Sa nu uit

Bolinda fiind, cu dureri in gat si luand corticoizi, ma tine treaza pana la ore din astea. Mai prezint si o anumita reticenta la gandul de a ma alungi in pat, ca ma apuca tusea, deja am niste accese usurele in cur fiind.

Ce voiam sa nu uit: ma luai cu cumparaturile (jos aia de zic sa nu mai cumperi chestii de care nu ai nevoie, huo) si am ajuns la un magazin de lenjerie. Intru, sa-mi innoiesc stocul de sutiene, ca nu mai gasesc unele pe care stiu clar ca le-am pus undeva la loc sigur. Ma uit in stanga-n dreapta, mi se par cam non sexi, mai mult de purtat pe la birouri la care nu vrei sa te duci. Cautam ceva sexi-in-sensul-non-mega-agresiv-dar-destul-ca-sa-te-faca-sa. Si ma ia in primire una bucata juna: bei, primire mai normala si mai preteneasca nicicand n-am beneficiat de. Nu foarte agresiva, nici din aia de curtoazie plicticos-obligata-sa-iti-ofere-ajutor, ci zambind (as zice sincer), si retragandu-se tot cu zambetul in coltul gurii cand i-am zis ca ma uit sa vad ce e pimprejur. Ca o pisica de vine sa o mangai, ii dai cu dejtu'-ntre urechi, nu comenteaza si pleaca torcand. Gasesc eu doua sutiene care mi se par sexi-in-sensul-non-mega-agresiv-dar-destul-ca-sa-te-faca-sa, ma duc sa le probez. Nu-mi vine nici unul. Daaar, vine una sa ma intrebe daca totul e in regula. Ii zic ca nu. Imi zice ca se duce sa caute altele. Adica nu ma face pe mine sa ma reintolesc si sa imi adaug accesoriile ochelari, geanta, curele gen. Unul e bun. Imi ofera sa ma ajute sa imi caut si chilotii care merg cu sutienul sexi-in-sensul-non-mega-agresiv-dar-destul-ca-sa-te-faca-sa. Se apleaca si imi cauta ea marimea, mi-i da frumos intr-o sacosa cu marca firmei. Cand sa ies, ma intreaba daca am gasit tot ce voiam si imi arata raftul cu noutati. Ma uit. Dau de un alt sutien, umpic-mai-sexi-in-sensul-non-mega-agresiv-dar-destul-ca-sa-te-faca-sa-decat-primul, il incerc, e mai fain. Vorbim in timp ce i-l las pe alalalt, imi zice ca si ei ii place asta (miscare studiata, stiu, dar te face sa te simti bine), ma duc sa platesc. Fara regrete las de doua ori mai mult decat avusesem de gand sa las, madame de la casa imi zambeste frumos, elegant, imi ureaza o zi faina, si daca am probleme sa nu uit sa vin inapoi cu tichetul de casa.

Daca toti vanzatorii ar fi asa, as sta numai in magazine. Fara nici un regret.

Mitul educatiei

Se stie clar ca parintii sunt de vina daca odrasla iasa mai nu stiu cum, dar si daca se dovedeste mai nu stiu ce. Fiindca se stie ca odrasla vine pe lume sub forma de "tabula rasa" si parintii sunt cei care au responsabilitatea si grija nemasurata de-a o umple cuvant cu cuvant, rand cu rand, conform manualului cu care se stie ca au fost inzestrati inca de la inceputuri.

Totul e explicat in acest manual, adevarata enciclopedie parinteasca, de la cum sa iti faci odorul sa nu se tavaleasca pe jos in magazine pana la a-si innoda singur cravata. Cereti oricui manualul, sa vedeti daca nu e asa, educatia copiilor nu ar trebui facuta dupa ureche sau nas, ci conform cu manualul. Cine nu o face da dovada de lipsa crasa de interes si de neglijenta, si se va pedepsi cu diverse (injurii, priviri ucigatoare, cuvinte aruncate 'din greseala' pe la spate, critici, demonstrarea nulitatii respectivilor in rolul de parinti samd)

In alta ordine de idei, ne-am intors mai usurati de la pedopsihiatra, cica Victor ii normal. Ma rog. Ne mai da cu complexul lui Oedip, care se intampla la toti baietii de varsta lui. I-am cerut sa-mi explice cum sta treaba, ca eu vad ca Victor ii super atasat de taica-su, dar asculta mai degraba de mine. Cu el lugulugu, cu mine executa destul de repede. CICA e atasat de mama, si vrea sa il inlature pe tata, ca sa ii ia locul. Ii spune si lui ca nu o sa se poata casatori cu mama, ci la vremea potrivita o sa isi gaseasca o fata cu care blabla. Cum maica ma-sii se poate impinge chestia asta asa de absurda pana la a zice ca daca e mai atasat de taica-su e pentru ca ma iubeste pe mine si vrea sa ii ia locul?!? Eu parca stiam ca e invers (nu ma apuc sa caut detalii despre ridiculitatea asta de teorie, nu ma intereseaza intr-atat incat sa o aprofundez mai mult de 3 propozitii), ca baietii se ataseaza de mama si il resping pe tata. Deci Victor trece prin aceasta faza, doar ca pe dos, ceea ce demonstreaza ca teoria e adevarata!

Trecem peste teorii si teorii, venim la practica. Ce am inteles eu, cu care sunt de acord, in cazul MEU:
- copilul se comporta diferit cu fiecare persoana cu care intra in contact
- copilul testeaza mereu limitele, sa vada pana unde poate merge
- copilul are nevoie de limite, care ii creeaza un sentiment de siguranta
- copilul nu e tre' lasat sa se transforme intr-un tiran, pana una alta parintii sunt cei care dicteaza regulile in casa. Cand o fi la casa lui, isi face el regulile lui
- copilul are nevoie sa invete sa-si controleze frustrarile singur
- copilul nu se poate exprima in cuvinte, deci cateodata cand e frustrat tare tare, urla. Victor e atunci regele frustratilor. Cand urla de frustrare, ii zicem ca intelegem ca nu-i convine X sau Y, dar daca vrea sa continue cu urletele, o face la el in camera.
I-am repetat regulile si acasa, in primul rand ca e interzis sa loveasca si ca tre' sa faca ce-i zicem noi sa faca.

