Experienta, manca-o-ar mama

Poti sa te pui de-a lungu' si de-a latu' si sa te dai de-a dura cat vrei, pana nu cari in spate cel putin jde ani de ce-o fi sa faci, ii fix dejaba. Asta daca se vrea o anumita usurinta si executat zisele activitati din varful degetelor, cu eleganta si finete, si eventual sa se uite si altii admirativ la tine. In mijlocul caratului astuia iti dai seama ca mai mult e mai putin, si mai putin e mai mult, si da, e o chestie inteligibila, nu doar metaforica. Iti dai seama ce-o fi, cand ajungi sa cari dublu ce ai carat pana cand sa-ti dai seama ca, da ma, asta este.

Un exemplu, cum ar veni. In fiecare an primul curs e familiarizare a bibililor cu metoda de lucru si ceva reguli de comportament specifice, nu prea detaliate, ca au un regulament interior la scoala cat China, numa' alea pe care vrei tu sa le respecte neaparat la curs. Anul asta am revazut documentul respectiv, si am inistat cu sa fie politicosi. Si sa faca tot ce le zic si inca una, ca de obicei mergu cu cate trei. Ma intrerup, si le povestesc cum sta treaba cu discutiile interminabile de genul "da' nu ridic eu gartia de pe jos, ca nu eu am pus-o acolo", "da' eu n-am zis nimic, colegul...", "eu??? eu n-am facut nimic...". Le-am zis scurt ca nu vreau discutii pe tema asta, interminabile, in fata colegilor. Se poate sa gresesc cand il cert pe icsulica, si sa fie igreculica de vina de fapt, n-au decat sa se linisteasca amandoi, sa "oui, madame" si la sfaristul orei, daca e prea grea nedreptatea, sa imi ceara sa ma vada, si discutam. NU in fata clasei, NU mai mult de o replica, NU circ. 

Nu e cine stie ce in regula asta, e mai mult felul cum ma simteam cand o ziceam, ca si cand I meant business. Serious business. Si nu incape indoiala ca asa trebuie sa fie, si ca orice exceptie e bizara. Cred ca asta a fost mai mult. I-am vazut cum au integrat in doua-trei sinapse principiul, desi ma astept la exceptii o gramada, si eu si ei o sa stim ca nu fac bine ceea ce fac. 

Am pus si in scris ca la 3 observatii in carnetul de corespondenta la materia mea, o sa contactez direct parintii, sa fie lucrurile clare de la inceput. Si le-am mai subliniat si ca nu sunt politist, si ca nu am ce pedepse nemaivazute si nemaiauzite sa le dau in caz ca nu isi fac treaba si nu se comporta corect, am puteri limitate, nu am cu ce sa ii amenint la nesfarsit. "Oui, madame". Am cat de cat sperante ca sa o sa fie bine, desi is aia marii de a opta. pana acum nu am avut clasa intreaga, numai grupe de cei mai slabi elevi, ce ramanea dupa ce aia cei mai bunii plecau la engleza intensiv. Poate si de aia is mai ok. Ma rog. Imi limitez sperantele ca o sa fie super misto, sa fie macar suportabil si sa invete ceva engleza. 

Astea fiind spuse, nu cred ca ce zic eu aici sa fie o regula generala aplicabila la toata lumea. Poate altii pot sa fie asa convingatori de la inceput, poate altii niciodata, fara sa fie profesori mai putin buni pentru aia. Cateodata elevii isi dau seama repede de ce e in stare un profesor, cateodata par numai ca isi dau seama, si e bine sa ii asculti si pe aia bunii si pe aia cei mai putin buni, ca sa iti formezi o opinie corecta, cat de cat despre profesorul cutare sau cutare. Nu te poti lua dupa o singura persoana, si nu te poti lua dupa progenitura-ti, asta ii clar ca buna ziua. 

Dupa toate cartile de psihologie si despre scoala si profesori si elevi pe care le-am citit, deocamdata concluzia e ca bibilii nu invata de la profesori de care nu le place. Un profesor eficient e unul care is organizeaza cat de cat cursurile, sa fie previzibile, nici prea grele, nici prea usoare, si lasa sa se vada ca stie ce face si ca ii pasa cat de cat de ei.  Asa ii faci pe majoritatea sa iti manance din palma. Niciodata pe toti, si nu-i o tragedie. Mai am eu si niste concluzii personale, da' le tot schimb si ajustez, alta data despre ele. No bine, hai, numa' una: sa nu te lasi surprins de nimic, niciodata, sa faci mereu pe ala care o facut cu intentie. Daca nu poti, te prefaci. Daca e fara intentie, si tre' sa te scuzi, te scuzi si recunosti ca ai gresit. Gata. Data viitoaaaareeee. 

Iara prima zi de scoala

Am ajuns vorba directoarei, "dupa cinci ani in invatamant, puteti sa spuneti ca aveti ceva experienta si incepe sa fie mai usor". Trebuia sa o cred naibii de la inceput si sa nu o mai dau eu cu ca-s debila maxim sau sufletu' meu, ce caut eu sa fiu profesoara. 

In fiecare an e diferit, anul asta tot diferit e, dar is eu mai cool si mai relaxata. Nu am mai avut emotii din alea sa ma tina treaza noaptea dinainte de prima tura de elevi. Tot nu am reusit sa dorm, dar de caldura. M-am mai gandit eu la una doua, ca tot eram treaza, de la pe 3 pana cand o sunat ceasu, deci in principiu tot imi pica ochii-n gura, dar din alte motive. Sa nu o lungim, ca adormim. Eu sigur adorm. 

Am reusit sa ma comport exact asa cum imi faceam filme ca o sa o fac. Lista cu punctele principale care tre' discutate pe tabla, si la taiam pe masura ce inaintam. Evitatul oricarui tic verbal. Pastratul calmului in toate situatiile. Atinsul ironic cu cate o replica pe ici pe colo pe bibilii care exagerau. Era unu' care nush ce se distra in fata mea, un motiv debilut, explica la clasa ce era asa amuzant, nimeni nu pricepe, inclusiv eu,  ii fac sec "lol". Ne-am distrat toti impreuna, si au continuat sa lipeasca hartii in carnetul de corespondenta. Am zis ca la 10 si un sfert ii pauza, fix la ora aia am iesit. Le-am zis ca la si 35 ii iau din curte, la si 35 am fost afara, cu ei dupa fustele mele. Le-am zis ca dupa pauza le explic nush ce n-am priceput din orar, nu am uitat sa intreb si le-am explicat. Am mari sperante ca maine majoritatea o sa vina de la 9, si se prezinta sa faca engleza, in sala in care au stat azi. Astia si bibilii de a cincea cum ar veni, aia proaspeti. Am terminat mai repede decat de obicei, ca anu' asta am numai 20 in clasa, de obicei is cate 29-30. Aproape am tinut minte toate numele, nu-i nici unu' mega bizar, usurare. 

