vendredi 6 janvier 2012

Miorita revizitata

Da, de Miorita aia din liceu e vorba (cartea de romana recte), si doar eu o revizitez, ca mi se pare ca i se face mare nedreptate cateodata.

Cand a fost vremea sa o studiez din vers in vers, ma gandeam si eu ca majoritatea colegilor (si acum a adultilor, mi se pare), ca ce idiot ciobanul ala, nu avea decat sa se revolteze, sa sara la bataie, sa ii zica una-doua colegului de stana despre cum sta treaba. Ca e las, ca neajutorat, ca bref, reprezinta poporul roman care nu zice niciodata nimic, doar executa, si se plange.

Am recitit balada zilele astea, si primul lucru care mi-a sarit la ochi e ca ciobanul NU se plange. Doar se ingrijoreaza pentru animalele lui si pentru mama care probabil o sa il caute in patru colturi ale rotundului pamant cand nu o sa il mai vada venind de la oi. Si ma gandeam ca lumea Mioritei nu e lumea noastra, e lumea unor grupuri mici de oameni, care se cunosc intre ei din fir a par, e lumea celor pentru care animalele, iarba si copacii sunt cele mai importante lucruri. Traiesc in ritmul nevoilor animalelor si dupa cum dicteaza natura, careia nu ii sunt sclavi, ci partasi, cumetri de bucurii si suferinte, complici in sensul pozitiv al cuvantului. Daca si cand natura dicteaza ca un anumit eveniment o sa aiba loc, o schimbare de anotimp, o furtuna mai focoasa, o trecere in nefiinta sau in fiinta, nu fac decat sa ii urmeze calea. Nu exista destin independent de natura, toate lucrurile merg impreuna, sau se despart fiindca asa e rostul lumii asteia.

Animalele sunt de nepretuit pentru ca fara ele nu se putea trai, si, vorba poeziei, nici muri. Miorita il avertizeaza ca ceva neplacut o sa aiba loc, dar care nu e nicidecum "nenatural". Asta nu impiedica restul turmei sa il planga "cu lacrimi de sange" si nici pe el sa le dea o versiune alb stralucitoare a evenimentelor care o sa aiba loc. Nu face preziceri fiindca citeste in stele, ci pur si simplu ii relateaza ce o sa urmeze (eveniment care o intristeaza, evident). Incarcarea cu sentimente negative a faptului ca o sa fie ucis e subiectiva, asa credem noi ca ar trebui sa se simta el. Noi ne revoltam - el doar urmeaza etapele pe care le simte / stie ca naturale: s-a nascut, a trait si acum moare. Era sa zic mare branza, dar nu vreau sa stric momentul poetic.

Ca poetul din popor le-a dat o identitate regionala ciobanilor inseamna ca a fost roman, ca daca era lapon, sigur le dadea identitati regionale laponeze. Ca vrem noi sa vedem in asta o "batalie" intre regiuni, e treaba fiecaruia. Ca vrem sa vedem in cioban tot poporul, iar e treaba noastra. Eu cred ca din aceste motive participantii la poveste sunt anonimi, si doar Miorita pare prinsa intr-un crochiu mai detaliat, restul sunt "in miscare" libera. Anonimitatea se potriveste unei anumite lipse de limite clare, de prejudecati (daca il chema Ion, numele aducea cu el caracteristici specifice care ar fi ingradit universalitatea personajului), lasa libra imaginatia, dar si obliga la anumite retineri in emiterea de judecati, caci nu stii niciodata cine se ascunde in spatele ei.

Nu isi descrie nunta pentru a vorbi enigmatic de inmormantare, nu e acelasi lucru de loc. Nunta e o etapa in mersul natural al treburilor pe pamant, asa cum e sa iti fie foame sau sete. Iti cauti un partener si eventual te reproduci, activitati roade ale instinctului si felului in care suntem alcatuiti. El nu apuca sa implineasca etapa asta, trecerea lui prin lume e mai scurta decat (probabil) ar fi prevazut, deci isi imagineaza urmatorul moment cheie din viata lui, daca ar fi putut sa o continue. Nimic mai natural decat asta. La fel de naturala e si durerea mamei si a animalelor (de notat ca in primul rand se ingrijeste de soarta turmei, si numai dupa aceea de a mamei). Animalele tin locul societatii, a prietenilor in mijlocul carora ne "arunca" parintii, care trec pe planul secund. Si aici treaba e foarte naturala, incepem sa ne despartim de parinti de cand ne concep practic, si suntem niste "exemplare reusite" daca ne iese integrarea in societate si dezlipirea de cei care ne-au adus pe lume.

Deci, ciobanul e normal la cap, nu se impotriveste evenimentelor, fiindca "c'est la vie" (sau "la mort"), miorita face exact ce un prieten bun ar face, te previne si te lasa sa alegi.

Astea toate se intamplau pe vremea cand numarai pe degetele de la cateva maini membrii unei "societati", societate pentru care cred ca suntem facuti, nu pentru orasele de milioane de locuitori, unde poti sa stai intr-un bloc 10 ani si sa nu iti cunosti nici macar vecinul de vizavi (eu nu-i cunosc pe ai mei, nu ne vedem mai niciodata).

Punctul de vedere asupra Mioritei prezentat aici e al meu personal, evident, si am simtit nevoia sa il fac public fiindca balada asta mi-i din ce in ce mai draga.