A fost mai bine decat ma asteptam, bineinteles ca s-a comportat ca un inger in ora aia, s-a jucat singur (normal ca madame a constatat faptul, dar i-am zis ca e o jucarie noua, si ca nu asta se intampla acasa), a zis "oui" cand i-a insirat ea regulile, a zis "merci, au revoir" cand am plecat, na, probabil ca se intreba ce cautam in vizita la psihiatri cu un copil ca ala.

In alta ordine de idei, Philippe are 11 luni de 2 zile, si ca o mama grijulie ce sunt, mi-am adus aminte azi. La 10 luni mi-am adus aminte dupa doar o zi. Imediat are un an si trece chestia asta cu poze in fiecare luna, e distractiv cu primul copil, cu al doilea e mai mult o invinovatire lunara cand uit sa ii fac poza.

11 luni si 2 zile: o tarasica speriat de blitz, cu piure pe la gura, dar daca nu-i piure, ii saliva, deci cam rara poza impecabila in jurul gurii. Daca ii impecabila in jurul gurii, se misca.


Aici s-a miscat. De fapt cam in toate pozele pe care i le-am facut azi s-a miscat, nu-i nici una de treaba.

Victor face totusi chestii singur: se da cu oja pe unghii

Philippe la 10 luni si o zi:

Victor in cosul de reciclat. Mentionez ca a intrat singur in galeata si chiar i-a placut sa stea acolo, abia l-am scos.

Victor si Tedi mare:

Victor cu Tedi mare si Orion, calul din parcul de langa noi:

Stiri 24/24 7/7

Ce ziare, internet, televizor alea alea! Cand credeti ca se intampla ceva nou in lumea asta, luati d-acisilea titlurile cele mai importante valabile de la inceputul pana pe la sfarsitul lumii, asa:

Niste oameni au fost ucisi undeva de catre alti oameni

O tara a declarat razboi altei tari

Niste oameni au fost ucisi intr-un razboi

Sunt oameni care mor de foame

In unele tari exista oameni foarte bogati

Exista foarte multi oameni saraci

A fost constatat un anumit numar de accidente de masina / avion / vapour / elicopter

Niste oameni au decedat in urma unui incendiu / unei inundatii / unor caderi de zapada / secetei

In unele tari se voteaza

Gheata de la poli continua sa se topeasca

A mai disparut o specie de animale / plante

Se intampla si chestii neutre, poate chiar pozitive, dar nu pune nimeni reclama pe ele, deci le trecem cu vederea

Probabil ca ar merge si un singur titlu:

Dezastre politice, sociale, ecologice, umane, financiare, etice, morale, religioase, familiale, psihologice, filozofice, climatice, eventual fara precedent.

Gaura dintre generatii

Ziceam eu mai-nainte candva ca bizdaganiile astea mici is greu de inteles, greu se fac intelese, dau dureri de cap, cosmaruri (cand te lasa sa dormi, normal) si etc.

Acu' care-i problema, si nu vreau sa ma plang extensiv, doar constat, dar nu ar fi corect sa zic ca totul e bine si ca suntem stapani pe situatie, ca nu suntem. Deci problema: cu cat mai multi adulti ii sufla pene-n cur lui Victor, cu atat ii mai agitat si mai greu suportabil. De fapt, el de felul lui e tare agitat, am mai zis ca nu face mai nimic singur, tot mamadada tot timpul. Cand e singur cu mine acasa, e (aproape) normal, adica certurile minime, conflicte la care ma asteptam in convietuirea cu pizdicii, rezolvabile in doi timpi trei miscari, faci prostii, esti pedepsit. Cand e cu mine si cu mama, e mai greu, ca trece la viteza a doua: urla. Urla mai nene cat il tin plamanii, cand vrea ceva si nu-i dau ad hoc, urla. Niste tipete din alea pe care le resimt pe creier si imi lasa un gust ciudat in gura, ca dupa ce ai pus limba pe metal. Cand e in culmea enervarii (ii tre' cam 2 secunde sa atinga apogeul), il loveste pe Philippe, de obicei ii da in cap cu ce are in mana. Il pedepsesc cu stat in camera, care il amuza. Sau ma supar pe el, nu ma uit de loc la el, atunci incepe sa ii tremure barba si aproape plange, imi zice sa ii dau "bisous", ii dau. Daca nu-i dau, se enerveaza si mai tare, si continua cu prostiile.

I-am explicat ca de la om normal la om normal cum sta treaba cu urlatul si cu lovitul, cu facutul de prostii de tot felul (urcat in picioare pe scaune, pe mese, jucat cu prizele, cu aspiratorul), i-am explicat consecintele, il previn ca daca nu inceteaza e pedepsit, si nimic.

Culmea a fost in ultimele patru zile, taxu si-a luat liber, sa "profite" de juniori. A profitat din plin: Victor nu mai vrea sa doarma in patul mare, vine in salon tot timpul, deci tot in ala mic termina. Joi si ieri nu a facut siesta de loc, deci am petrecut niste dupa mese monstruoase, cand nu face siesta e si mai agitat ca de obicei intr-o zi proasta. Si urla, normal. Azi s-a trezit urland dupa o ora la pranz, nu a mai vrut sa se culce, am iesit cu el sa ne uitam la trenuri in gara pana taxu se uita la rugby. Philippe practica comportamentul cunoscut stiintific sub numele de maimutareala, deci si el urla si adoarme dupa sapte mii de pusuri in pat. Cate o juma de ora.

Eu una am epuizat toate resursele in "dialogul" cu Victor cand suntem toti acasa, nimic nu merge, sau merge o data si a doua oara sta. Cand urla, nu il opreste nimeni. Urla ca ii schimb scutecul, ca il imbrac, ca ii pun papucii sa iesim, ca il pun in carucior, ca il scot, ca ii pun haina, ca orice urla. I-am explicat de ce il pun sa faca lucrurile respective, l-am si luat din scurt "treci sa te schimb", cand nu are el chef, nici o strategie nu functioneaza. Deci ieri dupa non siesta, am hotarat sa mergem la un pedopsihiatru, sa vedem cum ne zice ala sa procedam cu el, ca nu cred ca-i bine nici sa-mi tot cresc doza de somnifere o data pe saptamana.