Unul din lucrurile bizare e ca am anul asta in a opta bibili pe care i-am avut in a cincea, am completat un ciclu intreg. Nu ca m-as simti batrana sau ceva (mint cu nerusinare), dar pot sa ii iau ca acu' patru ani, ca stiu cu cine am de-a face. Plus ca am regasit un bibil pe care absolut il adoram (desi ii singurul de a cincea pe care l-am dat afara pe vremuri, o data), anul trecut am avut-o pe sora-sa, agitata si simpatica, exact ca fraxu. Numa' mie imi place de astia doi, restul ii gasesc asa si pe dincolo, io vad in ei bucati de soare care ma fac sa zambesc intern incontinuu. Zic intern, ca daca ii extern, nu mai termina cu agitatiile veci pururi. Mai aveam doi de care imi placea maxim, da' nu i-am regasit anul asta. Aici schimba mereu clasele, nu raman niciodata la fel de la un an la altul. 

Nu mai stiu exact ce voiam sa zic. A, ca nu mai am emotii ca anu' trecut. Mi-am aranjat sala de clasa cum am vrut eu, cu postere faine, si niste flori artificiale, da simpatice, numa' trei fire de niste maci galbeni gen, ca sa ma simt ca acasa si sa ii primesc ca la mine in salon. Parca ieri le-am bagat in dulap peste vara. Abia am asteptat sa le pun la loc pe birou. 

Ce-am mai condus zilele astea

...si nu numai. Am ramas ca is debila intr-ale condusului de masini, ca e o activitate pentru genii exclusiv, sau pentru cei care au un simt aparte, separat de alea clasice, stiute mie. Pana cand, dupa ceva sedinte de cate o ora si patruj de minute in Timisoara, am reusit sa simt cum ii sa se miste masina, dar sa nu moara motorul, sa pleci incet de pe loc, sa fii gata sa te opresti, sa iei curbele fara sa dai in copacii din stanga sau aia din dreapta, care aveau nenorocul sa se afle pe traiectoria pocita a autovehicului din posesie. Mai simteam si cum ii sa vrea sa ii fie schimbate vitezele si cum nu tre' a-ntaia cat timp e in miscare, ca de, ii fata nepretentioasa. Asta ca uitasem cum era cu aia pe motorina din Franta, care una-doua, baga-a-ntaia. Daca ii limita de viteze de 30 la ora, a doua. Cum pe unde ma invarteau instructorii pe mine era cam 30, nu prea am avut ocazia sa a treia much. De a patra ce sa mai zic, probabil o folosesc cand plec pe luna, sa trec de bariera sunetului. 

Cum ziceam, m-am prins de chestii pe Loganul ala 1.4 pe benzina, hai-napoi acu' la Citroenul ceva virgula ceva pe motorina. Phuai mama, ce fain pleaca numa' cu ambreiajul, si la urcus mai ales. M-am reinvatat cu ea vineri, am avut doua ore una dupa alta. M-am uitat ca un boss si in jurul meu, la semnele de circulatie, mult inainte, am anticipat, mi-o murit motorul numa' o data pe la inceput, ca de, c'est la vie. M-o tinut instructorul de povesti despre elevi, ca de obicei, si super bine conduc cand povestesc de scoala, deci eram gata sa ma duc la examen sa iau carnetul din prima, mersi.

Azi. Vine azi. Cu o mademoiselle instructor langa mine, simpatica, hai madame. Ete na, da' de unde. Ma duce prin dealurile si valisoarele si stradutele cu sens dublu de circulatie de 2 metri maxim, in sus, in jos, la dreapta, la stanga, intersectie, pietoni, cedeaza trecerea, inca o data, m-am facut de cacat. Sau era din cauza fetei, ca am eu modelul de comportament standard cu barbat in dreapta, cu miss parca nu-mi venea asa simplu sa interactionez, si nici nu se lasa asa usor amuzata ca barbatii. Mai facem o data intersectia asta. *Sa mori tu*

- Vai, abia astept, sa vezi acum ce bine ma descurc. Jbam, ma bag prea tare, cobor prea repede, nu trag cum trebe de volan, las' ca pietonul mai poa' s-astepte, ma urc pe bordura, ma stresez, transpir, mi-i cald, miss ma tot incurajeaza, io ma simt ca curu'. 

O mai facem o data. De patru ori am facut-o si nu cred ca a patra oara am trecut mai usor prin ea. 

Ajung la un cacat de semafor in panta, nici macar mare, pana ssa a ambreiaj, bag in a-nataia, sa acceleratie, trece la portocaliu. Noroc ca nu era nimeni dupa noi, numa' incepuse se ploua. A, ca si francezii astia is super nervosi cand se cacaie o masina de scoala in fata lor, de parca pe ei i-o facut Marianne direct soferi profesionisti de Formula unu cu ambreiaj lipit de talpa. Ce nu stiu ei, e ca atunci ca ma stresez ca incurc circulatia, imi moare motorul, si stau si mai mult pe loc. O sa afle pe pielea lor daca tot asa claxoneaza cand tre' sa demarez eu in panta si sa mai si ma duc la stanga dupa ce cedez trecera alora care vin din dreapta sau asa ceva. 

Cum ziceam, semafor, culoare schimbata, ploaie. Ma concentrez si reusesc sa plec mai onorabil a doua oara, si reusesc sa termin orele pe aceeasi nota cacacioasa cum le-am inceput. 

Nici pokemonu' de ostacinj de puncte de langa statia de tramvai nu l-am prins, numa unu' de 10, pe care creca il mai am de doua ori. Ca sa ma destresez un pic, am calcat tricouri si camasi o ora jumate si am facut ciorba de fasole. Ma simt la fel de de cacat da' acum ma doare si spatele de la calcat. 

De profundis. Despre romane.

