Si face, mai draga, noi specii destul de des. Una din ele e Homo Calatorus in Autobusus. Mai este si subspecia Calatorus in Metrous/Tramvaius, dar principala creanga de pe care au sarit e Calatorus in Autobusus.
Caracteristicile cele mai importante sunt: neintelegerea conceptului de coada. Adica, oamenii se strang in fata usii autogarii intr-o ordine non aleatoare a sosirii in fata usii respective. Se formeaza o subspecie a cozii, un grupuscul. Grupusculul sta inauntrul garii, ca afara nu e voie, zice un semn mare, pus in fata fiecarei usi. Noua specie de hominide nu poate descifra nici semnele, de unde un minigrupuscul de ei se gaseste mereu de partea cealalta a usii, afara. Cand autobuzul soseste, cei de afara se imping pe scari in sus, aia din gara la fel, cei din urma sunt mereu cei dintai.
Datul cu cardul de transport peste aparatul de validare sau bagatul biletului in alalalt aparat sunt deasemenea gesturi bizare, probabil aprig judecate ca nefolositoare sau de-a dreptul ridicole. Soferul (nu ca la Londra, cand nu pleaca pana nu composteaza sau cumpara bilet) le zice frumos buna ziua, da drumul la caseta cu "va rugam validati si mergeti in fundul autobuzului" si pleaca.
Nici semnul "in caz de afluenta, nu va asezati" nu e captat de neuronii noii specii. Stau, mai draga, ca niste plesti in cur pe cacaturile alea de scaune care se pliaza cand in jurul lor nu ai loc nici sa respiri. Se mai uita si urat daca ii calci pe picioare. Deh.
Ei se si reproduc, si progeniturile si le poarta in carucioare care ocupa fix tot locul din mijlocul autobuzului. In ce-a mai ramas din spatiu, se sta atarnat deasupra alora care nu-si ridica fesele in caz de afluenta si se mai si suporta privirile lor pline de repros, ca de, ii incomodezi. Carucioarele cele mai mari cu plozii cei mai galagiosi se transporta in autobuze la orele de varf, normal.
Noroc ca evoluam si ne reproducem si ne diversificam.
mercredi 28 septembre 2011
mardi 27 septembre 2011
Au inceput sa cada perle, si nu a stat
Am avut primul control cu astia mai mari. Am folosit si rasfolosit modalele, rasdiscutat si rasexemplificat, cu reguli si tot tacamul. La control (reading comprehension) textul era facut in asa fel incat sa poata da un sfat candidatului la echipa de fotbal a liceului. Ma intreaba daca-i obligatoriu sfatul asta, le zic ca daca citesc cu atentie o sa vada ca e nevoie, deci da. Unul singur si-a dat seama de sfatul respectiv, restul zero. Unul din ei zice "I don't have should for you", ca "should" exprima "un conseil".
Candidatul era Paul: la partea cu "spuneti daca e candidatul ideal pentru echipa voastra", au trecut pe rand de la "she is", la "they is" la "it's", nu stiu daca jumate din ei i-au facut dreptate si l-au considerat un "he". A, ba a fost unul care ii zice amabil "he don't candidat idéal because".
Eu is teapana de ceafa, dupa mega faringita si raguseala de saptamana trecuta. Nu-mi pot intoarce capul decat cu jumate de corp cu tot si doctorul mi-a dat niste decontractante. Ma fac sa ma simt ca dupa jumatea de joint testata la Amsterdam acu nush cati ani, minus starea de hlizeala constanta in care ma cacam pe mine de ras cand ma gandeam la Jack Malone din FBI Disparuti fara urma. Voilà.
Candidatul era Paul: la partea cu "spuneti daca e candidatul ideal pentru echipa voastra", au trecut pe rand de la "she is", la "they is" la "it's", nu stiu daca jumate din ei i-au facut dreptate si l-au considerat un "he". A, ba a fost unul care ii zice amabil "he don't candidat idéal because".
Eu is teapana de ceafa, dupa mega faringita si raguseala de saptamana trecuta. Nu-mi pot intoarce capul decat cu jumate de corp cu tot si doctorul mi-a dat niste decontractante. Ma fac sa ma simt ca dupa jumatea de joint testata la Amsterdam acu nush cati ani, minus starea de hlizeala constanta in care ma cacam pe mine de ras cand ma gandeam la Jack Malone din FBI Disparuti fara urma. Voilà.
samedi 24 septembre 2011
Curatenia de toamna la franceji
Se realizeaza in sensul ca Chirac (francez) a fost lasat sa "boleasca" linistit acasa de cand s-a redeschis procesul unde-l judeca pentru joburile alea fictive de pe cand era primar. Jérôme Kerviel Greuceanu Harap Alb (francez) de-o facut sa dispara 2 miliarde si ceva centime de la Société Générale: nu am mai auzit nimic de el, parca si el are un proces, sper sa nu se fi imbolnavit si asta subit. Continental continua sa inchida fabrici in Francia si sa angajeze muncitori in Timisoara, cu dooste si ceva de euro pe luna. Profii in Franta dispar, elevii sunt 28,4 pe clasa minim in primara.
Ce mai dispare, ce mai dispare, a, mai deunazi, celebrul si faimosul magazin de mancare inghetata de pe aici (francez), care a facut un miliard si dooste de milioane profit in 2010, vrea sa ii dea afara pe aia care livreaza marfa la domiciliu.
Iar a, inca nu l-au gasit pe nea capul de familie (francez) care si-a omorat nevasta si copiii, patru la numar, prin vara. Mai sunt si cativa soldati (francezi) care au disparut prin Afganistan, din cauza de deces.
Si asta e doar inceputul, caci intr-o tara ultradezvoltata, ce nu se vede, nu exista, deci problema-i (aproape) rezolvata. Grosul trebii a fost inceput de musiu ministrul justitiei acu fo' saptamana, el descinzand inconjurat de o gramada de jurnalisti si fotografi care sa imortalizeze momentul, istoric de altfel, pe Campiile Elizee locale. Tiganii romani care cersesc pe campiile astea ale lor, unde isi cumpara posete si brelocuri stimabilii turisti, vor disparea si ei, caci strica la imaginea Frantei, care traieste pentru turistii de pe Elizee, dupa cum se stie. Francezii amatori de vizitatori, dar nu si de miliardele lui Kerviel si ale lui Picard & co pot rasufla usurati. Sunt sigura ca o data alungat norul de cersetori romani, curatenia la francezi isi poate relua ritmul calm si neinfrigurat, cu rezultate mai mult decat satisfacatoare pentru alegatorul local.
Chestia e ca si pe minorii romani prinsi in flagrant delict de cersetorie (nu si de disparitii de miliarde din banii pusi deoparte de cetateni in simpaticele banci franceze) o sa ii dea afara, deci o sa rasufle dublu usurati autohtonii, si o sa intre in iarna cu zambetul pana la urechi. Noroc cu ministrul asta, ca altfel cine stie unde ar fi ajuns treaba cu cersetorii romani.
Ce mai dispare, ce mai dispare, a, mai deunazi, celebrul si faimosul magazin de mancare inghetata de pe aici (francez), care a facut un miliard si dooste de milioane profit in 2010, vrea sa ii dea afara pe aia care livreaza marfa la domiciliu.
Iar a, inca nu l-au gasit pe nea capul de familie (francez) care si-a omorat nevasta si copiii, patru la numar, prin vara. Mai sunt si cativa soldati (francezi) care au disparut prin Afganistan, din cauza de deces.
Si asta e doar inceputul, caci intr-o tara ultradezvoltata, ce nu se vede, nu exista, deci problema-i (aproape) rezolvata. Grosul trebii a fost inceput de musiu ministrul justitiei acu fo' saptamana, el descinzand inconjurat de o gramada de jurnalisti si fotografi care sa imortalizeze momentul, istoric de altfel, pe Campiile Elizee locale. Tiganii romani care cersesc pe campiile astea ale lor, unde isi cumpara posete si brelocuri stimabilii turisti, vor disparea si ei, caci strica la imaginea Frantei, care traieste pentru turistii de pe Elizee, dupa cum se stie. Francezii amatori de vizitatori, dar nu si de miliardele lui Kerviel si ale lui Picard & co pot rasufla usurati. Sunt sigura ca o data alungat norul de cersetori romani, curatenia la francezi isi poate relua ritmul calm si neinfrigurat, cu rezultate mai mult decat satisfacatoare pentru alegatorul local.
Chestia e ca si pe minorii romani prinsi in flagrant delict de cersetorie (nu si de disparitii de miliarde din banii pusi deoparte de cetateni in simpaticele banci franceze) o sa ii dea afara, deci o sa rasufle dublu usurati autohtonii, si o sa intre in iarna cu zambetul pana la urechi. Noroc cu ministrul asta, ca altfel cine stie unde ar fi ajuns treaba cu cersetorii romani.
jeudi 22 septembre 2011
Ce se-ntampla, profesore?
Mai sunt 4 saptamani si vine vacanta...am reintrat in ritmul atat de cunoscut al celor care merg la scoala: viata se traieste intre doua trimestre. Parca am renascut, nu ca nu mi-ar fi placut sa stau acasa cu piticii, a fost foarte fain si as mai face-o inca o data sau de doua ori, dar e atat de bine sa te infunzi in ce ti-i drag sa faci, ca e perfect, ce mai.