Cateodata ma uit la el cum face exact ce ii zic sa nu faca, si ma gandesc daca nu face expres sa ma enerveze, de exemplu cand ii zic sa nu mai loveasca in televizor. I-am zis de doua ori ieri, si a dat in ecran si a treia oara, cand era plin de suc de la o para pe mana. Se uita la mine, zambeste, si se duce sa loveasca in televizor. Cand il iau sa reglam conturile, rade. E sadic cred.

Probabil ca pedopsihiatrul o sa ne intrebe cum ne imaginam noi ca ar fi trebuit sa fie un copil si o sa ii zic probabil ca mai toti care dau pe la el, ca "nu asa". De fapt, nu-mi imaginam nimic cand eram insarcinata cu Victor, ma asteptam la bune si rele, dar "nu chiar asa". Tot timpul liber il petrec cu el, ii un energofab si un cronofag 150%. Cu taxu ii si mai rau, de fapt cu el e cel mai rau, ca il idolatrizeaza, cand e el acasa, nu ma lasa nici sa ii schimb scutecul, dar pana vine, e tot calare pe mine.

Asta ar fi problema, inca nu suntem chiar total depasiti, desi in unele momente as vrea sa nu ias din camera si sa stau cu dopuri in urechi toata ziua. Daca din cei care trec pe aici si cunosc despre ce vorbesc si au gasit o solutie (temporara, sau care a mers macar 20%) sa-mi zica si mie, rogu-va.

Doctor Maison

In ultima perioada am tot dat pe la doftori, ca iar cu infectii la rinichi alea alea, detalii scarboase, nu intru in ele. Doftoru' ala dragut, de costa 70 de euro cinspe de minute ma trimite sa fac niste examene in plus de doua scannere, ca sa vada ceva nush ce, ca nu mi-a tradus in f-o limba pe care sa o inteleg curent.

Primul examen dupa scanner a fost OK, injectie cu produs radioactiv, izolat in camera mea timp de 6 ore ca sa nu contaminez progeniturile, dupa aia clisee luate pe cand eu eram intr-o pozitie alungita, adormita, dupa 2 nopti de plimbat juniorul in brate, ca-l durea urechea de la otita si pozitia plimbat in brate era aia care-i convenea cel mai perfect. Umpic de claustrofobie pe cand ma inclesta aparatul din sus in jos si de la dreapta la stanga, dar in rest ok, am avut ocazia sa ma odihnesc cam o juma de ora.

Al doilea examen am citit despre el in foile de mi le trimisesera la domiciliu, cica iar clisee luate cu vezica plina, na, nu mi se parea ceva iesit din comun. Ajung la spital, ma ia in primire un jun doctor, intern sau ceva, ca inainte sa imi dea indicatii se tot consulta cu ala mai in varsta, care parea ca stie mult mai bine ce face. Ma ascunde dupa un paravan si imi da un halat din ala de spital, ma invita sa ma dezbrac de la brau in jos. Nu incep bine sa imi dau jos chilotii, ca se iteste dupa paravanul meu si incepe sa imi explice in ce consta examenul. Imi trag chilotii inapoi jenata, voiam sa ii acord toata atentia. Mi-a repetat ce zicea pe foi si in plus, ca o sa faca niste clisee si la sfarsitul mictiunii, dar si in timpul ei. In timp ce injuram in gand echipa de-mi trimisese hartiile fara informatia asta, am reusit sa-mi dau jos chilotii de tot. Nu am vazut cuiul din perete special pentru haine, asa ca am incercat de fo cateva ori sa-mi pun toate afacerile pe scaun, care aveau o vointa proprie si reveneau pe podea imediat ce la intorceam spatele ca sa ma uit in oglinda (pe care am vazut-o din prima).

Ies cu halatul ala pe mine, care e marime unica, XXXXXS si orice-ai face esti cu curul gol, ma ia in primire junul. Ma intind pe o masa, imi indeasa o perna sub cap si isi cere scuze ca masa e cam tare. Nu-i tare, e rupere de oase, e ceva ce n-am simtit sub curul meu in viata mea. Stau acolo strangand din buci ca sa fac pernita pentru oase si aud ca examenul o sa dureze cam o ora. Mnoa, asta este. Face niste clisee, imi zice ca pot sa vad si eu ce vede el pe ecranul din fata mea. Ma uit curioasa, nu-i interesant. Dupa aia vine iar la mine, si-mi zice ca mai tre' sa faca poze cand sunt cu vezica plina si dupa aia imediat ce se goleste, citez "vous allez devoir faire pipi sur la table". Mai meri ma d-acisilea, sa-m bag eu ceva daca am auzit replica mai ciudata decat asta de cand mama m-o facut. Am incredere ca nu ma duce cu presuletul, ca doftorul in varsta e de partea cealalta a geamului si aude ce zice asta. Ma uit sa vad daca masa are ceva santuri pe unde sa se duca urina, n-are, incep sa ma ingrijorez, nu mi-am adus maieu de schimb, ce sa mai vorbim de pulover.