Nu-i chiar asa profund cum as fi vrut, ca nu-mi prea ies clamarile fine, de lungime numa' potrivita, cu destule idei originale, indraznete si in ritmul carora neuronii sa execute sinapse impecabile. In capul meu e exact asa insa, mai ales la dus si cand nu pot sa scriu imediat ce-mi vine. Azi, de exemplu, in timp ce ma descompuneam si recompuneam la soare, la padure, ma gandeam de ce nu mai citesc eu romane. M-am intors fix de 4 ori de pe-o parte pe alta in 2 ore, si am tras concluziile urmatoare:

Eu nu mai citesc romane ca ma plictisesc. Cred ca e din cauza varstei, sau din cauza unui spleen mai care nu vrea sa plece, dar nu mai am rabdare sa stau cu unii si altii din carti si sa incerc sa ma prefac ca inteleg prin ce trec. Nu ca nu as intelege, dar de cele mai multe ori pot sa zic sutele de pagini in cateva randuri. Excesul de detalii. Asta omoara romanele. M-am reprofilat pe filme, ca acolo nu vezi decat replici si actiune, nu te impinge nimeni de la spate in trairile interne ale personajelor, mi le imaginez eu singura. Nu ca m-as uita si la filme in fiecare zi sau ceva, dar clar am ajuns sa le prefer. Pentru o metafora oarecare, o descriere de peisaj in ton cu involburarile interne ale lui x sau y, meh. Ca prin ce-o trecut / prin ce trece. Ia-l pe oricare de pe strada, si vezi ca ai toate sansele sa fi avut trairi si mai si decat alea din carti. 

De exemplu acum, am inceput "Purity" de Jonathan Franzen. Carte de 13 ore in kindle, mai am zece. Nu am retinut mai nimic, decat ca o gramada de personaje tot discuta si aia principala is cauta tatal si are o relatie bizara cu maica-sa, fiindca asa zice ea ca este relatia, nu ca ar da de inteles subtil din replici sau situatii care te fac sa te opresti sa meditezi. Ma opresc ca ma mi se inchid ochii. De somn. O sa incerc sa o termin, dar dupa cum o inceput, ii super buna pe post de somnifer. Parca vad ca insist degeaba, la fel ca la Never Let Me Go. Tot asteptam sa se intample ceva, si ma chinuiam sa tin minte cine ce-o facut, si am ajuns la sfarsit si nu s-o intamplat nimic. La film nici nu ma gandesc sa ma uit, desi daca as fi inceput cu filmul, poate as fi citit cartea altcumva. Eu n-am nici o traba sa citesc carti dupa ce vad filme, oricum nu-i acelasi lucru de la o posta. 

Ultimul roman pe care l-am citit si mi-a placut a fost The Martian. Daca nu era epopee specific americana, pompoasa la sfarsit alea alea, as fi stat cu sufletul la gura de la o pagina la alta. Macar daca ajung naibii pe Marte singura, as putea spera ca scap cu viata, daca as fi inteles ceva din partea cu biologia si programarea si mecanica din carte. Nu o sa supravietuiesc, clar, dar o sa-mi aduc aminte cu placere de cum se descurca tipul ala cu cartofii si frigul si zborul in spatiu cu naveta acoperita cu celofan. Si o sa ma enervez ca mi-am pierdut timpul cu Purity. 

The Self Illusion, a lui Bruce Hood ii faina. Acolo explica clar si limpede cum sinele e o iluzie, si de aia zic ca nu stau "eu" la soare, ci "mi" se unesc celulele cu alea din razele lui. Si ma bronzez. Am pus pozele mai sus. 

Io + soare = love

Ce relatie am eu cu soarele. Ma rog, 'eu' e cam mult spus, sau putin, depinde. E vorba mai exact de fiecare celula din 'mine', care se simte ca acasa, in praful de stele originar; dupa toate intalnirile cu explicatii stiintifice a multor lucruri, minunarea constanta la fiecare vizita acasa, la soare, e si mai intensa decat la inceput, cand era vorba de doar facut de plaja. Se aranjeaza gramada de tesuturi si celule cunoscuta conventional ca 'eu', undeva mai discret, in contact direct cu restul elementelor venind de departe, din soarele ala adica, si se asista la melanjul domol dar constant, sigur si patrunzator al prafului de stele de sus cu asta de mai jos.

Imi zic ca e un exercitiu bun de pierdere a sinelui, desi nu e nici o pierdere, si castigare a celui universal, care e mai mult o recunoastere decat un act de volitie sau actiune oarescare. Si transpir, si nu mai stiu exact unde se intinde pielea mea si unde e aia a lumii.

Asta e intalnirea cu soarele pentru mine, fara umbrelute si sezlonguri si cocktailuri. Numai noi doi si restul universului.

Cald - rece, reguli & desfasurare

Le-am sugerat ieri tinerilor ca o activitate cel putin la fel de intersanta ca alergatul prin casa, trasul de par / haine, urlatul intens si foarte intens, saritul de pe canapea jos, cu detur pe masuta de cafea, ar putea fi o partida de "cald-rece", sau cum i-o zice jocului aluia, ca am o banuiala ca nu-i chiar asta titlul definitiv si adevarat. 

Au acceptat, Victor urmeaza sa ascunda primul, dupa ce verifica nu cumva Philippe sa triseze cand numara in bucatarie. Ohopaaaa, o trisaaaat, nu se puneeeee, inca o data. Plus urlete ca mama, uite, se uita. Reuseste intr-un final sa ascunda o chestie de plastic galbena pe care au rupt-o de pe vaporul  pirat cu ocazia asta. Vine Phil: sta. 

- Hai, cauta.

Face doi pasi, se indreapta intimidat catre canapea.

- Rece, rece ca gheata.

Incremeneste. Sar eu sa-l ajut:

- Gandeste-te unde poate fi chestia aia galbena, si pune mana si cauta.

Se invarte un tur pe loc.

- Nu gasesc.

Imi amintesc ca primele partide de v-ati ascunselea erau tot cam asa ("vezi ca ma ascund sub masa"), si ne combinam eforturile sa ii indicam cu "rece" si "cald" cam pe unde sa se duca, gaseste chestia galbena dupa televizor, nu pare prea incantat. Cand s-o ascunda el, nush ce faceam si nu am fost atenta la ascunzatoare. Vine furtuna de Victor sa caute. 

- Zi daca acuma ii rece sau cald.

- Rece (?).

- Sigur?

- Nu, cald (?)

Continua tot asa, cu intreruperi, neintelegeri, plus luatul la scotoceala a cartilor una cate una, ca l-o pus intr-o carte. "Rece / cald" se transforma in "incearca in carti, nu in aia, mai incolo, mai sus, la capat". 

Dupa aia mai aud franturi de conversatii si suparari, si reconstitui scenariile:

1. Victor o ascuns in salonul mic, desi au zis ca numai in ala mare au voie.

2. Philippe o tinea in mana, la spate, si Victor si-a dat seama, si Phil s-o suparat ca de ce o gasit-o asa repede.

3. Victor ii zice unde sa caute pas cu pas, cum intra Phil in salon.

4. Phil o ascunde in alta parte decat in mana, da' se aseaza in fata ei, sa nu puna Victor mana pe ea. Tot se supara si plange cand o gaseste fraxu dupa 3 secunde. 