Am inceput sa "ne cunoastem" mai bine, s-a dus poleiala de la inceput, au inceput sa nu mai vina cu caietele, cu cartile, sa nu mai taca din gura decat daca le scriu observatii pe carnete. Aia micii si dulcii de a sasea s-au transformat in niste demoni, nu tac din gura nici 2 secunde. Nu prea stiu ce sa fac cu ei si cum sa fac, ca nu-s in stare sa se concentreze la un curs normal, le trebuie desene si poze si filme, de un' naiba sa le iau, la scoala si imprimanta alb-negru functioneaza o zi pe saptamana, si nu am gasit cablul de alimentare de la singurele doua boxe din colegiu ca sa merg cu laptopul meu. Nu am chef sa iau doua cartuse color pe luna ca sa le printez chestii si singura tabla electronica ii in sala 14, unde am curs o data pe saptamana. Inca nu-s atat de organizata ca sa fac chestii cu ea fix in ziua aia.
Azi aia micii s-au foit in spate 5 minute, ca ramasese un scaun gol in stanga. Ieri nu am scris data la tabla, iar mormaieli si nedumeriri, fosnaieli si "maaaadaaaaaame, ati uitat daaataaa". Aia marii-s teribili, au inceput cu minciunile "vai, dar nu azi e controlul, e luni, asa ati zis", "nu ati spus sa invatam lectia pe azi, e pe maine", dar cand ii intreb cati au invatat-o pe azi, mai mult de jumate ridica mana. A, am facut o lectura cu aia de a sasea, si dupa aia rezumatul la tabla si le-am cerut sa il invete, ca de obicei de 2 saptamani, in fiecare zi invata lectia de la tabla. Jumatate din ei au invatat TEXTUL...Cei si mai mari s-au prins ca nu numar cum trebuie minutele: le dau o limita de timp pentru activitati si daca vad ca merge repede, scurtez, zic "2 minute" desi ar mai fi ramas 5. Daca nu, invers, le mai dau cateva minute in plus. Azi la control am vrut sa termine mai repede, ca o lalaiau, si le zic ca dureaza 20 de minute in total, dar dupa cam putin timp ii anunt ca au mai ramas 5 minute. Musiu din fata se sesizeaza ca "ce scurte sunt minutele mele". M-o pufnit rasul, dar am intors-o ca oricum au intrat cu intarzaiere in clasa si de-aia se scurteaza timpul. Nu vreau sa le zic de metoda numaratului, ca dupa aia se intind ca elasticele si nu mai termina nimic, si asa cand zic ca au 5 minute, dupa 5 minute sunt care nici nu si-au deschis caietele.
Si oare si "pe vremea mea" eram asa de tolomaci de ne trebuiau explicatii kilometrice sa facem un lucru? Cand ii pun sa asculte ceva si le dau un exercitiu cu raspunsuri multiple, inca mai sunt care ma intreaba ce trebuie sa faca. Daca le cer sa sublinieze ceva, o fac cu rigla, si daca nu au, cer de la colegi. Mneferi sa incadrez ceva la aia micii la tabla, ca fac un dreptunghi tot cu liniarul, 5 minute de desen pentru un cacat. Sa nu uit, sa nu uit, sa nu uit, fac ovale, fac ovale, fac ovale.
Cam asa sta treaba, cursul meu de o data pe luna e in sensul ca vine o tanti si ne pune DVD-uri sau prezentari power point si vorbeste, vorbeste, vorbeste, 6 ore mi-a tocat creierii marti, cand am iesit imi exploda capul, nici foame nu imi era.
Oare am zis ca mintenas vine vacanta?
Am inceput sa "ne cunoastem" mai bine, s-a dus poleiala de la inceput, au inceput sa nu mai vina cu caietele, cu cartile, sa nu mai taca din gura decat daca le scriu observatii pe carnete. Aia micii si dulcii de a sasea s-au transformat in niste demoni, nu tac din gura nici 2 secunde. Nu prea stiu ce sa fac cu ei si cum sa fac, ca nu-s in stare sa se concentreze la un curs normal, le trebuie desene si poze si filme, de un' naiba sa le iau, la scoala si imprimanta alb-negru functioneaza o zi pe saptamana, si nu am gasit cablul de alimentare de la singurele doua boxe din colegiu ca sa merg cu laptopul meu. Nu am chef sa iau doua cartuse color pe luna ca sa le printez chestii si singura tabla electronica ii in sala 14, unde am curs o data pe saptamana. Inca nu-s atat de organizata ca sa fac chestii cu ea fix in ziua aia.
Azi aia micii s-au foit in spate 5 minute, ca ramasese un scaun gol in stanga. Ieri nu am scris data la tabla, iar mormaieli si nedumeriri, fosnaieli si "maaaadaaaaaame, ati uitat daaataaa". Aia marii-s teribili, au inceput cu minciunile "vai, dar nu azi e controlul, e luni, asa ati zis", "nu ati spus sa invatam lectia pe azi, e pe maine", dar cand ii intreb cati au invatat-o pe azi, mai mult de jumate ridica mana. A, am facut o lectura cu aia de a sasea, si dupa aia rezumatul la tabla si le-am cerut sa il invete, ca de obicei de 2 saptamani, in fiecare zi invata lectia de la tabla. Jumatate din ei au invatat TEXTUL...Cei si mai mari s-au prins ca nu numar cum trebuie minutele: le dau o limita de timp pentru activitati si daca vad ca merge repede, scurtez, zic "2 minute" desi ar mai fi ramas 5. Daca nu, invers, le mai dau cateva minute in plus. Azi la control am vrut sa termine mai repede, ca o lalaiau, si le zic ca dureaza 20 de minute in total, dar dupa cam putin timp ii anunt ca au mai ramas 5 minute. Musiu din fata se sesizeaza ca "ce scurte sunt minutele mele". M-o pufnit rasul, dar am intors-o ca oricum au intrat cu intarzaiere in clasa si de-aia se scurteaza timpul. Nu vreau sa le zic de metoda numaratului, ca dupa aia se intind ca elasticele si nu mai termina nimic, si asa cand zic ca au 5 minute, dupa 5 minute sunt care nici nu si-au deschis caietele.
Si oare si "pe vremea mea" eram asa de tolomaci de ne trebuiau explicatii kilometrice sa facem un lucru? Cand ii pun sa asculte ceva si le dau un exercitiu cu raspunsuri multiple, inca mai sunt care ma intreaba ce trebuie sa faca. Daca le cer sa sublinieze ceva, o fac cu rigla, si daca nu au, cer de la colegi. Mneferi sa incadrez ceva la aia micii la tabla, ca fac un dreptunghi tot cu liniarul, 5 minute de desen pentru un cacat. Sa nu uit, sa nu uit, sa nu uit, fac ovale, fac ovale, fac ovale.
Cam asa sta treaba, cursul meu de o data pe luna e in sensul ca vine o tanti si ne pune DVD-uri sau prezentari power point si vorbeste, vorbeste, vorbeste, 6 ore mi-a tocat creierii marti, cand am iesit imi exploda capul, nici foame nu imi era.
Oare am zis ca mintenas vine vacanta?
mercredi 21 septembre 2011
Arbitrariul semnului lingvistic: "respect"
Zice in wikipedia francezilor urmatoarele (ca in DEX online nu gasesc etimologia pana la capat): "Du latin respectus (« regard en arrière ; égard ; refuge »), dérivé de respicere (« regarder en arrière, derrière soi »). Ce dernier est formé sur le radical de specere (« regarder ») avec le préfixe re- exprimant le retour en arrière, la répétition."
De unde pana unde cuvantul asta a ajuns sinonim cu "teama"?! Sau cu tacutul din gura in fata unei persoane considerate mai sus cu o treapta pe scara sociala (sau oricare alta scara) decat noi? Sau cu executatul de ordine cand nu intelegi motivele? "Trebuie sa respecti pe [mama, tata, profesori, sef, directori] sa faci ce zice / sa nu comentezi / sa nu pui intrebari". 'te fleosc. Ce are a face "uitatul de doua ori" inainte de a deschide gura cu ne-exprimatul punctului de vedere in cazul in care ai o alta parere decat a interlocutorului?
Daca respectivul zice o tampenie cat Eurasia, eu sa dau din cap incurajator, doar ca sa ii "arat respect"? Si ala e multumit?
A nu se confunda cu politetea, un set de conventii sociale care fac viata in comun mai usoara. Daca intri intr-o incapere cu mai multi oameni, dai "buna ziua", daca cineva vorbeste, il asculti pana la capat, sau il intrerupi politicos. Daca nu esti de acord, poti sa o spui pe un ton normal, si daca nu ai chef de o discutie in contradictoriu, poti si sa te retragi, fara a jigni persoana respectiva. A nu se confunda cu "faci cutare si cutare pentru ca asa zic eu, care sunt unul din cei din paranteza dreapta de mai sus".
Pentru mine respect e respiratul de 10 ori inainte de a raspunde cuiva intr-o situatie sensibila, uitatul de doua ori la o persoana inainte de a o califica definitiv si irevocabil plus incercarea de a intelege ce-o face sa actioneze sau sa gandeasca in felul respectiv. Doar atata "respect" pot sa am: nu pot sa aprob "din respect" pe cineva, nu pot sa nu dau explicatii cand cer cuiva sa faca ceva (inclusiv progeniturilor si elevilor).
Asta ca am auzit prin sala profilor discutii despre respect, ca elevii nu indraznesc sa deschida gura in fata nu stiu carui profesor, era invidiat ca e "respectat". Ala nu-i respectat, ala le starneste teama elevilor. Elevi care o sa devina amploaiatii / cetatenii care nu indraznesc sa deschida gura in fata sefului / conducerii. Aia nu o sa faca greve. Din respect.
