La Multi Ani

 ...perfecti si multi, plini de dragoste si toate ielea, celor care vin pe aici!

Times Gone By

Should old acquaintances be forgotten,
And never brought to mind?
Should old acquaintances be forgotten,
And days of long ago!

Chorus:
For times gone by, my dear
For times gone by,
We will take a cup of kindness yet
For times gone by. 

We two have run about the hillsides
And pulled the daisies fine,
But we have wandered many a weary foot
For times gone by.

We two have paddled (waded) in the stream
From noon until dinner time,
But seas between us broad have roared
Since times gone by.

And there is a hand, my trusty friend,
And give us a hand of yours,
And we will take a goodwill drink (of ale)
For times gone by!

And surely you will pay for your pint,
And surely I will pay for mine!
And we will take a cup of kindness yet
For times gone by!

Povestea cozonacilor

Ultima data cand am facut cozonaci cu mama, au iesit niste bombe turtite si tari (ca niste bombe), asta acu' fo cativa ani buni. Anul asta am zis sa iau reteta de la Dollo. Sa va povestesc cum a decurs treaba.

Am inceput ca orice gospodina cu chef de facut cozonaci, cu o cafea si dupa aia o dunga trasa cu grija cu creionul maro pe la ochi. Si un pic de fard de obraji, normal. Mi-am pus si pe pleoape, peste creion, sa fie ton pe ton, si dupa aia am dat si cu anticearcan. Am tascuit doi-trei stropi de Sicily de la D&G, si am pornit inspre bucatarie, unde mama, contrar retetei unde tre'ia puse galbenusurile in aluat, le amestecase deja cu zahar intr-un castron. Am zis las' ca nu-i bai, tot aia-i. Tot aia o fost. Pana ea freca la ele, am inceput o partida de Spy Mouse. Ne-am scuipat in san, 'mnea-ajuta, sa creasca, sa le placa la noi in cuptor, sa fie buni. Drojdia a dospit foarte repede in vailing, asa ca am trecut la framantat (eu) si la tinut recipientul (mama). Am inceput la 8h37 si ma gandeam ca daca bag tare, pana la 9 si un sfert ar trebui sa fie gata. Dupa 5 minute de framantat, dialogam cu mama:

- Tu, nu mai bine luam o briosa de la bulanjerie? Din aia cu stafide si zahar, ii ca un cozonac plat, nu alta!

- Da ce-i draga, deja nu mai poti? Ca mosi-tu framanta la ei de-i cadea transpiratia de pe nas in lighean (mit: asta e semn ca incepe sa fie gata framantatul)

Dupa alte 5 minute:

- Ioana, un panetone cu fructe uscate ar fi fost bun si ala!

- No, mersi, acu' imi spui?!

- Hai intoarce coca...nu asa se face (mit: se framanta intr-un anume fel, pe care daca nu-l respecti, nu iasa nimic)...impinge tare.. lipeste mainile sa nu se ia coca in palme (mit: nu trebuie sa se ia coca pe palme, ca e semn de rea gospodina)... invarte... trage... intoarce ligheanul si pe parte aialalta...vai, ce emotii am, sper sa iasa!

- Ma, mama, maaaaa, mai lasa-i in pastele ma-sii, daca nu iasa, nu iasa si gata, mancam mandarine la desert!

Framant dupa modelul masajului cardiac vazut la "Allô, Docteur" de pe 5, lasat cu putere in lighean toata greutatea partii superioare, neindoit coatele, nici incheieturile, ca sa nu fac febra musculara.Simt aluatul cam vartos la mana, incearca mama: "mda, cam tare". Pune niste lapte in castronul unde au fost galbenusurile si-l toarna inauntru (mit: coca se ajusteaza dupa ureche, nimeni din cei care fac cozonac extra bun nu stie sa iti spuna cantitatile exacte). Tot vartos ii, mai baga niste lapte, ne certam ca nu-i cald, eu stiu ca tre' sa fie cald, urca tonul, ca nu tre' sa intrerup framantatul ca nu iasa (mit: framantatul nu se intrerupe nici o secunda, asistentul la tinut ligheanul sterge sudoarea de pe fruntea framantatorului, ca daca nu, NU IASA).

Dupa 20 de minute:

- Faaaai, ce ma doare spatele (mama) de stat asa adunata peste lighean! Trage si cu ochiul la cana de cafea de pe masa.

Inteleg aluzia, dau strigare:

- Luuuuuuuuuuuc, treci la treaba. Apare ca o boare hazbandul, in halat de casa si cu ochii cat cepele, plus Lili dupa halatul lui, plus Vic dupa curul lui Lili.

- Lasa mai tribul la desene si hai tine de lighean. Te rog. Nu tine bine ligheanul, se misca, ma enerveaza, mai sunt 15 minute de framantat. Cine naiba m-o pus sa fac cozonacii maicii ma-sii. Imi curg sudorile intre tzatze, mama zice ca alea nu se pun, musai sa fie de pe frunte pe varful nasului si in lighean.  

Terminam intr-un final cestiunea, ma intind stoarsa, continui partida de Spy Mouse, o termin, ma face sa o repet iar, ca cica nu am terminat bine nivelul. Iar ma inervez. Ma duc in bucatarie sa vad ce face mama: pusese tavile in cuptor fara sa mute gratarul mai jos, de unde rezulta o crusta maro inchis catre cacaniu pe ei, dupa nici 10 minute la caldura. Ca ea nu-i la ea acasa, si nu se pricepe.

- Pai mai mujer, tu nu vezi ca is taman pe rezistentele de grill de sus?!N-ai putut sa dai gratarul ala mai jos?

- Pai nu.

Ajustam temperatura, tot dupa ureche, am pornit de la 180° si am terminat cu ei la 150°. Intr-un final ii scoatem, nu-s chiar asa negri cum ma asteptam, puteau sa fie mai dulci, da' am pus multa nuca si rahat, na, sa fie. Nu-s nici pe departe ca ai bunicii mele, dar sunt mult mai buni decat aia de ultima data. Nu ca m-as mai apuca vreodata de facut cozonaci cat timp nu vine sfarsitul lumii si inca se gasesc briose si panetoni la tot pasul.

Estetico muieresti

Am inceput sa dau o atentie mai mare produselor pe care le cumpar, sa fiu un consumator gandit si cu scaun la cap (glumesc, normal). Din ce cauza mi s-a ridicat reizing auernesul: de cand cu nasterile pe cale naturala 98% (nenaturalul de 2% au fost epiziotomiile facute cu un bisturiu pe care mama natura nu l-a prevazut la purtatorul datator de viata) nu mai pot purta chiloti tip ata-n cur, ca sa pice bine pantalonii stramti, spre multumirea si satisfactia celor pe care nu-i cunosc dar care se uita dupa curul meu pe strada. Am incercat niste chiloti de la H&M ca dintr-un fel de matase, tot intrau in cur, desi erau tip boxer. Am incercat un pachet de ei (10) din bumbac bio, de la Auchan, tot aia. Mai aveau in comun chilotii astia ca au fost destul de ieftini (aia 10 au costat cam 11 euro). 

Dintr-o data m-am iluminat la gandire cand am vazut niste chiloti de la Dim, 3 perechi cu 11 euro. Am calculat repede cat de scumpi is fata de aia de la Auchan si de la H&M pe care i-am aruncat dupa cateva purtari, rationalul invinge irationalul "e ieftin deci il cumpar", si ii iau pe aia 3. Is sublimi. Rasfat total pentru partile intime, ghinion pentru necunoscutii care se uita dupa curul meu pe strada si vad o dunga putin estetica pe buci. 

Alta: eram la cumparaturi la centrul comercial (un mini mall unde stau asistentele maternale cu copiii cand ploua, pensionarii la o cafea si scolarii cand chiulesc de la ore) si ma ia o gagica la intrebari ca ce creion de ochi folosesc. Ii zic ca unu maro de la Yves Rocher (nu-i zic si ca il am de cel putin 3 ani), si ma imbie sa incerc noul creion semi-permanent de la firma ei, care nu se duce daca pica apa pe el. Mi-a placut chestia, il iau, mai pun si doua lacuri de unchii pe langa sa faca 15 euro in total. Ma dau cu creionul magic care nu se stergea de pe mana ei, dar pleca imediat de pe pleoape. Dupa 3 daturi, nici nu mai mergea, tre'ia sa apas pana imi dadeau lacrimile ca sa fac o dunga. Oja albastra se-ntinde ca curu', aia verde are pensula indoita, nu se-ntinde deloc.

Aveam asadar mare nevoie de creion de pleoape si de oja noua (nu mai stiu ce culoare sa folosesc din alea dooj si ceva de sticlute din colectia mea), ma duc la raionul SCUMP de la centrul comercial (da, mi-am calcat pe principii si in loc sa iau o duzina de cacaturi ieftine si proaste, m-am hotarat ca ar fi mai bine sa-mi iau mai putine cacaturi scumpe si mai bune). Iau L'Oréal - 3 lacuri, un creion maro si de la Maybelline un fard de obraz. Ma, cand pun ala rosu pe unghii (numarul 403, 5 euro si ceva), zici ca-i perfectiunea lacurilor nu alta: pensula destul de lata sa acopere toata unghia, se intinde impecabil, ii moale si matasos la intins, se usca repede si ii o nuanta asa intre rosu inchis si rosu deschis. 

Fardul de obraz e si ala superb (10 euro) si creionul de pleoape maro (6 euro) nici nu tre' sa-l pun pe limba ca sa-mi fac dunga, ii atat de moale ca face treaba in mod impecabil asa, de la mama lui. Nu stiu daca se duce sau nu cand da de apa, probabil ca da, desi scrie semi-permanent si pe asta. 