Fusa, fusa si se dusa, cam o juma de ora, jucau dupa regulile lor, si se simteau (aproximativ) bine, ca in caz de suparare, isi cereau scuze in mod complet, nu ciuntit ("pardon, Philippe / Victor", nu numai "pardon"). 

Cand ii cald, meri la piscina

Luai si eu o pauza (de cateva luni) ca tot omu'. Am vrut sa zic ceva despre vacanta in Romania ieri, si am vrut sa o fac cu poze sugestive, dar in loc de 5 minute sa le dau jos de pe telefon, o trecut o ora, plus ca is intr-o dezordine in functie de orice in afara de data, deci nu am mai gasit pozele pe care voiam sa le folosesc. Ma enervai si trecui mai departe.

Dar, tot din tema "asteptari vs realitate" azi, pe 37 de grade la Paris, am purces catre piscina, dupa ce mai purcesesem ieri in trib complet catre alta piscina, inchisa timp de doua saptamani, din cauza de curatenie. Pe 37 de grade ei inchid piscine sa le curete. Da' am aflat ca e inchisa cand am ajuns acolo, normal. Azi am sunat si astalalata era deschisa. 

Asteptari: verificat ora cand ajunge autobuzul in statie pe telefon, iesit cu 3 minute inainte, mers la piscina, inotat in piscina mare, tinerii in aia mica, stat la soare, relaxat, racorit. 

Realitate: iesit cu 3 minute inainte de ora anuntata de telefon, si vazut ora anuntata in statie: 65 de minute pana la urmatoarea cursa. Aham. Am stat, sa vedem ce se intampla. 78 de minute, dupa aia urmatoarea cursa la +90 de minute. De la caldura o fi fost, ca o venit in statie cand dadeam sa plecam de acolo, conform orarului de pe telefon. Ajunsi la piscina, instalat lucruri in dulap, enervat cu bratarea cu cheie ca nu sta pe mana. Sa-mi zica mie careva daca vreodata in viata lor au avut o bratara cu cheie la fo piscina care statea pe mana si nu trebuia ajustata din doua in doua minute. Nu va cred. 

In apa, tinerii parca erau muscati de streche. Incontinuu. Am vrut cica sa ma duc in bazinul mare. Lol la adresa-mi. M-am balacit in apa mica, cu toti pistocii care se scalambaiau si fleoscaiau apa peste tot. Incontinuu. Macar ne racoream. Tanarul mic o fost atata de racorit, ca la un moment dat clantanea din dinti zici ca era la Polu' Nord, in iglu, in curu' gol. Hai afara la soare. Ala mare, nu, ca el sta in apa. Nu stai in apa singur, vii cu noi. Nu vin. Tura de prins tanar mare, scos ambii afara. Erau in continuare muscati de streche, da' la soare, si se fugareau printre si pe prosoapele de pe terasa. Io am uitat sa-mi pun costumul din 2 bucati, bai bai stat la soare. Am uitat si crema de soare. 

Ala mare ca el vrea in apa. Ala mic ca lui i-i frig. x 20. Asta o fost partea de relaxare la "soare". Ne-am intors in apa, sa ne mai fleoscaie bilbistrocii care acu erau de 5 ori mai multi ca la inceput, si am ridicat ancora. 

Ala mare ca i-i sete. Ii iau un Sprite in cutie, mie o Cola. Ca nu aveau apa, de aia, ca nu le dau sucuri decat in ritm neregulat si cu suisuri rare. Nu ca el nu vrea Sprite, ca ii ca Schwepps si nu-i place. Pana acuma numa' Sprite cerea. Ca vrea Cola. Nu-ti dau Cola. Vreau Cola. Nu. Ba da. Am plecat. 

In ritm lesinat, tarait, topit, gandindu-ma ca de obicei voiam caldura vara in Franta, nu dooj de grade non stop, si ploaie si nori. Imi place caldura asta de fapt, cand toti oamenii sunt bezmeticiti, si ies in strada in ce apuca, si sufera impreuna, si parca nu ii mai intereseaza nimic, in afara de un minim efort de a se deplasa din punctul A in B cu un minima cheltuiala de energie. Da', ma, ii cald de mori si-s lesinata, si nu as da caldura asta pe nici o racoare din lume. 

Am ajuns acasa, si am pus ventilatorul sa sufle din toate puterile lui, si asteptam sa vina seara, si ziua de maine cu caldura ei mare mare. La piscina n-o fost chiaaaaaaar asa de rau, m-am mai duce iar in fo 5-6 ani asa, sau in weekend. Uit repede.  

De cand eram debila si nu la mama

Adica de acum. Nu am avut ocazia prea des sa ma confrunt cu esecuri, nu prea mari in orice caz, sau cel putin nu mi se pareau mie prea mari. Masura absoluta a succesului a fost o buna parte din timp succesul scolar, ca doara nu degeaba am stat in scoli pana pe la 23 de ani. Dupa aia a fost cel profesional, dar nu ma dau eu in vant dupa o cariera nush cum, ca nu sunt aia care sa faca asa ceva 150%, si alte chestii in weekenduri, de doua ori pe luna. Io-s cu calmul, cu cititul, plimbatul, temele bibililor, am inceput si un goblen acu trei ani pe care il termin candva, nu am timp sa fug dupa nush cati bani pe luna sau nush ce grade profesionale. Daca imi iau cati papuci vreau eu, cand vreau eu, am destui bani si is multumita. Ii cazul. Si posete.

Am vrut sa fiu profesoara, nu am reusit din prima, am reusit din a cincea, ii ok. La liceu si in generala am fost prima pana in a doispea, la faculta nu chiar. Am avut bursa din aia de studiu in fiecare semestru, si de merit o data parca. Nu eram la fel de multumita ca in liceu, nu stiam cum sa invat, in liceu nu am invatat practic niciodata, in afara de ceva lectii pe la istorie si geografie, toceala. Se micsora increderea in mine, dar incepeam sa ma multumesc cu ce puteam face, ca stiam ca mai bine de atat nu puteam. Era un echilibru fragil, ca ma comparam cu altii, si sa nu-mi zica nimeni ca nu trebuie sa te compari, e faina teoria, si o stiu si eu, dar eu nu pot nega faptul ca traiesc intre oameni si ca si ei imi dau (de multe ori) masura a ceea ce sunt eu. Ma compar si cu mine din trecut, si cu oamenii pe care ii stiu. Si cu aia mai buni si cu aia pe care ii consider mai putin buni, ca sa nu disper si ca sa nu lancezesc intr-un loc. 

