Excursie

Am plecatara sambata catre Provins, dupa ce ne-am decis in felul urmator "ploua, nu ploua, ploua, nu ploua, ploua, nu ploua, ploua, nu ploua". Ne-am urcat in masina, nu ploua, am ajuns la Provins, nu ploua, am intrat in restaurant, ca era ora de masa, nu ploua. Am iesit din restaurant, ploua.

 

Intre timp, la restaurant, nu mi-am dorit sa se deschida pamanatul si sa dispar in mod cat mai subtil si mai fara de suferinta posibil decat de fo 5 ori, nou record batut, fata de cele jde ori de ultima data, mai bine nici nu-mi mai aduc aminte. Victor a stat ce-a stat linistit, Philippe numai prostii, din doua in doua minute sau mai des, depinde de cat chef aveam sa ne luam de el. Jucat cu furculita in radiatorul de langa el, cautat nush ce pe sub masa, a noastra, a vecinilor, restul meselor, scris cu un pix pe hartia din fata lui, plictisit de scris pe hartie, scris pe fata de masa, neputut sa se joace cu telefon, ca pe al meu inca nu am pus jocuri, deci nu puteam sa dam numai unul si alalalt sa stea sa urle.

 

Am terminat in cele din urma mancarea, adica nush de ce am mai comandat pentru mine, ca puteam sa ma satur linistita cu ce o ramas de la tineri. Cand Victor a vzaut clatita cu zahar, a zis ca ce-i aia, ca lui nu-i place, desi el a vrut clatita (oricum nu cred ca stie ce e aia, da i se parea lui misto cand o auzit ca-i cu zahar), pana la urma a mancat-o toata. Sa le fie de bine, dam sa iesim din restuarant, se porni o ploicica mocaneasca, fara vant sau temperaturi extreme, dar cadea des si cu spor. Si tot asa a cazut pana am terminat vizita, cam doua ceasuri, ca am mers incet si la deal. Phil a dormit in carucior, Vic a fost cam dezamagit ca i-am zis ca mergem sa vizitam un castel, si nu a vazut nici un castel. Destul de dezamagita am fost si eu, desi vedeam pe harti cam cum venea treaba cu castelul ala, ne-am dus pana la urma sa ne uitam la ziduri, de pe dinauntru si dinafara, Vic a fost in culmea fericirii ca a putut sa intre in toate baltile in care a vrut, ca avea cizmele de cauciuc. Am vrut sa urcam si in turn, aviz pentru data viitoare, nu mai zi ca este un turn daca nu stii cand ii deschis, deci asta era, normal, inchis. Am intrat intr-o biserica, Victor a parut multumit cand i-am zis ca biserica aia ii cam ca un turn, macar inauntru nu ploua, si nefiind multi vizitatori pe ploaia aia, a profitat la (aproape) maxim de ecoul dinauntru. Am avut parte si de o mini evanghelizare, ca se invartea pe acolo un mos cam tare de urechi, ca a continuat cu povestea Craciunului si a sfantului Luc care nu stiu exact ce a facut, si dupa ce i-am zis ca nu suntem credinciosi. Si-a terminat povestea zicandu-i lui Vic sa-i multumeasca unui mesio de acolo de sus (arata catre ferestre) pentru cadouri, eu i-am zis in drum spre iesire ca Mosul i le-a adus, nu-i nici un mesio nicaieri acolo sus in ferestre, ca se uita dupa el cu gat cam lung. Vad eu cum ii zic mai incolo ca nu-i nici mos nush pe unde.

 

Aviz pentru data viitoare: cand zici ca vizitezi galerii subterane, sa verifici inainte ca si alea is deschise, care evident nu erau, adica nu era loc la vizitat decat la ora 5, si nu stateam o ora jumate in ploaie ca sa mergem in galeriile alea. Scos tanarul pe sus din subsolul ala, ca el voia sa viziteze, ca cum zic ca nu este loc, uite cat loc este. Explicat ceva, inteles probabil ceva ceva, ca a incetat cu urletele cam dupa 5 minute, si am purces catre masina.

 

Care mi-am zis ca primul lucru cand ajung acasa imi pun jocuri pe telefon, ca sa aiba ce face in masina, desi o ora ii un traseu normal, acu' am facut o ora jumate si fix in jumatea de ora dupa ora normala mi-a venit cam de 10 ori pe minut sa deschid usa si sa ies la o gura de aer proaspat, si eventual sa continui traseul pe jos, si probabil si in alta directie, in padure gen.

 

Poze drept dovezi:

Madam mama cu Lali, inainte de ploaie

Vic care a gasit o matza flocoasa si care a si stat sa o mangaine o tzarasica

Lali la resto

Io cu madam mama

Zidurile si ploaia

Zidurile din partea aialalata si ploaia

Io si madam mama si ploaia

Lali in ploaie

Vic in ploaie

Biserica ce-a tinut loc de turn medieval

Tot ea

 

La coafor, dentist, cu trotineta

Am fost recent la coafor...glumesc, normal, ca de fiecare data:

...ultima data cam acu doi ani, si de atunci mi-am lasat si varfurile sa se imparta in cate vor ele. Le-am ciopartit eu azi in oglinda, macar ii gratuit si stiu exact pe cine sa injur daca nu iese cum vreau eu.

 

In alta ordine de idei, cu totul diferita, oare nu le zice nimeni niciodata (banuiesc ca nu) dentistilor sa nu mai puna intrebari deschise gen, sau sa constate chestii cand pacientul ii intins pe spate pe un scaun/fotoliu care nu are brat in dreapta, deci tine mana dreapta cu aia stanga, si mai tine si matul ala de aspira saliva in gura (care face zgomot ca un mini aspirator sau ceva) si mai aude si masinariile alea care il fac sa isi doreasca o moarte rapida si fara dureri mai mult decat inca 5 minute pe scaunul/fotoliul ala fara brat in dreapta, cu mini aspiratorul in gura si zumzaitul care fac 10 minute sa para ceva care sa faca sa paleasca eternitatea. Sa le zica cineva asadar, ca eu am fost deja mai mult decat nepoliticoasa cand incercam sa ihihai fara sa dau din cap, sa nu deranjez aspiratorul, ca sa continui conversatia madamei dentiste totusi, foarte de treaba de altfel.

 

Tot in alta ordine de idei, ieri am fost la parc cu trotineta. Asa senzatie nu am mai avut de niciodata, ca nici cand eram mica nu am avut trotineta, numai tricicleta, pe care mi-au furat-o a doua zi din fata blocului. Mai aveam si patine, dar pe zapada din fata blocului nu se compara. Plus ca batea vantul si trotuarul era usor in panta, in directia in care batea vantul, deci doua impinsaturi si pauza pe cam juma de strada. La parc, aceeasi poveste, nu stiu cum pot unii sa nu mearga cu trotineta la lucru cand sunt distante rezonabile, doua trei statii de autobuz gen, ca eu nu mi-as mai lua piciorul de pe ea. Pacat ca nu pot sa urc dealul meu cu trotineta, m-as duce cu ea in fiecare zi la scoala.

 

Si totusi cel mai important ar fi sa le zica cineva ceva dentistilor...

Madame, I love you!

Ieri a fost party la scoala, profesorii si restul non-elevilor. Am plecat in tramba, dar am avut dreptul la "maman, t'es très belle aujourd'hui" din parte lui Vic, ca mi-am pus si eu rochia faina de dantela neagra si mi-am aranjat parul, care vreau sa zic ca daca nu imi zicea, as fi fost destul de trista totusi :)

 

La party-ul respectiv mi-am dat seama ca am imbatranit (usor), ca nu mai stiam ce-i cool in muzica, eu am ramas cu Placebo-podul meu, ultimul album inclus, dar totusi Placebo-pod la baza. Am auzit si eu cum le zice duios Macklemore, care una chiar mi-a placut, am si dansat, muzica din anii 80, normal, mai mult frantuzeasca, normal, care nu prea au reusit colegii sa imi dea destul context sa inteleg de ce ii distreaza asa de tare, ca nu intelegeam nimic din versuri, dar ritmul era extrem de asemanator cu al alora americane din anii 80, deci dadeam si eu din cap, si faceam la-la-la-la ca majoritatea dintre ei. Ne-am retras cuminti pe la 10 jumate, dupa 3 pahare de punch si doua de vin, am insistat cu punch-ul, desi rational imi ziceam "stop, ca-i dulce, si nu simti cat ii de tare", dar dejaba, deci doua ibuprofene cand am ajuns, plus trezit de la 2 ca Lali a venit sa vada daca ne-am intors si nu a mai plecat din pat. Nu se doarme bine cu pistocul, ocupa tot patul, plus ca se invarte ca un titirez, plus ca sforaie, plus ca ma durea capul.