De unde pana unde cuvantul asta a ajuns sinonim cu "teama"?! Sau cu tacutul din gura in fata unei persoane considerate mai sus cu o treapta pe scara sociala (sau oricare alta scara) decat noi? Sau cu executatul de ordine cand nu intelegi motivele? "Trebuie sa respecti pe [mama, tata, profesori, sef, directori] sa faci ce zice / sa nu comentezi / sa nu pui intrebari". 'te fleosc. Ce are a face "uitatul de doua ori" inainte de a deschide gura cu ne-exprimatul punctului de vedere in cazul in care ai o alta parere decat a interlocutorului?
Daca respectivul zice o tampenie cat Eurasia, eu sa dau din cap incurajator, doar ca sa ii "arat respect"? Si ala e multumit?
A nu se confunda cu politetea, un set de conventii sociale care fac viata in comun mai usoara. Daca intri intr-o incapere cu mai multi oameni, dai "buna ziua", daca cineva vorbeste, il asculti pana la capat, sau il intrerupi politicos. Daca nu esti de acord, poti sa o spui pe un ton normal, si daca nu ai chef de o discutie in contradictoriu, poti si sa te retragi, fara a jigni persoana respectiva. A nu se confunda cu "faci cutare si cutare pentru ca asa zic eu, care sunt unul din cei din paranteza dreapta de mai sus".
Pentru mine respect e respiratul de 10 ori inainte de a raspunde cuiva intr-o situatie sensibila, uitatul de doua ori la o persoana inainte de a o califica definitiv si irevocabil plus incercarea de a intelege ce-o face sa actioneze sau sa gandeasca in felul respectiv. Doar atata "respect" pot sa am: nu pot sa aprob "din respect" pe cineva, nu pot sa nu dau explicatii cand cer cuiva sa faca ceva (inclusiv progeniturilor si elevilor).
Asta ca am auzit prin sala profilor discutii despre respect, ca elevii nu indraznesc sa deschida gura in fata nu stiu carui profesor, era invidiat ca e "respectat". Ala nu-i respectat, ala le starneste teama elevilor. Elevi care o sa devina amploaiatii / cetatenii care nu indraznesc sa deschida gura in fata sefului / conducerii. Aia nu o sa faca greve. Din respect.
Care pe care
Io nu-s chitibusara (tare) de felul meu, da-mi place sa fac lucrurile bine (dupa puteri). Mai dau in bara cateodata, o mai iau de la capat, pana iese treaba. Treaba asta iese cu putin efort, cascat ochii sau urechile sau fiecare cu reteta lui. De exemplu, vorbitul corect, sau scrisul corect. Nu-i mare lucru sa faci greseli, ne intelegem oricum, "m-ai" bine sau mai putin bine, dar de ce sa nu fie bine din prima?
Avem o limba, destul de usoara zic eu (fata de franceza, de exemplu), ce naiba o maltratam asa, mai ales la televizor, mai ales la televiziunea nationala internationala?! Cum poti sa ii iei un interviu unui om si sa il intrebi "si tepe, ai luat?". In fata blocului la o bere si o samanta, merge, dar la ditamai televiziunea romana?! Si omul sa ii dea inainte cu "nevasta-mea care fara ea nu stiu ce m-as fi facut", "succesul care l-am avut" si "care"-le asta imprasiat asa in nestire, parca ar fi noul "deci". Dixit mama ca e saracu' de doispe ani in Spania si o fi uitat limba. Pai francezi care stau in nu stiu ce tari exotice de do'oj de ani vorbesc la fel de bine franceza si la fel de prost engleza, aia de ce pot sa nu uite limba lor?
Nu vreau sa o iau pe panta patrioto-limba noastra-i o comoara, da' asa-i de mangaietor la urechi cand auzi cate o persoana vorbind mai acatarii, parca are si gandurile asezate mai frumos si si pricepe mai repede ce-i zici. De asta imi place franceza, are un registru oral pe care il dibuiesti destul de repede si apoi vine greul, la scris, parca-i alta limba. Si sa scrii un mail oarecare iti cere un efort de gandire, alte prepozitii, alte locutiuni, alte timpuri, e ca si cand esti obisnuit sa mananci pe masa de cafea in sufragerie si dintr-o data treci in salon cu un serviciu complet, cu furculita de peste cu tot.
Nu-i musai, da-i tare fain.
Avem o limba, destul de usoara zic eu (fata de franceza, de exemplu), ce naiba o maltratam asa, mai ales la televizor, mai ales la televiziunea nationala internationala?! Cum poti sa ii iei un interviu unui om si sa il intrebi "si tepe, ai luat?". In fata blocului la o bere si o samanta, merge, dar la ditamai televiziunea romana?! Si omul sa ii dea inainte cu "nevasta-mea care fara ea nu stiu ce m-as fi facut", "succesul care l-am avut" si "care"-le asta imprasiat asa in nestire, parca ar fi noul "deci". Dixit mama ca e saracu' de doispe ani in Spania si o fi uitat limba. Pai francezi care stau in nu stiu ce tari exotice de do'oj de ani vorbesc la fel de bine franceza si la fel de prost engleza, aia de ce pot sa nu uite limba lor?
Nu vreau sa o iau pe panta patrioto-limba noastra-i o comoara, da' asa-i de mangaietor la urechi cand auzi cate o persoana vorbind mai acatarii, parca are si gandurile asezate mai frumos si si pricepe mai repede ce-i zici. De asta imi place franceza, are un registru oral pe care il dibuiesti destul de repede si apoi vine greul, la scris, parca-i alta limba. Si sa scrii un mail oarecare iti cere un efort de gandire, alte prepozitii, alte locutiuni, alte timpuri, e ca si cand esti obisnuit sa mananci pe masa de cafea in sufragerie si dintr-o data treci in salon cu un serviciu complet, cu furculita de peste cu tot.
Nu-i musai, da-i tare fain.
vendredi 9 septembre 2011
In mijlocul actiunii
Incep cu o mea culpa, greseala de debutant arhi incepator, executata cu hiperkineticii de a patra. Cum n-am apucat sa le dau teama in liniste colegilor dinaintea lor, ca sunase, am zis ca schimb metoda. Am facut un exercitiu (gap filling) si al doilea, cam la fel, era tema de casa. Dupa ce l-am corectat la tabla pe primul, m-o pur si simplu mancat in cur sa le zic ca al doilea e tema pentru data viitoare. Beeeeei, incep astia micii sa se bage pe sub banci, sa scormoneasca in ghiozdane, sa caute, sa caute, sa cada penare pe jos, pixuri, etichete cu nume, toooot: cotrobaiau dupa agende sa-si noteze tema. Am pierdut cel putin 5 minute cu miscarea asta, ca dupa aia au inceput sa povesteasca, evident, ca dupa orice cacat care ii scoate din "atmosfera de lucru", ca vad ceva pe geam sau cate un coleg nu pronunta bine.
A doua chestie interesanta e ca mi-au dat un englez in clasa de non francofoni, debutanti in engleza. Colegii ma linistesc, ca nu o sa ramana la mine: sper din tot sufletul ca nu, pentru binele lui, ca "what's your name" si "where do you live" le-a invatat acu fo unspe ani. Ma mir totusi ca nu l-au inscris la alta limba straina de la inceput, de ce sa il tot mute de la una la alta, ma rog, retoric ma intreb.
A treia chestie: vreau sa vad daca positive reinforcement functioneaza asa cum am auzit ca ar trebui sa faca. Ascult doua domnisoare din a sasea, pe cele despre care stiam ca o sa raspunda cum trebuie, si le iau caietele de corespondenta. Colegii sa uitau cu interes si nedumerire la ele cum sedeau frumos pe catedra pe timpul orei. La sfarsit le scriu ca ce fain au invatat lectia si felicitari, si le-am cerut sa fie semnata de parinti observatia. Noa, asa multumire si satisfactie nu am mai vazut de mult pe fata cuiva. Stiu ca circula vorba in scoala cu viteza luminii, sper sa povesteasca la unu' altu' ca Madame ii felicita daca invata si sa se puna pe treaba. Mai un an-doi, pana cand parerea parintilor conteaza pentru ei, ca dupa aia, potopul.
Inca mai simt fluturasi cand ma gandesc ca luni ma duc iar la scoala.
A doua chestie interesanta e ca mi-au dat un englez in clasa de non francofoni, debutanti in engleza. Colegii ma linistesc, ca nu o sa ramana la mine: sper din tot sufletul ca nu, pentru binele lui, ca "what's your name" si "where do you live" le-a invatat acu fo unspe ani. Ma mir totusi ca nu l-au inscris la alta limba straina de la inceput, de ce sa il tot mute de la una la alta, ma rog, retoric ma intreb.
A treia chestie: vreau sa vad daca positive reinforcement functioneaza asa cum am auzit ca ar trebui sa faca. Ascult doua domnisoare din a sasea, pe cele despre care stiam ca o sa raspunda cum trebuie, si le iau caietele de corespondenta. Colegii sa uitau cu interes si nedumerire la ele cum sedeau frumos pe catedra pe timpul orei. La sfarsit le scriu ca ce fain au invatat lectia si felicitari, si le-am cerut sa fie semnata de parinti observatia. Noa, asa multumire si satisfactie nu am mai vazut de mult pe fata cuiva. Stiu ca circula vorba in scoala cu viteza luminii, sper sa povesteasca la unu' altu' ca Madame ii felicita daca invata si sa se puna pe treaba. Mai un an-doi, pana cand parerea parintilor conteaza pentru ei, ca dupa aia, potopul.