Ce voiam sa zic, ca nu-mi mai pare asa de incalcit cum credeam ca o sa fie chestia pentru care am inceput postarea. Cu scoala asta de soferi. Stiu ca ii o situatie banala, ca nu am nevoie de carnet neaparat, ca ii un moft mai mult, alea alea. Nu imi ies testele alea si gata. Am incercat tot felul de moduri de a gandi inainte sa ma duc la sala. Ca de data asta o sa fie bine, ca nu is chiar asa de proasta. Nope. Ca imi bag picioru' si nu ma mai intereseaza nimic, da' daca tot am inceput, sa o termin. Nope. Ca daca nu gandesc asa mult la fiecare intrebare, si raspund mai din instinct. Nope. Ca daca ma uit in jurul meu la aia care nu valideaza, o sa capat incredere in mine. Nope. Daca ma uit la aia care valideaza, o sa imi vina sa validez. Nope. Adica imi vine, da' nope. 

In plus, mai vad chestii noi, pe care nu le stiam sau nu ma asteptam sa fie asa: gen, azi chiar am felicitat-o sincer pe tipa care mi-o zis ca o validat 4 serii. O zis-o cu teama parca, sa nu se intample ceva naspa daca isi anunta mica victorie. M-am bucurat pentru ea, pe bune. Si dupa aia mi-am zis ca si eu o sa fiu asa in scurt timp. Aham. M-o apucat invidiile mai tarziu, in drum spre casa, cand ma gandeam la alea 4-7-8-9 greseli ale mele per patru teste si patru ore de stat in cur acolo.

A, am mai vazut ceva: cum ii sa iesi cu fumatori si tu sa nu fumezi. Asta o fost testul ultim pentru nefumatoarea de acum de mine: am iesit si am povestit, doua gagici fumau, eu si cu aia cu 4 validate, nu, si am tremurat de frig fo 10 minute afara si am intrat inapoi. Atata eram de frustrata de alea 7 greseli dupa ce facusem 4 ca nici nu m-am gandit la fumatori / nefumatori. Asta ii excelent. O bag la chestii care is ok. Si pe aia cu bucuria pentru reusita altcuiva, ca pana acum eram numa' invidioasa. A, am si 60 de kile, sau 59, ceva, depinde de cantaru' asta electronic, care merge conform nush ce caruia nu i-am dat inca de cap si nici nu ma intereseaza atata timp cat nu-mi arata mai putin decat ziua dinainte. Vineri am facut o siesta in loc sa ma duc la sala, si abia azi ma simt mai putin vinovata ca am ratat ziua de picioare si cur. Bag mai intens saptamana viitoare. Numa' la nenorocireaaia de sala si cod nu pot. 

Cum sa ma mai simt? E ca un fel de scoala, pe care o ratez de fiecare data, nush din ce cauza exact. Inca nu am ajuns la media de doua luni jumate pentru cod, da' chiar nu ma gandeam ca o sa am nevoie de doua luni jumate, ca omu' mediu. Is debila la aspectul asta? Is clasica "femeie la volan"? Ma gandeam ca o sa am probleme la condus, si o sa fiu prima care face bancuri cu mine cand parchez cu spatele cu ajutorul aluia care se nimereste langa mine si imi baga masina pe locul de parcare cu spatele sau lateral, dar la cod??? Azi am ratat unele de dupa ce mi-am dat seama am zis ca da, ma, is debila, nu merit sa il iau. Dupa aia vad ca tipa de langa mine, studenta la medicina, o ratat mai multe decat mine, imi mai revin. Dupa aia in drum spre casa, ma gandesc totusi cum am putut rata unele asa de usoare, trebuia numai sa ma gandesc putin mai mult sau mai putin numai, era simplu. 

Toleranta la incertitudine: sa ma mai chinui sa aflu de ce is debila in halul asta sau sa trec peste, fara sa aflu vreodata, nici macar cand o sa iau codul asta, ca o sa il iau, si daca o sa ajung sa ma cred si mai debila decat azi, care e foarte posibil, ca saptamana trecuta ma credeam si mai debila decat acum doua saptamani. 

It never ceases to be amazing.

Bolicele in mijlocul saptamanii

Cand s-o apucat bibilu' mic sa tuseasca azi noapte, ma gandeam baga tare, nu numa' o ora, macar fo doua-trei, ca sa am de ce sa stau acasa. Cum ii el din ce in ce mai dragalas, o bagat pana pe la sase. Nu imi amintesc cum eram exact pe la ora aia, numa' ca el statea cumva de-a latul in pat, peste sau sub mine, si mie imi amortisera bratele sau picioarele sau ochii, sau toate. No, acum sa sunam la scoala sa le zicem ca nu putem veni, ca ii bai mare. Oricum era frig afara si nu imi stabilisem mental toaleta de a doua zi, am compus cateva dar intr-un fel amatoristic si nu definitiv, nu as fi indraznit sa ma prezint asa in fata elevilor. 

Hai la doctor, sa ii dea ceva de tuse. Am regasit cu placere doctorita de familie, care imi povesteste de copiii ei, ca de obicei, are un fiu care zic eu ca ii lenes si trage chiulul cat incape, si ea il tot apara in fata profesorilor si acum il pune in alta scoala. Tot asa o sa fie si in alta scoala, da nu indraznesc sa ii uzurp visele. Da' mi-i draga madam doctorita, si dupa ce ne ocupam repede de Phil, ma gandesc sa ii zic sa imi faca in regim ceva, ca tot nu reusesc sa ma ingras ca lumea, si se bucura ca m-am lasat de fumat si fac un jurnal cu ce mananc si ma prezint saptamana viitoare, sa ma hipercalorizeze. Phil are corticoizi de luat, care il agita ca naiba, da' bagam siesta cat incape.

Zilele asta de mini-bolesnita, cand nu ii rau rau, numa' atat cat sa ai scuza perfecta sa te misti lent si foarte incet de pe canapea in pat si in bucatarie is mai faine decat alea de vacanta. 

- Mergem la doctor?

- Da, acum plecam.

- Ieeeeei, imi place la doctor. Iau doua masini cu mine. Si dupa aia mergem la scoala?

- A, nu, azi stai acasa, ca tusesti prea tare.

- Ieeeeeeeeeei. Pot sa ma uit la desene?

- Da, te uiti un pic de dimineata.

- Ieeeeeeeeei.

Ii molipsitoare voia buna asta a lui cu ocazia bolii, bag si eu un "ieeeeei" cand ma gandesc cum recuperez somnul de azi noapte, da' incet, in gand. 

Cum nu am fost obligata sa fac nimic, m-o apucat un avant totusi, si am pregatit niste cursuri, am pus niste haine la spalat si am schimbat paturile. Ma gadeam cum Victor era maxim trist si plangaret azi dimineata ca el de ce nu se imbolnaveste sa stea acasa cu mine si sa se uite la desene, si m-am pus si mai vartos sa fac nimic. 