Cu imaginea mea facand pipi pe masa am ramas pana cand lichidul din 2 recipiente de 150 de mililitri mi-a umplut vezica. Vine doctorul care stie ce zice din prima, si ma intreaba daca am chef sa fac pipi. Pai pot sa fac, dar na, nu pleznesc daca nu fac. Zice ca acum o sa puna ser fiziologic, sa se umple vezica bine. Inca 150 de mililitri. Chiar nu era nici un sant pe masa aia, nici urma de el, nici macar o tava de plastic care sa semene cu ceva in care poti sa te pisi. La un moment dat ma hotarasc: vezica se umplea vazand cu ochii mei pe ecranul din fata, deci hotarasc ca-i plina si sa vina sa faca ceva. Vine junul. Ridica masa cu niste butoane, ca-n filme, na, ajung la verticala. Aha, deci ma lasa sa fac pipi din picioare pe jos probabil, ca un barbat adevarat. A, nu, vine cu o chestie ca o laba de scafandru, din carton, ma ajuta sa o "montez", si se duce de partea aialalta a geamului, sa faca clisee. Eu pot sa ma uit in continuare la televizor, sa imi vad vezica golindu-se in direct. Ma uit si il vad si pe doftorul care stie ce zice si pe inca unul, care si ei se uita la televizorul din partea lor a geamului. Fenomenal. Imi da semnalul "allez-y madame, quand vous êtes prête". Chestia e ca acu' nu mai mergea. Da, inteleg, e corpul meu doar, ca scuip sau ca fac pipi tot aia e in principiu, dar zau ca in practica sa fac pipi in timp ce 3 doctori se uita la mine ei eu ma uit la mine e aproape imposibil. Public mai mare decat Victor si Philippe nu am avut cand ma produceam in conditii normale pe buda. Insa eu sunt mai tare decat imposibilul si reusesc sa fac pipi in conditiile date. Aia fac poze si discuta. Astfel ia sfarsit testul.

In timp ce ma imbracam mai am parte despre ultimele discutii despre pipi cu junul, dar de data asta mi-am tras repede chilotii, ca sa pot sa ma uit in ochi in timp ce-i explic cum am mai reusit sa fac doua trei picaturi de pipi la veceu, lucru care i-a dat ceva de gandit. Mie nu, eram doar bucuroasa ca pot in sfarsit sa imi pun si pantalonii si in acelasi timp, capat unei conversatii serioase in chiloti.

Rezultatele sunt bune, nu exista reflux, nici cand vezica e plina, nici la sfarsitul mictiunii. Sper sa nu raman cu sechele totusi.

Mi-a rupt unghia...pardon, inima

Zice Dollo bine ca dragostea-i ceva complicat. Nu o contrazic (cu totul).

O iau prin excludere: limonada aia gretoasa din filmele "de dragoste" sau din carti, e creatia autorilor, deci insirata asa, secunda cu secunda ca in diversele produse ale imaginatiei, nu exista nicari.

"Chestia" aia pe care nimeni nu o prea poate defini, dar despre care avem impresia ca ne defineste total, in orice moment al vietii si oamenii care atenteaza la ea cu ganduri mai putin oneste, is ai dracu si d-aia nu mai vorbim cu ei toata viata, aia nu stiu ce e.

Simbolul durerii supreme in popor e "inima rupta": exista asa ca un acord tacit in ceea ce priveste inima si faptul ca tre' sa ramana intreaga si ca daca "se rupe", e o nenorocire care cu greu poate fi egalata, DACA poate fi egalata. Sa fim intelesi, inima are exact atat de-a face cu "dragostea" cat are o unghie, sau cotul, de exemplu. Nu vezi pe nimeni punandu-si cenusa-n cap daca si-a sucit cotul sau ciobit o unghie, se va duce eventual la un doctor sau manichiurist sa-si refaca fizicul. Va ramane exact acelasi, aratand ceva mai mult interes intr-o discutie despre coate/unghii si devenind centrul atentiei unei astfel de taclale simandicoase pe durata a cel putin 3 minute.

Deci, nu-i inima, nu-i "aia", nu-i "au trait fericiti pana la adanci batranete", ce-i atunci? Ca orice lucru care ne priveste, e creierul, plus ceva influente exterioare fiintei noastre, in general e vorba de "altii" si ideile lor. Cum principalul scop al materiei care se bucura de statutul de "viu" e sa se inmulteasca, asta facem si noi, ne inmultim si cautam sa multiplicam momentele care ne fac placere, doar traim mai bine si mai mult in conditii optime, nu? Nu intru in detalii fiziologice, ca m-as intinde peste masura, doar zic in trecere ca viata in doi pana la o moarte naturala la varste considerabile nu convine acestui creier, condus de gene care vor sa se inmulteasca repede si cu spor maxim pe o durata cat mai lunga.

Intra in joc hormoni de tot felul, care ne fac sa ne simtim foaaaaarte bine cand cineva ne da atentie, scopul ultim (constient sau in-) fiind acela de a procrea. Aceasta stare foaaarte buna nu poate sa dureze prea mult, am vazut eu la televizor intre doua campanii publicitare, ca daca ar dura mai mult de cat dureaza, creierul s-ar arde de la atata consum energetic. De unde vine o perioada mai calma, propice cresterii copiilor, si dupa aia iar o ia razna. Si tot asa.

Cum in societatea "moderna" beneficiem de norme "morale" si mai stiu eu de care, monogamia e pusa mai presus de instinctul asta de reproducere, de unde rezulta tot felul de tragedii, de insulte, de injurii, de "asa trebuie sa fie" si daca nu e asa, e rusine. Controleaza instinctul cel mai puternic al omului, si il controlezi cu totul. Nimic nu face mai bine treaba asta decat religia, normal. Si daca tot face asa ravagii instinctul asta, cunoscut si sub numele de "dragoste", capata de fiecare data conotatii din ce in ce mai imbarligate, pana cand nici macar doua persoane nu mai au aceeasi intelegere despre ce vrea sa insemne. De unde iar tragedii: eu voiam aia, tu ai zis ca voiai la fel, dar pana la urma mi-am dat seama ca voiai ce voia altul/alta si minteai cand ziceai ca voiai ce voiam eu, mi-ai rupt cotul, pardon, inima.

Si totusi zbaterile astea in jurul cozii, pardon, inimii, fara f-un sfarsit vag pozitiv ne definesc (printre altele) atat de bine ca "oameni". Imi place sa fiu om.

Eu cand lucru, lucru

N-as putea spune ce s-a petrecut in capul meu in secunda cand mi-am zis ca "vreau sa fiu profesoara", acu doosapte de ani sau pe acolo. Nu m-am chinuit sa-mi gasesc "vocea", eram prea mica sa fiu influentata (constient) de cei din jurul meu, nu am facut nimic special dupa momentul ala, in afara probabil de alte cateva randuri de bastonase si liniute pe caietul de scriere.