Inca mai simt fluturasi cand ma gandesc ca luni ma duc iar la scoala.
jeudi 8 septembre 2011
Arbitarariul semnului lingvistic: "datorie"
Ce plm e aia "datorie", in afara carpacirii gaurii din buzunar cu bancnotele unuia care vrea sa te ajute sa o carpacesti? Ai luat un ban/bun de la careva, ai o datorie pana cand il dai inapoi.
"Datorie fata de tara" - ce-i aia tara (?) dar ma rog, alta tema, alta discutie. Ce datorie am eu fata de entitatea respectiva? Votez o data la patru - cinci ani pe unii care imi spun ca daca ii votez o sa faca aia si aialalta. Deci un fel de contract: eu fac ceva, ei imi dau altceva in schimb. Deci, unde sta datoria mea fata de entitatea asta?
"Datorie fata de copii" - i-ai facut, te ocupi de ei, simplu. Nu exista nici o datorie, nici nu inteleg cum vad unii chestia asta ca pe o datorie.
"Datorie fata de parinti" - la fel: te-au facut, se ocupa de tine. Nu le-ai cerut sa te faca, sa lucreze in plus sau in minus pentru tine, sa treaca mari inspumate in stil fluture ca sa "ai ce pune in gura".
"Datorie" spusa ca pe ceva suprem, ultim, fata de omenire sau un exemplar al ei in special - daca simti ca trebuie sa dai ceva inapoi cuiva, da, e "datorie". Daca o simti asa ca pe o chestie care te roade si te simti maret facand ceva deosebit si clasificandu-l apoi drept "datorie", e mai mult ca sigur orgoliu. Persoana respectiva o sa iti fie etern "indatorata" chiar daca tu nu aveai nici o datorie fata de ea, deci nici o nevoie sa faci lucruri epopeice.
"Datorie fata de tara" - ce-i aia tara (?) dar ma rog, alta tema, alta discutie. Ce datorie am eu fata de entitatea respectiva? Votez o data la patru - cinci ani pe unii care imi spun ca daca ii votez o sa faca aia si aialalta. Deci un fel de contract: eu fac ceva, ei imi dau altceva in schimb. Deci, unde sta datoria mea fata de entitatea asta?
"Datorie fata de copii" - i-ai facut, te ocupi de ei, simplu. Nu exista nici o datorie, nici nu inteleg cum vad unii chestia asta ca pe o datorie.
"Datorie fata de parinti" - la fel: te-au facut, se ocupa de tine. Nu le-ai cerut sa te faca, sa lucreze in plus sau in minus pentru tine, sa treaca mari inspumate in stil fluture ca sa "ai ce pune in gura".
"Datorie" spusa ca pe ceva suprem, ultim, fata de omenire sau un exemplar al ei in special - daca simti ca trebuie sa dai ceva inapoi cuiva, da, e "datorie". Daca o simti asa ca pe o chestie care te roade si te simti maret facand ceva deosebit si clasificandu-l apoi drept "datorie", e mai mult ca sigur orgoliu. Persoana respectiva o sa iti fie etern "indatorata" chiar daca tu nu aveai nici o datorie fata de ea, deci nici o nevoie sa faci lucruri epopeice.
A doua zi de scoala
Azi am terminat turul claselor: aia de-a sasea au ramas la fel de draguti ca la inceput. Pacat ca am avut un listening (o sa folosesc termenii englezesti, nu de lene, ci pentru ca ilustreaza mai bine ce se intampla in clasa) unde l-am crezut pe cuvant pe directorul adjunct ca boxele de la comp functioneaza bine. Bine, cand nu sunt treij de elevi in clasa, de unde aia din fund nu au auzit mai nimic. Dar cum ei sunt elevi gigea gigea, au rezolvat de la bine in sus exercitiile care veneau cu listening-ul asta. Mi-am dat seama ca am facut prea multe pentru puterile lor (listening, TO BE, pairwork pentru introducing each other, intonatia in wh-questions plus recapitularea de la inceput), ca pe la sfarsit erau doi-trei care nu terminasera de copiat nici primele 2 randuri de la tabla. Tre' sa reduc drastic numarul de activitati, maxim 3 pe ora, ca sa aiba timp sa scrie cele 5-6 randuri de lectie.
Regruparea de a patra: m-am certat cu ei serios, ca rad ca prostii cand indrazneste sa scoata cate ceva in engleza un coleg mai ratacit asa, si care vrea sa faca treaba. Ca zice bine sau nu, sunt doi pe care i-am luat la ochi ca au intrecut masura. I-am zis unuia dintre ei, mai in privat, mai sa auda toti, ca e rautacios daca rade de colegii lui care nu zic bine, si si mai rautacios daca zic bine. Maine le iau agendele si ii notez (la trei notari pe aceeasi tema se vad cu dirigintele).
A treia - clasa sase m-au dezamagit total: am facut un listening, au ascultat de 3 ori, au facut bine exercitiile during-listening si cand sa faca rezumatul la ce au auzit, cu liste de cuvinte ca sa ii ajute, nu au facut nimic. Nici in franceza. Ma asteptam de la ei sa produca urmatoarea opera literara: "There are five people living in the flat. There are 6 rooms in the flat. They don't often have parties and they rarely have guests". Adverbele de frecventa erau intr-un MCQ, eu le-am dat "people, rooms, parties, guests". Nu au facut nici macar o amarata de propozitie subiect-predicat. Data viitoare discutam cu note.
Aia de a patra - clasa unu, de ma temeam ca sunt bilingvi, is pe nicaieri. M-am plimbat pe la mai mult de jumate din ei cu cosul de gunoi ca sa scuipe gumele de mestecat. Clownul clasei e unul dragut, inalt si care face pe prostul, se pare ca e pe gustul gagicii dragute, inalte, din fata lui, care face pe smechera.
A treia - clasa doi is toti niste hiperkinetici. Mai ales unu' mic cu freza à la McHammer, pe care l-am transbordat de urgenta la masa de langa mine, cu spatele la clasa. S-a linistit instant si a facut si treaba.
Sunt totusi multumita ca macar exista un fel de disciplina in clase, lucrez de departe mult mai usor cu ei decat cu nebunii de la liceu, din 2009. Acu' sa vedem in ce ritm avanseaza, ca nici sa stau dupa miculutii aia sa copieze 3 cuvinte in 5 minute nu-mi vine sa accept asa usor. Nu-s dezamagita (mai deloc).
PS: Victor ii racit, cu o tona de muci, tuseste, pe mine ma doare-n gat...
Regruparea de a patra: m-am certat cu ei serios, ca rad ca prostii cand indrazneste sa scoata cate ceva in engleza un coleg mai ratacit asa, si care vrea sa faca treaba. Ca zice bine sau nu, sunt doi pe care i-am luat la ochi ca au intrecut masura. I-am zis unuia dintre ei, mai in privat, mai sa auda toti, ca e rautacios daca rade de colegii lui care nu zic bine, si si mai rautacios daca zic bine. Maine le iau agendele si ii notez (la trei notari pe aceeasi tema se vad cu dirigintele).
A treia - clasa sase m-au dezamagit total: am facut un listening, au ascultat de 3 ori, au facut bine exercitiile during-listening si cand sa faca rezumatul la ce au auzit, cu liste de cuvinte ca sa ii ajute, nu au facut nimic. Nici in franceza. Ma asteptam de la ei sa produca urmatoarea opera literara: "There are five people living in the flat. There are 6 rooms in the flat. They don't often have parties and they rarely have guests". Adverbele de frecventa erau intr-un MCQ, eu le-am dat "people, rooms, parties, guests". Nu au facut nici macar o amarata de propozitie subiect-predicat. Data viitoare discutam cu note.
Aia de a patra - clasa unu, de ma temeam ca sunt bilingvi, is pe nicaieri. M-am plimbat pe la mai mult de jumate din ei cu cosul de gunoi ca sa scuipe gumele de mestecat. Clownul clasei e unul dragut, inalt si care face pe prostul, se pare ca e pe gustul gagicii dragute, inalte, din fata lui, care face pe smechera.
A treia - clasa doi is toti niste hiperkinetici. Mai ales unu' mic cu freza à la McHammer, pe care l-am transbordat de urgenta la masa de langa mine, cu spatele la clasa. S-a linistit instant si a facut si treaba.
Sunt totusi multumita ca macar exista un fel de disciplina in clase, lucrez de departe mult mai usor cu ei decat cu nebunii de la liceu, din 2009. Acu' sa vedem in ce ritm avanseaza, ca nici sa stau dupa miculutii aia sa copieze 3 cuvinte in 5 minute nu-mi vine sa accept asa usor. Nu-s dezamagita (mai deloc).
PS: Victor ii racit, cu o tona de muci, tuseste, pe mine ma doare-n gat...
mercredi 7 septembre 2011
Prima zi de scoala
Pun eu ceasul de cu seara sa sune pe la cam asa, 6 fara un sfert, ca de, poate cele trei randuri de haine pregatite nu erau exact ce voiam la ora aia. Suna la 5 jumate, oricum eram trezita de la 4. Imi termin aranjatul, hainele erau OK, imi pun ochelarii si catinel catinel catre tramvai. Ajung in statie, parca nu vad chiar asa de bine cu ochelarii, ii dau jos, aaa, constat ca nu erau aia de soare, era doar foarte noapte afara. In transport doar doi man in black-si cu ipad si ziare electronice si cativa turisti.
