Ca poetul din popor le-a dat o identitate regionala ciobanilor inseamna ca a fost roman, ca daca era lapon, sigur le dadea identitati regionale laponeze. Ca vrem noi sa vedem in asta o "batalie" intre regiuni, e treaba fiecaruia. Ca vrem sa vedem in cioban tot poporul, iar e treaba noastra. Eu cred ca din aceste motive participantii la poveste sunt anonimi, si doar Miorita pare prinsa intr-un crochiu mai detaliat, restul sunt "in miscare" libera. Anonimitatea se potriveste unei anumite lipse de limite clare, de prejudecati (daca il chema Ion, numele aducea cu el caracteristici specifice care ar fi ingradit universalitatea personajului), lasa libra imaginatia, dar si obliga la anumite retineri in emiterea de judecati, caci nu stii niciodata cine se ascunde in spatele ei.

Nu isi descrie nunta pentru a vorbi enigmatic de inmormantare, nu e acelasi lucru de loc. Nunta e o etapa in mersul natural al treburilor pe pamant, asa cum e sa iti fie foame sau sete. Iti cauti un partener si eventual te reproduci, activitati roade ale instinctului si felului in care suntem alcatuiti. El nu apuca sa implineasca etapa asta, trecerea lui prin lume e mai scurta decat (probabil) ar fi prevazut, deci isi imagineaza urmatorul moment cheie din viata lui, daca ar fi putut sa o continue. Nimic mai natural decat asta. La fel de naturala e si durerea mamei si a animalelor (de notat ca in primul rand se ingrijeste de soarta turmei, si numai dupa aceea de a mamei). Animalele tin locul societatii, a prietenilor in mijlocul carora ne "arunca" parintii, care trec pe planul secund. Si aici treaba e foarte naturala, incepem sa ne despartim de parinti de cand ne concep practic, si suntem niste "exemplare reusite" daca ne iese integrarea in societate si dezlipirea de cei care ne-au adus pe lume.

Deci, ciobanul e normal la cap, nu se impotriveste evenimentelor, fiindca "c'est la vie" (sau "la mort"), miorita face exact ce un prieten bun ar face, te previne si te lasa sa alegi.

Astea toate se intamplau pe vremea cand numarai pe degetele de la cateva maini membrii unei "societati", societate pentru care cred ca suntem facuti, nu pentru orasele de milioane de locuitori, unde poti sa stai intr-un bloc 10 ani si sa nu iti cunosti nici macar vecinul de vizavi (eu nu-i cunosc pe ai mei, nu ne vedem mai niciodata).

Punctul de vedere asupra Mioritei prezentat aici e al meu personal, evident, si am simtit nevoia sa il fac public fiindca balada asta mi-i din ce in ce mai draga.