Acu' ma gandesc serios sa nu-mi mai iau prostii de bijuterii de 3 euro kilul si sa investesc in argint exclusiv: am extrem de mare si urgenta nevoie de un lant asa mai lat care sa stea fix pe gat si un inel tot mare. Mai am la fel de mare nevoie de o rochie (ma gandesc sa-mi fac una, acu' ca-i mama la mine si ne putem consulta), ca am vazut fo' doi centimetri patrati de spatiu gol intre cele 7 rochii (de iarna) deja existente. Intre alea 5 de vara nu mai este loc.

Answer to "A girl's message" on youtube

This is an answer to that girl's message (though the title stated it fairly well, I want to make sure you're with me on this, just in case) on Zergu's blog. You have the girl's lines in bold and my answers in something else than bold. I'm sorry I can't post (and/or record) a video like hers, it is something I will of course be able to do in 10-15 years, when my kids understand that mom is not only someone who builds train tracks, changes the batteries of the engine, plays in the Ikea tent and tunnel, tidies up their room, so that they can safely go to the toilet without stepping on a bridge, the tent or the tunnel. But let's not get caught up in family history and get the message rolling:

Hey there

Hey there

I'm Emanuella

I’m Ioana, pronounce /yo'ah nah/

I’m a Christian

I used to be a Christian

I have been a good Christian all my life

I have tried to be good all my life, being a Christian was something like "being a good pupil/student"

It was my identity

Being a Christian was somehow part of my identity, though I would not have thought of answering the "Who are you" question by saying first "I'm a Christian" 

I used to like to tell people how good I was, how I kept all the commandments

I didn't use to tell people how good I was (probably because I didn't consider myself a role model), and the commandments were not all THAT difficult to keep

I thought that was good

I thought that was good (and enough) 

Then I realized something

Then I realized something: a guy on a blog, patiently and non-judgementally, made me realize that the God I believed in wasn't there

 

I failed

I moved on

Christian was just a name I wore

Christian was just a name I wore

Kind of like a pretty coat over a dirty body

Kind of like "a good student" or "a friendly girl" or "likes shopping kinda girl"

And I can't take it anymore

And I think it wasn't such a big deal

I wasn’t interested in being your friend

I wasn't interested in being your friend

I just wanted to change you

On second thoughts, I could have been your friend, had we been able to find enough things in common. I didn't want to change you. 

I thought that was my job

It wasn't a job job, but more like wanting to get to know you

Christianity is being like Christ, isn’t it?

Christianity is being like Christ, isn’t it?

Jesus loved everyone first

They say Jesus loved everyone first

 

If they didn’t accept what he said, he still loved them

If they didn’t accept what he said, he still loved them

It’s not my job to change you

It’s not my job to change you

I can’t

I can’t

But it is my job to love you

But it is my job to love you (well, at least not jump at your throat, trying to challenge your beliefs the second I meet you)

That I can

That I can (have a nice conversation about something other that your religious beliefs, like the weather, shopping or how annoying it is that Dexter season is finished) 

So, this is an appeal to my Christian brothers and sisters

So, this is an appeal to everyone

Not all, but some

EVERYONE

Stop the damnation

Stop the criticism, the I-know-better-and-you-should-absolutely-mind-my-advice attitude

Stop the judgement

DO stop the judgement

Stop the religism – google it

Stop the religism – google it (I haven't, sounds like something about how badly religion makes you act and think)

That’s not our business

That’s not our business

It doesn’t matter how well you can preach

It doesn’t matter how well you can defend your point of view, bring correct and logic-friendly arguments

How many bible verses you’ve memorized

How many bible verses you’ve memorized

Or how any people think you’re “all that”

Or how any people think you’re “all that”

If you don’t have love, you’re nothing

If you don’t have love, you’re nothing (just what exactly IS "love" to you?)

Love is not a chore

Love is definitely not a chore and not a war of arguments

It’s a revelation

It’s a revelation

The Christ you serve revealed in its purest form

The [insert whatever figure of science you choose to follow] you serve revealed in its purest form

Ghandi said “I like your Christ, but I don’t like your Christians”

Ghandi said “I like your Christ, but I don’t like your Christians”, well, at least some of them

Don’t be one of “those”

Don’t be one of “those”

This is an invintation

This is an inviTAtion

Start the love

Start the love

Join the movement

Join the movement

Avantajele de a fi adult

Uno: é&"çà_'(çà_èç_²&é"ç_ç(_)$à²)=éààé_'"çàè(çè(_eu_'è(-à&*$^ù*ù. H^àç"_'((è)=&çéà'=à)"ç'(àç !!!(uau), )é&"è'(='(-*'"à-(('ç_-çè=&é)"à'ç=é")'à)à). Eeeeeextraodrinaaaaaaaaaar!!!!!!!!!!!!!

Secundo: ù$*^$é'(à'"_-çè&"ç==)à(ù**ùù*^$$à)')ç"à()_çèà&é_=&)à=&=== !!!!!!!!!!! ^é"_ç'("'-_èé"à='_ç)çà&é=)"çàà_(*ù$^$ùù*^$)à'(ç-_à=_)&==. Iiiiiiiiiiincreeeeeeeeeeeedibiiiiiiil!!!!!!!!!!!!!!

Terzo: nici nu stiu ce as mai putea adauga dupa primele doua, atata is de fabuloextraormirifice, dar iata:

- nu te mai obliga profii sa faci teme: te obliga seful sa indeplinesti planul. Daca nu indeplinesti planul, nu mai ai note proaste, ai taiere de salar.

- nu te mai obliga mama sa mananci ce nu-ti place: te uiti in jurul tau si cand ai hotarat ca esti cu 500 de grame mai gras decat )é"_'($')ç-$éà('-=à)=éà) nu mai mananci nimic.

- poti sa fii in somaaaaaaaaaaaaaj!!!!!!

- poti sa iti faci tu insuti/insati copii, ca sa te bucuri pe deplin si integral de cele 10 minute de liniste pe zi cand sau se pisa, sau  ^=é"_'è'()&(ù$^*ù$^$^$$&é"''*ù sau distrug cartile in biblioteca. Nu-i asa ca mori de nerabdare sa ai 10 minute de liniste?!?!? Imi zici tu mie ca nu-i fain sa ai copii!!!!!!!!!

Mai sunt evident o gramada de ele, printre care urmatoarele, care erau dar vise cu cai verzi pe pereti cand nu eram adult; lasati asadar copiii sa vina la mine pe blog:

- poti sa mananci bomboane seara (acu' mananc una), si dupa (tadada dadam paaaaaam paaaaaaam), POTI sa nu te speli pe dinti!!!!!!!!!!!!

- poti sa iti colorezi parul in ce culoare vrei (daca esti gata sa infrunti privirile dezaprobatoare ale mamei)

Sa visati, copii, la cand o sa fiti mari, ca nici nu se compara!

Figuri geometrice parentale

Dixit pedopsihiatra ca la noi nu e un triunghi parental, parintii in varf si copii in rest, ca cica seamana mai mult cu un paralelipiped: hazbandu' cu Victor, eu cu Philippe. Nu am facut in mod constient si super voit schimbarea de figuri geometrice, dar cand era Lili mai mic, era mai usor sa stau eu mai mult dupa curul lui, cu alaptatul si biberonatul si restul, mai ales ca eram acasa. Si un bebe e mult mai mult pui de maimuta agatat de ma-sa decat unul cu un an jumate mai mare. Si asa a ramas: eu il culc pe Lili, ii dau sa manance, Vic mananca singur, il culca taxu, el il duce la scoala, mananca micul dejun cu el, eu sunt plecata la ora cand se scoala.

Si cum Vic are reactii monstruoase cand e vorba de schimbare, nici macar nu am incercat sa il culc eu, sau sa ii dau eu medicamentele de seara, de frica urletelor si a stricarii micului moment de liniste inainte de culcare. Dar nu-i bine. Nu-i bine pentru Vic, pentru ca el "decide" ca-i taxu care il culca, el ii duce pe amandoi cu gunoiul, la cumparaturi alea alea. Azi dimineata am schimbat. Dupa un pranz copios dar nu prea gustos la socrii, hazbandu' a cazut brusc la pat, cu o lipsa acuta de energie si chef de orice. L-am decretat bolnav. Nu si Victor. A hotarat ca vrea sa stea in pat cu el, si sa nu vina la cumparaturi cu mine. Il iau pe sus cu haina si papucii in plasa, ca tre' totusi sa vina sa-l lase pe taxu sa respire. Na, urla pana la parter, cand ma gandesc ca nu pot pleca cu el in halul ala, si ma urc inapoi cu ei, il pun in camera lui si ii zic ca nu are desene 2 zile pentru magariile pe care le-a facut. Cand ma intorc nici nu il bag in seama, freaca doua-trei jucarii in salon si adorme pe canapea. Cand se trezeste vine si se miortaie la mine ca vrea mar, eu mancam un mar. 

- Astept sa iti ceri scuze pentru ce-ai facut azi dimineata.

- Pardon, mama.

- Pardon pentru ce?

Se duce inapoi in canapea. Vine taxu in salon, are ordin clar sa nu vorbeasca cu el pana nu zice pentru ce isi cere scuze. Incepe sa vorbeasca

- Pardon, mama

- Pentru ce "pardon"?

- Pentru plans

- Si de ce ai plans?

- Fost magar.

- De ce ai fost magar? Cand ti-am zis ca dada ii bolnav si vrea sa il lasi linistit, l-ai lasat?

- Nu.

- Si cand ti-am zis sa vii cu mine si cu Lili, ai venit?

- Nu.

- Si ii cuminte ce-ai facut?

- Nu cumit.

- De-aia iti ceri scuze. Cand mama si dada iti zic ceva, tu faci ce iti zicem noi, e clar?

- Clar.

- Cine hotaraste atunci, Vic sau mama si dada?

- Mamadada.

Set si meci.