Acum sunt pe rezerve de relaxare, ca maine ii ziua libera. O sa ma duc in mod plimbare sa fac ceva teste de cod si dupa aia seara la body pump. Joi e ziua in care ii am pe bibilii de la engleza intensiv, cu care ma joc la ore, ca is super destepti si muncitori. Dupa aia ii vineri.

And it never ceases to be amazing.

Tristofilii

- Iar te-o apucat tristetile, mai draga?

- Nu, tu...ba da, o tzar...ntz, nuuuuu chiar asa de tare, un pic. Aham.

- Da' ce-i de data asta baiu'? 

- Nimic. Nu stiu. Ii ca atunci cand te pisti ca sa vezi daca mai traiesti sau nu, doare, da macar stii unde te situezi. Nu esti mort inca. 

- Pai credeai ca ai murit sau cum?

- A, nu, tu, asa ii mai ultra dramatic, si pot sa ma iau la misto, ca nimeni nu ma ia asa cum o fac eu, si oricum pana ma apuc sa explic chestiile cu piscatul si cu moartea si cum nu vreau sa mor, dar is curioasa intr-un fel, da sigur nu fac prostii, da' is curioasa macar de o amortire temporara, desi as incerca-o numai cu un deget, sau ma rog, o mana. Probabil as pune un picior intreg in ea, da' m-as tine cu mainile de ceva, ca sa nu alunec, ca nu vreau, as sta numai cu varful si l-as plimba pe margine, sa vad cum e. No, pana axplic asta cuiva, se pierde farmecul si ajungem sa vorbim despre vreme.

- Ii frig.

- Si asta o simt cu degetele peste prag, da' cand mai port eu cu inima impacata Uggs-ii cu blana, daca nu cand e frig. Un picior in Uggs si alalalt peste prag, intelegi?

- No. 

- Eram sigura. uite, ca la scoala, iar trezit, iar dus si stat in fata unor bibili care nu prea au ei cine stie ce interes in ce le zic si ce le cer eu sa faca. Da' ii ok, si la sfarsit cand mai zice cate unu' ca ii place de mine, ii si mai fain. Si iar trezit si gasit acul in acelasi santulet pe disc, dus si stat in fata unor bibili care nu prea au ei cine stie ce interes in ce le zic si ce le cer eu sa faca. Acum ii mai clar?

- Un piculet. Si se repeta.

- Da, tu, se repeta. Sus, jos, sus, jos. Asta o fi vietuca mea acum. Si tot imi vine sa zic in engleza, nush de unde mi-o ramas asta in cap "and it never ceases to be amazing", un fel de "exista mereu ceva minunat". Te lasi sa plutesti pe susurile si josurile alea, ti se intampla sau tu te intampli, si vezi lucruri pe care le aveai in fata ochilor si nu le vedeai inainte. Ce fain ii parul ala lung al lui Victor, si cat ii place sa se uite in oglinda. Si cand Philippe face pe pisica, si se urca la tine pe picior si te pupa unde apuca. Si bate vantul ala rece de iarna, si miroase a gheata, si frig si nori. Si bibilii de la scoala, asa multumiti cand le zici ca au facut bine, si cum vin toti in pauze sa stea cu tine. Si ii simti pe toti, asa nebuni si zapaciti, si cu gandul la joaca si povesti, si ii convingi sa mai si citeasca cate ceva, si sa fie multumiti de ei, sau sa asculte, sau sa povesteasca. Si nu stii de ce asta te face tristunet in acelasi timp, da' ce conteaza, e si tristetea aia o parte din tot. Las-o si pe ea sa se simta bine.

An it never ceases to be amazing.

Cand totul incepe, continua si se termina cu bine

...stii ca e din cauza papucilor noi, aia cu toc de zece, talpa compensata si comozi mai ceva decat aia de casa, ca aia tre' tarsaiti ca o inceput sa imi ramana mari da' e bine ca imediat imi iau altii, da' nu s-o gandit nimeni inca sa faca papuci de casa cu tocuri. 

O fost fain duminica la socrii, cu famelie pe care nu ai vazut-o de un an si tineri gramada, care m-am oprit din numarat in mod exact la ei cand am ajuns la 9. Sau la 8. Sau pe acolo, ca bausem inainte niste cidru brut cu galette des rois, de nu puteam sa ii fixez precis numerologic sau altcumva, oricum. 

O fost fain fiindca sambata m-am dus la solduri cu tanarul mic, care o stat cu mine destul de corect in primul (si ultimul) butic de papuci, corect in sensul general acceptabil in care aveam o idee vaga pe unde ar fi in functie de ce auzeam trantindu-se pe jos. Sa-mi fi comentat careva ca tranteste pe jos, ca chiar n-aveam chef, trebuia sa aleg intre ghete ascutite cu toc mai subtire si altele mai rotunde la varf si toc mai grosut (izbit in oglinda, tras din fata oglinzii). Pana le-am incercat de doua ori pe fiecare mi-am dat seama ca poate intra dupa niste cutii si l-am lasat acolo un timp. Le-am luat pe alea cu toc mai gros, ca sa pot sa le port la dealurile mele. Si sa stie aia care m-o trimis la scoala dupa dealuri ce sacrificiu fac, ca alea ascutite erau mult mai faine. Se aude, da?!?

Cu gandul la ele, l-am lasat singur la Starbucks la o masa, cele zece minute pana cand stau eu la coada, scriu aia numele gresit, le repet comanda de trei ori, si ma duc sa schimb, ca tot nu o inteles bine. O stat acolo, pe cuvantu meu, pe scaun. Singur. Phuai moama mea. Nu m-am mai chinuit sa il opresc sa dea buna ziua la toata lumea, ca nu am destule argumente sa nu o faca, asa ca zambeam nici macar stanjenita tuturor salutatilor intempestiv. Unora chiar le facea placere.

Cu ele in picioare am numarat asadar la tineri in paragraful doi, si nu-mi venea sa cred ce comode erau si cum toti se uitau in sus la mine, io ce sa le fac, sa nu-mi pun tocuri?? Ca azi la scoala, vorbeam cu directorea pe scari, ea o urcat o treapta, ca era aiurea eu cu una mai sus si cu tocuri si ea mai jos. Era ea cu una mai sus la urma si eu jos si vorbeam de la egal la egal, despre chestii. Cu bibilii ce sa mai zic, i-am gasit comentand la fel de mult ca inainte si cu aia marii iar am putut sa lucrez cu cinci dintre ei, si de clubul geriatric din spate nici nu ma mai apropii (is aia 4 care se joaca cu liniare in general si dupa ce le explic de patru ori individual ce tre' sa faca, tot nu pricep nimic). Noroc ca i-am amenintat pe la jumatea orei cu control lunea viitoare, ca s-au linistit vrei cinci minute dupa aia. Nu consecutiv, numa cinci in total.