Inca ma durea si azi dimineata, dar nu am avut prevazut cine stie ce pe la scoli, o prezentare de Craciun in UK si o colinda-doua. Totul a mers super-bine, surpriza placuta din parte alora mici pe care ii iubeam uuuuuun pic mai putin, au fost excelenti, deci ii iubesc acu' la fel de mult ca pe ceilalti. Ceilalti au pregatit o scena de Craciun, cu iubiritzul meu cu par lung si ochi negri ca Mos Craciun, toti au cantat "Petit Papa Noël", si iubiritzul, cu barba si sprancene de mos trecea printre ei si le dadea bomboane. Nu pot sa pun filmul si poze cu piticii, ca drept de imagine, da' au fost superbi, pe cuvant.

Am avut dreptul la prajituri facute de o eleva, care mi-a interzis sa le impart cu colegii ei, am reusit sa strecor totusi doua-trei in mainile celor care stateau in jurul meu, fara sa vada ea, niste ciocolata de la un altul, o felicitare de Craciun de la alta, facuta de ea insasi, pe care le tin cu pretiozitate (in afar' de ciocolata si prajituri, care is gata deja). Si am mai avut dreptul si la pupaturi si imbrastisari, desi regulamentul interior le interzice, ca personal cred ca unii din ei au nevoie de imbratisari si pupaturi la fel de mult cat de educatia din manuale. Una din ele m-o strans de mi s-o taiat rasuflarea, dar am lasat-o atarnata de mine pana a plecat singura, ca avea nevoie mai mult de asta decat mine, am facut si poze, si ne-am urat Merry Christmas si Happy New Year pana o sunat de intrat in clase la cursul urmator (dooj de minute).

Inainte sa plece, maruntica de-mi face inimi pe tabla la sfarsitul cursurilor mi-o sarit de gat, si mi-a zis mantra "Madame, I love you" la care o sa ma gandesc la fel de des ca la "Maman, t'es très belle aujourd'hui", si care au functionat deocamdata impecabil cu nenumaratele ocazii in care le-am incercat. Mai jos niste poze de la party, cu un supraveghetor care cred ca a pus o tona de luciu pe papuci, si cu gardienne, care lunea si joia se trezeste de la 6 jumate special pentru mine, ca sa-mi deschida usa la 7 ca incep cursurile la 8. Cu aia micii si iubaretii, normal.

 

 

 

Mosule, 3 trenuri din 3 la anul

Nu pentru mine, ci pentru nefericitii care au cu trej de kile prea mult ca sa incapa in cei 10 centimetri patrati de RER B la orele de varf, care mai raman dupa ce urca slabanogii. Si care cred ca urmatorul tren, cand circula unul din trei, o sa fie mai gol. Ca eu am incaput. Poate ei o sa incapa la anul. Sper.

Cu care tren m-am dus la dracu-n praznic dupa ce am asteptat doojcinci de minute in frig RER-ul C. Care a venit, unul din trei. Care se oprea in statii cate 3 minute. Care nu aveam loc sa ma tin de bara, si m-am pravalit peste vecinul care statea in buzunarele mele inainte sa-mi termin gandul ca "poate daca nu ma tin de bara, nu ma pravalesc totusi peste vecinul din buzunarele mele daca pune frana brusc".

 

Nu am intarzaiat la "formation" decat o juma de ora, ceea ce a fost minunat, vazand ca mai mult de jumate din cei care erau acolo luni, nu erau joi. Dar m-am plictisit tot timpul, de unde am hotarat sa ma cer inainte de termen, ca mai bine stau in gara la -3 grade si ma uit la tinerele in balerini fara sosete, dar cu fularele de 5 kile la gat. Ceea ce am si facut, timp de alte dooj de minute, ca tot unul din trei circula, cu exceptia ca unul din trei din cinci se oprea in gara unde eram eu. Tot 3 minute statea in statii, de unde am facut un ceas pana la RER C, la care am gresit peronul, normal. Noroc ca nu m-am urcat in f-un tren, care unul din trei cum veneau, cine stie cand mai aveam unul ca sa ma intorc doua-trei statii, cat m-ar fi trebuit sa-mi dau seama ca nu-s in trenul bun, care de plictiseala inchideam ochii si motaiam, ca ce sa fac un alt ceas in el altceva.

 

Fuga repede pe scari la hal'lalt tren, care taman intra in statie, norocul meu. A, poate Mosul sa-mi aduca si un sfert de simt al orientarii cu ocazia celor trei trenuri din trei, ca in loc sa cobor scarile cand am ajuns, am urcat altele, pe care le-am coborat cand m-am trezit ca unde naiba sunt pe dealul ala. Hei-rup la vale, pe jos dooj de minute, pe -5 de data asta, fara manusi, ochelari, caciula, ca tocmai imi spalasem parul, si aveam ibuprofen cacalau acasa, deci nici nu se punea problema de caciula. Am luat doua pana la culcare, ca nush de ce creierul imi zvacnea in mod ciudat pe la tample si in general prin tot craniul. Mai mult frontal decat tamplar, deci am dat si cu untura Tiger, din care nu mai am cacalau asa de mare, deci am pus-o si pe aia pe lista.

 

In rest, "formation" destul de lenta ieri, am ajutat-o pe colega de grup sa-si faca niste cursuri, ca ea "si le-a uitat" acasa sau la scoala, deci nu mai stia exact "ce a facut si ce nu", si cand am decis ca curu' meu, ajunge, am plecat.

Pe cine nu-l lasi sa moara

Intre timp am mai primit de la minunatii de a sasea niste "madeleines" facute de o fatuca si mama ei, cam cu 10 o venit, m-am simtit obligata sa impart cu tinerii care roiau in pauza pe langa mine, dar am reusit sa ii depasesc, am mancat trei numai eu. Am mai avut onoarea sa degust si niste "mon chéri" sau cum naiba la zice ciocolatilor alora cu ceva alcool in ele, din alea nu am dat decat trei elevilor, eu m-am multumit cu 7 de data asta. Dar am si stat la scoala martea aia de ma omoara, pana la 5 jumate, deci nici nu am avut nevoie de alta scuza. Decat ca erau bune.

 

In alta ordine de idei, sa nu pierd firul principal, iar m-am dat eu voluntara cu chestii, ca asa vreau eu sa ajut oamenii, mai ales pe astia mici-marii de la scoli. Am auzit vineri ca mai sunt ceva elevi care nu au "stage" (ca aici astia mari de a treia fac o saptamana un stage de observatie in "lumea adevarata", cu raport, sustinere de raport, nota, alea alea, ca sa le dea o idee ce-i aia lucru), si am discutat cu hazbandul daca nu ar putea sa ia el unul, nu dintre cei mai usori, dar na, nu cei mai usori au nevoie de ajutor. Zice ca OK, luni sun la scoli sa le zic, marti ma intalnesc cu unul din ei, ii povestesc de cum sta treaba, marti dupa masa mai discut o data cu sus numitul hazband, care de fapt nu poate sa il primeasca. Vina mea, ca nu am povestit in detaliu, m-am aruncat ca prostu' sa zic ca se poate, fara prea multe discutii de ce o sa faca saptamana viitoare, trei zile de sedinte cu seful, deci nu foarte interesant pentru tanar. Na, ma scot cum pot in fata directoarei, sun tanarul acasa sa-i explic cum sta treaba, si bineinteles ca nu pot sa inchid ochii toata noaptea, ca ma simteam super vinovata, asta micu' conta pe ajutorul meu, o fost ca o minune faptul ca a gasit un "stage" cand chiar credea ca nimeni nu-i oferea unul. Nu, nu a cautat singur, ca nu e ajutat de parinti, astepta sa-i pice de undeva.

 

Vinovata asadar si cu ochii cat cepele, cearcane cacalau, caci anticearcanul nu mai functioneaza de la o anumita nuanta de verde inchis, plec de la 9 jumate pe la agentiile imobiliare de langa mine, ma gandesc sa ma duc si in centrul comercial, sa vad pe la buticuri de telefoane, haine alea alea.

 

La agentii ma primesc aproape cu bratele deschise, ca mi-am pregatit un discurs induiosator, neuitand sa mentionez ca nu-s diriginta tanarului si ca are o situatie familiala dificila. Toti clientii de pe acolo ma priveau cu intelegere, dar "nu", ca sa ma duc la sediul care era la dracu-n praznic de fiecare data, unde naiba sa plec cu astia doi ai mei dupa mine, ca nici nu au vrut sa sune, au zis ca e mai bine sa vorbesc direct. Mersi.