Cu ocazia baii, reincep urlete. Meciul doi. Se juca cu dusul, taxu i-a zis sa nu se mai joace, ca iasa din cada, a continuat sa se joace, a iesit. Ca nu vrea sa se imbrace cu mine. Ete fleosc. Ii zic sa vina in salon sa urle in curul gol cat vrea el. Nu vine, sta la el in camera si urla incetisor. Ma duc cu taxu la el, ii mai explicam o data cum sta treaba cu cine hotaraste, il imbrac, termina cu urletele, ii zic sa isi ceara iar scuze, cu accent pe ultima parte, mama si dada care hotarasc, nu el. Intind coarda: "si daca am chef in seara asta, eu te culc, nu dada, ii clar"? Cica ii clar.

Cand vine ora de culcare, vreau sa il iau eu, nu, ca vrea dada. Ii fac un teatru mic cu Tedi peste canapea, o luam in gluma, hihihihahaha,Tedi ii obosit si vrea sa ii citeasca mama o poveste. Il iau in brate cu Tedi cu tot, si mergem in camera, il pupa pe dada, si il culc in conditii ideale, deci normale. 

Nu imi vine sa cred, chiar functioneaza! Cand ii zic ca poate sa urle cat vrea el, se linisteste repede de tot, cand suntem si eu si taxu uniti in fata lui, cedeaza, cand ii cer sa imi explice de ce isi cere scuze, o face. Aici cu scuzele ii fac un MCQ, conform sfaturilor tutoresei de anul trecut, ca pe elevi tre' sa ii ajuti sa inteleaga, nu sa ii testezei tot timpul. Nu ii intrebi "ce document este asta de incercati sa il cititi (dar nu puteti fiindca va jucati cu lipiciul/creioanele/musca din clasa - dar sa nu intram in detalii extratematice)" ci "documentul este a) o poezie b) o biografie c) un interviu". Si cei mai slabi elevi reusesc sa aleaga raspunsul bun, si Victor reuseste sa zica de ce nu-i bine sa planga ca un magar pentru niste prostii. Ma rog, chestia asta functioneaza la copilul meu, nu am pretentii de gaselnite universal-valabile.

Am reusit sa restabilim o figura geometrica familiala mai oabla de cand cu crizele recente, sper sa gasesc la fel de repede solutii adaptate cand astea de acum nu o sa mai functioneze (am vazut ca solutiile la o problema au o viata destul de scurtuta de felul lor, tre' sa fiu mereu pe faza sa gasesc altele, cam o data la doua saptamanai daca am noroc, daca nu, in fiecare zi).

Mos sau nu Mos?

Mos: cand eram eu mica, asteptam cu a mai mare bucurie si nerabdare sa vina Mosul cu exact cadourile pe care i le comandasem cu grija prin mama sau bunica. Era o ocazie care depasea puterile mele de intelegere, intr-un mod atat de minunat, atat de "exact ceea ce imi trebuia in momentul respectiv", incat ma simteam una cu fiecare bucatica de lume care ma inconjura. Eram fericita.

Nu Mos: dezamagirea resimtita cand am aflat ca nu este Mos, si nici macar iepuras de Paste. Dezamagirea ca de fapt mama si bunica sunt Mosul si iepurasul, ca nimic mai presus de bucatile de lume pe care le puteam explora prin puterile proprii nu exista de fapt

Mos: cineva nush pe unde stie cum te simti, ce-ti doresti, ce visezi, de acel cineva nu ti-i rusine sau frica, e pur si simplu acolo nush pe unde pentru tine.

Nu Mos: lant de minciunele care ma fac sa ma simt ciudat cand le povestesc tanarului. Teama ca la anul o sa trebuiasca sa le intaresc cu alte minciunele mai complicate, ca o sa le uit, ca o sa ma prinda. 

Mos: nu pot (ma rog, pot, dar nu pot) sa ii zic ca nu exista Mos cand ne strangem toti la bunici si verii lui, cinci la numar, il asteapta toti pe Mosul si se bucura de cadourile de la el. O sa para un ciudat daca le zice ca nu exista Mos.

Nu Mos: o sa para un ciudat in fata verilor, dar eu o sa par mai putin ciudata mai tarziu zicandu-i adevarul acum.

Mos: si ce daca cineva pare ciudat la un moment dat?

Nu Mos: ciudat, ciudat, dar parintii nu trebuie sa minta copiii

Mos: daca ma gandesc bine, nu mi s-a parut asa ciudat cand am inteles de ce mama "m-a mintit" cu Mosul. Nici nu mi-am pierdut increderea in ea mai tarziu, pe principiul "la 6 ani m-a mintit ca exista Mos, acu' o fi tot minciuna cand imi zice sa ma duc la scoala ca asa-i mai bine"?

Nu Mos: hai scuteste-ma cu toate povestile astea, Craciunul e o ocazie materialisto-capitalista care induce un comportament de turma prin dusul excesiv la cumparaturi. Si mancat. Mai bine luam o jucarie impreuna de la magazin si reciclam impreuna plasticul din care am mancat o felie de sunca bio.

Mos: Surpriza. Placerea de a descoperi cadouri aparute in mod miraculos sub brad. Placerea de a nu sti exact de unde vin. Minunare. Ochi mari deschisi spre ceva care pare de neinteles la un moment dat si care poate ramane de neinteles o viata intreaga. Placerea de a nu intelege totul, de a lasa totul sa ti se descopere. De-a v-ati ascunselea cu viata.

Nu Mos: Mos.

Iarna in Franta

In ceea ce priveste cacatul de caini de pe troutuare: cum inca nu-i iarna-iarna, mai sunt ceva frunze galbene, amintiri de pe cand era toamna-toamna, vreme pe cand, fata la mama fiind, umblam prin ele ca fosneau asa de fain, si ni le aruncam in cap, si faceam tot felul de castele si tuneluri in ele. Regula de aur in faimosul oras al luminilor: pas de balet pe trotuare, piruete gratioase, orice pas de dans face afacerea, numai sa nu calci in frunze. Apropitarii faimosilor catei de apartament cu buda in strada lasa frunzele sa acopere in mod natural si biodegradabil excrementele gingasilor canini. Le regasesti cu placere in casa, cam o data la doua zile, cand te dor bataturile si nu ai chef special de piruete printre frunze.

In ceea ce priveste moda strada-iarna, vine vremea balerinilor fara sosete, a conversilor de panza-panza, a fularelor de o tona cu vizor pentru o juma de ochi. Salele gagicilor sunt la fel de goale ca si in anii trecuti. Paltoanele sunt marfa rara, de aia probabil dintr-unul de un metru doojsiceva se fac trei geci de cate dooj de centi, ca intra mult la tiv. Asta o data cu prima zapada si cu primele temperaturi negative, ca pana la momentul respectiv purtau cizme din ale gen trunchi de copac, caciuli si manusi.

Despre subiectul zapada (urasc zapada, frigul, iarna): o cazut primii floci albi zilele trecute, si s-or intins ca un cacat alb pe masini, ca pe strada si trotuare arata ca un cacat maroniu, fleoscait, rece si ud. Cand ma scol eu cu ochii impaienjeniti la ore imposibile, sapte gen, vecinii de peste drum isi scosesera cei trei plozi pe balcon, in pijama, sa vada flocii respectivi de pe masini.

Incepe perioada straturilor-straturi: strimfi, sosete, maieu, helanca, pulover, pantaloni/fuste, cizme, fular, gluga sau caciula. Adaug 5 minute la sculatul de dimineata ca sa le pun pe toate pe mine, plus timp adecvat alocat injuraturilor de sexi mama ce sunt in incotosmaneala aia. Seara, inainte sa adorm pe canapea, ma mut in camera sa practic ritualul la fel de sexi al descotosmanelii care este mama ei de viata cu iarna ei cu tot. 

Victor aduce virusi de la scoala cu generozitate: el tuseste doua trei zile, una sta acasa cu febra, io ma duc la scoala ca magaru fara voce, cu dureri de spate, de gat, de maini, de dejte, de cap, de ochi, cu tuse, cu muci, cu 5 pachete de servetele in geanta si altele in fiecare buzunar cam doua saptamani dupa. 

Autobuzul care ma urca ceva din panta (nu cea mai penibila, dar cea mai lunga) vine ca un cacat de melc de repede; era unu' la opt si trei, cand ajung la opt fara cinci in statie e anuntat in cate opspce minute, si o iau pe jos, pe vant, ploaie, zapada, alunecus, cu maduva transformata temporar in turture de gheata. De doua saptamani urc pe jos, cobor pe jos. Tre' sa schimb umbrela, ca asta mi-o intors-o pe dos de cateva ori, nu mai stau oable spitele, ma picura-n gluga. 

Care ma, ii place iarna, ca io-l manc?!

