jeudi 8 septembre 2011

Arbitarariul semnului lingvistic: "datorie"

Ce plm e aia "datorie", in afara carpacirii gaurii din buzunar cu bancnotele unuia care vrea sa te ajute sa o carpacesti? Ai luat un ban/bun de la careva, ai o datorie pana cand il dai inapoi.

"Datorie fata de tara" - ce-i aia tara (?) dar ma rog, alta tema, alta discutie. Ce datorie am eu fata de entitatea respectiva? Votez o data la patru - cinci ani pe unii care imi spun ca daca ii votez o sa faca aia si aialalta. Deci un fel de contract: eu fac ceva, ei imi dau altceva in schimb. Deci, unde sta datoria mea fata de entitatea asta?

"Datorie fata de copii" - i-ai facut, te ocupi de ei, simplu. Nu exista nici o datorie, nici nu inteleg cum vad unii chestia asta ca pe o datorie.

"Datorie fata de parinti" - la fel: te-au facut, se ocupa de tine. Nu le-ai cerut sa te faca, sa lucreze in plus sau in minus pentru tine, sa treaca mari inspumate in stil fluture ca sa "ai ce pune in gura".

"Datorie" spusa ca pe ceva suprem, ultim, fata de omenire sau un exemplar al ei in special - daca simti ca trebuie sa dai ceva inapoi cuiva, da, e "datorie". Daca o simti asa ca pe o chestie care te roade si te simti maret facand ceva deosebit si clasificandu-l apoi drept "datorie", e mai mult ca sigur orgoliu. Persoana respectiva o sa iti fie etern "indatorata" chiar daca tu nu aveai nici o datorie fata de ea, deci nici o nevoie sa faci lucruri epopeice.

8 commentaires:

Anonyme a dit…

E o formă de autoritarism, de constrângere psihologică. Ai o datorie faţă de ţară, părinţi, în ultimă instanţă faţă de viaţă. Dar nimeni nu ti-a cerut părerea înainte să te naşti, mă, vrei tu să vieţuieşti, şi unde ţi-ar plăcea, în Iran sau Franţa, acum sau peste 1000 de ani? Eventual putem vorbi de datorie în sens moral, ca imperativ categoric fundamentat de autonomia voinţei raţionale.

dAImon a dit…

spune-i "indatorire" daca nu "datorie", oricum ambele se reduc in final la definitia de sarcina morala obligatorie;

si acum pe puncte:

# Datoria fata de parinti : exista atata timp cat tu n-ai nici o intentie sa te sinucizi si-si place viata asta.

Nu e vina lor ca te-au adus pe lume, mi se pare ca pe vremea lor singura modalitate sigura de contraceptie era abstinenta; poate nici ei nu voiau copil. Este discutabil CE le datorezi, dar oleaca de multumire ca ti-au oferit un acoperis timp de X ani cred ca merge.

# Datoria fata de copii : exact pe reteta de mai sus, daca nu esti dispus sa conversezi cu Manu-ela atunci iti asumi raspunderea de a creste un copil in conditii pe cat de bune poti tu oferi. De asta se spune despre parintii care beau la birt in loc sa cumpere chestii in casa ca-s denaturati.

# Datoria fata de tara : exista fix atata vreme cat doresti sa te numesti romanca. Daca nu doresti dar totusi o faci atunci esti ipocrit(a). Cat timp exista statul Romania ai datoria sa-l pui mai presus de tine, iar daca nu-l pui atunci numeste-te apatrid(a).

Statul nu se confunda DELOC cu politicienii lui, desigur. O ghilotina functionala in fata Casei Poporului ar fi un lucru excelent, spre exemplu.

Dan a dit…

Daca ai sti de câte ori am vorbit de toate felurile astea de datorii în ultima luna cât am stat în Bucuresti!! Si nu prea am avut consens... Daca e constrângere n-am facut nimic, nu-i datorie liber consimtita, e obligatie.
Pâna la urma cea mai sigura datorie e aia pe care trebuie sa o dai înapoi ca sa nu te faci de rusine!

dollo a dit…

păi dacă o iei așa, nici ăla care ți-a dat niște bani nu a fost obligat s-o facă. nu i-ai pus arma la cap. deci datoria de a-i da înapoi e tot morală, ți-o impui, nu te silește nimeni s-o îndeplinești. zic eu că la fel e și cu celelalte genuri de datorii. în afară de cazul în care părinții tăi s-au sustras de la „datoria” lor de a te crește, e cam datoria ta de fiu să îi ajuți cumva, chiar dacă nu e obligatoriu. eu una de multe ori n-am nicio chemare să o sun pe mama, știind că mă va toca la creier că o sun rar... dar când mă gândesc la ea e o chestie mai presus de mine. nu știu dacă e datorie, e vorba de mama, și gata. nu mai despic firul ;)

Ioana a dit…

@aristocle: nu prea sunt sigura de existenta unei "vointe rationale autonome": autonome fata de ce?

Restul e instinct si gene egoiste si probabil conventii sociale. De acolo vine si morala.

Ioana a dit…

@dAlmon: cine zice ca e obligatorie? Si daca refuz sa o execut, ce ma asteapta?

Daca statul nu e politicienii, cine e "el"? Nu ma simt "datoare" cu nimic concetatenilor mei, si formelor geografice de relief aflate inauntrul granitelor entitatii numite Romania nici atat. Unii au hotarat mai demult ca un anume teren se cheama Romania: de ce as pune mai presus de mine terenul asta si as actiona ca si cand as avea o "datorie" fata de el?

Ioana a dit…

@Dan: asa zic si eu :) Ai o datorie/obligatie de a da inapoi ce ai luat cu titlu de imprumut si gata. Restul e jumi-juma: dai ca sa primesti ceva in schimb, sa nu ramana una din parti cu mai putin/mult (pe cat se poate)

Ioana a dit…

@dollo: ala e singurul sens concret si clar al cuvantului datorie, cand iei ceva cu imprumut. Alea pompoase si rasfolosite suna fain dar de fapt sunt ca niste cecuri grase, fara acoperire.

Chestia cu mama e mai mult de empatie/instinct, parerea mea: jumate din genele tale vin de la ea, e normal sa iti pese daca e bine sau nu, dar in acelasi timp e normal si ca viata ta sa aiba alte centre de interes, printre care ea sa nu fie chiar la mijloc:)

Cât câcat de timp liber fara retele sociale

Mi-am dat seama, nu cu uimire maxima, ci asa, moderata, ca nu am nevoie de facebook ca sa imi incep ziua, sa ma cac, sa imi pierd timpul in...