 

La una din agentii, mai mica, deci nu chain shit, am obtinut ca mesio ma suna dupa-masa, dupa ce vorbeste cu madam nevasta-sa, am luat totusi numarul de telefon, ca na, mai degraba sun eu decat ei, si intru in laboratorul de langa. Discursul era mai mult decat rodat deja, si aud ca au un "troisième" in stage. Aaaaa, pai o sa fie mai bine pentru tanarul meu, ca o sa vada ce-i aia munca in binom, si asa ii timid, o sa il ajute sa fie cu un camarad de generatie, pot sa va aduc actele sa le semnati in dupa-masa asta (in timp ce ziceam ma gandeam ca de fapt poate nu pot, dar pasarelele ieseau una cate una, pana m-am plictisit sa le numar), tanarul are nevoie de insertie profesionala pentru proiectul lui de cariera (nu stiu cate nevoie are, dar nu strica sa mai adaug un strat, ca sa fie, nu de alta), daca ramane fara stage, o sa fie si mai greu pentru el, deja nu ii este foarte usor (nu prea stiu cum ii este, dar de ce sa renunt acum in elanul asta de minuni de convingere, nu mai puteam sa ma opresc). Mesio, sub presiunea privirilor madamelor de la coada, imi zice ca "ok". Hell yes, imi fac bagajele in 2 secunde sa nu se razgandeasca, ii multumesc pana simt ca incepe sa fie stanjenit, dar destul ca sa nu mai poata da inapoi, si ies. Sun repede la scoala, ii dau ordine precise secretarei sa vina tanarul la 4 cu actele ca sa semneze laboratorul, aveam de gand sa ma duc cu el, ca cine stie ce prostii zicea, sau nu zicea nimic. Imi lasa secretara mesaj ca totul e ok, vine. Si vine la 4 si 10, nu-mi place, ca eu eram deja acolo cu 10 minute inainte de randevu, dar se cam pierduse, na, ma rog, asta este. Mergem, multumesc inca o data mesioului, le las o cutie de ciocolata, toata lumea ii fericita, tanarul imi multumeste si el, karma points osta de mii pe putin plus ca o sa pot dormi mai bine la noapte.

 

Mai intru si la imobiliara lui madamesio, ca mai sunt tineri din astia care nu au stage, si obtin sa sun maine dimineata sa mai discute o data inrte timp. Deci un loc de stage si aproape jumate, nu-i rau pentru o juma de ora.

 

Probabil ca o sa traiasca mult si bine tanarul meu, eu la fel, o sa ii fac instructie vineri, sa nu se duca cu adidasii aia jerpeliti la "lucru", nici cu nadragii pana la genunchi, sa fie politicos si punctual. O sa il si vizitez miercuri, sa vad daca se tine de cuvant.

Ma asteptam sa ma simt mai ca un fel de eroina dupa faza asta, ma simt mai mult usurata, si imi mai repet pentru a nu stiu cata oara ca o sa fiu mai atenta cand ma ofer voluntara, dar probabil ca lectia pe ziua de azi e "invata sa traiesti cu voluntariatul de cacat".

Merry Christmas, Madame Loanna

Saptamana trecuta am terminat appraisal interview pe anul asta, uite rezultatul:

Bonjour,

C'est Sonia,

Je vous envoie ce message pour vous dire :

" You are my favorite English teacher and I love you!
Too bad you do not soyer the 09/12/13 and the 12/12/13.
You are truly the best teachers !"

 

Saptamana asta am luat cu mine la scoala niste panglici aurii si argintii si niste stelute primite de la Yves Rocher, care ma imbiau sa cumpar trei produse ca-mi dau panglicile cadou, n-am putut sa rezist, normal, daca e gratis, dau si un ban. Le-am dus pe toate, si o coroana de brad la scoala, sa le impodobesc. Cand le-au vazut aia micii, au sarit pe mine, sa-i las sa decoreze ei, i-am lasat, ca-i ador, normal. Mi-au consumat o rola nou-nouta de scotch ca sa lipeasca panglicile alea peste tot, din care trei sferturi au cazut deja, da' nu-i bai, s-au distrat in pauza. Care pauza, apropos, o fac acu' in clasa cu ei, ca nu mai vor sa plece, nici eu nu as pleca de langa ei :) 

 

Cand suna, francezo-romancele din clasa pe care o iubesc (umpicut mai mult) vin sa ma pupe, si sa ma intrebe daca pot sa stea sa imi desenez ceva. No, urasc cand copiii vor sa-mi deseneze chestii, deci le-am zis sa stea acolo pana maine daca vor. Le-am pus colinde in engleza si am mancat biscuiti si bomboane. Nu multe, ca stiu ca dupa aia nu mai mananca nimic la cantina, am asa ca un déjà-vu la faza asta.

 

Si au stat si azi, sa-si termine desenele, au venit fatucile cu ceva carti cu decoruri de Craciun, stelute, inimioare alea alea, mi-au umplut dulapul de ele, plus pe usa afara, plus au executat ceva felicitari de Craciun, fiecare in felul lui, de care is mai mult decat mandra, si nu stiu cum am facut sa nu-mi de lacrimile cand doua din cele mai timide fete mi le-au adus si mi-au zis "je vous aime beaucoup", uite-le. Nu-s multe, da' mai avem 2 saptamani de scoala cu pauze din belsug:

 

Asta-i de la mega iubirea mea de un metru douazeci maxim, super inteligenta si simpatica (nu le zic, normal, ca am mini, maxi si mega iubiri, nu ma comport cu ea in mod diferit, numa zambesc mai mult in capul meu cand o vad)

 

Asta e de la maxi iubirea mea, blondinet cu ochi verzi, maxi agitat si mega simpatic:



Matzo-vampirul asta e de la maxi iubirea mea brunet cu par lung, maxi agitat si el, super simpatic

 De la timida desteapta si simpatica, o desenat la ea toata pauza, in plus fata de ce a imprimat acasa:

De la alta super timida, dar care face tot ce poate sa participe la oral de cate ori o intreb, si care nici macar nu s-a suparat pe mine cand a luat o nota mai putin buna ca nu si-a invatat lectia (adica 1/20), dar are timp sa recupereze, nu-i asa bai mare. Imi zice Loanna, ca pe site-ul scolii e trecut "Ioanna" si probabil ca nu isi dau seama ca nu-i L, si stiu ei de o Loana de la un reality show Big Brother gen sau ceva, una cu tzatze mari, blonda si semi depresiva. Banuiesc ca e singura Loana de care au auzit in viata lor, dar uite ca isi aduc aminte de ea cu fiecare ocazie, si atunci cand profesoara nu-i blonda si nu beneficiaza de chestii naturale super mari:

 

Abia astept sa inceapa scoala in ianuarie :)

Mais...maman...t'es très belle aujourd'hui

Asta e mantra cu care trec peste diverse chestii, si i le iert pe cele mai multe, fara prea mari probleme :)

 

De exemplu, ii iert ca acu' doua saptamani la Auchan, pana l-am tras dupa mine sa iau o conserva de fasole verde, pana m-am intors sa pun mana pe ea si sa o bag in plasa, a disparut. Doua secunde am ales fasolea aia, in doua secunde nu mai era in spatele meu. Ies dintre rafturi, destul de calma, ma duc la o amploaiata, ii zic ca nu mai e tanarul mare, dar ca nu cred ca foloseste la ceva sa il strige la microfon, ca nu cred ca intelege despre ce-i vorba. Ma mai invart cu amploaiata prin alte raioane, cand il vad, dupa vreo 5 minute cat 5 secole, iesind calm de printre jucarii: "maman, t'étais où". In curu' calului, in gandul meu. Pai te cautam, mai, magarule. Am simtit ca lesin numai cand am ajuns acasa, m-am asadar lipit de canapea pentru restul serii, si i-am zis ca daca se mai dezlipeste de caruciorul ala cand iesim din oras, ii pun lesa.

 

Ii iert si ca la plimbarea cu sor-mea si varul blondinet cu ochi albastri nu am resimtit nevoia sa ma sinucid decat de doua ori, maxim, cand cu ei in tramvai sau cu un card de gaste dupa mine, tot asa m-as fi simtit. Odata ajunsi la Défense, am stat la coada la Starbucks, ei erau pe undeva prin restaurantul de langa, sor-mea cauta cafea cu nush ce si nush ce, i-am adunat in timp record, si am iesit la arc, sa se urce sus sa se joace in labirint. Nu am urlat la el decat de vreo zece ori sa isi puna fularul, ca fugea ca bezmeticul si tusea tot ca unul. Daaaaar, cand am ajuns sus, am coborat repede pe partea aialalta, ca musiu avea nevoia sa faca pipi, de unde am mai urcat o data scarile alea pana la labirint, si am continuat sa-l indemn sa-si puna fularul ala. Cand au terminat de fugit, si l-a pus.

 

Ieri dimineata la parc, mi-am adus aminte de ea de cateva ori, cand am numarat baietii de acolo, intre doi si patru ani maxim: fix zece erau, si au gasit o activitata originala de facut, primprejurul toboganelor, hintelor, cailor cu arc: sa alerge printre toate astea. Eu dupa ei, ca Lali avea chef de lupte, cu un chinez care nici el nu se lasa mai prejos de data asta. Nu i-am despartit decat de vreo trei ori, ceea ce e bine, de obicei il pun inapoi in carucior ca loveste alti copii dupa 5 minute de stat la parc.

 

Azi am n-am avut nevoie sa o recit decat de cam doua ori, odata cand am constatat ca tanarul mic are o guma in par, la radacina, si a doua oara cand mi-am dat seama ca mi-i lene sa-l frec cu nush ce ulei sau otet, si am luat direct foarfeca si i-am taiat suvita aia cu guma cu tot. Nu se vede mai nimic, ca are parul ondulat.