Cum sa rezolvi o problema in ostazecemii de timpi

1. Lucrezi in China la universitate ca profesoara de engleza un an si trei luni, dooj de ore pe saptamana
2. Vii in Franta si auzi ca ministerul afacerilor externe valideaza experienta in strainatate ca sa avansezi in grad
3. Stii ca prietena ta a lucrat in State ca profa, si cei de la scoala (aia pentru profi, care acum nu mai exista) i-au dat ceva acte de completat pe care tot ei le-au trimis ministerului, care a transmis un aviz favorabil rectoratului care i-a marit gradul
4. Prietena nu-si mai aminteste ce documente a completat
5. La rectorat nimeni nu stie ce documente tre' completate
6. Scoala aia de profi s-a restructurat, nimeni nu stie ce documente tre' sa completez, imi zic sa sun la minister
7. Sun la minister (in august) - nu raspunde nimeni
8. Sun la minister (in septembrie) - raspunde gagica de la informatii, ma pune in legatura cu cineva care nu raspunde
9. Sun la minister mai tarziu in septembrie (vezi 8)
10. Dau de cineva de la minister in octombrie, care imi zice sa sun la Nantes, ca acolo se ocupa de trebi administrative
11. Sun la Nantes, stau cu cineva de vorba nush cat despre universitatea de la Shanghai, cauta ceva pe comp, timp indelungat, imi zice ca nu gaseste liceul SILC, ii zic ca nu-i liceu, ci universitate, asa cum i-am spus si la inceput, a, isi cere scuze, nu stie ce tre' sa faca daca e vorba de universitate. Imi da un numar de telefon de-al unuia care ar trebui sa stie
12. Il sun pe ala de-ar trebui sa stie, nu stie, cauta ceva intr-o lista pe comp, nu gaseste, imi zice sa-i trimit certificatul de lucru pe mail sa vada ce rezolva, il trimit
13. Astept cateva zile
14. Mai astept cateva zile
15. Trimit aluia un mail, nu raspunde
16. Mai trimit un mail, nu raspunde
17. Il sun, e in sedinta
18. Il sun iar, si-a terminat programul, a plecat
19. Sun la oricine de la biroul de la Nantes, explic pentru a zecea mia oara povestea unei madame, nu stiu ce sa faca, ei se ocupa de fapt de altceva, nu de reclasari
20. Sun iar la Paris, la receptionera de la minister, imi zice sa trimit certificatul de lucru la Nantes totusi, la una din cele doua adrese postale
21. Trimit o copie acolo, cu posta, recomandata cu aviz de receptie
22. Sun dupa cateva zile sa vad daca l-au primit, nu l-au primit
23. Mai sun o data, verific adresa, imi zice ca de fapt eu sun la biroul de la aialalta adresa, nu unde am trimis plicul.
24. Imi bag pula, mai sun si la aialalti, nu l-au primit nici aia. Cine pula mea o fi semnat pe avizul ala de receptie?
25. Mai sun in disperare la Nantes, la un alt numar de telefon, luat de pe net, imi raspunde una, zice sa trimit un mail la o adresa generala gen birou@incurumeudeministerdeafaceriexterne
26. Trimit mail la adresa respectiva, cineva RASPUNDE de la Nantes, eu eram in copie, andrisantul era cineva de la Paris, zicandu-i ca uite cerere de validare va rog validati
27. Dupa cateva zile primesc aviz favorabil, pe un an in China, lucrat cu 12 ore pe saptamana
28. Trimit mailul la rectorat, imi zic ca asteapta rectificativul pe un an si trei luni si dooj de ore pe saptamana
29. Trimit mail la aia de mi-a trimis avizul ca sa corecteze
30. Nu raspunde
31. Retrimit mail
32. Nu raspunde
33. Retrimit mail la adresa aia de birou, ca sa ii trimita aleia de mi-a trimis avizul ca sa il rectifice.
34. Primesc mail de le birou, eu in copie, tanti aia in andrisant principal, cu cerere de rectificare
35. Primesc mail de la madam respectiva ca sa ii zic unde is alea 20 de ore pe saptamana
36. Ii zic in pula mea ca nu aia e asa de important, ci sa schimbe durata de un an intr-un an si trei luni
37. Nu mai zice nimic
38. Ma suna vineri la scoala de trei ori, lasa mesaj la directoarea adjuncta, la gardian, la directoarea principala, ca sa o sun de urgenta
39. O sun cand ajung acasa, imi cere document sa vada ea unde is alea 20 de ore
40.@-'çéç&_à'^p'(à=&"é'ù*!*^p'ç(-"éàç(é^"_ç'$)&éà=)op$ù=$$*ù!:;)àç*
41. ...............................................................................................................................
42. Ii zic ca nu pot sa cac un scan vineri dupa masa, imi zice ca poate sa faca si fara scan atunci
43. Luni primesc avizul rectificativ, cu un an si trei luni si dooj de ore pe saptamana
44. Il trimit la rectorat, ii trimit si aleia un scan dupa contract ca sa vada ea alea dooj de ore pe saptamana
45. Astept acceptarea validarii rectificate din partea rectoratului si cresterea in grad.
46. Astept.

Fix patru luni si ceva maruntis a durat toata povestea.

Cadouri pentru prieteni

Imediat scapam de perioada fara cantece de Craciun si indemnuri la generozitate, dragoste si iubire, si ca sa fim cu totii pregatiti, iata niste sfaturi practice pe care vi le dau din propria experienta, ca sa impletiti mai mult placut in utilul cumpararii si daruitului de cadouri. Pentru prieteni.

1. Daca au copil (baiat), si la ultimele 2 aniversari i-ati daruit o masina, mai daruiti-i una. Nu i-ati daruit masina inainte? E cazul sa o faceti. Stim cu totii cat de mult le place baietilor sa isi dea unul altuia cu masinile in cap, sa le arunce pe ici pe colo, pe parchet in special. Si pe gresie. Si in televizor. Daca sunt frati, daruiti-le masini diferite, asa au si parintii parte de spectacol imbucurator cand urla si se cearta ca care-i mai faina.

2. Daca au fata/fete, 'abar n-am. Scuze.

3. Neaparat sa faceti cadouri care voua va par festive, chiar daca persoana careia i le oferiti isi exprima clar dorinta de a avea un anumit lucru, care nu e asa festiv in ochii vostri. De exemplu, un fierbator de apa e mult mai frumos ambalat si ocupa mult mai mult loc in cutia cu funda decat un card de cumparaturi la Zara sau Kookai. 

4. Despre gusturi nu se discuta, deci ale voastre sunt cele mai perfecte. Daca auziti ca cineva vrea o fata de masa, alegeti de exemplu una de cel putin 4 metri pe 5 (nu se stie niciodata cand poate avea 20 de persoane la masa), in culoare uni, cacao gen. Asa ii dati ocazia sa mai bage doua perechi de sosete in masina de spalat cu fata de masa, dupa folosirea dansei. Sa fie neaparat dintr-un material care tre' calcat cam o juma de ora pe centimetru patrat, si care, o data calcata, sa-si revina imediat la starea dinainte de calcare. Avantajul e ca daca-i mare, o poate pune la uscat pe 2 usi de la salon (daca are 2), daca nu, o atarna pe undeva pe 5 mobile. Si se usuca si in cateva zile, nu-i problema. 

5. Sa nu uitati sa luati vaze si borcane care se inchid ermetic. Unul ajunge. Daca vreti, puteti si doua, na, cum va pica la-ndemana.

6. Daca va intreaba cineva ce v-ati dori drept cadou, nu ziceti niciodata nimic, bateti din ochi timid, si ziceti "orice". Cand deschideti cadoul cu "orice", nu pareti dezamagiti mai mult de-o secunda, exact cand persoana care vi l-a daruit se uita in directia voastra. Multumiti-i totusi, cu pupaturile de rigoare, sa nu stricati atmosfera sarbatorii.

Spor la cumparat. Si la primit.

Poveste din Bangladesh

Ma uitam eu asa lejer la televizor ieri seara (mie imi place sa ma uit la televizor), si ce vad, o emisiune despre piele. De facut papuci si genti, nimic interzis celor sub opspsce ani. Era asadar odata o tara, gen Bangladesh, unde oameni si copii lucrau in conditii mizere. Daca va puteti imagina. Si cum lucrau ei asa la coloratul si prelucratul pieilor de bovine, erau in substante toxice pana la genunchi, si tuseau, si erau bolnavi. Locuiau, surpriza, in baraci de cate 5 metri patrati cam 5-6 persoane, nu alta, si lucrau fara contract (!), cate 12 ore pe zi, fara nici o zi de pauza, de weekend sau alte zile. 

Mai faceau ei si alte lucruri ciudate, mari, gen deversau in unica sursa de apa potabila resturile toxice in care stateau deunazi pana la genunchi, si poluau raul respectiv. Ca foloseau substante foarte toxice pentru sanatate, cum ar fi cromul si mercurul, care sunt interzise in Europa de nu stiu cate zeci de ani, si probabil si in alte parti ale lumii. Ei bine, pare-se ca si in Bangladesh sunt interzise, si apare deci un personaj principal in poveste care zice duios despre cum exista legi care incadreaza munca in industria asta a pielariei, si care interzic si ele folosirea anumitor substante, doar ca nimeni nu le respecta. Ea, avocata fiind, a avut de-a face cu avocatul partii adverse, fiu de ministru, care scuipa foc si para pe scena politica a tarii. Nu a avut de ales si s-a restras din lupta cu balaurul ministerial, caci acesta din urma avea contracte cu firme mari din regiunea soarelui-apune, vanzandu-le cantitati enorme de piele la preturi tare mici.

De aceasta afacere se bucura multi curteni si oameni simpli din cu totul alte taramuri, care dau iama-n magazine cu diverse ocazii, umplandu-si sacii de produse din pielea respectiva la preturi gingase si frumusele foc. Avocata celor care lucreaza in mizerie ne indeamna pe noi toti acestia sa nu mai cumparam marfa din tara ei, care e produsa cu sudoarea fruntii lucratorilor in conditii mizere, ca se le aratam noi lor ca gresesc si sa ajutam binele sa invinga raul.

Ma intreb eu atunci, in ghiz de sfarsit de povestire, iar ne pun astia pe noi amaratii care luam nush ce si nush ce mai ieftin sa ne simtim vinovati ca un guvern corupt si de cacat nu se ocupa de facut curat in propria-i tara? Chiar e rolul meu sa ma duc sa cumpar papcui cu 400 de euro perechea, facuti in Uniunea Europeana ca sa dau o lectie guvernului din Bangladesh? Daca mai toate firmele (mari si mai mici) cumpara piele/produc marfa din/in Bangladesh/India/China/Pakistan/Turcia/Romania, eu de unde sa imi iau produsele de care am nevoie? NU AM BANI sa iau totul de la cei care fac comert echitabil (care vorba vine, cat de echitabil e in realitate?). Cu toata parerea de rau pentru cei care sunt exploatati in tarile respective, mai terminati cu cacatul asta de propaganda anti-toti-care-cumpara-chestii; imi miroase urat, si nu de la coada pestelui vine duhoarea.

Dragi parinti romani

Nu stiu cum se face ca de fiecare data cand niscai parinti romani vin in Franta la odrasle, fac de mancare copiilor si manifesta o grija constanta pentru starea uneia dintre cele mai de jos trepte ale piramidei maslowiene.

