samedi 23 janvier 2016

De cand eram debila si nu la mama

Adica de acum. Nu am avut ocazia prea des sa ma confrunt cu esecuri, nu prea mari in orice caz, sau cel putin nu mi se pareau mie prea mari. Masura absoluta a succesului a fost o buna parte din timp succesul scolar, ca doara nu degeaba am stat in scoli pana pe la 23 de ani. Dupa aia a fost cel profesional, dar nu ma dau eu in vant dupa o cariera nush cum, ca nu sunt aia care sa faca asa ceva 150%, si alte chestii in weekenduri, de doua ori pe luna. Io-s cu calmul, cu cititul, plimbatul, temele bibililor, am inceput si un goblen acu trei ani pe care il termin candva, nu am timp sa fug dupa nush cati bani pe luna sau nush ce grade profesionale. Daca imi iau cati papuci vreau eu, cand vreau eu, am destui bani si is multumita. Ii cazul. Si posete.

Am vrut sa fiu profesoara, nu am reusit din prima, am reusit din a cincea, ii ok. La liceu si in generala am fost prima pana in a doispea, la faculta nu chiar. Am avut bursa din aia de studiu in fiecare semestru, si de merit o data parca. Nu eram la fel de multumita ca in liceu, nu stiam cum sa invat, in liceu nu am invatat practic niciodata, in afara de ceva lectii pe la istorie si geografie, toceala. Se micsora increderea in mine, dar incepeam sa ma multumesc cu ce puteam face, ca stiam ca mai bine de atat nu puteam. Era un echilibru fragil, ca ma comparam cu altii, si sa nu-mi zica nimeni ca nu trebuie sa te compari, e faina teoria, si o stiu si eu, dar eu nu pot nega faptul ca traiesc intre oameni si ca si ei imi dau (de multe ori) masura a ceea ce sunt eu. Ma compar si cu mine din trecut, si cu oamenii pe care ii stiu. Si cu aia mai buni si cu aia pe care ii consider mai putin buni, ca sa nu disper si ca sa nu lancezesc intr-un loc. 

Ce voiam sa zic, ca nu-mi mai pare asa de incalcit cum credeam ca o sa fie chestia pentru care am inceput postarea. Cu scoala asta de soferi. Stiu ca ii o situatie banala, ca nu am nevoie de carnet neaparat, ca ii un moft mai mult, alea alea. Nu imi ies testele alea si gata. Am incercat tot felul de moduri de a gandi inainte sa ma duc la sala. Ca de data asta o sa fie bine, ca nu is chiar asa de proasta. Nope. Ca imi bag picioru' si nu ma mai intereseaza nimic, da' daca tot am inceput, sa o termin. Nope. Ca daca nu gandesc asa mult la fiecare intrebare, si raspund mai din instinct. Nope. Ca daca ma uit in jurul meu la aia care nu valideaza, o sa capat incredere in mine. Nope. Daca ma uit la aia care valideaza, o sa imi vina sa validez. Nope. Adica imi vine, da' nope. 

In plus, mai vad chestii noi, pe care nu le stiam sau nu ma asteptam sa fie asa: gen, azi chiar am felicitat-o sincer pe tipa care mi-o zis ca o validat 4 serii. O zis-o cu teama parca, sa nu se intample ceva naspa daca isi anunta mica victorie. M-am bucurat pentru ea, pe bune. Si dupa aia mi-am zis ca si eu o sa fiu asa in scurt timp. Aham. M-o apucat invidiile mai tarziu, in drum spre casa, cand ma gandeam la alea 4-7-8-9 greseli ale mele per patru teste si patru ore de stat in cur acolo.

A, am mai vazut ceva: cum ii sa iesi cu fumatori si tu sa nu fumezi. Asta o fost testul ultim pentru nefumatoarea de acum de mine: am iesit si am povestit, doua gagici fumau, eu si cu aia cu 4 validate, nu, si am tremurat de frig fo 10 minute afara si am intrat inapoi. Atata eram de frustrata de alea 7 greseli dupa ce facusem 4 ca nici nu m-am gandit la fumatori / nefumatori. Asta ii excelent. O bag la chestii care is ok. Si pe aia cu bucuria pentru reusita altcuiva, ca pana acum eram numa' invidioasa. A, am si 60 de kile, sau 59, ceva, depinde de cantaru' asta electronic, care merge conform nush ce caruia nu i-am dat inca de cap si nici nu ma intereseaza atata timp cat nu-mi arata mai putin decat ziua dinainte. Vineri am facut o siesta in loc sa ma duc la sala, si abia azi ma simt mai putin vinovata ca am ratat ziua de picioare si cur. Bag mai intens saptamana viitoare. Numa' la nenorocireaaia de sala si cod nu pot. 

Cum sa ma mai simt? E ca un fel de scoala, pe care o ratez de fiecare data, nush din ce cauza exact. Inca nu am ajuns la media de doua luni jumate pentru cod, da' chiar nu ma gandeam ca o sa am nevoie de doua luni jumate, ca omu' mediu. Is debila la aspectul asta? Is clasica "femeie la volan"? Ma gandeam ca o sa am probleme la condus, si o sa fiu prima care face bancuri cu mine cand parchez cu spatele cu ajutorul aluia care se nimereste langa mine si imi baga masina pe locul de parcare cu spatele sau lateral, dar la cod??? Azi am ratat unele de dupa ce mi-am dat seama am zis ca da, ma, is debila, nu merit sa il iau. Dupa aia vad ca tipa de langa mine, studenta la medicina, o ratat mai multe decat mine, imi mai revin. Dupa aia in drum spre casa, ma gandesc totusi cum am putut rata unele asa de usoare, trebuia numai sa ma gandesc putin mai mult sau mai putin numai, era simplu. 

Toleranta la incertitudine: sa ma mai chinui sa aflu de ce is debila in halul asta sau sa trec peste, fara sa aflu vreodata, nici macar cand o sa iau codul asta, ca o sa il iau, si daca o sa ajung sa ma cred si mai debila decat azi, care e foarte posibil, ca saptamana trecuta ma credeam si mai debila decat acum doua saptamani. 

It never ceases to be amazing.

2 commentaires:

Catzaua a dit…

Bine ai revenit, madam!! De când te așteptam înapoi!! Sper că ai fost ok, felicitări pentru lăsat de fumat și băgat la sală. În rest, don't worry your curly little head. Debilă sau non-debilă, who's counting and who cares? Tu să fii sănătoasă.

Ioana a dit…

Asa ziceam si eu, in rest erau numai constatari aiurea :)

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...