 

"Mais...maman...t'es très belle aujourd'hui" o zice tanarul mare cand ma prezint machiata alea alea in bucatarie inainte sa plec la scoala, dar ieri a zis-o cand eram doar pieptanata, inainte de iesirea la parc, care ii  fain, ca o zice exact cand am nevoie, si fara sa il intreb daca-s faina sau ceva. Ca sa zica "merci maman chérie d'amour que j'aime beaucoup" am insistat, ca asa ii zic eu cand ii multumesc, noroc ca invata repede, si o zice de (aproape) fiecare data si el :)

 

Si aici niste poze de prin ultimele zile,  cu varul blondinet la Défense:

Varul blondinet in submarinul de la manej:

Vic in tramvaiul de la manej:

Tot el, mai poetic:

Moa cu ei:

Juniorul, ca pe el nu l-am luat cu noi in ziua aia, era pentru "ai mari" :)

 

Gaura dintre generatii. Skype.

I-am dat mamei ex-laptopul meu, nu foarte vechi, destul cat sa il foloseasca motanul drept incalzitor de fese si ea sa ne sune pe Skype. O invata sor-mea ce sa faca, ca eu am incercat cand era inca la noi, si s-o suparat ca m-am enervat cand i-am zis sa sune de pe butonul verde cu un video, ca nu i-am explicat ca tre' sa puna cursorul de la mouse pe el si sa faca clic. "Ce-mi zici sa sun, de unde sa stiu eu cum sa fac?". Promit ca cu elevii la scoala am mult mai multa rabdare si explicatii mai detaliate.   

 

Pana acum a reusit si singura, o data de doua ori, de cand a plecat sor-mea, azi nu mai mere. Dialogul urmator e inspirat din replici reale. Eram la telefonul normal pe cand ea incerca sa sune cu video. Sau sa se deconecteze:

- Apasa pe butonul ala cu video, ca nu te vad.

- Pai nu pot sa apas, uite apas de nu stiu cate ori si nu se deblocheaza.

- Ii barat cumva?

- Da.

- Da clic pe el...aaaa...pune cursorul de la mouse pe el si da clic de doua ori, repede, una dupa alta

- Da, draga, asa fac, nu te mai enerva, uite dau de doua ori, nu se debareaza.

- Incearca sa te deconectezi de la Skype si sa te conectezi iar.

- Pai nu mai stiu mailul.

- Ce scrie deasupra la parola, cand ai scris parola?

- blablabla

- Pai ala e mailul, cu gmail la sfarsit, ii zice  "utilizator"

- Na, bine, ma deconectez.

.

.

.

.

.

- Te-ai reconectat?

- Nu m-am reconectat, draga (tonul urca amenintator), ca nu m-am deconectat, ca uite a aparut iar butonul cu video si tot barat e.

- Pai inchide cacatu' ala de Skype de tot si scrie iar mailul si parola.

- Nu mai vorbi asa urat, uite ca tot dau clic pe "suna cu video" si ii tot barat.

- INCHIDE SKYPE ala de TOT.

- L-am inchis.

- Deschide-l si scrie iar utilizatorul si parola.

- Care-i utilizatorul, ala de dinainte?

- ...*musc limba* Da.

- Nu pot sa il scriu ca apare direct "suna cu video".

- Inseamna ca nu te-ai deconectat, inchide ca te sun eu...apasa pe butonul cu video.

- Apas, draga, dar e tot barat si nu se debareaza. Suni?

- Daaaa...merge?

- Nu. Las' ca vine Dorina cu Alex in seara asta si ii zic sa-mi mai arate o data, ca vreau sa imi fac si cont de facebook, dar nu mai stiu mailul.

- Pai mailul ii ala pe care il scrii pe Skype, cu @gmail.com la sfarsit.

- Esti sigura?

- ...na, cum ii vremea / motanul / vecinii?

- Nimic nou, las' ca vorbim deseara cand vine Alex.

- Las. Pe diseara atunci, pa.

Logica feminina

80% din mamzelele de pe strada zilele astea: "Is 5 grade afara, o gramada de nori, parca bate si vantul, stai sa-mi pun balerinii cu sclipici, sa nu-mi fie prea frig. Si inainte sa plec, sa nu uit cele 3 kile de fular crosetat pe care sa-l infasor in jurul gatului, ca poate o sa-mi fie mai putin frig la sale, unde imi bate vantul pielea molcom, ca iar is la moda pantalonii cu cur cazut si puloverele de treij de centimetri lungime maxim. Asaaaaaa, acum sa ies afara, ce chestie, is 3 grade, nu 5, ce inspirata am fost sa-mi pun fularul!"

Intrebari ad infinitum

Cu astia micii, treaba incepe sa mearga mai bine, ca am observat o descrestere a frecventei anumitor intrebari, si a iscarii unora noi si de ce nu, mai originale. Valul de chestiuni in englezo-franceza pe parcursul unei ore, in afara chestiilor strict legate de curs, vine inspre mine in felul urmator:

- Pot sa ma duc sa arunc hartia asta la gunoi?

- Ce-o zis, ce-o zis, ce-o zis?

- Pot sa ma duc sa arunc hartia asta la gunoi?

- Tre' sa completam regula?

- Daca ati scris cu rosu si cu verde, tre' sa scriem si noi cu rosu si cu verde?

- Nu am liniar, cineva poate sa imi imprumute un liniar sa trag o linie foarte importanta si mega dreapta sub fix 3 litere? A, asta ii liniarul meu de fapt, unde l-ai gasit? Nuuu, iti promit ca-i al meau, uite are un semn aici, l-am pierdut cand am pierdut si sacul cu echipamentul de sport...Madam, nu ati gasit un sac cu echipament de sport, sunt sigur/a ca l-am lasat in clasa asta...

- Pot sa ma duc sa arunc hartia asta la gunoi?

- Scriem ce-i pe tabla? Toooooooooot?!?

- A, acum nu scriem?!? Acum vorbim?...A, da...

- A, acum nu vorbim?!? Acum scriem?...A, da...

- Pot sa ma duc sa arunc hartia asta la gunoi?

- Sarim o linie? (asta m-am plictisit sa le-o zic, ca de la inceputul anului le-o zic de cate 10 ori inainte sa inceapa sa scrie, ca sa aiba loc sa puna pronuntia, si tot nu o fac, deci de fo saptamana nu le ma zic, inca mai intreaba si tot nu fac...)

- Lipim foaia?

- Pot sa scriu cu creion? (NUUUUUU)

- Pot sa scriu cu albastru?

- Pot sa ma duc sa arunc hartia asta la gunoi?

- Pot sa scriu cu negru?

- Pot sa scriu cu pixul?

- Nu mi-ati vazut esarfa/caciula/sacul de sport/caietul de nush ce?

- Pot sa ma duc sa arunc hartia asta la gunoi?

- Acum copiem lectia?

- Care-i lectia?

- Pot sa ma duc sa arunc hartia asta la gunoi?

- Copiem vocabularul?

- Care-i vocabularul?

- Copiem structurile?

- Care-s structurile?

- Alea-s temele pe data viitoare? (nu, asa imi place mie sa decorez tabla cu un text care seamana izbitor cu "devoirs pour le xx/xx")

- Pot sa ma duc sa arunc hartia asta la gunoi?

- Pot sa inchid geamul?

- Pot sa deschid geamul?

- Pot sa ma duc sa arunc hartia asta la gunoi?

 

Toate astea inmultite cu 5 per curs, cu mici variatii in ordine si intensitate. Si totusi is adorabili :)

Feedback profesional

Imi aduc aminte de pe cand eram fata la mama (nu chiar asa de mult de fapt), si meream de doua ori pe an in biroul sefului sa imi zica ce fac bine si mai putin bine si sa semnam o hartie cum ca suntem de acord cu faptele.

 

E, acele timpuri is de mult apuse (nu chiar asa de mult, de fapt), si azi imi iau inca o data portia de feedback de la elevi. Vine in clasa o eleva de anul trecut, nu chiar cea mai nesuferita, dar nici prea departe, cu care am avut meciuri nenumarate pe cand ne vedeam de trei ori pe saptamana si asistam neputincioasa la sedintele de machiaj si schimbat de barfe cu camarazii, si imi zice pe un ton suparat ca de ce nu i-am mai luat anul asta pe ei, ca lor le place de mine. Se tot invarte in jurul biroului, ca nu avea loc de mai multe de zis, din cauza a doi din cealalta clasa care venisera sa imi ceara o favoare. Unul din ei e indragostit de mine, dar incepe sa se vindece, ca nu mai vine sa ma vada singur, ci cu back-up.

 

Ne punem la lucru, ca voia sa schimbe ceva la o prezentare power point. Ma cert cu backup-ul, ca crede ca chiar nu stiu ce-i aia document facut cu apple si schimbat in word office pachetul ala gratuit si de baza (nu stiu, dar ma prefac destul de bine), corectez ceva in spaniola, adaug o terminatie amuzanta la nush ce, ne distram ca vai ce-o sa zica profa, ii zici ca eu am zis si te lasa in pace.