Deci, dragi parinti, cum francejii is mult mai sensibili decat burtile lor, nu mai faceti mancare, nici macar nu mai vorbiti despre mancare cand veniti aici. Vorbiti despre stare drumurilor, despre trafic, despre uniunea europeana, imigranti, alea alea. Nu puneti mana sa ajutati la curatenie sau la schimbat scutece cacate, ci stati dejaba intelectualiceste, jucandu-va cu micutii si dezvoltandu-le vocabularul activ si motricitatea fina. Anuntati cu calm si demnitate cand simtiti mirosuri neplacute venind din directia curului respectivilor si aveti grija sa mai sorbiti o gura de ceai pana cand parintii curata produsele digestiei. Intrebati discret si fara urma de judecata nepotrivita daca femeia de menaj nu ar trebui sa vina mai des, se stie doar ca e nevoie mai multa de serviciile ei cand sunt copii primprejur.

Sper ca ati inteles acum cum sa va faceti acceptati mai usor de catre franceji, fara a mai starni zambete condescendente intelegatoare cand aduceti vorba de ultima ciorba realizata intru bucuria intregii familii.

Arte moderne

Am uitat sa povestesc despre muzeul de arta moderna din Barcelona, ca ma luai cu diverse. Sa povestesc deci: ii mare, semi-gol, si niste skateri skatuiesc in fata-i.

Tot ce urmeaza dupa introducerea asta, e vorbe-n vant, dar cum veni toamna, e la moda. Platiram deci cei opt si ceva euro regulamentari si am purces sa admiram arta moderna, care conform definitiei e ceea ce fiecare zice ca e arta. In ditamai hala, salile de expozitie sunt pe dreapta. Sau stanga depinde de punctul de urcare/coborare, deci foarte moderna interpretare din start. In rest e o rampa de urcat/coborat. La primul etaj o hala cu niste cauciucuri. Ma intreb daca artistul are grija sa le transporte el la o noua locatie cand or termina amatorii de arta sa le admire, sau omul de serviciu/de toate la vara el cum poate in f-un camion. 

Am stat cinci minute mesmerizata (ar trebui adoptat cuvantul asta in romana de ursianumegenta) ascultand o artista americana vorbind despre un artist japonez care a facut o lucrare extraodinara, un fel de urmas al lui da Vinci, a pus niste rame de lemn una peste alta, niste hartie maro pe ele, si a calcat prin toate deodata, DAAAR asculta muzica. Alta artista a facut niste puncte pe panza, un triptic, si cica poti sa il canti daca vrei. Alt japonez si-a bagat picioarele in vopsea rosie si a mers pe o hartie mai mult lunga decat lata. 

Dupa aia m-am uitat si i-am invidiat pe niste indivizi dupa cum urmeaza: freza coafata-decoafata, ochelari cu rame negre à la ugly Betty, pantaloni prea scurti, conversi jegosi, iceva in urechi sau in maini, luand notite sau ascultand pe la castile de atarnau de cate o opera. Aratau foarte cufundati in ce admirau, de-a dreptul pe alta planeta. Atat intensitate, atata traire. Eu am stat pe un taburet si m-am uitat la un film al unei opere de arta de prin anii '70, cand au facut unii o teava mare si se jucau cu ea in apa si niste corturi foarte mari. Anti-consumatorul de arta moderna, nu alta. Probabil ca adancitii vedeau si altceva decat mine in chestiile alea, eu m-am multumit cu (in gandul meu) mult mai filozoficul si mai adaptatul la moment "ai de pula mea".

In ritmul acestei trairi am urcat la etaj, unde am observat, cu nu mai putin intense senzatii, un zid de caramida, cu diverse unelte pe el. Tot minunadu-ma cum il demonteaza si remonteaza in alt loc, am mai vizionat un film, nu mai stiu cu ce, si am plecat.

La Miró ma asteptam la ceva si mai deosebit, dar iata ca atunci cand te astepti la ceva si mai deosebit, nu vine. Am vazut diverse linii si culori, niste stelute facute din 3 linii, niste altele despre care autorul se jura in titlu ca is pasari sau pesti sau flori. Multe creatii is fara titlu, pe principiul "ce pula mea sa fie asta, nu stiu da-o-n pula, hai la o bere/sangrie/pastis". 

Muzeul a fost mare, semi-gol si niste skateri skatuiau in fata-i. Sau, vorba lui Petrov.

In pas indian

Cum sunt in concediu de boala (s-or infectat bubele si doctorul a zis ca-s contagioasa) saptamana asta, dar autorizata sa ies, m-am gandit sa fac un curry ca ala de-l mancasem la sor-mea, unde pusese jpe mii de condimente, rosii cubulete si kefir. Am inceput sa-mi fabric kefirul, rosiile nu-i problema, asa ca pune-te si cauta listuta aia de condimente. Am vrut sa ma duc la indieni, la Gara de Nord, dar ma convinge hazbandu' sa nu, ca-i mult de mers si cica sunt doua buticuri pe langa noi, unde sigur o sa le gasesc. Il iau pe Vic ieri de mana, sa plecam la cumparat condimente. Magazinul e numai antilez, deci vax curry, dar am bagat o ciocolata calda si o gogoasa la centrul comercial. Vic nu a mai mancat nimic seara, dar inainte de aia a urlat, normal. Ca vrea in brate. Am mers fix dooj de minute pe jos pana la magazin, drum pe care de una singura il fac in 10 minute maxim. Dupa aia ne-am hodinit la gogoasa, am luat ceva de la magazin, l-am pus iar in cos din ala masina, deci picior de Vic nu a atins pamantul timp de o juma de ora. La intoarcere, urla ca vrea in brate. Eu aveam caruciorul lui Tedy de dus (ca se plictisise sa-l impinga personal), punga cu doua conserve si geanta mea, si sa-l mai iau si pe el, care nongras cum e, tot atarna ceva. Beeeeei, s-a chitait tot drumul, nu a fost o criza din aia criza-criza, dar tot mi-a impuiat urechile. Nu am cedat.

Azi ma duc la magazinul alalalt, recomandat de hazband. Vad unul pe unde a zis ca ar trebui sa fie, intru, caut, dar si ala mai mult exotic nush de care e, nu indian. Ies si sun consortul, ii spun ca in magazinul de la inceputul strazii nu e nimic, zice sa ma duc mai departe, ad litteram, mai in susul strazii. Il iau pe asta de mana, deja chiraia ca sa-l duc in brate, umblu pana nu mai vad nimic pe partea stanga si facem o pauza la un parculet de copii. Ma intreaba Vic unde sa faca caca. Ma ia cu transpiratii, ca unde naiba sa-l pun sa se cace in parc? Esti sigur ca vrei sa faci caca "Si, où fais caca?". La veceu, acolo unde fac toti oamenii. Acasa gen. Ii trece. Imi trece. Mai mergem o tzar, ca de, hazbandul stie ce zice cand ma trimite la magazin in susul strazii, nu-i nimic la orizont, luam autobuzul si ne intoarcem (4 statii am mers pe jos carevasazica). Se mai da o tura pe hinta, si incepe iar cu caca, ca face caca. Il iau pe umeri, sa ajungem mai repede, ca-n brate nu pot sa-l tin cu haina de iarna. Ii oribil de greu, se plange ca-l dor picioarele, il iau pana la urma in brate, ca urla, normal. Ajungem acasa, ii fac dus, mananca (peste cu cartofi prajiti - o premiera), vine consortul. Ca la ce magazin m-ai trimis, ca nu mai e nici unul "in susul strazii". Ca nu-i nici unul, ala e. Pai cand te-am sunat din fata lui si ti-am zis ca nu am gasit ce vreau, ce alt magazin sa caut? Pai el mi-a zis ca-i magazin "exotic" (foarte exotic, dar nu indian-exotic). Pai eu am vrut indian. Ma rog. Nu-i ca si cum nu-mi mai tremurau inca bratele de dus infofolitul ala mic pe sus nush cat. Partea pozitiva e ca a plecat la club foto si m-a lasat cu Vic, care a urlat o juma de ora, cu ochii pe ceas. Cand a terminat, am inceput eu sa plang, ca simteam ca-mi pleznesc creierii. Is curioasa cat o sa mai dureze faza asta cu "am corzi vocale de ce sa nu le fac timpanele/creierii ciulama tuturor". "Curioasa" e un mod de-a zice, sunt cam neantizata de fapt de urletele lui. Nu mai stiu ce sa fac cand urla, in afara de a-mi baga mainile in urechi si sa astept sa treaca. Trece foarte greu, cam dupa o juma de ora accepta sa il iau in brate si se linisteste. Sa vedem daca pedopsihiatra are loc sambata, ca eu nu stiu cat mai rezist asa. 

Bineinteles ca nu o facut caca.

Despre elevi si eleve

Dupa cam 2 luni de scoala, pot sa cam trag ceva concluzii, temporare, sper, mai ales pentru alea negative. Alea pozitive sa se schimbe si ele, in si mai pozitive (da, stiu, "pozitiv" nu are grad de comparatie, e o licenta blogheristica de-a mea, indurare).

Din cele trei clase, cu una de a patra ma inteleg impecabil. Sunt treizeci in clasa, unul doar e mai guraliv si se invarte de fiecare data sa nu lucreze, sa rada si sa povesteasca exclusiv cu colegul de langa el, care e mult mai linistit cand e singur, dar nu am nici un loc liber unde sa il pun pe palavragiu izolat, si asezat langa altii ii contamineaza urgent. Nu trebuie sa fac nici un efort enorm sa se puna la lucru, sa invete, sa faca ce le zic. Nu am tipat niciodata la ei (in general nu tip, nu foloseste la nimic), ma uit urat din cand in cand si se linistesc. Sunt niste copii super simpatici, cu bun simt, cand depasesc limitele isi revin destul de repede, problema e ca palavragesc cam mult pentru gustul meu si toate activitatile se lungesc cat China. Ma rog, vorba directoarei, fiecare profesor le cere sa lucreze, sa fie atenti, sa faca aia-aia, deci la un moment dat o iau pe aratura. Stau la scoala de la opt la 4 jumate, e enorm pentru mine. 