A trecut momentul ca oricare moment, a venit vremea sa ma duc la facultate, nu m-am gandit mai mult de 2 minute ca vreau sa fac engleza si sa fiu profesoara. Am facut-o, nu am devenit profesoara, dar nici nu am renuntat (constient) la dorinta asta. Am facut o gramada de alte chestii intre timp, unele mai faine, altele mai nu, am avut joburi de unde abia asteptam sa plec si altele unde stateam in pauze la birou si "lucram". Zic intre ghilimele asta pentru ca imi placea sa fac ce faceam si nu gaseam nici un inconvenient la a sta peste program, imi facea placere. Nimeni nu mi-a zis sa depasesc programul, sa fiu constiincioasa peste medie, si nu as fi facut-o fara sa imi aduca o satisfactie mai mare decat urmatorul lucru pe care il aveam planificat pentru ziua respectiva.

Acum ca sunt profesoara, as face si mai multe si mai faine, si mai peste program, ca ador ce fac. Nu vad activitatea asta ca pe un job, nici ca pe o datorie (ma rog, in masura in care tre' sa execut anumite lucruri in schimbul unei sume de bani, scrie in contractul pe care nu l-am vazut niciodata). Nu o vad ca pe o constrangere, la fel cum nu vedeam nici scoala ca pe o constrangere, nici ca pe o spalare de creier sau ce alte aberatii am mai auzit pe ici pe colo.

Oarecum simt nevoia sa ma si apar: nu sunt nici produsul "spalat pe creier" de catre "aia de sus/sistem etc" si ma apar in continuare recunoscand ca poate am beneficiat de o conjunctura favorabila, caci am putut mai tot timpul sa fac ce-mi placea fara prea mari presiuni din exterior.

M-am aparat destul, asadar cum sta treaba cu lucrul: pentru mine nu e "lucru", ci o placere. Adica obtin satisfactii mai mari mergand la scoala si facand ore decat stand acasa si facand altceva. As putea sa nu ma uit la un film, sa nu ma duc intr-un weekend, sa nu ma duc intr-o vacanta si sa continui sa ma duc la scoala, obtinand aceeasi placere. Nu as putea sa fac asta fara nici o pauza, evident, corpul isi cere dreptul, dar in momentele cand sunt acolo, nu as vrea sa fiu in alta parte. Nu as vrea sa fiu in alta parte cand sunt in vacanta, si asta-i adevarat, ce chestie, nu as vrea sa fiu in alta parte decat asta in care sunt acum acum.

Daca ar fi sa aleg intre a fi profesor si altceva, altceva care mi-ar aduce de 2 ori mai multi bani, nu as alege altceva in conditiile actuale, unde salariul de profesor imi acopera anumite nevoi si cu care imi permit si niste "mici extravagante" in afara nevoilor (cumparatul de papuci in fiecare luna gen). Nu pot sa zic ce as face cu siguranta daca salariul nu mi-ar mai acoperi nevoile, stiu doar ca as fi foarte trista daca ar trebui vreodata sa nu mai fiu profesor.

Daca mi-ar pica din senin o suma care mi-a permite sa imi cumpar papuci in fiecare zi, pe langa alti scarmuci care zac prin creierul meu, tot m-as duce la scoala, si m-as simti mai bine, stiind ca in fiecare zi imi pun o alta pereche de papuci (da, stiu, ii grava obsesia).

Unii fac foarte clar diferenta intre lucru si restul timpului: eu nu. Nu simt nevoia sa "iau o pauza" decat din cauza oboselii fizice, ca pur si simplu nu-mi mai pot tine ochii deschisi, si ma bucur la gandul ca iar incepe scoala, desi cateodata (sunt si momente din astea, normal) zic contrariul.

Ma vad foarte usor profesoara si peste 10 ani, si peste 20 si peste 30, daca mai sunt prin preajma normal. Nu am nici un plan pentru restul anilor, decat cum sa fac sa ma simt mai bine cand ma duc la scoala.

Astea fiind zise, ma duc sa ma culc si sa nu ma mai gandesc la scoala umpic, ca sa se sedimenteze lucrurile, ca-n momentul asta ii cam talmes balmes in capul meu, nu-s sigura de cum sa introduc comparativul de superioritate la aia micii, ca sa imi faca si mie si lor placere.

O sosit campania-n Franta

Si cu ea, tot felul de care mai de care de planuri cincinale, de redresare economica si anulare a somajului pentru urmatorul secol jumate cel putin, is televiziunile pline de stiri da capu' meu cat de interesante si totu-i nou si-n schimbare si nemtii si cei mai tari da' las' ca le aratam noi lor. Si imigrantilor.

Inainte sa se declare Sarkozy candidat, de fo' luna au inceput sa isi dea cu presupusu' daca se declara sau nu, in fiecare zi, la fiecare ora de parca pula mea (cui dracu' ii pasa ca SE DECLARA, daca o face bine, daca nu, ce-i poti face) in afara alora de numara statisticile reitingului televiziunilor. I-a dat unu' cu faina in cap lu' umflatu' alalalt, vuiau mass mediile, de Villepin care s-a declarat candidat pe televiziunea nationala canalul unu zice ca Sarkozy nu are imaginatie ca s-a declarat candidat pe televiziunea nationala canalul unu.

Sarkozy incepe campania de parca nu el ar fi fost la carma tarii timp de cati curu' meu cinci parca ani, vorbeste de zici ca actualul presedinte ii dusmanul lui cel mai de moarte.

Si in rest, blablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablapublicitateblabla
blablablablablablablablablablablablablablablablablablapublicitateblablablablablablablabla
blablablablablablablablablablablablapublicitateblablablablablablablablablablablablablablablabla
publicitateblablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablablabla

Io zic totusi ca specia asta umana ii idioata cu T mare de la stupid.

Tovarasi de transport

Ce-o sa-mi mai lipseasca autobuzul meu de la 8 (sau 7) dimineata, de numa'.

Cand ii plin ochi, este cate unul/una care se coteste musai sa stea jos pe scaun, si coboara la urmatoarea, in acelasi fel cotit, zambind acru ca de ce nimeni nu se da din drum.