 

In drum spre iesire, imbulzindu-se in colega care a renuntat sa ma mai certe pare-se, imi arunca "Madam, va ador pentru ce faceti pentru mine".

 

Si nu am semnat nici un document, nu mi-a crescut salariul cu 0,3%, nu am nici un plan pentru urmatoarele sase luni de care sa depinda urmatoare marire de 0,2%. Imi creste numai inima.

Sa revizam asadar

Am terminat de corectat niste evaluari la astia micii, nu am luat decat 2 calmante. Nu au invatat nimic. Aveau de revazut there is / are, posesivul cu 's his / her si ceva vocabular pentru descrierea fizica. Pentru fiecare din astea am facut cate 2 cursuri, plus teme. Au facut un cacat, parca nu s-au itat in caietele alea niciodata, desi explicatiile is ca la armata, cu regula completata de ei, cu deducere de regula alea alea.

 

I-am luat "tare", cum au invtat temerarii care au luat 1 si 3 din 20. Pai am "revizat". Cum? Am deschis caietul si am citit de cateva ori. Si cum stii ca ai retinut? Pai nu stiu. De cate ori ai scris cuvintele noi, cu traducere cu tot? Niciodata. De cate ori ai recopiat regula? Niciodata. Bon. Incep cu metodologie de invatat engleza, in franceza, sa fie clar pentru toata lumea. Cand ajung acasa, ma asez la masa, deschid caietul, iau un creion si recopiez lectia si vocabularul cu traducere cu tot. Citesc de cel putin 5 ori, inchid caietul, recit, daca iese bine, inseamna ca am retinut ceva. Mai tarziu mai deschid o data caietul, mai citesc o data, inchid caietul, daca pot sa reproduc fara nici o greseala, am retinut. La sfarsitul caietului notez inca o data vocabularul si regulile de gramatica, si inainte de evaluari il recopiez inca o data pe o foaie. "Pai eu asa am facut" zice unul. Dau sa vad, maica-sa ii scrises tot, el completa nush ce pe ici pe colo. "Nu mama iti copiaza ce tre' sa inveti tu, daca ea copiaza, ea invata. Tu copiezi tot, ai inteles?". O inteles. Nu pot sa cred ca copiii astia nu stiu sa invete, nu imi aduc aminte ca mama sa fi facut teme cu mine dupa clasa a doua, cand aveam ceva de invatat pana nu stiam pe de rost fara nici o greseala nu ma sculam de la birou, la fel faceau si colegii mei. Astia deschid cartile sau caietele, citesc o data, au o idee vaga despre ce e vorba, si gata, au invatat.

 

Lectia de azi a fost in franceza, tema e sa o recopieze si sa o invete, plus sa faca corectia evaluarii, cine nu o face pentru maine, o face de doua ori pentru luni, daca nu e luni, e marti de 3 ori, daca nu e marti, e o ora de detentie de 5 ori.

 

Mi-a iesit bine, mai ales ca i-am impresionat cu supararea maxima si dezamagirea pentru rezultatele de cacat.

 

Umflandu-ma asa in pene, am trecut la aia mari, cu care trebuia sa fac un video despre Londra, si nu mi-am dat seama ca nu imi ajungea timpul sa il vada de 2 ori, deci nu am terminat cum voiam. Da' is destepti si fac singuri acasa. Nu ma mai autoflagelez, ca am fost prea impresionanta cu aia micii. Nu pot sa le fac chiar pe toate asa de bine.

Functionari si cetateni

Azi am avut drum pana la primarie, ca trebuia sa depun niste acte sa calculeze nu stiu ce pentru anul asta. Plec in genul bine stiut: fug dupa Philippe sa-i pun cizmele, pana iau haina de pe cuier, pleaca in camera, fug dupa el, isi da jos o cizma, ii pun haina, urla, il pun in carucior, isi da jos si aialalta cizma, i le pun inapoi, urla, caciula nu vrea sa si-o lase, durata povestii cam 10 minute.

 

Plecam linistiti asadar, ajungem la primarie, cald, fain, trei persoane inaintea mea, ma asez, mai vine o madam si un mesio cu o privire medie spre stoarsa. Nici n-am terminat bine de gandit ca asta ma intreaba ceva, cand se si lanseaza: "Cine-i ultima persoana". Scurt si eficient. Ii zic ca madam de langa mine. "Nu, nu, cine-i ultima persoana". I-o arat cu degetul pe respectiva, simt cum mi se urca tensiunea la loc, ca dupa plecarea linistita de acasa. "Nu, ca eu am fost aici inainte". Hai sictir, inaintea cui? Si atunci de de ma mai intrebi cine-i ultimul si nu ma crezi? O las balta, ca deveneam nepoliticoasa daca mai insistam cu cine-i ultimul inaintea cui si unde era el cand eu eram acolo si el nu era de fapt.

 

Intre timp vine o madam functionara la mine, imi verifica hartiile, le am pe toate bune, merge la madam urmatoare, si ascult cu toate intentia conversatia care a urmat:

- Nu aveti impozitul pe locuinta, e nevoie de toate actele.

- Pai (nu inteleg exact, desi eram foarte atenta) blabla pot sa il aduc dupa aia.

- Imi pare rau, dar nu pot sa iau dosarul fara hartia aia, mai bine mergeti si le aduceti pe toate odata

- Blablabla (vorbea cam incet) dar pot sa il aduc mai tarziu, adica numai ma duc pana acasa si il aduc.

- Va rog sa intelegeti ca nu pot sa iau dosarul asa, o sa reveniti cu toate hartiile peste o ora, nu e asa de multa lume, nu-i nici o problema.

- Blablabla dar pot sa il aduc mai tarziu, imediat vin inapoi.

 

Intre timp ma duc la ghiseu (inaintea aluia care era inaintea mea dar nu era de fapt), verifica actele, imi da nush ce hartie sa semnez, dau sa ies.

- Blablabla, dar va promit, pot sa il aduc mai tarziu...

- Madam, va rog sa intelegeti ca...

 

Ies.

Cateodata castigi, alta data, inveti

Azi am pornit bine cu aia micii, activitate de recapitulare, vocabular si structuri, ca maine au evaluare. Verific lectia, destul de multi au invatat destul de bine, alea alea, facem activitatea de vocabular, cauta si gasesc intrusul in cateva liste de cuvine si mai si explica de ce, in engleza, desi le-am zis ca in franceza e destul. Bravo lor. Mai fac si o corectie de greseli, le subliniaza si explica de ce e gresit. Chestia e ca atunci cand ma grabesc (corolar la citatul motivational de mai sus), iasa un cacat (mai mic sau mai mare, in functie de cat de tare ma grabesc). Am uitat sa ii fac sa repete cuvintele din listele alea, desi au destul de mult dificultati cu "daughter", "husband" si d-alde astea, dar na, imi zic ca le-am facut deja de doua ori, probabil ca nu au pierdut atat ca nu le-am mai repetat o data azi. Ma grabeam ca voiam sa fac un cantec cu ei, "Its a big, big world", si ii trebuia cam un sfert de ceas, sa asculte prima data, sa sublinieze cuvintele pe care le-au auzit din cate un minimal pair si dupa aia sa mai si cante de doua ori, ca eram sigura ca le place. Cantecele le fac ca sa se mai destinda un pic si sa mai castige ceva vocabular, ca nu pot inca sa le analizeze si sa vorbeasca despre ele ca niste profesionisti. Mai draga, si canta aia linistitii de numa', si fete si baieti, totul merge bine, au ascultat cam de 4 ori, nu mai ieseau din clasa, nu alta. Ceilalti s-au distrat mai mult, ca la sfarsit i-am intrebat de ce e fata aia trista si mi-au zis "fiindca e grasa". Mda. Aici am castigat azi, cu uitatul ala cu tot.