La Défense abia se trezea, buticuri deschise pe jumate, ochi carpiti, cafele din belsug. Busul vine la timp, am si loc. Ajung in clasa, pe la 7 jumate, dau sa ma conectez la faimoasa interfata ca sa ii pun absenti pe aia care nu vin de la 8, nu mere. Numai absentele nu, restul da. Fuga la unu-altu', nu-i nimeni, nu-i bai, sa vina supraveghetorii sa le dau hartie cu absentii.
Ma duc sa iau elevii din curte, is frumos aliniati cate doi in fata la opspce numarul salii de clasa, intram, ii asez, SUNT LINISTITI. NU VORBESC. ZIC BUNA ZIUA. AU CAIETE. AU CREIOANE. SUNT LINISTITI. Is in al douazecilea cer si ceva. Astia erau cei de care ma temeam mai tare, "aia mari", plus ca e clasa de la coada, deci nivel si disciplina egal cu aproape zero absolut. Da' de unde, fac tot ce le zic, numai ca nu prea stiu sa vorbeasca in engleza.
Le-am dat o fisa de Classroom English, sa traduca din franceza in engleza, sunt care nu stiu cum se zice "raspuns", "a intelege". Ma mir, dar totusi, STAU LINISTITI. A, inainte facusem un contract de clasa, in care i-am pus sa semneze ca o sa aiba material cu ei, atitudine corecta si ca o sa isi faca temele. Am si tradus in engleza si am facut si fonologie cu ei pe frazele alea. Cuvintele accentuate subliniate cu verde, accentul in cuvant cu bulina rosie dedesubt. A mers struna.
Un singur tartacuta s-a gasit sa faca pe nebunul, a ajuns sa ma uit urat la el ca sa nu mai rada ca un magar ca nu stie sa zica "a invata", si sa il amenint ca ne vedem cu el si dirigintele in particular. Pe la jumatea cursului si-a revenit, l-am laudat de doua trei ori ca dibuise nush ce corect si gata, la sfarsit era al meu.
Aia micii, de a sasea is niste minuni. Nici nu deschid caietele daca nu le zici sa o faca. Scriu fiecare cuvant, cu spatii cu tot, unul dintre ei m-a intrebat cum sa scrie data, ca am pus-o mai tarziu pe tabla si el deja umpluse primul rand de pe pagina. Sa mori de drag nu alta, i-am zis sa o scrie unde vrea el, dar a strambat din nas, asa ca i-am pus dejtu unde am crezut ca e bine pe caiet.
Grupul de non francofoni sunt doar 4, ar fi trebuit sa fie 5, dar brazilianul probabil ca e la plaja. Ala micu' din Sri Lanka vorbeste si engleza si franceza cu un accent indian, dar nu cunoaste bine nici una din limbi. Polonezele sunt super atente insa cu una din ele ma inteleg ca ii traduce aialalta in poloneza. A patra e din Coasta de Fildes cred, zice ceva de fiecare data cand o intreb, dar numai prostii in engleza. Indianul se baga peste tot, le corecteaza pe fete si ii cu scarmuci pe cur, nu poate sa stea in loc o clipa.
Daca cei din a treia - clasa sase sunt asa de cuminti, ma astept ca aia din a treia - clasa doi sa fie perfecti. A patra - clasa unu o fi bilingvi. In genere, deocamdata bibilii astia mi-au intrecut toate asteptarile, am asa fluturasi peste tot cand ma gandesc ca o sa lucrez cu ei tot anul, sunt niste dulci, si dupa cum a inceput treaba nu cred ca o sa se acreasca prea tare, imi zice mie al cinspelea simt.
La Défense abia se trezea, buticuri deschise pe jumate, ochi carpiti, cafele din belsug. Busul vine la timp, am si loc. Ajung in clasa, pe la 7 jumate, dau sa ma conectez la faimoasa interfata ca sa ii pun absenti pe aia care nu vin de la 8, nu mere. Numai absentele nu, restul da. Fuga la unu-altu', nu-i nimeni, nu-i bai, sa vina supraveghetorii sa le dau hartie cu absentii.
Ma duc sa iau elevii din curte, is frumos aliniati cate doi in fata la opspce numarul salii de clasa, intram, ii asez, SUNT LINISTITI. NU VORBESC. ZIC BUNA ZIUA. AU CAIETE. AU CREIOANE. SUNT LINISTITI. Is in al douazecilea cer si ceva. Astia erau cei de care ma temeam mai tare, "aia mari", plus ca e clasa de la coada, deci nivel si disciplina egal cu aproape zero absolut. Da' de unde, fac tot ce le zic, numai ca nu prea stiu sa vorbeasca in engleza.
Le-am dat o fisa de Classroom English, sa traduca din franceza in engleza, sunt care nu stiu cum se zice "raspuns", "a intelege". Ma mir, dar totusi, STAU LINISTITI. A, inainte facusem un contract de clasa, in care i-am pus sa semneze ca o sa aiba material cu ei, atitudine corecta si ca o sa isi faca temele. Am si tradus in engleza si am facut si fonologie cu ei pe frazele alea. Cuvintele accentuate subliniate cu verde, accentul in cuvant cu bulina rosie dedesubt. A mers struna.
Un singur tartacuta s-a gasit sa faca pe nebunul, a ajuns sa ma uit urat la el ca sa nu mai rada ca un magar ca nu stie sa zica "a invata", si sa il amenint ca ne vedem cu el si dirigintele in particular. Pe la jumatea cursului si-a revenit, l-am laudat de doua trei ori ca dibuise nush ce corect si gata, la sfarsit era al meu.
Aia micii, de a sasea is niste minuni. Nici nu deschid caietele daca nu le zici sa o faca. Scriu fiecare cuvant, cu spatii cu tot, unul dintre ei m-a intrebat cum sa scrie data, ca am pus-o mai tarziu pe tabla si el deja umpluse primul rand de pe pagina. Sa mori de drag nu alta, i-am zis sa o scrie unde vrea el, dar a strambat din nas, asa ca i-am pus dejtu unde am crezut ca e bine pe caiet.
Grupul de non francofoni sunt doar 4, ar fi trebuit sa fie 5, dar brazilianul probabil ca e la plaja. Ala micu' din Sri Lanka vorbeste si engleza si franceza cu un accent indian, dar nu cunoaste bine nici una din limbi. Polonezele sunt super atente insa cu una din ele ma inteleg ca ii traduce aialalta in poloneza. A patra e din Coasta de Fildes cred, zice ceva de fiecare data cand o intreb, dar numai prostii in engleza. Indianul se baga peste tot, le corecteaza pe fete si ii cu scarmuci pe cur, nu poate sa stea in loc o clipa.
Daca cei din a treia - clasa sase sunt asa de cuminti, ma astept ca aia din a treia - clasa doi sa fie perfecti. A patra - clasa unu o fi bilingvi. In genere, deocamdata bibilii astia mi-au intrecut toate asteptarile, am asa fluturasi peste tot cand ma gandesc ca o sa lucrez cu ei tot anul, sunt niste dulci, si dupa cum a inceput treaba nu cred ca o sa se acreasca prea tare, imi zice mie al cinspelea simt.
lundi 5 septembre 2011
Pe vremea mea...
Am terminat liceul de o suta de ani si ceva, generala de parca si mai multi. Mama ma trimitea la scoala de dimineata, fara cheie la gat, ca era bunica-mea acasa sa ma astepte, spre deosebire de vecina Lili, pe care o invidiam enorm, ca era asa de matura cu cheia la gat si singura acasa pana la 4 cand venea maica-sa.
Eram in clasa C, mutata de la o alta generala, nimerisem in clasa "de adunaturi". Aveam sala noastra de clasa, din care ne mutam din cand in cand sa ne uitam la drojdie de bere si drosofile melanogaster la microscop in laboratorul de biologie. Lamele de microscop veneau de la mama, ca lucra la laborator. Fata de masa de pe catedra era cumparata la comun, mai puneam bani si pentru motorina sa dezinfecteze podelele inainte de 15 septembrie. Daca stricam ceva prin clasa, noi reparam, pe banii nostri. Cartile erau gratuite, mai noi sau mai raschirate si exercitiile rezolvate cu stilou cu cerneala, de cele mai multe ori rezolvarile erau proaste. Mancam sandvisuri cu gem de prune sau zacusca in pauza de la 12 fara zece la 12 si zece. Sport faceam in curtea scolii, jucam handbal sau saream la groapa cu nisip (vara, ca iarna era cu zapada), ne mai si dadeam peste cap cateodata in sala. Eu nu reuseam sa ma dau peste cap si sa ma cracanez nu stiu cum cand aterizam inapoi pe cur. Pe tabla se scria cu creta si o stergea elevul de serviciu la pauza sau cand era nevoie. Daca faceam galagie, ne dadea afara (NU pe mine, asa, in general) si elevii "scosi" stateau pe coridor. Din cand in cand mai faceam pe elevii de serviciu, ii intrebam ce cauta pe cei care intrau in liceu. Profesorii faceau prezenta cu catalogul, care era sau la ei sau in cancelarie. Nu cred ca vreun profesor a sunat vreodata un parinte sa-i spuna ca progenitura e absenta la prima ora. Daca un profesor ne zicea sa cumparam nu stiu ce carte, faceam pe dracu in patru si in 2 zile o aveam.