Mereu este cate unul care sta lipit de usa de coborare, ca sa nu "deranjeze" cand vrea sa coboare, peste 5 statii gen, care usa nu se inchide daca stai pe careul ala negru din fata ei. Se inchide si se deschide, se inchide si se deschide, se inchide si se deschide, de muuulte ori inainte sa isi dea seama fiinta respectiva cu de la sine putere ca daca se lipeste de usa NU SE INCHIDE.

Mereu cand trecem pe la intersectia aia in T (cine naiba le-o dat carnet unora, sa ii vad eu sa le zic fo doua) este cate un zevzec care vrea musai sa nu stiu ce de se pune fix pe mijloc, si autobuzul sta si el in mijlocul strazii pana se face verde la aia din stanga. Clar ca daca se oprea cu 3 metri mai in spate intarzaia de numa la acea treaba importanta, mult mai mega importanta decat treaba autobuzarilor luati la un loc. Azi soferul s-a strecurat pe langa dobitocul respectiv, ca sa dea de altul care iesea dintr-o parcare si statea fix in mijlocul drumului de-a latul. Si ala avea bag sama o treaba foarte importanta.

Locurile pentru persoane cu dizabilitati sunt intotdeauna luate de persoane fara dizabilitati (...aparente, ma rog), monsieur cu sindrom Down si cel care vorbeste singur (cu ziarul... ma rog) stau mereu inghesuiti pe la mijlocul masinii.

Controlorii de dimineata stau in coate langa sofer si blocheaza jumate de usa, toata gramada de autobuzari se strecoara pe jumatea ramasa, unul cate unul, in sir indian. Majoritatea controlorilor de dimineata sunt acolo doar ca prefera sa nu mearga pe jos pana unde au treaba sa mearga, nu controleaza nimic. Doar blocheaza usa.

Daca ajung mai repede la gara, prind un autobuz pe roata de plecare, ajung la scoala cu trei sferturi de ceas inainte. Chierd vremea. Daca intarzai maxim 3 minute, din varii motive (uitat nush ce acasa gen), autobuzul urmator vine in 20 de minute, de unde ajung la scoala cu rasuflarea taiata. Cand e rasuflarea cea mai taiata, am nevoie sa fac muuulte fotocopii. Cand am nevoie sa fac muuulte fotocopii, nu merge xeroxul. Cand nu merge xeroxul, nu merge nici imprimanta.

In autobuzul de la 7, ala de miercuri cand incep de la opt, este o madame, mai originala de felul ei, care intra in vorba cu toata lumea in timp ce jongleaza cu un pahar de cafea fara capac. Povesteste despre gagicul ei care i-a dat un inel, plus detalii, nu foarte picante, dar foarte multe. Ieri m-a prins ca aveam una bucata inel patrat si mare pe deget, si a inceput sa il compare cu al ei in secunda in care mi-am scos o casca din ureche ca sa suflu niste praf sau ceva de pe ea, ca nu mai auzeam bine. Am avut si eu dreptul personal la povestea cu logodnicul si inelul, care al ei era mai mic decat al meu, normal. Am ascultat-o pana la sfarsit, autobuzul a venit la timp, am ajuns la scoala cu aproape un ceas inainte, am chiert vremea.

Mintenas vine vacanta, cine-o mai pune piciorul in f-un autobuz timp de 2 saptamani, aia sunt.

Alte activitati ludico-bizare

Curatenia: Victor e obsedat de curatenie, sterge tot ce apuca, da cu tubul de la aspirator prin casa toata ziua, ala de jucarie sau ala de-adevaratelea. Azi a trecut la faza lejer superioara: stersul parchetului cu apa din buda. Statea linistit prin casa, mama zicea ca ii cu aspiratorul, m-am dus sa vad cati pereti mai zgarie cu magaoaia, si cand colo el terminase de aspirat, scotea apa din veceu cu mainile si stergea pe jos cu un servetel de cur. Era ud din sosete pana la genunchi, si de la dejte pana la coate. Pe jos o balta faina, albastru-transparent, de la cubul albastru-inchis din buda.

Tampoanele: inainte de tampoane, era pisatul asistat. Nici la buda nu pot sa stau singura, vine si sta in cur langa mine si "citeste" cartea mea. Azi iar a trecut le nivelul doi, studiatul tampoanelor zilnice. Dupa ce le-a studiat in baie, le-a luat in bucatarie si le-a lipit pe frigider. Mama i le desfacea, ca nu putea singur, si el le lipea. A facut o criza de dat cu bucile de pamant cand mama o lipit unul orizontal, ca ale lui erau toate 5 verticale pe frigider. Pasul urmator a fost in timpul cinei, cand dupa ce si-a manifestat nemultumirea impingand gratios lingurita plina la mine-n poala, i-am zis "daca nu mananci, nu-ti dau tampon". Lingurita si tamponul, lingurita si tamponul.

Telefonul: cum suna telefonul, Victor il ia din suport (fuge mai repede decat mine si mama), zice "alo Vic bonjour coucou" si inchide.

Philippe: in timp ce Victor lipea tampoanele pe frigider, Philippe manca invelisul de plastic. Dupa ce i-am scos din gura plasticul, a trecut in salon, la mancat plastilina. Dupa ce i-am scos din gura o mana de plastilina, a trecut la rosul copertilor de carti. A terminat cu copertile, a gasit pe jos o bucata de nush ce, a bagat-o in gura. I-am scos-o. TOT ce prinde baga in gura. De obicei ii dau un surub mare de lemn de la "bancul" de lucru al lui Victor, asa sta cu el in gura, stiu ca nu il poate inghiti, si nu ma mai tot uit dupa el cateva secunde.

Cred ca mai sunt si altele, dar din pur instinct de prezervare a mintii (mele), prefer sa le trec sub tacere.

Cum se propaga democratia

Foarte simplu, asa cum se propaga orice boala: din om in om. Am meditat inainte de a scrie postarea asta, mai ales ca ma tot simteam semi-vinovata (Dollo stie despre ce vorbesc) ca nu ma intereseaza politica si d-alde societatii. Inca nu sunt lucrurile clare clare, dar incep sa prinda o forma ceva, asa ca m-am gandit sa le aliniez umpic, poate fac ceva ordine prin ele.

