lundi 1 août 2011

Despre morti si morminte

De fo 4 ani incoace, facem eu si consortul si dupa aia si juniorul unu cate o plimbare de primavara in locul cel mai linistit si imbiind la visare din Paris, Père Lachaise. Cel mai sinistru loc de pe aici mi s-a parut a fi (pana acum), scolile.

Plimbarea o facem de obicei primavara, prin mai, cand plec cu tricou si pulover pe mine, si dupa batutul a doua - trei alei, imi dau jos puloverul de caldura si accept si sa mi se zbata tot felul de insecte pe langa tartafleata, e si asta un semn de primavara. Anul asta am facut-o ieri, ca in primavara aveam prea multe scutece de schimbat la ora. Am asigurat transport à la carte tanarului doi, ca aleile pavate cu bolovanasi nu se preteaza carucioarelor fara suspensii si 4WD.

In cimitir si turistii se poarta normal, nu ca niste haite infometate de poze si monumente care sa ii lase cu gurile cascate sau sa li le inchida, dupa caz. Nu am meditat asupra mortii si sfarsitului obstesc, locul nu e prielnic pentru afaceri necrofile sau -fobe. Nu stiu cum se face, dar cand ma plimb pe acolo, nu cam meditez la nimic, vine asa peste mine ca o detasare de tot si de toate, si pot sa ma uit si sa vad cum cresc arbori din morminte, cum se casca guri de cripte si cum se tarasc melci la soare, pe bratele cate unei cruci. Ascult cum povestesc parintii copiilor intrebaciosi despre unu' altu' care au trecut prin lumea noastra si despre care mai stim doar data nasterii si a mortii. Conversatiile se opresc dupa doua-trei replici, ceva ii stanjeneste, dau dovada de politete amestecata cu un jenesecua ce nu poate fi descris decat de interjectii "aha, da, da...hmmm" si o privire atotintelegatoare aruncata mortii.

Unii trec cu repeziciune pe alei, in cautarea "personalitatilor", nu se opresc de loc. Altii stau si se uita la cate o cripta mai acatarii, la o piatra de mormant mai fain sculptata si discuta in termeni de profesionisti intr-ale arhitecturii. Prind franturi de explicatii date de o matusa nepotului adolescent, cum ca zona literatilor ar fi mai in sus si la dreapta, si a oamenii de stat uuumpicut mai departe, tot inainte. Nepotul voia la literati.

Eu voiam o poza care sa para facuta de cineva care tocmai iese din mormant si una cu frunzele de castan ruginii care acopereau aleile si care faceau ca sfarsitul de iulie sa semene ingrozitor cu mijlocul lui octombrie. Mirosea a toamna, a pietre incalzite dar nu innebunite de caldura, te purta cu gandul la struguri copti si la prima zi de scoala. Dupa doua ceasuri de ascultat pe unii si pe altii am purces catre iesire, nu inainte sa trecem pe la Jim Morrison. Pe Oscar Wilde l-am vazut anul trecut, ne-am zis ca nu poate sa se fi schimbat chiar asa de mult de atunci, am iesit asadar la bulvar unde am degustat un picon-bière si am povestit despre ce-o avea asta micu de se agita atata si-i plangaret.

La anul cand mergem, o sa fie ambii pe picioarele lor si o sa ne puna o gramada de intrebari (ma rog, ala mare cel putin). Trece vremea ca star treku prin galaxii de repede...


Eu cu piticul intr-o pauza la soare

Cum se vede viata din mormant

Singur pe cer

Frumosul asta scria ceva intr-un caiet si plangea. Dupa cateva ocheade si o poza, mi-am dat seama ca numai scria si ii curgeau mucii de fapt, dar nu avea batista.

Vedere de ansamblu

Ich bin ein Parisianer (sau ma rog, ce-a mai ramas din mine)

Io si transportatul à la carte

Toamna cu frunze si struguri si prima zi de scoala...

De veghe pe marginea criptei

Fata ruginita

Un filozof pare-se care a inteles ce-i aia fericirea

Vesnic viu si verde

6 commentaires:

dollo a dit…

Deci e un fel de Bellu, minus termopanele de la Bucuresti. Apropos, ăsta al vostru e în asociația aia a cimitirelor muzeu, că Bellu tocmai a intrat în ea și tare se mai fălesc ăștia de la primărie cu asta. Au organizat și noaptea albă a muzeelor în cimitir astă primăvară

Ioana a dit…

E, uite ca in Bellu n-am fost, mea culpa. Asta e monument istoric, si numai a cimitir clasic nu seamana :) Ma bucur ca pe la Bucale nu totul se darama ca sa se ridice moluri si banci :)

blomamaind a dit…

ce seamana falcosii intre ei :)) Philippe al tau e cam la fel de carn si rotofei ca al meu :)

Ioana a dit…

Sa stii ca si eu am zis ca cam seamana, numa' ca Pisi al meu are ochii negri, al tau parca poseda o nuanta de albastru, fain :)

blomamaind a dit…

nu mai sunt albastri, au o culoare nedefinita acuma, cred ca or sa fie verzi-caprui, ca ai mei.

Ioana a dit…

asta micu ii are deja caprui catre negru, nici o sansa de verzui, desi amandoua bunicile au ochii verzi.

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...