Daca zic ca am si coborat dealurile cu tocurile astea, pe care le ador, ha? Si am bagat si viteza cand sa trec strada, sa vada aia care ma lasa sa trec la rosu ca is capabila, nu numa ma dau mare. Si inca nu s-o terminat, ca la cod am facut 36/40 si maine iar ma duc cu ele la scoala. Tadaaam.

Oameni bizari de la sala

Cred ca in fiecare sala de sport exista anumite tipuri de persoane, care mai de care mai nush cum.

Tipa cu tricou mulat si pantaloni scurti, cu cur misto, care face bicicleta statica, cu castile de la iphone in urechi, linistita. Are parul semi lung, prins in coada. Langa ea, una mai plinuta un pic, care se chinuie mai tare, si transpira (ca blonda de langa ea), si se uita la nush ce film pe ecranul bicicletei.

Mai sunt dupa aia incepatorii, care vin cu programul pe hartie, si o tot scot si fac dupa ea. Dupa ce termina exercitiile, pun ganterele si halterele la loc, de unde le-au luat. Cateodata nu fac prea corect, si vine un instructor care isi face rundele pe acolo sa ii explice inca o data cum sa faca corect.

Mai este ala care arata super bine, si care isi vede de treaba lui, nu se baga sa iti dea indicatii, chiar daca stii ca nu faci chiar asa de bine, si poate ar putea totusi sa-ti explice, ca ceva ceva tre' sa faca cum trebe de arata asa. 

Aia care se dau mari de-si pun toate greutatile sa faca squats sau impins, nu sunt. Mai sunt gagici care fac cu gantere, in sala de greutati, si cu haltere, unii tipi se uita dupa ele mai lung, daca arata mai bine, altii nu se uita deloc. Isi fac exercitiile cu gantere sau haltere si pleaca in treaba lor. 

De mine s-o agatat un tip, care imi arata cum sa fac si dupa aia m-o chemat la o cafea, da i-am spus ca is maritata si nu o sa ma duc cu el la cafea, o zis bine, si acum numai imi arata cum sa fac daca nu fac corect, si mai povestim de una alta. 

M-am si imprietenit cu o madam de 67 de ani, care arata super misto, din Costa Rica, si ii draguta ca inca zice "boniour" desi ii in Franta de vreo dooj de ani. Si in rest are accent spaniol, da "boniuru" ala ii mortal. Poarta tricouri cu personaje de desene animate, ala cu Donald imi place cel mai mult. O sa-mi caut si eu cu Hello Kitty, negru, ca mi-o facut pofta. 

No, cum ziceam, plin de oameni bizari, is sigura ca peste tot is din astia. Groaznic.

Permis: epopee, partea doi

Azi o fost doua ore de teste la sala, pentru care m-am pregatit de ieri seara in mod adecvat: nu cred ca ma primea nimeni acolo fara oja rosie pe unghii, si ca sa fiu sigura sigura ca nu ratez intrarea, mi-am pus si sclipici. M-am taiat cand mi-am tuns pielitele, ca de obicei, da' oja rosie fiind ea, se melanjeaza in mod placut cu sangele, dandu-i un aspect vizual mai putin violent, dar nu mai putin dureros locului injunghiat.

Nu erau decat doi din grupuletul meu intimicel in care facem testuletele de obiceiut, si chinezicul a fost inlocuit de o chinezica. Pe ea am inteles-o, ba chiar si ea ma intelegea pe mine. "Intelegea". Sa nu exageram. Pricepea cuvintele dar nu si sensul lor. Dar mi-a placut instant de ea, ca avea carnetel, ca mine, in care scria in chineza. 

Fetele doua in plus au fost super simpatice, am lucrat impreuna la destul de multe intrebari, imediat ce tipa de la receptie a iesit, ne-a urat "bon courage" si sa nu trisam. Nu am trisat. Am LUCRAT impreuna. Eu nu cred ca o sa mai lucrez totusi impreuna cu altii, ca eu le ziceam numai raspunsurile de care eram sigura sigura deci alea corecte, ca le mai vazusem, ele m-o facut sa ratez doua. Sunt din ce in ce mai putin debila: cu ratat de la colege cu tot, am facut 6 greseli si 8 numai / 2 teste. Nu chiar imi vine sa dau cu palaria-n sus, deja fiindca nu port palarie, nici macar caciula, nush daca ati vazut cat ii de cald aici la Paris, plus ca pe parul meu frizat si semi-cret ar arata bizar, si si mai bizar cand o dau jos, ca se pleosteste tot, deci mie iarna imi ingheata capul si atasurile dansului da' nu la Paris, ca aici e chiar cald azi, as fi putut sa-mi pun ochelarii de soare, dar am uitat. Nu ca mi-ar fi fost mai frig cu ei, dar probabil m-as fi simtit mai cool mama. Am sarit in sus de bucurie numa-n sinea mea, da' nu prea tare, ca sa nu ma pleostesc adecvat data viitoare. Cred ca am folosit de doua ori "adecvat" de la inceputul postului, desi as fi vrut sa folosesc sintagma "stationnement bimensuel alterné". Am reusit totusi o data. Yay.

Yay pentru body pump-ul de azi. "stationnement bimensuel alterné" - tadaaaaam.

Sala, muschi, cur, tzatze

Cum ziceam, m-am apucat de mers la sala. Am vrut neaparat, da neNEaparat sa fac step, ca mi-am adus eu aminte ca acu' mai ceva de zece ani in urma m-am dus o data la step si mi-a placut. Ma inscriu asadar, in martie se fac doi ani de cand cu inscrierea, si ma duc la primul curs de step. Ce dracu' a putut sa-mi placa la saritul ala in stanga si-n dreapta si-n fata si-n spate, plus coordonare, dat picioare unu peste altu, cand stangu', cand dreptu', cand amandoua nush pe unde, sa fiu mereu in contratimp cu antrenorul si in urma cu cel putin cinci miscari pana sa ma prind cum se face.

Ma rog. Am terminat cu stepul dupa prima sedinta (a doua de fapt) si nu mai stiu de unde mi-o venit sa ma duc sa vad cum ii body pump. Sa ma pic cu ceara fierbinte fierbinte, imi aduc aminte cum de mi s-o parut mie ca asta ar fi o idee mai buna decat stepul, da' acum n-am chef sa ma pic cu ceara, deci misterul va persista. Super mi-o placut, plus ca am mai facut eu acu dooj de ani de data asta vreo doua trei ore de culturism si imi aduceam aminte pozitiile de baza si ce tre' sa faci. 