Exista gene, care au o singura treaba: sa se inmulteasca. Nu stiu de "bine" si de "rau" ci doar cum sa se reproduca mai repede, mai eficient si cum sa traiasca mai mult timp. Dawkins le zicea "egoiste", sunt intru totul de acord, nu-si vad mai departe de propria reproducere. De ce se inmultesc? Fiindca pot.

Exista idei (produse complementare, by-products, ale genelor), care au si ele o singura treaba, sa se inmulteasca. Nici astea nu stiu de "bine" si de "rau", ci trec din om in om, fara un alt scop decat acela de a se propaga, intru supravietuirea "vasului" purtator, care se da mare pe toate gardurile ca ce fiinta tare si rationala si cea mai exceptionala este ea de pe pamantul asta, gen un fir de par de pe mana mea se crede buricul universului, si isi citeste horoscopul in fiecare zi, care planete n-au altceva de facut decat sa-i aduca lui bani si sanatate si dragoste, dar sa nu divagam. Desi nu-i divagatie 100%, e doar o mostra de cat de stupida e specia asta a noastra.

Ideilor astora tot Dawkins le zicea "meme", dar se pare ca mema asta nu prinde (sau nu am prea auzit eu de discutii pe marginea lor). Democratia e o mema, religia e o mema, iubirea (nu sexul) e o mema, deci niste chestii care circula fiindca pot, si pe care unii indivizi le prind din zbor si le "dau mai departe". Atat.

Ce ma ingrijoreaza e ca, asa cum exista o armata de oameni de stiinta care sa ne indice cand adunatura de gene cunoscuta sub numele de "om" e in stare de non functionalitate si pot sugera solutii de imbunatatire, nu exista nici o urma de oameni de stiinta care sa ne zica ce sa facem cu adunatura asta de meme (morala, etica si alte maruntisuri), deci ne multumim cu o pareristica mai mult sau mai putin avansata, in functie de ce meme circula mai cu inversunare la epoca respectiva. E ca si cum ar fi acum la moda ciuma sau tuberculoza, si ne multumim sa le constatam, sa cream partide politice de ciuma-dreapta si tuberculoza-stanga, ne ne alegem lideri care sa ne scoata din boli si eventual, raul cel mai mic care se declara candidat. Nimeni nu cauta cauza, nimeni nu face studii pe perioade indelungate care sa arata si altceva in afara de corelari gen: ala de la tuberculoza-stanga a fost si anul trecut ales, nu o facut mare lucru, deci nici anul asta nu o sa faca (nu ca as sti ce propune, e doar asa, o parere. Nu ca ce propune o sa si faca, asta e o alta realitate).

Mai o intrebare si ma duc sa remeditez: cum naiba un sistem in care 100 de oameni care tre' sa isi aleaga un sef (dintre X si Y sa zicem) prin vot e cel mai bun, cand e posibil sa se duca la alegeri doar 51 dintre ei, si din astia doar 26 sa il voteze pe X? Deci astia 26 decid de soarta a 100. Plus ca aia 51 aleg in mare parte candidatul cel mai "carismatic", adica ii gigic pe ecrane, are un jenesecua si gata, presedinte. Fain. Democratic as zice. Sa nu uitam de tonele de dolari pe care presedintele celei mai tari democratii din lume tre' sa ii stranga ca sa treaca prin primare si restul. Memele naibii.

Activitati ludico-plictisitoare

Cand ma gandeam ca vai ce fain ca o sa am copii, sa redescopar chestiile mirifice ale copilariei, nu stiam ce o sa ma astepte, pe bune. In primul rand uitasem ca chestiile astea mirifice is mirifice cand esti copil, de la o anumita varsta mirific e sa te uiti la un film si sa mananci cate bomboane vrei tu, cand vrei tu.

Victor nu se stie juca singur. Nu a stat niciodata mai mult de 3 minute pe cont propriu sa faca ceva, un turn, un desen, o chestie, mereu mamadada. Daca sta mai mult de 3 minute, face prostii: scoate cartile din biblioteca, deseneaza pe pereti, apasa pe tot ce e buton in casa gen. Si dupa aia iar mamamamamama: i-am dat un termometru, ca parea fascinat de el (din ala electronic, care nu mai are baterie decat sa se aprinda, sa faca bipbip si sa se stinga), ma pune sa iau temperatura la tot si toate, azi am luat temperatura la papucii de casa ai lui taxu, ca au ceva gaurele in talpa, si il baga prin toate.

Cu aspiratorul nou i-i frica sa se joace, abia azi l-a deschis si inchis singur, ma pune pe mine sa i-l deschid si sa ma fac ca aspir cu el, imi zice si pe unde sa o fac, si el sa uita la mine. Zilele trecute a intrat o musca in casa, una din aia mare, bazainda, am zis, ioi, liniste 5 minute pana se uita dupa ea, da de unde, i-o fo' frica de ea, se ascundea pe unde apuca si striga mamamamamama. Cand se apuca de desenat, scoate culorile si hartie si ma pune sa ii fac desene. Cand stau linistita pe canapea, vine si se urca pe mine, are oroare cand dormim, cica "fini dodo".

Azi era cat p-aci sa-mi bat recordul la tetrisul de pe telefon, la ludoteca, unde statea linistit pana vedea cate un copil ca se juca cu ceva si mergea sa ii ia jucaria. Urlete, du-te explica-i ca nu-i fain sa smulga jucariile, alea alea, da' mai am umpic si il bat (recordul).

Deci zilele astea am: desenat, stins si aprins aspiratorul, dat musca afara din casa, facut pe calul (ca lui ii place, normal), luat temperatura la papuci, construit mai multe turnuri, uitat la desene cu tot felul de porcarii (ce desene de cacat is pentru astia de generatia lui, unu' care avea muci o tona si nu stiu ce facea cu ei), si povestit despre desene, ca nu sta sa se uite singur, tre' sa stau cu el sa i le povestesc. Cu mult aaa... entuziasm, evident (toate).

Cum sa alegi o maternitate

In Franta e vorba, ca-n Romania nu stiu cum merge treaba.