 

Vin aia marii, am vrut sa fac cu ei un cantec de Placebo, ca era destul de usor si puteau sa asculte o data ca sa zica daca e un cantec de "first date" sau "a break-up", si dupa aia sa noteze ce au inteles, mai ales ca repeta de destul de multe ori versurile si le zicea si incet. Am ascultat inca o data cantecul inainte sa vina, si mi-am zis ca perfect, i-am dat gata. Plus ca la sfarsit trebuia sa reformuleze niste versuri, ca asta tre' sa faca la final task. Na, incepem cu verificatul lectiei, primul pe care il ascult balbaie ca un incepator de a sasea. Mai balbaie si dupa ce il asculta colegii, ma enervez, le arat ca nu-mi place si le zic sa scoata o foaie si sa scrie rezumatul (istoria Angliei, in date mari). Inainte sa termine, suna alarma de incendiu. Mirific. Adun ce pot din foi si iesim, nu inainte sa-l calmez pe unul dinrte ei, care nu stiu de ce se enervase pe mine si pe viata in general si nu voia sa iasa din clasa, nici sa-mi dea foaia. Iesim pana la urma, si intram inapoi dupa 10 minute. Le dau foile inapoi, ca i-am auzit zicand ca nu au avut 10 minute cat le promisesem la inceput. Termina de scris, ala enervatul pe viata mi-o da cu 3 minute de intarzaiere, incepem cantecul. Jumatea din spate a clasei nu intelegea nimic. F$*&. Na, schimb cantarea, cu aia originala, se aude mai bine, dar nu de tot. Cacu-ma in el youtube si cantari care nu se aud cu volumul la maxim. Na, facem numai o strofa, inteleg totusi destul de bine cand o opresc din cand in cand, scriu pe tabla, mi se termina cacatul ala de carioca neagra de tabla alba, se ia curentul, nimeni nu mai vede nimic din ce scrisesem. Mai erau 10 minute pana la sfarsit, incerc sa ii fac sa reformuleze ce era pe tabla, incearca, le iese destul de bine, dar apuc sa fac fix un cacat din ce mi-am propus. Vine curentul, se termina cursul, au scris 2 strofe si 4 fraze de reformulari.

 

Oribil. Inspaimantator. Is zero. Am invatat ca nu tre' sa am incredere in youtube, si ca totusi daca le dau o hartie cu ceva versuri ca sa compelteze ei e mai bine dacat sa contez pe ei ca-s destepti si inteleg tot fara nici un ajutor. Am invatat.

D-ale scolii, aia "mari"

A, cu aia "mari" e alta poveste, anul asta am un fabulos grup de 32 de ei, nu mai e loc nici sa respiri in clasa, dar sunt cei mai buni la engleza si in general, ce mai, la crème de la crème. Iar ma apuca pe mine gandurile ca ce am pregatit e foarte usor pentru ei, mai ales ca nu le vorbesc decat in engleza, si baga tare, cu literatura, citit, ascultat fara fise alea alea. Ii vad ca tin pasul cum trebe, deci ma felicit, pentru prima oara tintesc drept si oblu si reusesc sa ii interesez si sa mai si plusez cu ceva.

 

Vad ca de fapt nu am tintit drept si oblu cand cativa elevi ma iau la sfarsitul unei ore si imi zic ca chestiile de care ziceam eu ca-s dificile li s-au parut usoare, si vice versa. Am renuntat sa mai tintesc de orice fel, fac ce am planificat sa fac si basta.

 

Sunt genul de elevi carora le zici o data ceva si tin minte pana la sfarsitul anului, trebile decurg normal, e perfect ce mai. Am cinci ore cu ei, din care 3 martea, din care doua de la 3 jumate la 5 jumate, cand ultima ora is atat de epuizati ca doua eleve la sfarsit plangeau de oboseala. Am schimbat placa, si martea ii litaratura si ultima ora filmul despre care citisem inainte. Am apucat sa fac cu ei Animal Farm, 1984, ceva fragment din Conan Doyle despre Sherlock Holmes, le-am dat strategii de lectura si le zic de fiecare data ca cititul intr-o limba straina se face la mai multe nivele, nu o sa inteleaga acum la fel de bine ca atunci cand citesc in franceza, dar tot sunt care se streseaza ca niste stresati ca nu inteleg fiecare cuvant. Le zic chestia asta la fiecare curs.

 

Sunt si inteligenti natural pe deasupra, ca atunci cand citesc tre' sa determine cine, ce, cand, unde, pozitia naratorului si ce iese in evidenta si eventual mesajul textului per ansamblu. Le-am zis ca atunci cand citesc si interpreteaza fiecare are alta opinie, si e normal, nu e chestie de bine sau rau in interpretare, si tine de cultura lor generala si de feelingul vizavi de text. Si scoate mai draga unul o chestie la care desteapta de mine nu se gandise nicidecum, in legatura cu Animal Farm, fragmentul cand noii lideri le expun regulile de la ferma. Na, vedem toate animalele cu nume cu tot, ce inseamna, porcii, ca sunt populatia care nu stie ce vrea, oile behaie in gura mare si nimeni nu mai intelege nimic si cainii tin locul politiailor. Si zice destepul asta ca oile sunt ca jurnalistii. Mai, si ma gandesc eu cum are dreptate si cum i-am zis ca ii destept si cum o sa ii iert cam multe dupa faza asta, ca e cam agitat el de felul lui si glumet. Creca i-o picat bine, ca de atunci parca s-a mai si calmat.

 

Mai este unul care atat de bine vede chestiile din texte ca ma sperie. Are niste interpretari super originale si inteligente, desi e cam discret in rest. Tace si face. Altul vorbeste o engleza cu un accent englezesc de ma da pe spate, a stat nush cati ani in Anglia, dar e cam lenes. I-am bagat pe gat Life of Pi, si a citit dragul de el totusi cinci capitole pe care mi le-a rezumat pe o foaie. Fain. Mai e o fata care si-a luxat glezna intr-o zi, si mi-a zis ca nu se duce la doctor ca tre' sa lipseasca de la scoala si nu vrea. Am tot insistat ca daca o lasa asa, o sa trebuiasca sa lipseasca probabil si mai mult, si a doua zi nu a fost de dimineata la ore, chestie pentru care s-a scuzat vreo 5 minute. Is nebuni unii, adorabili, dar nebuni.

 

Martea le duc biscuiti cand avem orele alea doua una dupa alta, facem o pauza de 5 minute si luam "goûter", abia asteapta, si ei, si eu.

 

Mai vin sa ma vada ex aia de a patra, simpaticii super agitati, dar cu care ma intelegeam asa de bine, ca madam, anul asta nu e ca si cu dumneavoastra, ca facem numai exercitii alea alea. Le zic ca fiecare profesor are stilul lui, si ca au ce invata de la fiecare. Nu-i treaba mea ce fac altii. La intalnirea individuala cu parintii astora mari, patru dintre ei mi-au zis ca le plac cursurile mele, patru din 25 cati am vazut e destul de bine, ma asteptam la remarca asta de la unul, maxim doi. Se mai intrebau si daca nu e prea greu, le-am explicat inca o data cum sta treaba cu contactul cu limba sraina la mai multe nivele, ca pot sa dau un text de-al lor alora mici si daca gasesc cine, cand, ce, unde si doua-trei detalii, inseamna ca pot sa citeasca textul la nivel A2 si ca eu sunt multumita.

 

Am observat o chestie care ma ajuta destul de mult (nu de fiecare data, dar de cele mai multe ori functioneaza impecabil), cand le zic sa se linisteasca sau sa taca, le multumesc dupa aia. De exemplu cand intra in clasa, nu le zic nimic, astept sa se calmeze, cand toti is linistiti le zic "thank you", si numai dupa aia "good morning/afternoon". Merge bine si individual, mai ales cu aia micii, lor le zic in franceza sa se calmeze, si le zic "merci" si prenumele. Se linistesc mai mult de 3 minute, si dupa aia ajunge sa ma uit la individul respectiv si se calmeaza fara sa mai zic nimic. Sunt a do ra bili.

D-ale scolii

Dupa doua luni si ceva, ma trezesc in sfarsit mai linistita dimineata, ca nu o sa le stric ziua piticilor cu lipsa mea de experienta si ca pot sa ii invat de fapt o limba straina. Ca in ultimele doua zile de vacanta am dormit fix nimic, gandindu-ma ca o sa fie iar ca anul trecut, eu in fata a 30 de zburdalnici care numa' de engleza nu au chef.
 

Piticii de a sasea (11 ani, dar primul an dupa scoala primara) is anul asta 30 in clasa, de obicei erau cate 25. Norocul meu ca nu stiu ce-i aia sa lucrez cu doojcinci, ca tot aud profesorii plangandu-se ca 30 ii cam mult. Problema mea e ca mereu ma gandesc ca ce fac cu ei ii prea simplu, desi stiu ca niciodata nu e simplu, deci hai sa rezolvam dilema cu inca ceva nopti nedormite si activitati de recapitulare de data, ani, numerale ordinale, anotimpuri etc. Pe care le rezolva destul de bine per global. La sedinta cu parintii de inceput (profesorii care anunta continutul si felul de a lucra) se ridica ceva glasuri cand iau cuvantul si imi zic ca ai lor nu au facut nimic in primara. Hai sictir. Noroc ca nu ma impresionez asa de repede la auzul vestilor proaste si contez pe minunata mea prezenta de spirit: "Is destepti si motivati, o sa poata sa faca tot ce le cer. Alte intrebari?" Nu.

 

Am petrecut asadar prima luna mai mult decat multumita de piticoti, si am rezolvat probleme importante pentru cursul de limba engleza, gen cum sa lipim foaia de lucru in mai putin de 5 minute in caiet si cum sa sarim o linie ca sa poata pune pronuntia si sa sublinieze silabele accentuate. O LU NA. Si azi mai sunt printre ei care lipesc foaia aia in 5 minute. Nu folosesc manualul lor, ca e de pe vremuri innegurat de indepartate, ci le fac eu cursurile de la cap la coada. Plus ca e plin de exercitii de gramatica si poze urate.