E, asta era pe vremea mea. Pe vremea astora, prezenta se face cu calculatorul, la ora 8 si 13 (dupa pauza de pranz) in primele 2 minute, situatia e trimisa la consilierul de educatie care suna imediat parintii. La liceul unde eram inainte vorbeau de implementarea unui sistem care sa trimita sms direct parintilor pentru fiecare absenta. Tinerii merg la cantina, au cel putin o ora pentru asta. Parintii nu pot fi facuti sa ia alte carti decat ce li se da de la scoala, de multe ori se dau manuale din care au studiat ei insisi. Nimeni nu poate sa atinga vreun elev, daca vrei sa il dai afara il trimiti la consilier cu un alt coleg, nu il iei tu de mana si il treci de partea aialalta a usii (sa nu se spanzure pe hol, ca ala de 11 ani acu' o luna). Parintii trebuie sa stie ce face plodul in tot momentul: in fiecare zi se completeaza online caietul de curs. Daca un elev e absent si cutarica prof nu a completat caietul, tanarul nu invata nimic "ca nu era trecut in caiet". Parintii te contacteaza pe mail daca nu gasesc cursul la timp online. Nu au sali de clasa fixe, toti se muta, si profesorii si elevii. Dirigintii ii au pe cate un an, in caz ca sau unii sau altii discuta serios de sinucidere dupa ceva timp petrecut impreuna. La sport fac: role, inot si alte chestii exotice, cu echipamentul scolii sau platit de "conseil général" (nu stiu cine-i asta, mi-i lene sa-l gugaluiesc). Conseil asta le da si cadouri daca fac proiecte faine, de exemplu ipaduri sau ipoduri. Eu primeam carti pentru premiul intai, si alea cand erau bani, daca nu, aveam numai coronita, pe care mi se pare ca o platea (sau si comanda) mama.
In conditiile astea, elevii mai recenti vin la scoala "sa se vada cu prietenii". Dixit coordonatoarea, si o cred.
Eram in clasa C, mutata de la o alta generala, nimerisem in clasa "de adunaturi". Aveam sala noastra de clasa, din care ne mutam din cand in cand sa ne uitam la drojdie de bere si drosofile melanogaster la microscop in laboratorul de biologie. Lamele de microscop veneau de la mama, ca lucra la laborator. Fata de masa de pe catedra era cumparata la comun, mai puneam bani si pentru motorina sa dezinfecteze podelele inainte de 15 septembrie. Daca stricam ceva prin clasa, noi reparam, pe banii nostri. Cartile erau gratuite, mai noi sau mai raschirate si exercitiile rezolvate cu stilou cu cerneala, de cele mai multe ori rezolvarile erau proaste. Mancam sandvisuri cu gem de prune sau zacusca in pauza de la 12 fara zece la 12 si zece. Sport faceam in curtea scolii, jucam handbal sau saream la groapa cu nisip (vara, ca iarna era cu zapada), ne mai si dadeam peste cap cateodata in sala. Eu nu reuseam sa ma dau peste cap si sa ma cracanez nu stiu cum cand aterizam inapoi pe cur. Pe tabla se scria cu creta si o stergea elevul de serviciu la pauza sau cand era nevoie. Daca faceam galagie, ne dadea afara (NU pe mine, asa, in general) si elevii "scosi" stateau pe coridor. Din cand in cand mai faceam pe elevii de serviciu, ii intrebam ce cauta pe cei care intrau in liceu. Profesorii faceau prezenta cu catalogul, care era sau la ei sau in cancelarie. Nu cred ca vreun profesor a sunat vreodata un parinte sa-i spuna ca progenitura e absenta la prima ora. Daca un profesor ne zicea sa cumparam nu stiu ce carte, faceam pe dracu in patru si in 2 zile o aveam.
E, asta era pe vremea mea. Pe vremea astora, prezenta se face cu calculatorul, la ora 8 si 13 (dupa pauza de pranz) in primele 2 minute, situatia e trimisa la consilierul de educatie care suna imediat parintii. La liceul unde eram inainte vorbeau de implementarea unui sistem care sa trimita sms direct parintilor pentru fiecare absenta. Tinerii merg la cantina, au cel putin o ora pentru asta. Parintii nu pot fi facuti sa ia alte carti decat ce li se da de la scoala, de multe ori se dau manuale din care au studiat ei insisi. Nimeni nu poate sa atinga vreun elev, daca vrei sa il dai afara il trimiti la consilier cu un alt coleg, nu il iei tu de mana si il treci de partea aialalta a usii (sa nu se spanzure pe hol, ca ala de 11 ani acu' o luna). Parintii trebuie sa stie ce face plodul in tot momentul: in fiecare zi se completeaza online caietul de curs. Daca un elev e absent si cutarica prof nu a completat caietul, tanarul nu invata nimic "ca nu era trecut in caiet". Parintii te contacteaza pe mail daca nu gasesc cursul la timp online. Nu au sali de clasa fixe, toti se muta, si profesorii si elevii. Dirigintii ii au pe cate un an, in caz ca sau unii sau altii discuta serios de sinucidere dupa ceva timp petrecut impreuna. La sport fac: role, inot si alte chestii exotice, cu echipamentul scolii sau platit de "conseil général" (nu stiu cine-i asta, mi-i lene sa-l gugaluiesc). Conseil asta le da si cadouri daca fac proiecte faine, de exemplu ipaduri sau ipoduri. Eu primeam carti pentru premiul intai, si alea cand erau bani, daca nu, aveam numai coronita, pe care mi se pare ca o platea (sau si comanda) mama.
In conditiile astea, elevii mai recenti vin la scoala "sa se vada cu prietenii". Dixit coordonatoarea, si o cred.
Cand io ma uit la filme
Mai deunazi m-am uitat la Inglorious Basterds ala. De pe fotoliu. La un moment dat mi-am luat perna si m-am mutat pe canapea, langa consort. M-am tot uitat la film pana am adormit.
Ieri am avut asa, ca un chef sa ma uit iar la film. 21 Grams. L-am gasit pe arte in engleza. Caca maca. Seam Penn moare prin sinucidere si mai cativa mor prin diverse moduri.
Ieri am avut asa, ca un chef sa ma uit iar la film. 21 Grams. L-am gasit pe arte in engleza. Caca maca. Seam Penn moare prin sinucidere si mai cativa mor prin diverse moduri.
samedi 3 septembre 2011
Intoarceri din vacanta
M-au revenit vecinii de vizavi si de dedesubt dupa cum urmeaza: ala de la trei de vizavi care tot in curu' gol sa uita la televizor in fiecare seara, ala de la nush ce etaj de la blocul de mai incolo care face sex cu gagica in bucatarie, asta de subt noi care freaca niste corzi de chitara de la 10 seara pe o durata nedefinita, aia de la patru de vizavi care au 5 copii intr-o camera. Au reusit sa-l adoarma pe bebe intr-o juma' de ora - record absolut.
Nu pune mana, mami, e caca!
Printre cele un trilion de lucruri pe care nu le inteleg inca in unele relatii parinti-copii e vesnicul dus cu zaharelul: "nu pune mana, e caca", "nu fa prostii ca vine nush cine si te ia", "papa, ca daca nu vine catelul/pisica/alta faptura non-umana si-ti mananca din farfurie", "hai grabeste-te ca vine politia".
Pe mine cel mai tare deocamdata ma deranjeaza cum la unii (inclusiv la mama) tot ce-i interzis, e caca. Numai pe "caca" il are in gura asta micu, ca-i ud pe haine sau are ciocolata pe la gura sau pune mana pe nush ce in parc. Eu una folosesc "caca" cand e caca in scutec si atat (sau poate si rahatii de caini parizieni de pe trotuare - apropos, saptamana asta a trecut unul cu un aspirator sa ii stranga de prin fata blocului). Ce rost are sa zici caca la tot? Ca cica nu intelege, ca car ca mar. Pai cu atat mai mult, de ce sa il minti, de ce sa nu-i zici "ala-i un fruct sturcit" in loc de eternul produs al digestiei? Cateodata cica se grabesc, si merge mai repede decat cu explicatii in fraze complexe. Cred ca un "nu, nu-i voie" clar si hotarat e mai cinstit si mai limpede decat categorisirea in clasa excrement.
Alta: "fa aia, ca daca nu, nush cine vine si face si drege (de obicei politia sau tiganii)". No zau? Nu se poate o amenintare care sa aiba un rost, de exemplu "nu te uiti la desene/nu iesi in parc/mergi la colt". O fi mic si cu un aer neajutorat, dar chiar sa-l trateze de idiot absolut nu prea da bine. Mai da-o naibii de ultima lingura de mancare sau graba la intoarcerea acasa sau mai stiu eu ce pe care nu-l face bine, ii al tau, l-ai facut, ai rabdare cu el.
Alta la parc: ce se mai supara unii parinti ca progenitura nu vrea sa se joace de-a ce vor ei. "Pai de ce stai aici pe banca, du-te si te joaca la [x,y,z] ca daca nu plecam acasa, de-aia am venit la parc, sa nu te joci?". Pai cum, nu sunt la parc ca sa se simta copilul bine? Daca asta se simte bine sa stea pe banca, ce are? Sau nu manifesta un interes debordant pentru noua masina sau ce-o mai fi adus adultul cu ei? Ete fleosc.
M-am (aproape) inervat din cauza asta. Ca-i aud pe langa mine si imi polueaza fonic cadrul de viata.