Nici prin cap nu-mi trecea sa ma reapuc de culturism per se, asadar intr-o zi am zis hai sa fac si niste muschi. Astia au la sala antrenori care stau cu tine o ora si iti arata aparatele si iti fac program, in functie de ce vrei tu. Voiam sa pun muschi, ca de slabit nu mai aveam de unde, decat daca taiam din oase. Eram sigura ca nu o sa imi placa sa ma duc singura la sala, cate doua ore pe saptamana, sa fac eu singura exercitii, deci am adorat fiecare minut din orele astea, mai ales ca is printre adulti si nu copii. Am ramas cu o sedinta de body pump pe saptamana, ca mai mult creca incepeau sa mi se toceasca oasele, atata am slabit. 

De cand asadar m-am lasat de fumat, am observat ca pot sa trag mai cu spor si mai greu, si da-i si baga, pe ploaie si vant si zapada. Nu ca ar ploua si ar fi vant in sala sau zapada in zona, zic asa, metaforic, sa se inteleaga cat ii de fain printre adulti si nu printre copii, care isi vad fiecare de treaba lui. Adultii. 

Intre timp am pus si trei kile, am 59 acum, si clar ca toate s-au asezat pe cur si burta. Pe cur ii bine, ca nu mi-s mai buni pantalonii cu care fac de doi ani de zile si m-am dus sa-mi iau altii, cu Victor. Alta poveste. Mi-am luat nu din aia de platina si aur si nestemate care probabil fac mancare si spala vase, de la adidas, si mai stiu eu care, cu cate 35 de euro minim. Am gasit unii cu numa' 8, care imi arata curu' rotunjor, de la squats cu 35 de kile. Stiu ca ii rotunjor ca atrage privirile, in primul rand ale mele, in oglinda, cateodata nu ma uit cate doua minute in sir la el; in al doilea rand, ale mele si in al treilea ma gandesc ca se mai uita unu' altu la el la sala, ca eu ma uit destul de des la el. 

Unde voiam sa ajung cu titlul, la tzatze, evident (am pus niste muschi si pe brate si pe spate): s-o marit si astea. Nu asa mult ca curu, da vad ca incep sa iasa din sutien, deci trag si mai tare de abdomene si nu mai pun gura pe zahar, sa pot sa ma mai ingras fo 4-5 kile, ca ma simt bine. 

Maine ii body pump, seara; plec cu muzica in urechi, nu-i mai nimeni pe strada, cand ma intorc la 10, nici atat, numa' adulti, care isi vad fiecare de treaba lui. Cu gantere de 8 kile am facut azi biceps.

Permis: epopee, partea unu

Intr-o ordine de idei m-am lasat de fumat de pe la sfarsitul lui noiembrie anul trecut, ca sa zic "de anul trecut" ca suna mai impresionant. 

In alta ordine de idei, nu fac nimic cu banii enonomisiti, ca imi luam tutun, si nu fumam mult, deci economisesc nici un papuc pe saptamana. Da, as putea sa economisesc pe papuci, da' nu e cazul sa despartim firul in patru la ora asta. 

Si in cu totul alta ordine de idei, m-am apucat de scoala de soferi. In cazul in care toti din jurul meu mor, si soferii de autobuze si vatmanii si conducatorii de metrou mor si ei, si eu tre' sa-mi duc copiii de urgenta la spital, ca au patit un accident la scoala, si ma cheama la scoala sa ii iau si nu pot sa ii duc la spital ca nu am carnet cand toti is morti. 

Ca sa ma prezint la examenul de cod rutier, trebuie sa fac 10 serii consecutive de cate 40 de intrebari, cu cel mult 5 greseli pe serie. Scoala dureaza un an, sase luni pentru cod, sase pentru condus, in principiu.

He. Fraierii. Sase luni pentru cod. Eu l-am luat deja de doua ori in Romania in mezozoic, credeti ca acum o sa fiu mai prejos? Sau ce? ...Da. Da, ma, clar ca am luat-o peste bot, in stil frantuzesc. Ca ii greu ca dracu, de-aia. Avantajul e ca mereu cand ies de acolo cu cate 28/40 facute, imi gasesc strategii de prelucrare a esecului, din care cea mai comuna e "ai de pula mea, is debila". Da, ma, e singura de fapt. 

Am carnetel in care notez ce nu stiu (numai eu am carnetel pentru notat), am citit codul, tin minte ce tin minte si in rest o dau in bara cu situatiile practice. Si cu farurile. Ce dracu asa complicat ii cu farurile alea, mai ales alea de ceata spate ma o moa ra. Tunelurile - ok, semnele de circulatie - ok, prioritatea - aproximativ ok, autostrazile le mai musc din cand in cand. Si farurile. 

No, ce voiam sa zic de fapt. S-a format asa un grupulet mai miculut de scolarei intr-ale codutului rutiericel, in care este una care me enerveaza de-mi vine sa ii dau palme. Genul ala care mereu se hlizeste, si deranjeaza pe cati mai multi din jurul ei, si chicoteste si iese, si mereu are probleme. Nu a mai venit in ultiml timp, ceea ce e binisel. 

Nu asta voiam sa zic. Ce voiam sa zic ii ca in grupuletul asta al nostricel, este un domn de originuta chinezica. In semn de mare drag pentru el, am folosit diminutivioare. Da, ma opresc. Azi am avut o ora de cod comentat. Am facut testul, si a venit monitorul sa discutam raspunsurile. Ma bag eu la prima, ca o stiam. Felicitari, madame. Mersi. Bhuei, si incepe chinezul in franceza sa explice a doua intrebare. "Chicurumflicare masine cumergtir gartedf faruri ca ziuasinuare proctichera, hihihi" - daca ar fi sa traduc ce am inteles din franceza. Ca de obicei in situatii din astea, exista mereu o persoana care intelege perfect.

- Da, domnule Chang, aveti dreptate, pe timp de ceata putem folosi farurile de ceata fata. 

Sa mori tu ca asta o zis?!?

- Hihihi, fepgate rseraz spate dar nusoairrch ploaie hihihi"

- Sigur ca da, cele din spate sunt pentru ceata si zapada, dar nu ploaie.

Ma bag si eu, confirm ca asa am inteles, si ii super multumit ca sunt de acord, toti sunt de acord, nu se pierde coerenticuta grupuletului, ramanem intimicei si dragutei unii cu altii.

Azi am reusit 36 din 40 totusi. Mai 9.