Problemele de disciplina le rezolv ca la carte, si functioneaza: cand iasa cate unul in evidenta cu palavrageala, evit sa ii zic pe nume ca sa nu atrag atentia tuturor, profit de un moment de liniste si ma duc langa el si ii spun frumos sa se linisteasca. Cateodata ajunge daca ma uit mai lung la el si imi pun degetul pe buze. Da din cap ca "da, a inteles" si trecem mai departe. Cateodata prefer sa ma deplasez langa cate unul care se joaca cu diverse, sau nu are cartea deschisa, ii iau "jucaria" si o pun in penar sau ii deschid cartea fara prea mare tevatura. Merge si pusul mainii pe umar, sau uitatul la el cand de fapt vorbesc cu altul. Merge si ridicatul vocii si uitatul in directia lui cand de exemplu citesc instructiunile, ca si cum i-as vorbi personal, lasandu-l sa inteleaga ca nu-s multumita de atitudinea lui. 

Cu ei am trecut la nivelul superior: cand recita lectia o fac in fata clasei, zic "Hello everyone, I'm going to speak about..." ca sa invete sa vorbeasca in public. Cand colegii nu sunt atenti, atunci ma supar cel mai tare, ca insist mereu sa fie politicosi cand cineva ia cuvantul. Daca uita, pot sa isi intrebe colegii sau sa foloseasca gap-fillers pana la vin ideile la loc, si nu ii depunctez: lectia nu e completa, dar au bonus ca cer ajutor sau se descurca altcumva. La sfarsit, colegii isi dau cu parerea "good job, congratulations" sau "you should learn better". Varianta unu e cea mai folosita cu ei, ca toti invata super bine.

La randevuurile cu parintii am zis fiecaruia cat de mult imi place sa lucrez cu ei, ca is "mignons et agréables" si toti parintii mi-au zis ca si elevilor le place de mine, ca le place acum si engleza, totul e perfect ce mai. 

Cu aia de a treia treaba se impotmoleste. Nu ca ar fi mai putin minioni si agreabili, dar nu tac din gura nici o clipa. Cu ei astept sa se faca liniste totala inainte sa ne salutam, poa' sa treaca minute intregi pana tac toti din gura. Cum se aseaza, cum iar incep. Nivelul clasei e destul de sub-optim, sunt trei-patru foarte buni, dar la fel de guralivi, unul care nu zice niciodata nimic, unul cu care am avut ceva meciuri urate si care e cunoscut pentru atitudinea lui (cu consiliu de disciplina anul trecut), care cand vrea face treaba buna, cand nu vrea (mai tot timpul) face pe mascariciul, il agita chiar si pe ala care nu zice nimic. Am incercat sa-i calmez cu lucrari de control surpriza, cum au terminat lucrarea, cum iar incep. Le-am dat de invatat verbele neregulate si le-am zis ca de fiecare data cand cursul se petrece in galagie inseamna ca stiu totul foarte bine si ca merita sa ii controlez a doua oara. Am facut si asta de vreo 4 ori, stau si scriu la control si la verbe, iau note destul de proaste, si iar incep. Asteapta sa fie lectia scrisa pe table, o copiaza si intre timp povestesc ca-n gara. Imi aduc aminte de ce mi-a zis fosta mea tutoreasa din 2009 "nu esti Maica Tereza, nu poti sa ii salvezi pe toti". Cu toate astea, multi dintre ei invata ce e scris la tabla si au reusit destul de bine sa faca si proiectul final. Probabil ca asa sunt ei, palavragii si totusi reusesc sa faca ceva, habar n-am. Chestia e ca sunt un grup de 2 clase de non europeeni, elevii cu rezultatele cela mai slabe la toate materiile pusi impreuna. Cica clasele respective intregi functioneaza destul de bine, problema e cand se trezesc in grupul asta dubios, la engleza.

O sa fac si cu ei ca si cu Victor: pedepsele nu functioneaza, ore de "retenue" nu am cum sa dau la toata lumea, si oricum o ora de stat la scoala in plus la o saptamana dupa fapte nu prea schimba mare lucru. O sa fac cursuri si mai usoare decat pana acum, ca sa poata sa lucreze si cei mai slabi mai cu spor. Cand nu invata le dau notele pe care le merita, nu mai stau la discutii cu ei, ca hai ca inveti pentru maine. Maine inveti lectia de azi, daca vrei raspunzi, si asa ai un 1 si o nota mai buna.

Inca ma mai strabat sentimente nobile legate de meseria asta, as vrea sa invete engleza si stiu si vad ca se poate, chiar in 3 ore la scoala, as vrea sa ne intelegem bine, sa nu mai vada in profesor un dusman sau o persoana care face doar exercitii cu ei. Am reusit sa ma aproprii de cativa dintre ei, o fata care are ceva probleme in familie si cu care discut cand se termina cursul, pe care o tot incurajez cand face bine si cu care ma cert (intre 4 ochi) cand e penibila cu povestile. Mereu ma intreaba daca a facut bine si daca sunt mandra de ea, cand reuseste sa taca si sa se comporte normal. O intreb "Tu ce crezi? Azi ai lucrat, te-ai comportat frumos, ai notat lectia" si imi raspunde, zambind "Sunteti mandra de mine", "Oui, ma belle, je suis très fière de toi, c'est normal".

Dupa doua luni de scoala, nu-i chiar asa de rau. Inca nu m-am invatat total cu muntele ala pe care tre' sa-l urc in fiecare zi, dar il folosesc metaforic pentru conditia profesorului din vale: "urca-l maica, face bine la gambe".

Am cedat

Azi dimineata a acceptat sa se uite la haina noua. A constatat ca e exact ca a lui Philippe, cu cusaturi pe maneci, cu fermoar, fasaie la fel de mult, in plus a lui are capse. Si-a pus gluga pe cap "comme Clément Pierre" si dupa aia pe toata. Am zis ca a fost cuminte, ca a facut bine sa isi puna haina, ca a vazut ca nu e nici o problema, asa ca poate sa mearga la cumparaturi. 

Am regretat o secunda ca nu se duce la mamou-papi din cauza de prosteala de ieri, si mi-au iesit vorbele pe gura, dintr-un elan (care sper sa nu fie prostesc pana la urma):

- Ai fost cuminte acum, deci poti sa te duci la mamou-papi azi, DAAAR, diseara la dodo, te culci linistit, fara plansete, fara urlete, fara sa vii in salon de o suta de ori.

- Oui.

- Poate ca ti-i un pic frica seara, dar mamadada lasa usile deschise, televizorul deschis si stii ca suntem langa tine, si frica se face mai mica, nu?

- Si, petit.

Nu am mai adaugat ca ce se intampla daca iar urla, ca ma oboseste si numai gandul da a reincepe cu "daca nu, nu ai desene / bomboane alea alea", ca oricum nu pare super impresionat. Cand nu are dreptul sa se uite la desene, nu pare mult mai suparat, si bomboanele le cere o data si daca zic nu, nu mai insista.

Hai sa incerc si sa stau super calma cand face pe nebunul, sa il ignor pur si simplu. Ma gandesc ca tre' sa faca anumite lucruri pentru ca sunt bune pentru el, nu pentru ca exista consecinte negative daca nu le face, consecinte pe care eu le plantez pentru el. Vad eu cum oi face cand o veni vremea consecintelor care decurg in mod mai natural dintr-un anumit comportament. Si cred ca chestia cu "nu ceda, ignora agitatia lui" o sa imi foloseasca si la scoala. Am asa o presimtire ca faptul ca ramai pe pozitii, cu convingere, foloseste mai mult decat pedeapsa in sine. Dureaza mult pana se vede o imbunatatire, cateodata am impresia ca vaslesc doar impotriva curentului fara nici un spor, dar bataliile castigate sunt mult mai dulci. Nu exista nici un fel de razboi final, doar mici batalii in fiecare zi.

"Inocenta" copilariei

Ca tot zic unii-altii ca astia micii is inocenti, ca alea alea, nu stiu de rele, ca nu au ganduri ascunse, ca-s un fel de iconite de pus pe pereti, cu tot tacamul languros-telenovelistic care inconjoara mitul copilariei à la Creanga si raiele lui. Pai nu-i chiar asa.

Pe noi Victor ne joaca pe degetele unei maini, de fapt pe un singur deget: urletele. Cand vrea ceva si nu se poate, urla, cand nu vrea sa faca ce-i zicem sa faca, urla. Si urmeaza momente fara sfarsit de explicatii si rasexplicatii, pana cand se domoleste, ca de la un moment dat ma ingrijorez mai putin pentru coardele lui vocale, cat pentru neuronii mei, specie pe cale de disparitie. Azi dimineata nu voia sa isi puna haina noua, ca aia pe care o are ii jegoase de nu se paote. Se tavaleste pe jos, urla, taxu pleaca cu Lili la plimbare, mie imi mai stoarce creierii cam dooj de minute pana cand ii propun chestii de facut, accepta pana la urma sa manance o bomboana cu mine, in secunda doi tace si incepe sa rada ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Continua sa se joace singur, ca un copil cu toate doagele la cap pana vin astia de la plimbare.

Dupa aia vine momentul Ikea: montat o masa si patru scaune, la care participa vartos, cu dat in cuie si cautat suruburi si piulite, ii incantat de numa. Nu face siesta, normal, si vine si momentul plimbare de dupa masa. Face ca dimineata, urla si ramane acasa, ca nu vrea sa isi puna haina. Eu ma duc in pat la comp (ca nu-s chiar in forma, ma dor bubele din cur), vine dupa mine, urla mai catinel, fara lacrimi, numa-asa din voce. La un moment dat adoarme. Nu il mai bag in seama, ca oricum e mai rau cand il tot conving sa nu urle, urla si mai tare.

