vendredi 5 août 2011

Despre cum am refuzat sa ma fac "mare"

Singurul om "mare" la care ma uitam cu invidie a fost invatatoarea mea de la scoala generala numarul unu sectia germana, Genosse Lehrerin Luiza Craciunescu. Si Ion Creanga. Genosse era o nemtoiaca faina, cu niste ochi albastri de mi-i aduc aminte si acum, si care purta bluze albastre si parul scurt, blondoran catre alb, carunt nu suna bine, ca nu era o din aia cu par "carunt". In cinstea ei imi las si eu pleata in culoarea naturala, sa vedem ce-o iesi. Avea si un miros al ei, de "strain", ceva amestec de balsam super fain de haine si parfum.

Dupa un drum destul de lung, din cetate in centru, pe jos, cu mamaruta rosu cu negru pe post de ghiozdan, trasa de mana de buna-mea, sau matusa-mea, nu mai stiu exact care om "mare", nu voiam altceva decat sa ma intorc inapoi acasa sa ma joc. Asta pana am vazut-o pe Genosse. Mi-a fost drag de ea din prima clipa, am avut si norocul maxim sa stau in prima banca, aia lipita de catedra. Invatam bine ca puteam si nu mi se parea greu ce faceam la scoala, si cand vedeam si cat ii placea lui Genosse cand aveam temele facute bine, ma simteam perfect. Nu am vrut vreodata sa fac altceva decat sa fiu profesoara, sa stau in scoala si sa invat.

Nu voiam sa fiu ca mama, care mergea la lucru de la 7 dimineata si povestea ca sefu' facea aia sau aialalta, trebi naspa. Nici ca alti adulti pe care i-am cunoscut, ca in afara de a bea alcool si a fuma si a se da cu oja pe dejtele de la maini si picioare (femeile) in timpul liber, nu faceau altceva decat sa mearga la lucru. Mi se parea oribil sa mergi la lucru in fiecare zi si sa ai treizeci de ani, sau si mai oribil, peste treizeci. Si sa mergi la coafor sa-ti faci parul permanent. La varsta asta orice om ar fi trebuit sa fie oale si ulcele, eventual in agonie. Asteptam cu groaza schimbarea prefixelor si cu si mai multa groaza schimbarile prin care urma sa trec eu ca sa devin "om mare". Am schimbat la prefixe de ceva dati de atunci dar in rest am ramas neatinsa de virusul varstei adulte. Sau cel putin asa zic si vreau eu. Oamenii mari aveau "responsabilitati", probleme pe care eu nu le intelegeam, chestii de care mama ma ferea zicand "asta-i treaba de om mare, nu te baga". Ce trebi asa de importante aveau nu am inteles niciodata, nici acum, si nici de ce unii se fereau sa le vorbeasca nonadultilor despre ele, pe intelesul lor.

Nu am ramas cu nostalgii bolnave despre cand eram copil, a fost o vreme faina cand nu aveam altceva mai important de facut decat sa hotarasc cu prietenii de-a ce sa ne mai jucam. Sunt sigura ca daca m-as intoarce acum in timp pe vremea aia, la fel de certareata si rea de gura as fi, si tot la fel i-as pune la punct pe toti.

Dupa aia a venit liceul - cu colegi care nu invatau. Ce naiba faceau odata ajunsi acasa, de la 3 la nush cat seara nu pricepeam. Eu imi faceam temele in cel mult 2 ore si dupa aia aveam liber. Vinerea terminam tot pentru saptamana urmatoare si sambata si duminica ma jucam. Ca de ce sa invate chimie, el vrea sa faca aia sau aialalta. D-aia ma, ca daca te trezesti vreodata pe undeva pe unde oamenii vorbesc de chimie sa stii si tu ca-i chimie nu chineza. Ca Hortensia Papadat-Bengescu nu-i place. Pai citeste mai intai o carte - doua ca sa zici de ce nu iti place, nu numai asa sa-ti dai cu parearea despre coperta si un nume mai ciudat. Nu ma intereseaza "ce-au ajuns" respectivii, nu de asta e vorba, ci de placerea de-a descoperi cate una-alta, ca te-or ajuta sa "te ajungi" au ba, asta-i altceva. Bani bani bani. La facultate ne-au invatat teorie cat populatia Chinei (adultii carevasazica), practica egal cu nix, de parca erau picati de pe planeta unde nu aveai altceva de facut decat sa vorbesti de unul singur la amfiteatre mai mult sau mai putin goale.

Eu raman la scolile mele, la manuale, la elevi, ca printre astia mai gasesti unu doi care invata de placere si care sigur ajung sa faca mai tarziu ce vor, c-o fi bani multi sau salvarea ultimului exemplar de drosofila melanogaster. Pur si simplu, fara sa isi puna o suta de intrebari ca aia la ce foloseste, ca aialalta nu-i place, ca el se face fotbalist sau manechin si oricum scoala nu conteaza. Astia-s adultii de azi, niste oameni bizari cu idei si mai bizare, am incercat o data sa fiu unul, am ratat, si de-atunci m-am lasat pagubasa.

4 commentaires:

dollo a dit…

Mă, mie mi-au plăcut și Hortensia, și personajele ei :) E drept că era cam grafomană tanti, scria cărți groase, dar mi-au plăcut. Pe vremea aia oricum nu aveai altceva de făcut decât să citești. Iar Hortenia parcă se găsea în librării, spre deosebire de alti autori. Nu ți-a plăcut nici mai târziu?

Ioana a dit…

Mie mi-a placut, altii au fost cei care se plangeau:) Stateau la televizor toata ziua, cine stie, ca nu citeau nici ce era de citit, imi aduc aminte ca ziceau de Ion ca ii prea "multa", citeau fragmentele care trebuiau analizate si atat...

naru a dit…

Eu am vrut mereu sa stiu care e avantajul de a fi om mare. In afara de faptul ca nu-ti spune nimeni sa mergi in pat ca e tarziu, sa stingi lumina, sa nu deschizi geamul, sa te imbraci bine, sa mananci ce trebuie, sa nu te uiti la filme cu scene porcoase, etc.
Ca altfel, adultii au mai mult obligatii decat avantaje, zic eu.

In afara de Busulenga, nu cred ca am avut probleme la romana. Nu am creier realist, deci matematica nu s-a prins in momentul analizei.. si pentru ca proful era un cretin; chimia, idem, nu-mi placea de profa, iar fizica.. deh, nu am stiut niciodata sa fac probleme.

Eh, cred ca majoritatea elevilor sunt asa, nu vad rostul invatatului.

Ioana a dit…

Exact asta ma gandeam si eu, desi mie nu mi-a prea interzis mama nimic, pur si simplu nu vedea rostul la unele chestii, deci nu le faceam.

Nici mie nu mi-au placut toate subiectele, dar de aici sa nu deschid cartea in vecii scolii era mult, mie chimia organica mi-a pus capat avantului pentru subiecte non-literare, da pentru aia tot stiam sa fac cateva lanturi din alea de CH4 :)

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...