10 commentaires:

Alex a dit…

Mei, totusi, obiectia principala asupra lui e ca nu se lupta nicicum. Ia frate cainii, da-le in cap atacatorilor, mori de gat cu ei. Macar sa fie cu un criminal mai putin pe pamant, daca nu scapi. Da' nu, el se apuca si-si pregateste inmormantarea, de parca n-ar sti altii sa-l planga dupa ce pleaca.

"Etape naturale", auzi. Ia hai ca-i pun eu cutitul la gat unui copil de-al tau, zi-mi ca-i o etapa naturala si da din umeri ca asa i-a fost soarta. Simti ca e normal?

Ma rog, vorba ta, idiotul descris nu-i tot poporul. Din fericire.

Zdrîngu a dit…

De unde se dă "like"?
Nu se dă? Nu-i grav, "like" oricum, sincer.

Ioana a dit…

Mai Alex, ziceam clar ca nu-i vorba de societatea de azi, a se intelege ca e o alegorie a felului in care e alcatuita lumea in care binele si raul nu exista, in care subiectivitatea nu are nimic de-a face. Moartea nu ii vine de la un criminal, ci fiindca la un moment dat tuturor ne suna ceasul, si al lui a sunat intr-un fel mai deosebit.

Sunt doar fapte dezbracate de interpretari subiective, morale, etice si de ce mai vrei tu. Ca in lumea animalelor exclusiv: poti sa spui ca e "rau" daca un leu ucide un pui de zebra?

Pentru mine nu exista nici o trecere din lumea Mioritei in a nostra, deci nu am ce sa iti raspund la chestiunea cu ucisul copilului, e in afara subiectului.

Ioana a dit…

@Zdrangu: nu stiu cum sa pun buton de "like", si sincer nici nu ma framanta prea mult instalarea lui:) dar am inteles mesajul, mersi de ganduri:)

dollo a dit…

„Traiesc in ritmul nevoilor animalelor si dupa cum dicteaza natura, careia nu ii sunt sclavi, ci partasi, cumetri de bucurii si suferinte”. Tocmai am revăzut aseară la TVR filmul „Babel”. În care autorul ne arată cum se întâmplă de devine viața, că un cioban mioritic din Maroc ajunge să intervină asupra vieții unei americance din San Diego, cu ajutorul unei puști făcute cadou de un japonez din Tokyo. Zic că l-am revăzut pentru că de fiecare dată m-a lăsat proastă filmul ăsta, cât de mișto pune el problema acestor microuniversuri aparent închise și intangibile. Și cum din interacțiunea asta singurul care pierde e taman ciobanul ăla amărât, deci cumva cred că știe că n-are nicio șansă în fața „naturii” ;)

Ioana a dit…

Cred ca filmul ala exploateaza mai mult efectul "papillon" decat lumea inaintea aparitiei constiintei de sine si a notiunilor de "bine" si "rau". Sau poate pe amandoua la un loc:)

Ana a dit…

Cred ca oarecum similar cu ce zice dollo, ce ni se prezinta acolo nu e neaparat lasitatea ciobanului cat realizarea ca oricum nu poate face prea multe. El e acolo sa isi ingrijeasca animalele, daca cei doi "parteneri" de munca i-au pus gand rau oricum il stiu foarte bine, sunt pe acelasi teren, vorba aia, "un nebun arunca o piatra in balta si zece cuminti se staduie sa o scoata". Adica daca cineva isi pune in gand sa te fraiereasca/minta/omoare (dupa caz) pana la urma reuseste, daca are avantaje ca cei doi ciobanasi. Si pana la urma poate oaia fumase ceva (gen) si fabula, daca el fugea si nu se intampla nimic? isi lasa turma balta... deci oarecum e cu mainile legate, si nu e ca si cum vin aia cu cutitele si el se intinde lat, hai, omorati-ma, sigur o sa se opuna...dar vorba ceea, doi, caini, seara... etc
Get it? get it? Sper sa fi transmis macar jumatate de idee :-)

Ioana a dit…

Ana, eu ziceam de altceva in articol: felul in care facuta lumea, fara constiinta de sine, de notiunile de rau si bine. Pasul urmator ar fi "ce masuri luam sa ne fie tuturor bine" (sau ma rog, bine pentru majoritatea).

Ca ce ar fi putut sa faca daca, tine de subiectivitatea fiecaruia dintre noi: ca alegi sa te dai batut cand situatia scapa de sub control, sau ca lupti pana la capat, e alta poveste:) sper ca e mai clar acum de ce nu emit judecati morale/etice asupra actelor din miorita, ci doar le constat:)

Anonyme a dit…

dap. misto expunere. imi aduc aminte ca si pe mine ma lasase frustrata si plina de nervi "miorita" in scoala generala. asa cum ai prezentat-o tu, chiar imi spune mult mai mult decat imi aduc aminte sa fi priceput pe vremea aia. merci :)

Ioana a dit…

Pe mine ma tot framanta ceva in legatura cu ea, parca nu era chiar OK cum comentau elevii dupa cursuri, ca ala ii un fraier, ca ce, sa ii ia la bataie, sa faca sa dreaga.

Pentru mine asta ar fi exemplul clasic de opera literara: ea pur si simplu este, asa cum e viata, ce vrea sa inteleaga fiecare din ea, e alta poveste. Reactiile personajelor nu sunt "rele", "bune" etc, ci pur si simplu, sunt. Noi singuri le punem in carca tot felul de interpretari morale si le dam sfaturi si ii judecam.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...