 

Au inteles destul de repede cum lucram, cu "final task" care pentru prima secventa era sa scrie o scrisoare unui englez cu care sa devina pen-pals, deci am tot stat o luna la prezentari, ce le place sa faca, ce stiu sa faca etc. Au citit scrisori si au scris mesaje pe foi albe, cu o foaie cu patratele dedesubt, ca sa arata totusi frumos. S-au descurcat destul de bine, au inteles cum se deruleaza cursurile (ne salutam, au doua minute sa repete lectia, doi-trei o prezinta la oral, iau note - bune, in general-, intreaba clasa de data, de vreme si cum se simt, facem preparation time structuri si vocabular si trecem la lectia propriu zisa: iau cuvantul sa prezinte ceva, sau citesc si fac un rezumat, sau asculta si fac un rezumat, sau scriu ceva) desi tot o luna i-am tot antrenat ca atunci cand vorbesc, nu tre' sa tina caietul deschis, nu tre' sa scrie, nu tre sa se joace cu penarele. Activitatile le fac pe fisa de lucru, si cand se termina lectia, au 10 minute sa o lipeasca si sa copieze ce-i pe tabla in caiete. Majoritatea au inteles, deci ii bine.

 

Cand am facut final task, aia cu scrisoarea pentru Robert, le-am dat bomboane (cica destreseaza si ii fac mai creativi) si am pus muzica. Am vazut relaxare instant pe fetele multora, care tremurau ca niste frunze cand au intrat in clasa. Scrisoarea a fost mai mult decat impresionanta, 70-80 de cuvinte, pentru elevi care au inceput engleza cu o luna in urma e destul de bine zic eu, majoritatea se indreapta vertiginos catre nivelul A2.

 

Ce e interesant e cum functioneaza clasele astea doua. Intr-una sunt mai multi baieti, destul de agitati, cam smecherasi, dar nu ca aia mari de anul trecut, care cand vad o musca zburand in clasa pot sa comenteze evenimentul cel putin 10 minute daca ii las. Cealalta clasa are o gramada de fete, desi cei mai buni elevi sint baieti, care pricep mult mai repede ce tre' sa faca, lucreaza super bine in grup (i-am asezat in grupe de cate 4), nu mai conteaza atat pe ajutorul meu. Cand termina lectia la oral (de exemplu ultima data le-am zis ca au ajuns intr-o tabara in Anglia si parte din ritualul de prezentare e sa isi prezinte cea mai buna prietena, le-am data vocabularul necesar pentru asta, si adjectivele posesive pentru structuri), dupa ce au luat cuvantul cel putin 6-7 elevi, le zic sa deschida caietele, sa lipeasca foaia si sa scrie pe curat, cu pronuntie cu tot. Asta e momentul linistit de la sfarsitul cursului, moment de care profit sa le pun muzica. Clasa linistita nu mai zice un cuvant, noteaza tot, mai dau din cap in ritmul muzicii, si termina totul la timp, isi fac bagajele si pleaca. Aialalti, cu care lucrez exact la fel in rest, incep sa vorbeasaca, sa comenteze cine stie ce, sa caute tuburi cu lipici, stilouri, pana cand inchid muzica. De multe ori nu termina de copiat in caiete ce trebe, temele nu-s notate in agenda si cand pleaca ii ca dupa furtuna. Ma rog.

 

La sfarsitul cursului cu linistitii, vine o fatuca de care imi place de numa si imi pune cate o inima pe tabla, eu ii pun doua langa, ne facem tzoc-tzoc din buze si iese fericita. E impresionant cat de putin le trebuie sa se simta bine. A, plus ca atunci cand iau cuvantul le dau cate un smiley, si la 3 smiley au cate un "mérite et progrès" in caietul de scoala, pe care le scriu diferit de la unul la altul, sa nu spuna ca ii mereu la fel. Clar ca abia astept sa ii vad in fiecare zi, si pe unii, si pe altii, te mai uiti ca de doua ori pe saptamana ma trezesc de la 6 ca sa fiu la scoala la 7 ca incep de la opt :)

Raspuns la scrisorica

Citii si eu parerea unei studente romance la Londra aici, si sar cu parerea mea:

Catre toti cei care se cred speciali pentru ca:

- locuiesc / nu locuiesc in Romania, America, Anglia, Franta etc
- cred / nu cred in Dumnezeu, Allah, Buddha etc
- asculta / nu asculta manele, rock, jazz etc
- au / nu au copii
- is / nu is albi, negri, rosii, galbeni, roz bonbon etc
- cred / nu cred ca democratia / comunismul / capitalismul sunt supersianumebe
- se inflameaza / nu se inflameaza patriotic
- fac / nu fac sex cu femei, barbati, ambii in acelasi timp
- fac / nu fac avort


SUNETI NISTE PROSTI

Functionari in vacanta

Mi-a dat mai o tzarasica timp hazbandul adresa unui centru de resurse pentru profesori, pe care l-a vazut intr-o pauza de pranz, la cam 20 de minute mers lent de noi. Mi-am facut bagajele asadar ieri (apa, suc, gustare, sepci, bomboane) si m-am dus dupa Vic la "centre aéré" ca sa purcedem toti trei catre respectivul centru. L-am scos pe la 5, ca inchideau la 6 jumate.

 

Cand il iau pe asta mare, il vad rosu ca un rac in obraji si cam lesinat. Ii dau repede sa bea, zice ca se simte bine, ca i-i cald de la soare. Cum evident nu i-a dat prin cap sa se duca la umbra, i-am zis de vreo patrujsiceva de ori sa nu mai stea in soare, ca o sa il doara capul alea alea. Imi place ca l-am tot intrebat "na, cum esti, nu ti-i prea cald, poti sa mergi, nu ti-i prea cald, sigur nu ti-i prea cald" si imi zice si el "et toi ça va, maman, tu as mis un jolie robe...aujourd'hui" (de fiecare data cand ii place cum sunt imbracata imi zice, si mai si pluseaza cu o privire super incantata, ma face sa ma simt ca un star).

 

Ne-am tarat dupa conversatie catre centrul ala in pas de melc in carje, si am ajuns pe la 5 jumate. Vorbesc cu doi mesio care se invarteau pe acolo, le explic ce vreau, imi zic ca da, am nimerit bine, dar in vacanta programul e pana la 6, sa revin maine. Ma uit la ceas, vad inca o data 5 jumate, vede ca sesizez discrepanta si imi zambeste intelegator: "madam, suntem in vacanta acum, dar din septembrie e deschis pana la 6 jumate". No, nu-i bai, ma gandesc eu, cine stie ce prostiute or mai fi si pe acolo, probabil nici nu o sa ma mai duc a treia oara.

 

Ne-am intors cu Vic in carucior si Philippe la el in brate, ca asta mare nu mai putea nici sa se tarasca in stil melc, am impins la ei peste doua poduri in plin soare de-am transpirat cinci litri dar ma felicitam ca anul asta nu am mai avut mirobolanta idee sa ma duc la Timisoara in iulie si august.

 

Azi pornesc iar catre centru, de data asta era deschis, madam de la receptie imi zice insa ca in vacanta nu imprumuta carti, dar daca am nevoie de ceva poate ca se va putea etc. Nu prea am inteles de ce zice ca nu poate, daca poate totusi daca insist. Imi face abonamentul, arunca o privire fisei de salar, zice ca o stie (banuiesc ca toti profesorii au acelasi tip de foaie), ma pune sa completez o hartie cu datele personale, imi face un card de acces si voilà, gata. Puteam sa fiu un hot de materiale didactice in serie, si as fi fost primita cu bratele deschise, mai ales ca se pot imprumuta 6 documente timp de 3 saptamani. Imi faceam stocul pentru tot anul. Ma rog.

 

Imi arata politicoasa raftul cu materiale de engleza, si surpriza, normal, e plin de tot felul de chestii interesante pentru toate clasele, pana la ultimul an de liceu. Am stat aproape o ora acolo, sa vad ce au, mai intreb o data, in caz ca, formulez intrebarea negativ (da, is desteapta totusi cateodata): "deci daca gasesc acum ceva, nu pot sa iau, nu?" imi raspunde evident ca nu. Cand termin de studiat dau sa plec, ii zic ca au chestii faine si imi raspunde ca daca vreau, pot sa si iau ceva, ca vara nu prea au multe cereri. O las balta, si ii zic ca vin in 22 august cand deschid sezonul la imprumuturi. Vacanta placuta i-am urat si m-am tarat peste alea doua poduri catre casa, fericita ca am gasit resurse. Si totusi ii scarbos de cald zilele astea.

And the Oscar for the best timing goes to...

...the unique moment when I realized curly (ok, and frizzy) hair is not that bad, just after buying 20 euros worth of supplies to straighten it up. I have not even been tempted to use a comb anymore, I just splash some water on it every morning and the curls (ok, and the frizzy stuff) are back. Revolutionary.