Pe mine cel mai tare deocamdata ma deranjeaza cum la unii (inclusiv la mama) tot ce-i interzis, e caca. Numai pe "caca" il are in gura asta micu, ca-i ud pe haine sau are ciocolata pe la gura sau pune mana pe nush ce in parc. Eu una folosesc "caca" cand e caca in scutec si atat (sau poate si rahatii de caini parizieni de pe trotuare - apropos, saptamana asta a trecut unul cu un aspirator sa ii stranga de prin fata blocului). Ce rost are sa zici caca la tot? Ca cica nu intelege, ca car ca mar. Pai cu atat mai mult, de ce sa il minti, de ce sa nu-i zici "ala-i un fruct sturcit" in loc de eternul produs al digestiei? Cateodata cica se grabesc, si merge mai repede decat cu explicatii in fraze complexe. Cred ca un "nu, nu-i voie" clar si hotarat e mai cinstit si mai limpede decat categorisirea in clasa excrement.
Alta: "fa aia, ca daca nu, nush cine vine si face si drege (de obicei politia sau tiganii)". No zau? Nu se poate o amenintare care sa aiba un rost, de exemplu "nu te uiti la desene/nu iesi in parc/mergi la colt". O fi mic si cu un aer neajutorat, dar chiar sa-l trateze de idiot absolut nu prea da bine. Mai da-o naibii de ultima lingura de mancare sau graba la intoarcerea acasa sau mai stiu eu ce pe care nu-l face bine, ii al tau, l-ai facut, ai rabdare cu el.
Alta la parc: ce se mai supara unii parinti ca progenitura nu vrea sa se joace de-a ce vor ei. "Pai de ce stai aici pe banca, du-te si te joaca la [x,y,z] ca daca nu plecam acasa, de-aia am venit la parc, sa nu te joci?". Pai cum, nu sunt la parc ca sa se simta copilul bine? Daca asta se simte bine sa stea pe banca, ce are? Sau nu manifesta un interes debordant pentru noua masina sau ce-o mai fi adus adultul cu ei? Ete fleosc.
M-am (aproape) inervat din cauza asta. Ca-i aud pe langa mine si imi polueaza fonic cadrul de viata.
vendredi 2 septembre 2011
And the answer is...
"Look at it this way: Does it bother you that there are places outside your skin - and you're not in them? That you come to a sudden end at the top of your skull - and then there's nothing but air? Of course not. So why should it bother you that there'll be times when you won't be around - any more than you care that there are places that you don't occupy? You think your life is going to be undone - cancelled out somehow - just because it has an end? Does the space above your head cancel out your body? Everything has boundaries. Nothing stretches on forever - in any direction."
"It's seeing the life of your body as the life of one person that's the illusion. The idea that "you" are made up of all the events since your birth is nothing but a useful fiction. That's not a person: it's a composite, a mosaic [...] One day, someone, somewhere, will think as you did, act as you did. Even if it's only for a second or two, that person will be you." (Greg Egan, The Walk, Axiomatic)
If I didn't know better, I would think that I'm unique. That my eyes somehow see things differently, that my brain functions in a very original way, providing me night and day with feelings and emotions noone else could ever experience. That somehow, "I" exist in a certain place and time, and everything else revolves around "me". And on the other hand, there's this void looking back at me, like a twisted, dark mirror, every time I start asking questions, as stupid as they may be. They can be very stupid. I am actually swallowing my own tail and imperceptibly becoming that void altogether. And I'm not even sad, not even scared, it's the way things should be, I can't do anything to change this and I don't even want to. So what if there's another human being who thinks and acts just like me? It can be "me", why worry about this? Why become desperate, unless I believed that there was something utterly original, impossible to reproduce, about me? There isn't. "Me" isn't.
The answer to life the universe and everything is 42 (and we are most probably just stardust, right?).
"It's seeing the life of your body as the life of one person that's the illusion. The idea that "you" are made up of all the events since your birth is nothing but a useful fiction. That's not a person: it's a composite, a mosaic [...] One day, someone, somewhere, will think as you did, act as you did. Even if it's only for a second or two, that person will be you." (Greg Egan, The Walk, Axiomatic)
If I didn't know better, I would think that I'm unique. That my eyes somehow see things differently, that my brain functions in a very original way, providing me night and day with feelings and emotions noone else could ever experience. That somehow, "I" exist in a certain place and time, and everything else revolves around "me". And on the other hand, there's this void looking back at me, like a twisted, dark mirror, every time I start asking questions, as stupid as they may be. They can be very stupid. I am actually swallowing my own tail and imperceptibly becoming that void altogether. And I'm not even sad, not even scared, it's the way things should be, I can't do anything to change this and I don't even want to. So what if there's another human being who thinks and acts just like me? It can be "me", why worry about this? Why become desperate, unless I believed that there was something utterly original, impossible to reproduce, about me? There isn't. "Me" isn't.
The answer to life the universe and everything is 42 (and we are most probably just stardust, right?).
Dezumflarea
Azi, sedinta mare, toata ziua, de la 9 dimineata. Eu sunt "Ionà" prof stagiar, nu inteleg cum se face ca pot sa pronunte corect "Joana", dar nu "Ioana". Englezii imi ziceau "Aiona". La inceput ne face prezentare de lucrari de ameliorare a cladirilor, este un balcon nou pe undeva si un plastic deasupra intrarii in cantina. Dupa aia vine prezentarea de noua interfata pentru note si absente, inca mai sunt unii care au nevoie de 10 pagini recto-verso ca sa inteleaga cum functioneaza noul "instrument", care e ca ala vechi numai diferit. Intrebari din public: "ce-i aia un avatar?". Raspuns: "daca nu intelegeti ceva, intrebati elevii hahaha".
Am o colega care vorbeste foarte incet, in soapta. Se tine la distanta regulamentara, ba chiar se trage inapoi, si susura suav printre buze. Barbatul a parasit-o cand era cu a doua fata in leagan. O alta de o anumita varsta are botox in buza de sus exclusiv, dar ambele se bucura de o nuanta de roz aprins, inconjurata de o linie neagra. Proful de sport e "cool guy", cu margele de lemn la gat si o barbita "bilet de metrou" sub buza de jos. Directorul isi vopseste parul in socolatiu inchis si face bale la coltul stang al gurii cand vorbeste.
O sa predau la trei nivele, dar pentru a treia (a opta la noi) nu exista manual, adica au unul de acu 20 de ani, inutilizabil, cu casete video si audio. "Casete"...de cand nu am mai pronuntat cuvantul asta. O colega draguta mi-a dat manualul de a treia si caietul de exercitii. Am un credit de 2000 de copii pe care o sa il termin in maxim 3 saptamani cred. Reprografia nu functioneaza din cauza de lipsa de manipulator.
Sfatul tutoresei "fii un mic dictator": o sa il aplic la litera, stie ea ce stie.
Dupa pranz, sedinta se deruleaza in continuare cu noii profi, printre care si eu, pe culoar, ca in sala se ocupau exclusiv de diriginti. Am frecat menta prin curte si m-am mai dus sa o vad pe secretara, cu care nu m-am mai certat de data asta. Am completat corect cele jde pagini pentru diverse chestii, pe fiecare am trecut cel putin o data adresa, numele, numarul de asigurat social si numarul de telefon. Pe doua din ele l-am trecut si pe consort, cu numele, adresa, numarul de asigurat social si numarul de telefon. Daca eram divortata sau nemaritata, ar mai fi trebuit sa completez alte 4 hartii. Ufff...
Cand a venti randul noilor profi sa fie sedintati in particular, am povestit 10 minute de una alta, dupa care am luat la cunostinta de anumite probleme originale, cu care te intalnesti o data la o suta de ani, ale colegei de germana, dar care tinea mortis sa le insire secunda cu secunda in fata tuturor. Ne-au povestit si despre caietul de "liaison" cu parintii, pe care completezi tot felul de chestii, 99% probleme si sanctiuni. Pe ultima pagina sunt 10 linii unde poti sa te manifesti pozitiv.
Pe la 4 si un sfert s-a terminat sedinta, am prins un autobuz pe picior de plecare din statie, tramvaiul la fel, am ajuns acasa in 45 de minute. Luni am training pe bune pentru noua interfata de note si absente, 3 ore lungi si late, ca unii mai au nevoie si "sa vada" cum se face, nu le ajung 10 pagini recto-verso de instructiuni si print screen-uri...
Am o colega care vorbeste foarte incet, in soapta. Se tine la distanta regulamentara, ba chiar se trage inapoi, si susura suav printre buze. Barbatul a parasit-o cand era cu a doua fata in leagan. O alta de o anumita varsta are botox in buza de sus exclusiv, dar ambele se bucura de o nuanta de roz aprins, inconjurata de o linie neagra. Proful de sport e "cool guy", cu margele de lemn la gat si o barbita "bilet de metrou" sub buza de jos. Directorul isi vopseste parul in socolatiu inchis si face bale la coltul stang al gurii cand vorbeste.
O sa predau la trei nivele, dar pentru a treia (a opta la noi) nu exista manual, adica au unul de acu 20 de ani, inutilizabil, cu casete video si audio. "Casete"...de cand nu am mai pronuntat cuvantul asta. O colega draguta mi-a dat manualul de a treia si caietul de exercitii. Am un credit de 2000 de copii pe care o sa il termin in maxim 3 saptamani cred. Reprografia nu functioneaza din cauza de lipsa de manipulator.
Sfatul tutoresei "fii un mic dictator": o sa il aplic la litera, stie ea ce stie.
Dupa pranz, sedinta se deruleaza in continuare cu noii profi, printre care si eu, pe culoar, ca in sala se ocupau exclusiv de diriginti. Am frecat menta prin curte si m-am mai dus sa o vad pe secretara, cu care nu m-am mai certat de data asta. Am completat corect cele jde pagini pentru diverse chestii, pe fiecare am trecut cel putin o data adresa, numele, numarul de asigurat social si numarul de telefon. Pe doua din ele l-am trecut si pe consort, cu numele, adresa, numarul de asigurat social si numarul de telefon. Daca eram divortata sau nemaritata, ar mai fi trebuit sa completez alte 4 hartii. Ufff...