Vine seara, si cere mieros sa faca "apéro" cu noi. Ii zic, ca la carte, ca dupa apéro se duce si se culca, si ramane in pat, nu mai iese din camera urland de dooj de ori ca ieri sau alataieri. Ca de doua saptamani, pe scurt. Zice ca da, facem apéro, vine momentul culcarii, Luc ii citeste povestea, sta in camera 5 minute, vine fugind in salon. Incepe eterna "du-te si culca-te ca daca nu nu ai bomboane / desene / plimbare maine", nimic, urla. Il ducem pe sus o data, iese in 2 secunde. La fel, la fel, la fel. Sta in cur pe covor si urla. Il intreb daca a inteles ca maine nu se duce la buna-sa cu Lili daca nu se culca, zice "si, si, va chez mamou-papi", ii reconfirm ca nu se duce nicaieri, plange de nervi de data asta. Incepe cu "peur Monsieur fait bricolage", ca saptamana trecuta un cretin de vecin facea gauri in pereti pe la 9 seara.

Il iau prin invaluire, ca auzisem nush pe unde ca la varsta asta nu isi dau seama ca "stiu ca stii ca stiu", si il intreb daca azi cand a facut bricolaj la masa, i-a fost frica. 

- Ti-a fost frica de masa si de suruburi si de dat cu ciocanul?

Imi raspunde dupa doua nano secunde de ezitare:

- Oui

- Deci nu ti-a placut sa dai cu surubelnita in carton sa faci gauri?

- Non. Adauga pentru confirmare: Vic peur.

A inteles asadar foarte bine unde bateam cu intrebarea, a inteles ca urma sa ii fie demontata povestea cu frica daca zicea ca i-a placut bricolajul, ca urma sa ii spun ca mesio' ala facea exact ce a facut el azi. Deci a vazut intr-o secunda ce gandeam si ce ar fi urmat daca mi-ar fi dat un alt rapuns. Si are trei ani. Pentru mine inocenta de care se vorbeste in stanga si-n dreapta e doar lipsa de informatie din lipsa de timp. In rest, manipuleaza informatia pe care o au cu o dexteritate si o abilitate demne de invidiat din partea oricarui adult. Ma cutremur de ce o sa urmeze la anul.

Culcatul azi a durat deci trei sferturi de ora. Pana la urma s-a enervat (si) Luc, dar si el cred ca era cam la capatul puterilor cu urlatul si a ramas in camera, dupa ce bineinteles a obtinut sa fie dus in brate ca "Vic bébé". A obtinut si un "câlin" si "bisous" (de la taxu), deci practic a obtinut ce a vrut el daca a urlat destul de mult timp: a stat in salon cat a vrut, si-a facut moftul enervandu-ne, si dupa aia a fost dus la culcare pe sus. S-o dus inocenta pe apa sambetei seara.

Eruptie in centrul universului

Numa' luni seara ma ia asa cu friguri gen febra, da' nu mare. Dau eu cu presupusul ca o fi iar infectie urinara, ca mai avusesem una acu' o luna. Iau trimiterea de la doctor pentru analizele pe care nu le-am facut dupa prima infectie si ma duc la laborator. Bag un ibuprofen asa preventiv, trece, nu insista. Marti seara iar umpic de febra, miercuri sun la laborator, nu este infectie. Daaar, imi iesisera niste bubite asa pe corp, cateva pe burta, pe picioare, asa ca ma duc totusi la doctor sa vad ce zice. Fac dimineata un dus fierbinte, ca transpirasem noaptea, parca nu trece chiar asa usor temperaturita asta.

Il iau pe Vic cu mine, pe Tedy, pe carusiorul lui Tedy, mergem in trib la cabinet. Ii povestesc doctorului de febra, de bube, se uita la mine, "mda, e varicela". Sambag ceva. Si acum ce? Pai fara ibuprofen, ca is nush ce riscuri pe la materia cenusie ceva, fara dusuri/bai fierbinti, numai niste antihistamine si ceva lotiune de dat pe bube si rabdare. 

Cum bubele nu erau asa de impresionante, nici nu ma mancau cine stie ce, si febra era doar atat cat sa ma ameteasca in mod aproape placut as zice seara, incat sa pot pretinde la cani de ceai si biscuiti la pat adusi cu grija de hazband, m-am delectat cu gandul ca iata, am dat din nou in copilarie. Stare placuta, cu boli specifice, mame care stau la capataiul patului, ceaiuri, ceva leacuri babesti insotite de povestile corespunzatoare "pune, mama, ceva rosu pe tine, direct pe piele, ca uite mi-a zis o vecina ca stie pe cineva care are o cunostinta care are un frate care s-a vindecat mai repede cu rosu pe el". Mama e la capatul celalalt al firului de data asta, plonjonul in copilarie l-am realizat cu succes in capul meu, evident. Ma simteam mult mai bine asa, cu singurul meu tricou rosu (subtilizat de la sor-mea acu' ceva timp) mangaindu-ma direct pe piele, cu soacra si ea la capatul celalat al firului, ingrijorandu-se pentru mine "vai dar ma simt bine, nu-i bai, nu am febra asa de mare si bubele abia se vad, da, copiii sunt cuminti si Laura ne ajunta bine de tot". Eram in centrul universului, cu toata atentia in jurul meu, mai ceva decat o gravida, sunt bolnava. Bolnava de o boala destul de ciudata la adult, care aduce zambete si daturi din cap intelegatoare, si sfaturi pretioase normal, printre care ubicuul "sa nu te scarpini, ca raman urme, mai ales pe fata". Le ascult cu drag, imi imaginez ce ar zice colegii la scoala daca ar sti, trimit un mail directoarei adjuncte sa ii zic ca nu is prezenta luni si marti, abia astept sa imi raspunda intelegatoare si ea, cu compasiune, sfaturi si urari de facere de bine. Sunt bolnava. Si nu ma simt bolnava in acelasi timp, as putea sa fac o mie de chestii, dar stau in pat la caldura, cu cuvertura "tout doux" pe mine, cu un ceai aburind si niste piscoturi pe masuta. Ma uit la ce film vreau eu, Vic intelege ca sunt bolnava, vine si ma mangaie "comme ça bubé partir tout de suite et mama non plus malade". Lili tot vrea sa se urce pe mine, sa il pup (incredibil cat de pupacios si dornic de imbratisari ii copilul asta). Miercuri seara asta. Miercuri eram in al noualea cer, oricat ar parea de ciudat pentru un varicelos sa zica asta. Sau orice persoana cu toate doagele la apel.

Miercuri noaptea: nu pot sa dorm, simt asa ca niste mici vulcani in eruptie in cap, in cur, pe picioare, pe spate, pe burta, pe maini, pe ochi, pe frunte. Joi dimineata ma uit in oglinda, imi vine sa lesin. Pun mana in cap, imi vine sa vomit. Nu pot inghiti nici macar lichide, dau cu limba in gura simt leziuni de tot felul. Pielea nu ma manaca, ma arde. Nu ma arde, cineva varsa lava topita pe mine si nu se opreste nici sa ma lase sa respir. Gandul ca niste fiinte mici migreaza de nush unde din corpul meu catre piele si se ascund dupa aia in bubele alea transparente imi da cosmaruri, zi si noapte. Ce pula mea fac in mine, de unde au venit, cu ce scop si care e durata vizitei. Nu pot sa stau in fund, nici culcata, nici in picioare, capul pe perna il pot pune intr-o singura pozitie, gatul nu pot sa il intorc ca ma jeneaza vulcanasii care erup de mama focului pe directia lui de rotatie.Azi si mai rau, bubele rosii de pe fata sunt toate vulcanasi, alea de pe corp la fel, mintenash o sa imi iasa una pe pleoapa, de dormit tot nu pot sa dorm, ca parca as sta pe cuie. E a treia zi, astept cu interes sa vad cand o sa arat ca aia din pozele de pe net, ca inca nu sunt acoperita de ele chiar peste tot.

Ma indepartez trista din centrul universului, imi vine sa plang cand ma suna soacra si ii povestesc cum imi implodeaza-explodeaza pielea, nu mai pot bea ceaiuri, pot manca dimineata dupa ce iau medicamentele, in rest o tzar iaurt si apa. Ce bine era cand eram bolnava!

Moment piscina

Mi-am zis ca dupa reusitul moment gogoasa sa refacem chestia in stil piscina. Aquabulevard de fapt, ca mi se parea mai aproape cu tramvaiul decat piscina oraseneasca, din aia cu culoare si inotat fortat in sus si-n jos pana te ia cu ameteli.