M-a rugat zilele trecute o amica sa iau legatura cu un fost coleg de-al ei (roman) a carui nevasta e insarcinata, asteapta gemeni, prin iulie. Ca sa le zic eu cum am ales maternitatea, care-i mai buna alea alea. Dupa mine, criteriile cele mai importante sunt/au fost:
1. sa fie aproape de casa, sa nu ma tarasc prin transpoarte diverse la vizitele lunare
2. cam atat

Am mai auzit de pe la unu' altu' ca nu stiu care maternitate e "baby friendly", sau cum i-o zice in franceza, "maternité amie des bébés", care nu prea inteleg cum vine aia, ca aici te lasa cam peste tot cu plodul pe tine de cand iese, ba pe Philippe nici macar nu l-au spalat pana a treia zi, cand i-am facut eu baie, ca sa nu-l ia de langa mine ca eram in mare avant de alaptat gen. Consortul a stat langa mine tot timpul, i-am interzis sa-si bage nasul in cur(ul meu) cand iasa bebeul, dar facea sudoku in salon, pana a venit Victor, Philippe a iesit prea repede ca sa aiba timp de cuvinte-ncrucisate.

In rest o armata de moase, infirmiere, anestezisti si mai stiu eu ce roiesc in jurul tau, noaptea te scoala (dragii de ei) de cel putin 3 ori ca sa ii dai sa suga preaadoratului, chiar daca asta doarme si nu se trezeste singur ca sa ceara de mancare.

Si ca sa te inscrii la maternitate (la Paris) tre' sa suni de cand afli ca esti insarcinata, le zici prima zi a ultimului ciclu, iti dau o data pentru nastere, esti luata in calcul pe listele lor, si in fiecare luna mergi la control. Aici se fac doar 3 ecografii, la sfarsitul trimestrelor, daca totul merge normal si nu-s probleme.

Sper ca le-a fost de folos, eu nu-s fana de pozitii bizare si de scofalceli instinctuale cand e vorba de durere, chiar daca is naturale 100%, asa ca am preferat (era sa zic "prefer" mneferi) o maternitate care scoate copiii pe banda, sa fiu sigura ca ii scurt si eficient.

Iute de picior si-n stare buna

Ma tot gandeam eu asa zilele astea, cu ce farama de chestii inteleg din ce si cum se intampla pe la noi prin organism, ca mai, poate ca medicamentele isi au limitele lor. Sau ma rog, sunt si alte chestii care merg la fel de bine ca medicamentele in unele cazuri. A nu se citi ca urez unuia sau altuia sa nu mai ia un tratament prescris de doctor, sau sa nu se duca la un medic daca simte nevoia.

Am lucrat in cercetare clinica (am fost doar asistenta de studiu, dar am vazut o gramada de date si informatii si statistici, cam toate legate de cateva studii) si am vazut cum si cat se "cerceteaza" inainte de a pune un medicament pe piata: cam din momentul in care descopera o noua molecula pana cand ajunge in rafturi in farmacii, dooj de ani, daca nu mai mult; Eu am urmarit studii de faza III si IV, chiar inainte de punerea pe piata. Grupuri de dublu orb, cu placebo alea alea. Deci e lucru serios, nu am ce sa ma indoiesc de asta. Cu toate ca, ma intreb asa retoric, daca de exemplu s-ar investi aceeasi bani in studii pe "non" medicamente, care ar fi rezultatele?

Bag acum una cu "stim cu totii": stim cu totii ca exista o legatura intre stimularea creierului prin diferite imagini si productia de saliva de exemplu (cand iti cere cineva sa iti imaginezi o lamaie proaspat taiata), sau cum doar imaginandu-ne ca ne creste puterea in degetul mic, dupa un timp de antrenament "imagistic", chiar avem mai multa forta in el (nu am rabdare sa caut studiul asta pe net, dar am citit de el in mai multe parti, si tind sa ii dau crezare).

Ma gandesc ca felul in care punem in miscare creierul influenteaza productia de hormoni, care sunt responsabili de starile noastre. Nu cred in "energii", in chestii ezotericochakrosamanice, dar cred ca intr-un anumit grad, putem sa ne facem mult bine noi insine, prin felul in care ne controlam gandurile si reactia noastra la ele (in primul rand) si la evenimentele din jurul nostru.

Nu cred nici in consipratii internationale ale fabricantilor de medicamente, dar stiu ca fac bani grei de pe urma lor, si de aia suspectez si uuumpic de reavointa in a incerca alte cai de a ne face bine, decat cele bazate pe o gramada de pilule, rodul muncii lor, al unui sistem care na, merge, si al banilor actionarilor.

Astea fiind spuse, dadui mai deunazi peste asta, si am inceput sa ma gandesc ca daca mersul pe jos face cat niste antidepresive in cazurile de depresie nu foarte grava, de ce nu se discuta mai des pe tema optiunilor in ceea ce priveste tratamentele pentru diferite boli?

Cireasa de pe tort, e ca Dan Ariely zice fain in Predictably Irrational, ca la un moment dat li s-a aplecat americanilor sa faca operatii pentru osteoartrita, si au facut un studiu placebo-operatie (in cartea lui Ariely sunt si mai multe exemple de "irationalitate", merita citita). Ghici care-i rezultatul? Mda, aia operatii nu se simteau cu nimic mai bine decat non operatii. Imi place explicatia: cand pacientul se pregateste pentru operatie, cand vorbeste cu doctorii si i se da atentie, e deja pe cale sa se vindece. Uite d-aia "functioneaza" homeopatia, ca doctorul (unul bun, normal, nu toti buticarii de granule) isi face timp sa vorbeasca cu pacientul, sa il faca sa se simta important, ascultat, si merge.

Da, stiu, homeopatia e apa chioara, nu functioneaza intotdeauna, nici medicina "clasica" nu functioneaza intotdeauna, dar fiindca nimeni nu se oboseste sa inteleaga ce se intampla exact in cazul unui placebo (carui laborator i-ar conveni sa-si inchida portile si sa recomande pacientilor apa de la robinet si sa-si imagineze lucruri faine), toti iau pastilute frumos colorate in loc sa se apuce...de alergat, de exemplu.