Cand a venti randul noilor profi sa fie sedintati in particular, am povestit 10 minute de una alta, dupa care am luat la cunostinta de anumite probleme originale, cu care te intalnesti o data la o suta de ani, ale colegei de germana, dar care tinea mortis sa le insire secunda cu secunda in fata tuturor. Ne-au povestit si despre caietul de "liaison" cu parintii, pe care completezi tot felul de chestii, 99% probleme si sanctiuni. Pe ultima pagina sunt 10 linii unde poti sa te manifesti pozitiv.
Pe la 4 si un sfert s-a terminat sedinta, am prins un autobuz pe picior de plecare din statie, tramvaiul la fel, am ajuns acasa in 45 de minute. Luni am training pe bune pentru noua interfata de note si absente, 3 ore lungi si late, ca unii mai au nevoie si "sa vada" cum se face, nu le ajung 10 pagini recto-verso de instructiuni si print screen-uri...
jeudi 1 septembre 2011
Numai in Franta
Ma tot chinuiam eu pe la inceputul anului sa aflu ce si cum cu stage asta al meu, cate persoane intrebam, atatea raspunsuri primeam de la rectorat: ca il termin cu 8 ore pe saptamana ca asa l-am inceput, ba ca cu 18 ca asa-i acu legea, ba ca nu stiu, ca nu-i clar. Mai sun pe la sfarsitul lui iulie sa vad ca poate a patra persoana imi zice o a patra varianta, cand colo, gata, is in vacanta. Pana in 29 august. Pe 1 septembrie ii "rentrée des profs", adeca se strang dascalii si pun la cale una alta.
Trimit e mail, ca na, tehnologia: cutia de inbox a secretariatului e plina, nu mai poate primi mesaje. In 29 iau iar telefonul, constiincioasa de mine, sa mai intreb, ca poate poate. Nu ca nu se stie de profi care nu au fost afectati nicaieri dar au continuat sa fie platiti. Mie nu imi convenea sa ma intorc la liceul unde incepusem, plus ca am mai auzit si de unii care au schimbat "établissement"-ul ca le era omeneste imposibil sa ajunga la el in mai putin de 2 ani lumina.
Chestia e ca niciodata cand dai peste cineva la telefon, nu-i persoana de care ai tu nevoie. Acu' la engleza nu se mai ocupa de mine, ca is stagiara, deci ma trimite la aia care se ocupa de stagiari. Dau de ala de la stagiari, imi zice ca e "en cours", in 1 ii vine sefa si probabil se rezolva, si ca o sa primesc instiintare acasa. Pai cum sa stau sa astept hartie trimisa cu posta in 1 care sa imi zica unde sa ma duc in 1? Il intreb cu inocenta maxima in glas daca nu poate sa ma sune sa ma anunte. Umpicutz mirat si cu senzatia ca i-am cam strans dejtele la usa, zice ca da, daca vreaaau, ma suna.
Beeei, azi la 10 ma suna, opspce ore la colegiu (asta ii clasele 5-8 aici) la La Garenne Colombes. Dau din cap in semn ca da, ca ce rost avea sa il intreb unde-i aia, ca sa imi zica "langa aialalta" de care tot nu auzisem. Suna destul de cunoscut ca sa nu fie la mai mult de o ora jumate de la mine. Sun la collège asta, hop tzop, randevu azi la 2. Ai de capu' meu, fara consort acasa, ca sa imi zica unde e, tre' sa iau autobuz dupa tramvai, unde ma duc cand ma dau jos, unde ma duc sa il iau, cat stau in el, fara harta desenata de mine cu traseul pre- si dupa autobuz. RATP-ul zice ca ajung in 45 de minute de la mine, plec cu o ora jumate mai repede de acasa, ca nu se stie.
Transportul: impecabil, busul are capatul la La Défense, pacat ca intre capat si prima statie am facut 15 minute, lucra astia la drum. De la statie la collège: 3 minute, am gasit strada imediat, pleaca din intersectia unde opreste autobuzul. La collège, tzac pac, ma iau in gura cu secretara ca ce ii trebe copie de carte de asigurat (verde inchis cu numarul scris cu negru, nici un copiator nu o scoate cum trebe si deja notase numarul pe dosarul meu) daca tot nu se vede nimic pe ea, tzac pac ma vad cu coordonatoarea, o super tipa de o cunoscusem in 2009 cand faceam si eu cursuri de dat lectii, tzac pac cu directorul, iau orarul, vad ca am martea liber. Cica atunci ma duc eu la pregatire. Intreb ca ce si cum, toti dau din umeri, nu-i bai, imi iau cheia universala de la administratie si pe tramvai, ca m-am facut de un drum cu masina coordonatoarei in loc de autobuz.
Colegiul e de dimensiuni umane, nici vorba de Alcatrazul ala din 2009, au manuale facute pentru metoda pe care tre' sa o aplicam, deci nu mai stau eu sa scurm dupa texte si mai stiu eu ce. Am si o clasa de non francezi (pakistanezi, brazilieni, polonezi, un chinez, romanul a plecat anul trecut). Si mi-au promis ca nu am cele mai naspa clase, asa cum le dau de obicei stagiarilor. Ii normal ca la aia care nu au experienta sa le dea clasele cele mai dificile, ca doar nu o sa le ia profii care fac meserie de 15 ani, no?
Per total in mare e mai fain decat imi imaginam, astept sa ma dezumflu in cam fo doua saptamani.
Trimit e mail, ca na, tehnologia: cutia de inbox a secretariatului e plina, nu mai poate primi mesaje. In 29 iau iar telefonul, constiincioasa de mine, sa mai intreb, ca poate poate. Nu ca nu se stie de profi care nu au fost afectati nicaieri dar au continuat sa fie platiti. Mie nu imi convenea sa ma intorc la liceul unde incepusem, plus ca am mai auzit si de unii care au schimbat "établissement"-ul ca le era omeneste imposibil sa ajunga la el in mai putin de 2 ani lumina.
Chestia e ca niciodata cand dai peste cineva la telefon, nu-i persoana de care ai tu nevoie. Acu' la engleza nu se mai ocupa de mine, ca is stagiara, deci ma trimite la aia care se ocupa de stagiari. Dau de ala de la stagiari, imi zice ca e "en cours", in 1 ii vine sefa si probabil se rezolva, si ca o sa primesc instiintare acasa. Pai cum sa stau sa astept hartie trimisa cu posta in 1 care sa imi zica unde sa ma duc in 1? Il intreb cu inocenta maxima in glas daca nu poate sa ma sune sa ma anunte. Umpicutz mirat si cu senzatia ca i-am cam strans dejtele la usa, zice ca da, daca vreaaau, ma suna.
Beeei, azi la 10 ma suna, opspce ore la colegiu (asta ii clasele 5-8 aici) la La Garenne Colombes. Dau din cap in semn ca da, ca ce rost avea sa il intreb unde-i aia, ca sa imi zica "langa aialalta" de care tot nu auzisem. Suna destul de cunoscut ca sa nu fie la mai mult de o ora jumate de la mine. Sun la collège asta, hop tzop, randevu azi la 2. Ai de capu' meu, fara consort acasa, ca sa imi zica unde e, tre' sa iau autobuz dupa tramvai, unde ma duc cand ma dau jos, unde ma duc sa il iau, cat stau in el, fara harta desenata de mine cu traseul pre- si dupa autobuz. RATP-ul zice ca ajung in 45 de minute de la mine, plec cu o ora jumate mai repede de acasa, ca nu se stie.
Transportul: impecabil, busul are capatul la La Défense, pacat ca intre capat si prima statie am facut 15 minute, lucra astia la drum. De la statie la collège: 3 minute, am gasit strada imediat, pleaca din intersectia unde opreste autobuzul. La collège, tzac pac, ma iau in gura cu secretara ca ce ii trebe copie de carte de asigurat (verde inchis cu numarul scris cu negru, nici un copiator nu o scoate cum trebe si deja notase numarul pe dosarul meu) daca tot nu se vede nimic pe ea, tzac pac ma vad cu coordonatoarea, o super tipa de o cunoscusem in 2009 cand faceam si eu cursuri de dat lectii, tzac pac cu directorul, iau orarul, vad ca am martea liber. Cica atunci ma duc eu la pregatire. Intreb ca ce si cum, toti dau din umeri, nu-i bai, imi iau cheia universala de la administratie si pe tramvai, ca m-am facut de un drum cu masina coordonatoarei in loc de autobuz.
Colegiul e de dimensiuni umane, nici vorba de Alcatrazul ala din 2009, au manuale facute pentru metoda pe care tre' sa o aplicam, deci nu mai stau eu sa scurm dupa texte si mai stiu eu ce. Am si o clasa de non francezi (pakistanezi, brazilieni, polonezi, un chinez, romanul a plecat anul trecut). Si mi-au promis ca nu am cele mai naspa clase, asa cum le dau de obicei stagiarilor. Ii normal ca la aia care nu au experienta sa le dea clasele cele mai dificile, ca doar nu o sa le ia profii care fac meserie de 15 ani, no?
Per total in mare e mai fain decat imi imaginam, astept sa ma dezumflu in cam fo doua saptamani.
Inscription à :
Articles (Atom)
Cât câcat de timp liber fara retele sociale
Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...