Astept ora 3 cand vine Laura sa pregatesc bagajul ca mi-am zis ca am timp. Intru in camera sa iau tanarul care nu mai face siesta de fo 4 zile. Vineri a pus tot ce era pe jos si pe rafturi in fata usii si se distra cand impingeam si nu se deschidea: "oh mama, c'est difficile, regarde, fais tuyaux". Facuse o teava din covor si se uita prin ea. Tevile sunt mai noua pasiune, dupa trenuri, apa si gauri in asfalt. Ma duc repede cu el in baie sa ma rad inghinal, nu-mi dau jos nadragii, cade tot rezultatul raderii in pantaloni, ma mananca de nu se poate. Trec peste, pun costumul de baie negru peste movila de prosoape, nu gasesc aripioarele lui Vic, imi amintesc sa trec pe la Decathlon sa iau altele. Iesim val-vartej, ne intoarcem la fel ca uitasem umbrela, ploaia "is the new black in town" zilele astea. Purcedeam de-adevaratelea. Ajungem. Dau o mica avere pe intrare, nenea de rupe biletele e dragut cu noi, povesteste cu Vic pana imi aranjez afacerile inapoi in portmoneu. Intram si in zona cabine, de fapt zona sauna umeda. Stam la coada un secol pana sa gasim o cabina, care sunt cu 2 usi, una de intra cei de afara si aialalta pe care ies cei dinauntru. Deci cand se deschide o usa cabina a dublu solicitata. Apucam una in sfarsit, dar il dezbrac pe Vic afara, sa fie gata. Abia ma descurc cu cele 5 tone de haine de ramasesera dupa tanar, ma dezbrac si eu, dau sa pun costumul, vezi sa nu, gen mi-am luat un maieu negru in loc de el. Repede reimbracarea, imi vine sa plang, lesinam de cald si de nervi, Vic ii foarte dragut, ma incurajeaza "ne pleure pas, Oana", noroc ca-i rezonabil, ca ma asteptam sa urle din toti rarunchii ca nu mai putem merge. Iesim repede, ma gandeam ca poate putem veni a doua zi cu aceleasi bilete daca le explic ce si cum, cand sa le explic ce si cum cu biletele, nu mai gasesc biletele. Moment maxim de cretinatate pe care il recunosc din toata inima aluia de la intrare, care ma incurajeaza sa fug pana jos sa iau unul de la Decathlon, ca el mai sta pana la 4 jumate si ma lasa sa intru. Il iau pe asta micu sub brat (noroc ca nu manca mult si nu-i greu, toate lucrurile au pana la urma un motiv de a fi), si la goana la magazin, insfac un costum 38, ma rog sa se potriveasca cu raderea zonei inghinale, il reiau pe tanar sub brat, fug inapoi, intram. Gasim o cabina destul de repede de data asta, trecem peste redezbracare, umflat aripioare (mi-am adus aminte sa le iau), colac alea alea mergem in apa. IM PE CA BIL. Costumul se potriveste de minune cu raderea zonei X.

Au un bazin mare in mijloc cu apa nu prea calda si 2 jacuzzi pe margine cu apa calda, inotam o tzar, ne incalzim in jacuzzi, ne uitam la niste tevi, ne dam pe un tobogan, mai inotam, vin valurile, sarim in ele, perfect ce mai. Vic e superb de incantat, sare in apa, iese singur ca sa se duca in jacuzzi, inoata "singur", pleoscaie, na tot ritualul. Am stat cam o ora, ca incepusem sa ne plictisim, hai sa ne desplictisim imbracandu-ne. 

Momentul imbracarii la piscina e ca un fel de cand mananci o inghetata suuuuper buna, cu caramel, vanilie, umpic de ciocolata, alea alea, si cand o savurezi mai bine dai de un cacat la mijloc. Picioarele sunt ude, iti pui prosopul pe tine, se uda si ala din cauza costumului, te duci sa iei hainele din dulap, iti dai seama ca nu poti sa le duci pe toate in cabina, ce iei, ce lasi, nu mai conteaza, si asa toate-s ude ca naiba. Iau pantalonii si imi pun maieul negru (daca tot l-am purtat un drum cu mine), plec in cabina, blugii ma strang, picioarele inca-s ude, din par pica apa, prosopul e imbibat tot de apa. Pentru imbracarea in sine in cabinele alea de 1 pe 1 ar trebui sa faca cursuri speciale pe durata medie catre lunga. Avantajul e ca mai era si Victor acolo, care deschidea si inchidea usa cand imi intindeam eu mai bine apa sub tzatze prosopul ala mega ud. In curul gol, normal. Eu. 

Uscatoarele de piscina in afara de un zgomot infernal nu prea inteleg ce fac, mi-am falfait unul peste plete cam 3 ture si nimic. Asta este, ajung acasa, fac meningita si mor. Ma simt bine cand fac previziuni din astea pe termen cincinal. Daaar, ce sa vezi, multinationalele la lucru, in drum spre iesire vad ca nu e nimeni la McDonalds, ii propun tanarului o cina in doi, aproba si o facem si pe asta. Nu ii place mai nimic din ce i-am luat, mananca 4 pungulite de ketchup cu ceva cartofi si un nugget. Povestim despre piscina, bem jus qui pique si suntem fericiti. Tare fericiti.

Dialoguri

Cu Vic intr-o seara cand faceam apéro. Luna plina.
- Mama, demain fais apéro lune.
- Du-te ma, mergem pe luna si facem apéro?
- Si, si, mais fais attention sinon peut tomber

Vic, azi la desene la calculator. Sta inchis in birou, cand Philippe ii deschide usa ascunzatorii. Il ia de haina pe Philippe si il impinge in salon:
- Tiens, Oana, prends ton fils.
Imi zice Oana, cum imi zicea mosu', imi place.

Cand vine Laura:
- Ceau Vic, vii sa-mi dai gurita?
- Non, merci. Non plaCE.

Cand sa plece azi: isi pune gluga de la haina pe cap si o lasa asa, atarnand.
- Pai ce faci, nu te imbraci, stai asa cu gluga pe cap?
- Si, si, comme Clément Pierre à l'école. C'est joli. Hi Hi.

Barcelona, impresii

Pentru ca nu am vizitat un oras super unic in care nici picior de pamantean nu a calcat, nu ma apuc sa dau cu povesti neterminabile. In ghiz de introducere, impresia majora e ca la sfarsit de octombrie e un oras foarte calm. Nu am auzit nici un claxon de masina in toate astea 4 zile, si am fost mai mult pe strazi decat inauntru. De 2 ori am dat peste niste ambulante ninonino, in rest pace si turisti cacalau. Si cozi peste tot. Enorme. In ghiz de impresii, o tzar' text pe langa imagini.

Am trecut prin port unde ne-am luat in gura cu un localnic. Probabil ca nu-i placea Starbucks-u' meu, desi am avut grija mare sa arunc paharul in cutia galbena de reciclat, ca sa nu-i stric mediul.

Am continuat prin cartierul cu strazi mici si inguste al filipinilor. Nu mare miscare prin zona, niste palmieri fosneau in vant.

Filipinii terminasera de intins rufele la balcon. Erau acoperite cu niste musamale, ca incepea ploaia.

Ne-a apucat foamea si am mancat tapas la un bar spaniol, chiar peste drum de micarie-covrigarie-usturoiarie-carnatarie. Dupa 2 portii de tapas-mix (cate 5 feluri de cap de portie din care am mancat maxim 2 de cap de comesean), nu am mai avut chef nici de savarine cu frisca proaspata.

N-am mai asteptat sa se deschida magazinul din spatele fetitei asteia, ca nu era anuntat orarul. Pacat.

Am ezitat mult inainte sa hotarasc ca nu-mi cumpar paltonul asta. Nu de data asta. Poate daca ii puneau o curea decenta nu numai o sfoara de sac, ezitam mai putin.

Inauntru acestei cladiri nu stiu cine locuieste. Dar au un paznic pe cinste. 

Am intrat intr-o librarie, scuza era sa cautam carti in engleza. Adevaratul motiv era ca mirosea a carti vechi, ca-n pod acasa cand eram eu fata la mama si cautam chestii in pod fiindca mirosea a vechi si misterios. 

Am dat si de catedrala, noapte fiind, am admirat-o la lumina becurilor de pe-o terasa si-n gustul berii. 

Am dat si peste un castel, moment turnerian doi. N-am stat sa apara fantomele pe ziduri, am plecat repede sa mancam niste tapas. 

Am inaltat un gand bun in fata catedralei H&M. De data asta nu am lasat ajutor enoriasilor si salvarii sufletelor, promit ca las ceva la bisericuta eponima din centrul meu comercial

Vedere din curtea catedralei, unde totul se imbina si purcede inspre sus

Iahturile si barcile altora, aranjate ca niste scobitori de o mana indemanatica si priceputa spre delectarea celor ca mine carora o astfel de ordine le da frisoane (placute)

Ne-am pozat in oglinda de sus inainte sa luam  Starbucks-ul cotidian. Recomand si nu noul  Apple Crumble Latte: gust placut de mar si scortisoara, dar raman o gramada de miezuri pe fund, de la crumble-ul ala. Mi s-a parut nushcum sa cer un Apple Crumble fara Crumble, asa ca aruncam 2 dejte de cafea de fiecare data.

La plaja la 18 grade erau si niscaiva (doua) in costume de baie. Incept incet au inceput si altii sa se dezbrace, noi nu si nu, nu-i chiaaaar asa de cald.

Tot la plaja in coltul alalalt erau care faceau surf. Unu'. Statea calare pe scandura si cand venea un ditamai valul de cinj de centimetri se punea pe burta si lopatea cu mainile.

Am luat telefericul (scumpic) si am trecut pe partea cealalata. In drum am facut o poza de vedere de ansamblu. Nimic spectaculos.

Un detaliu mic si dantelat de pe Sagrada Familia. Coada facea turul catedralei si ocupa tot trotuarul in lung si-n lat. Dupa ce am estimat ca ar trebui sa stam acolo pana cam seara asa (a doua zi, normal), am luat-o-n poza si am plecat.

Isterie de moment sau geniu de-o viata, momentul terminarii e anuntat in 2026.

Dupa turul catedralei a urmat turul parcului Guell, jucarioara asta a lui Gaudi e terminata. Am inaintat incet incet, sa nu-i deranjam pe tihnitii autohtoni

Gaudi a vrut sa imbine natura cu rezultatul muncii omului, dupa umila mea parere a reusit de minune.

Intrarea vazuta de jos, cum ziceam mareea de turisti nu se retragea niciodata.

Am tras cu ochiul printr-o fereastra

Am intrat si in casa Batllo, ne-a luat cu ameteala privind prin sticla din scara, nu mi-ar displacea sa traiesc intr-o asemeanea casa

Nici de afara nu arata rau

Am mai aruncat o ultima privire in urma, natura se intelege intr-adevar de minune cu creatia umana in Barcelona. 

Cum se pregatea de ploaie, vant si vreme aspra, am plecat la aeroport. De data asta nu am mai avut intarzaiere, am ajuns pe ploaie, vant si vreme aspra la Paris (care, in treacat fie spus, e mult mai fain decat Barcelona)