 

...the other unique moment when I have started to prepare my heels for summer sandals, rubbing and scrubbing them every night so that they look perfectly smooth in the sandals I have been planning to buy. Buying the sandals, "coup de cœur", yesterday, and they have a closed heel.

 

...going out with Philippe today, a walk carefully planned when the tree trimming team was working, so as not to be in the appartment when they were trimming the trees under our balcony. Just as we were getting out of the building, the team took a break and they strated working again at nap time. They will probably finish when the nap is over, if they don't manage to wake the little one up before that. Needless to say, MY nap is ruined.

 

...another unique yet slightly annoying moment when the holidays are officially starting, after having waited for it for something like 9 months, and wishing for it to hurry up every other second. That special day is here now and all I can think about is to go back to school, because I just like it there. This feeling of likeness will of course fade away as soon as I go back to school and the one where I wish for the holidays to come will settle back instead.

 

...it could go to this one: after being to the students' party 3 weeks ago, which was supposed to knock the walls down and let everyone know how hard they can party, I was slightly dissapointed: the girls came dressed normally and they hid in the toilets to appear with what I call very large belts around their buttocks, with heels so high that they couldn't walk on, literally, they were just standing next to the tables, tables which were full of candies and chips. There was no DJ, so every pupil took their turn every now and then to change the music, and they just couldn't make up their minds about what they wanted to listen to, so we got something like 50 songs in 20 minutes, of no morre than 30 seconds per song. Nobody was dancing, or when they were dancing, they were brutally stoppped by the wannabe DJ  "oh-let-me-play-this-one-I-absolutely-love-it" but the rest of us didn't. Whereas, at the teachers' party, the average age was something like... very hard to pronounce by the 14 years old, but there was: chicken BBQ, champagne, wine, salads, cakes, exotic sangria, nobody got drunk and at the end we were all dancing, inlcuding the 2 colleagues 2 years away from their retirement, on 80's hits the students hadn't even heard about. The DJ was great (the school's cook) and he didn't change his mind every 20 seconds. Who can party now, party pupils?

 

...this moment perhaps: I just want to buy something, and I really, but really, really can't get myself to think about something I need. Or want, for that matter. So I got everything that was on the shopping list and came back home.

 

...maybe this moment: the tree trimming team are on a break (again) but the construction team 100 metres down the street just started digging some holes in the concrete.

 

 

Isn't it just great being a teacher

Well, except for all those weird and annoying moments when students don't learn or they just chat. Those moments that just come one after another from September until June, and then in June they realise the teacher is not so bad, that she was right to ask them to learn the vocabulary and the lessons so that they can feel they are making a progress.

 

It is in June only that you hear a student say "Miss, you are a great teacher", and you are so moved that you can't say anything but "thank you" and smile, or when you have the back turned to the board and they come and write little sweet love messages in their lovely (but still) bizarre English "You are the best teacher of english, we learned a lot with you, thanks you, cheers". I have taught them to use Cheers at the end of a letter or email to a friend, and now they use it everywhere.

 

This morning I got another 2 messages from them, asking me how I was and what I was going to do today, it meant the world to me, while I was struggling to install I don't know what shitty CD on my computer which just wouldn't let me. I had to spend almost half an hour looking for some film on youtube about Alaska, which I found in the end, and it was not that bad either, they loved it and they asked me to go on a trip with them to Alaska next year.

 

Half of them are asking me to join the European section (5 hours of English every week, instead of 3, and it's got a nice reputation too), I hope it is because they have heard that I was going to teach this section next year. I had to say "no" because there are only 32 places and no one is planning on leaving it next year.

 

Anyways, for sweet instants like these I would be a teacher for the rest of my life and the next ones, should I be able to choose. I quickly forgot all the bad moments with them, and only remember the good ones, when they are just the greatest little people one could hope to be next to. I love them to bits.

A very good bad trip

Since we've had our kids and lost our social life, well not completely but enough to know almost everything about TV and series and even ancient China and Egypt and the birth of science and the likes, since that moment we sort of became alive extensions of our sofa. Mostly me, my better half usually gets stuck in front of the computer on a very cozy chair, playing I don't know what.

 

So, not to get lost in useless yet sad details, we pretend we're alive when we comment on movies or series. We have a strong penchant for The big bang theory and 30 Rock, although the latter doesn't always keep me awake until the end.

 

Tonight though it was a liiiitle different, we watched A very bad trip. With the usual apprehension of the American made film about lots of sex, drugs and alcohol, when they try to take it lightly and make fun of it but pretending not to, or the other way round, I'm not quite sure.

 

Instead we got this little piece of, well, I don't know how to call it, this piece that keeps me awake way past my bedtime, wanting to say how great it was. How many things can one say or do about a bachelor's party? I think they did not even stopped to analyze the question but went ahead and sketched what seems like 4 male stereotypes and they sent them over to Vegas. And the next day they woke up, so did the tiger in their bathroom and the little baby in the cupboard. They know how to take care of a baby for "it's not the first time" one of them found such a thing, and the tiger can just wait there. The thing is they lost the bridesgroom, Doug but they finally find a black Doug, for whon they pay a nice ransom to a Chinese guy, with "little Chinese balls". In an almost Shakespearean way, of course. The mistaken identities that is.

 

Something makes this bunch of not-so-original stereotypes very sweet and you can't even get yourelf to take the regular pee-break. You can't wait to see what they had been going through, you sneak short peaks as they go back to the hospital, to the wedding chapel, where Stu married a stripper, whose baby was in their hotelroom cupboard. And all this is very funny. And sweet. And you hope they win a lot of money in a casino to pay for the luxury suite, and the ruined car, and you wish Stu sayed married to the nice stripper and that white Doug gets back on time to go to his own wedding.

 

All is well that ends well, you know that things are going to end up just well, but you don't even have to willingly suspend your disbelief until it every cell in your brain hurts. You can just let them all relax and laugh your guts out, then remember funny scenes and talk about them over breakfast. The stereotypes in comedies have just reached new dimensions. It's more like a play, or, even better, a scene taking place in your neighbours' home. Loved it.

Bucataria franceza

Cum se schimba o bucatarie in Romania (sau cel putin cum as face eu personalmente): il prind pe nea Doru cand vine de la lucru, ii zic ca vreau sa schimb mobilele din bucatarie ca-s vechi si nu mai tin usile de cat se balangane Philippe pe ele, nea Doru imi zice ca se face, vine, masoara, imi da o data aproximativa de executie, executa, am mobila noua in bucatarie, platesc cu arginti sunatori, hai mersi si dau si o bere. Doua. Poate chiar trei. Timp scurs de la inceputul discutiei pana la a treia bere: cam o luna. Cost: mobilele si fo 300 de euro, ca ne cunoastem.

Cum se procedeaza in Franta:

- se cauta cataloage de bucatarie de la toate firmele care fac bucatarii, se uita in ele, nu se intelege nimic, ca mai toate au bucatarii cat salonul nostru, or bucataria noastra ii lunga si ingusta

- se injura

- se duce pe site-ul de la Ikea, acolo iti propun pe cineva care sa te observe si tu sa faci totul, la sfarsit ai de platit 500 de euro pe zi observatorul

- se inghite in sec, se discuta cu hazbandul

- se calculeaza bugetul, mare parte din el cica o sa se duca pe butoanele de la sertare, ca-s cele mai cu dichis. Bref.

- se pune la punct o strategie gen: suni la o firma, iei randevu cu un consilier maestru in bucatarii, discuti, iti da randevu cu un maestru in masurat exact o bucatarie, vine, masoara, iti ia 500 de euro si mai departe nush exact cum se procedeaza, dar banuiesc ca in felul cel mai scump cu putinta: nici o bucatarie din catalogul lor nu se potriveste cu a noastra, deci tre' sa o faca pe masura, deci o sa fie ca cum ar fi in aur masiv cu incrustatii de platina, de banii respectivi as putea sa mobilez 3 apartamente in Timisoara.

- se rediscuta cu hazbandu', ca daca l-am aduce pe nea Doru aici, face el tot. Nu, ca nu avem asigurare, ca daca se strica fo teava si inundam blocul nu ne ramburseaza nimeni deoarece nu am folosit maestrii bucatarari autohtoni cu autorizatie de la stat

- se asteapta, se mai uita din cand in cand prin cataloagele astora, de fapt nici nu imi plac chiar asa mobilele lor

- se mai discuta cu hazbandul una alta, dar tre' neaparat sa nu fim acasa o saptamana pana lucreaza astia de la 9 la 5, ca ce curu meu fac cu juniorii fara bucatarie si cu lucratorii acasa

- avem doar 3 saptamani vara asta cand nu suntem acasa, si ne apropiem vertiginos de inceputul primei

- se anchieteaza vag la gandul ca mai stam un an cu usile alea de abia se tin in balamale

- se impaca cu gandul

- se asteapta vara viitoare, sau poate aialalta, in functie de buget

Timp scurs: indefinibil. Cost: de la zero la 10000 euro

Problema rezolvata.